marți, 23 februarie 2010

Om si simbol

Rămas fără casă şi fără prietenii influenţi de altădată, unul dintre eroii mineriadei, cel pe ale cărui versuri au cantat zile si nopti, bucureştenii în Piaţa Universităţii, al insusi simbolul acestei Piete, Cristian Paţurcă (44 de ani) locuieşte de un an şi jumătate cand  intr- o rezervă de spital, cand  într-alta fiind  grav bolnav de plămâni, diagnosticul fiind tuberculoza.
Reinternat de aproape  doua luni la Spitalul de Pneumoftiziologie Drajna (jud. Prahova),
cel ce a mobilizat prin imnul sau rezistenta bucuresteana împotriva minerilor din acele zile sângeroase din iunie 1990, a scris o carte despre culisele “balconului” din Piata Universitatii, “Mi-e greu titlul de erou”, dar si câteva piese inspirate din acea perioada.
Va mai aduceti aminte cantecul?

Mai bine golan decat comunist......cam asa  erau versurile, insa acum , au intrat in uitarea cea mare nu numai ele versurile, dar si autorul lor.

Declara ca- este umilit de indiferenta autoritatilor, ca si de lipsa prietenilor care l-au uitat.Casa in care s-a nascut a pierdut-o, iar bruma de lucruri care i-au mai ramas, sunt in sediul , desi nici acum nu are certificat de revolutionar. Este tare suparat pe ex presedintele Constantinescu, care nu i-a dat macar un telefon......



Astazi am aflat la stiri ca l-a vizitat dl.Basescu.Concluzia este una singura: Oamenii uita repede....


26 de comentarii:

Lisandru Cristian spunea...

Astfel de melodii nu pot fi uitate foarte uşor... Decât de aceia care nu au înţeles nimic din ele... Da, Cristi este foarte bolnav, aşa e...

mmary spunea...

Asa e doamna Elena: oamenii uita repede insa Dumnezeu nu...El e prietenul fidel si adevarat...trebuie doar sa incercam sa-L intalnim, sa-L chemam...

Eu va doresc sa simtiti prezenta acestui prieten minunat in fiecare clipa ...

Va imbratisez cu drag...

ARIPI DE FLUTURE spunea...

pacat ca unii oameni uita sa fie oameni:(

tartoras spunea...

E adevarat, oamenii uita atat de repede!!!!
Off topic:
Doamna mea,ca sa puteti pune pe blog poze scanate, trebuie sa aveti un scanner(printer all in one), puneti fotografiile , cate una, pe rand , acolo unde unde ati pune o hartie sa copiati...intrati la my scan, in computerul dvs....apoi urmati pasii.
Nu e greu...m-a invatat si pe mine un prieten.Eu sunt total atehnica, dar le-am invatat de nevoie!
Ganduri bune si...multumesc de aprecieri!

FleurduMay spunea...

Din pacate oamenii uita mult prea repede..
In special pe aceia care le-au facut bine.
In tara noastra indiferenta este maaare, lucru care nu ne ajuta ci ne infunda si mai tare in abis.

Mi-a fost dor de dumneavoastra. Sa aveti o saptamana frumoasa ca sufletul dvs.

denisia spunea...

E trist că uităm tocmai ce e mai important...

kalliope spunea...

oamenii au calitati si defecte. l-as ajuta daca as avea posibilitatea, mai ales prin simplul fapt ca-mi place tot ce-i subversiv...

Orry spunea...

intotdeauna vor exista aia de uita de unde au plecat si mai ales uita sa fie oameni! :((

elena marin-alexe spunea...

Lisandru Cristian-
Imi pare foarte rau pentru el....desi nu-l cunosc perssonal.

elena marin-alexe spunea...

mmary-
Ce bine ca avem un Tata care nu uita de noi niciodata...
Scumpa mea te las in dragostea Domnului Isus si in marele Sau har!Te pup...

elena marin-alexe spunea...

FLUTURAS-
Da...asa sunt oamenii, din pacate.

elena marin-alexe spunea...

tartoras-
Multumesc mult pentru explicatii.Te pup draga mea.

elena marin-alexe spunea...

FleurduMay-
Macar sa invatam din erorile altora. Imbratisari calde si iubitoare draga mea Floare de mai!

elena marin-alexe spunea...

denisia-
Cel mai important este sa nu uitam omenia, insa precum se observa suntem falimentari la acest capitol.O zi frumoasa iti doresc denisia draga!

elena marin-alexe spunea...

kalliope-
Mariane, tu te opui legilor statului?8-}

elena marin-alexe spunea...

Orry-
Da scumpa mea , din pacate cam asa se intampla.

Geanina Codita spunea...

Se aşterne uitarea peste suflete în cel mai nedrept mod...

Zile pline de iubire!

elena marin-alexe spunea...

Geanina-
Asa este, dar daca vrem putem schimba putin din atitudine. Te pup draga mea draga!

tasha spunea...

Imi pare si mie rau de ceea ce se intampla,a uitat lumea de cei care au luptat pentru binele tarii...:(

Rodica Botan spunea...

se zice ca intr-o viata intreaga daca reusesti sa ai 5 prieteni buni (din cei ce nu te uita) esti realizat la capitolul prietenie...

Eu as vrea sa retin primul loc pentru cel care m-a iubit asa cum eram si m-a facut ceea ce sint ca sa devin intr-o zi ce nici nu pot visa...El nu uita niciodata si macar pe el ma pot baza...

Cristake spunea...

Acuma unde o fi luptatorul anticomunist (din tata-n fiu)Gigi Becali, sa il ajute pe omul asta? De la un Copos nici n-ai pretentii, ca e "sarac lipit" mititelul... Nici Tiriac nu cred ca (vrea sa) stie, chit ca prin oameni ca Paturca a putut el sa isi faca afaceri prin patria lui draga si libera... Sunt atatia chiaburi, institutii, firme puternice etc etc care ar putea sa il ajute.
Si da, de-a mirarilea...uite ca tot "porcul de Base" a fost ala de s-a dus sa il vada pe Cristi Paturca...

elena marin-alexe spunea...

tasha-
Indiferenta distruge omenia. O zi frumoasa iti doresc draga Tasha!

elena marin-alexe spunea...

Rodica Botan-
El nu uita niciodata....Noi oamenii ne urmarim doar unele interese si atat.O zi senina cu pace!

elena marin-alexe spunea...

Cristake-
Dragul meu , greu se mai fac oamenii oameni, greu.Dar si mai greu isi cultiva omenia....
Salutari de prin Vrancea, unde asteptam primavara....

Mariana spunea...

Nu ştim să ne preţuim eroii decât după ce....
Am vrut să spun ,,nu mai sunt" , dar am ezitat...Simt un gust amar şi nu mi pot scrie nimic...Mă simt pre neputincioasă în faţa valului de neiubire dintre oameni...

Elena, te felicit din nou, fiindcă ne porţi paşii printre Oameni adevăraţi...

elena marin-alexe spunea...

Mariana-
Lipsa de iubire este maladia sfarsitului Terrei.
Vine ISUS si oamenii au uitat sa fie oameni....
SEARA BUNA SI PLINA DE PACE SA AI SUCEVEANCO!