Făurar

Mă strecor anevoie
printre troiene,
în pas cu amiaza
care calcă strâmb
peste muţenia albă din jur.
Simt în spate ,
răsuflarea tăioasă
ca de stilet,
a vântului zămislit de Făurar
în tainiţa văzduhului alb.
Câteva dâre
răzleţe şi timide
promit  însorite zile,
descărcate
din desagii încăpători,
ţesuţi la stative străvechi,
în tinda înflorită
a primăverii.

Cine stie, dacă
vor rămane doar promisiuni..


Poate că
lacrimile fierbinţi
ale rugăciunilor
au escaladat zidurile albastre
şi au depus solia
în anticamera Creatorului.

elena marin alexe