miercuri, 29 iunie 2011

Ana Eliza Alexandra - o zi, o viaţă!

Işi poartă zâmbetul cu nonşalanţă în colţurile gurii.E fericită.Azi e cea mai frumoasa zi din viata ei. O dor braţele de greutatea florilor primite de la familie si prieteni.
Azi 26 Iunie şi-a marturisit credinţa in faţa multor martori şi în faţa lui Dumnezeu.A urmat botezul Nou testamental.
Am avut bucuria sa fiu alături de ea, de nepoţica mea dragă.

Am citit emoţie în privirile fiicei mele Lidia, azi o mamă fericită.
Si ea trăieşte emoţia zilei...ea, o floare între flori...

Emoţia plutea in aer  şi cerul întreg sarbatorea....căci printre cei îmbrăcaţi în alb era şi ea, Alex.
La botez...cu pastorul Tămaş!
 Am vazut un tata "mândru" şi fericit, tare fericit ...priviti-l:
 Familia Posteucă sarbatoreşte  alături de Ana Eliza...
Ne alăturam bucuriei şi înconjurată de dragostea noastră, nepoţica mea zâmbeste soarelui...cerului...
Alături de unchiul Vlad si Matuşa ei Simo.
Şi felicitările din curtea bisericii, încep în avalanşă, cu Radu şi Magda Almăjan:
Treptat florile i se adună în braţe, mângâietoare şi parfumate:

 Cu Iluş,  "unguroaica" plină de farmec şi bunavointă...care îmi este tare dragă.


Cu profa de pian.
Grup de doamne pline de "Sperantă" ...nu-i aşa?

Dar tot răsfoind fotografiile, am obosit şi ma aşez cu fiica mea la o "clipă" de răgaz...
 Las fotografiile sa vă vorbească, ele au multe de spus, eu, rămân cu amintirea unei zile  de neuitat, - cea mai frumoasă zi din viaţa nepoatei mele Alexandra - 26 Iunie 2011.

Să rămâi cu "zorii"acestei zile iubita mea şi să aştepţi ziua promisă

Zarea
stă agăţată de gâtul pământului
ca o eşarfă diafană de borangic,
fluturând uşor
în palmele vântului răcoros...

Uneori, stropită
cu şoaptele ploilor
care se sfărâmă
de scoarţa copacilor leganaţi în geamăt,
adoarme zâmbind.

Atunci,
îmi atârn privirile de surâsul ei,
ating cu inima curcubeul
şi aştept ziua promisă
din eternitate.


elena marin alexe


Dumnezeu sa te binecuvânteze Eliza mea dragă, cu binecuvântările cerului şi ale pământului  şi să nu uiţi niciodată această scumpă zi!
 ZÂMBETUL TĂU SCRIE O ADEVĂRATĂ POVESTE DE VIAŢĂ FARĂ SFÂRŞIT!!!




sâmbătă, 25 iunie 2011

Luminiţa Ciuciumiş


"Fata cu voce de aur"- aşa am numit-o eu pe Luminiţa Ciuciumiş.
Astăzi este ziua ei şi mă alătur celor ce o iubesc şi o apreciază, printr-o urare:
LA MULŢI ANI scumpa mea! Să ai alături de tine ,toată viaţa mîna ocrotitoare a Domnului Isus, asta îti doresc eu azi, cu iubire din IUBIRE.


vineri, 24 iunie 2011

Intrarea interzisă

 Dacă e vineri "Hai la plimbare" cu poezia la braţ....

Tu calcă pe vârfuri
în anticamera sufletului meu,
tine-ţi respiraţia
să nu trezeşti rânduri
scrijelite de dor.

Pe poliţa veche
uitată de vreme lungă,
nu-ţi lăsa privirea,
să nu atingi din întâmplare
risipite clipe.

Deşi  nedumerită,
arunc mantia tristeţii
peste umarul gol
şi te văd răscolind dureri
demult îngropate.


Nu înţeleg însă,
de ce ai intrat pe uşa 
unde scrie cu litere de-o schioapă,
-Atenţie! Intrarea interzisă
persoanelor străine! 


elena marin alexe

luni, 20 iunie 2011

Pesamosca SOS


Profesorul doctor Pesamosca în vârstă de 81 de ani, a fost internat de urgenţă la Spitalul Floreasca, cu insuficienţă respiratorie gravă. Omul cu suflet mare, care a salvat atâtea vieţi fragede , are acum nevoie de rugăciunile noastre.
Salvatorul, are nevoie acum de intervenţia SALVATORULUI SUPREM......Isus Hristos!

Doamne ai mila de domnul doctor şi facă-se voia Ta în viaţa lui.Amin.

sâmbătă, 18 iunie 2011

Norei mele, cu iubire din IUBIRE....

Azi este ziua de naştere a nore-i mele Mary Alexe :)
Aş vrea sa-ţi urez şi să-ţi spun multe draga mea, dar  am să ma rezum doar la câteva vorbe.
Îţi doresc să vezi întotdeauna viaţa ca un câmp înflorit şi să te bucuri de fiecare clipă dăruită de Dumnezeu, sufletului tău.
Să-ţi fie viaţa binecuvântată şi ocrotită de Cel Ce Este!!! Să trăieşti fericită, alături de Robert şi copilaşii voştri şi să ne bucurăm şi noi, părinţii voştri, de voi.
Împletesc şi gândurile mele bune, alături de toţi cei ce te iubesc şi te felicită  în această zi deosebită pentru tine scumpa mea!
La Mulţi Ani şi Buni Măruka!

marți, 14 iunie 2011

Ochiul din mine


Îmi şchioapătă pasul ascuns printre flori,
fierbinte fiorul mă poartă spre nori.

Albastru ca zarea e sufletul meu,
sensibil şi tandru doineşte mereu.

Pe umeri ţin greul, pe palme cununi,
la chip am lumină, în ochi port genuni.

Mă doare tristeţea şi plâng uneori,
ca roua discretă ce cade  în zori.

Ascunse de lume  prin cele cămări
păstrez nestemate ce-aduc alinări.

Mă-nchin liniştită când zorii răsar,
am candela vie şi-n inimă jar.

Spre Tine privirea abia se ridică,
Ce mare eşti Doamne, cât sunt eu de mică!

elena marin alexe

luni, 13 iunie 2011

Albert Einstein, în citatele sale...


Albert Einstein (14 martie 1879 – 18 aprilie 1955), fizician german,de origine evreu, cel mai faimos evreu al sec. XX, autor al teoriei relativitatii, laureat al Premiului Nobel pentru fizica. Cele mai importante contributii sunt legate de teoria relativitatiii, cosmologie, teoria capilaritatii, mecanica statistica, teoria radiatiei etc. El a fost si un activ militant al pacii si sustinator al cauzei poporului evreu.


Nu ma gandesc niciodata la viitor. El vine destul de devreme.

Cel care nu gaseste niciun sens vietii, acela nu este numai nefericit dar nici nu prea e in stare sa traiasca.

Fantezia este mai de pret decat stiinta caci stiinta este limitata.

Ma intereseaza mai mult viitorul decat trecutul pentru ca in el am de gand sa traiesc.

Lumea nu este amenintata de oameni rai ci de cei care permit raul.

Cele mai frumoase lucruri in viata nu sunt cele obtinute cu bani.

Daca umanitatea mai vrea sa traiasca, are nevoie de un nou fel de a gandi.

Dumnezeu nu arunca cu zarurile.


joi, 9 iunie 2011

Poezia de vineri!

Dacă e vineri , hai la plimbare la braţ cu poezia lui Marin Sorescu!

Ţin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regreatabilă confuzie.

Au trecut peste mine
Maşini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Şi tot felul de picioare.

Am simţit soarele până la apus
Şi luna
Pe la miezul nopţii.

Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Si importante
Am făcut bătături.

Si cu toate că-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Câteodată mă pomenesc urlând:

"Circulaţi numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor!"

luni, 6 iunie 2011

Acasă...clipe de neuitat!


Am avut câteva zile ploi de bucurii, căci mi s-au întors copiii acasă....şi curtea a fost invadată de veselie...



Mi-am îmbrăţişat fiul...


Nepoţica...


Nepoţelul...


 Simona a fost ca întotdeauna,sufletul petrecerii la iarba verde de acasă....



Joaca....nu a contenit doua zile...


Căpşunicile...sunt numai bune de mâncat...!


Cu Robert sub vişin...


Fratii...


Taifas cu un bun prieten şi frate...


Miruk...ce dor mi-a fost...


Doi Robertcei...se legănau...în hamac!


Cu Alice...


 Iubire...


Repaos la fântâna arteziană...


Parcă visez...


V-a plăcut?- pare a spune Miri...


A fost o zi binecuvântată, pe care am aşteptat-o mult.
O parte din doruri s-au mai potolit, altele vin din urmă.... de pe la Cluj....