vineri, 14 iunie 2013

Dor de părinţi


Cutreieră gândul oaze pustii
Tremură-n vale frunza de vie
Grădina îmbracă flori stacojii
Soarele culcă iarba-n câmpie

Mi-e dor de casa copilăriei
Şi de potecile de peste deal
Ţin într-o mână albul soliei
Vin din poveste mă pierd în real

Nucul din poartă se gârboveşte
Sub el petreceam zile şi nopţi
O veşnicie adăposteşte
Taină de suflet păzită de porţi

Mă cheamă dorul buimac şi rebel
La drumul lung mă călătoreşte
Cum se agaţă mlădiţa-n cârcel
Dorul de ducă m-ademeneşte

Cutreieră gândul calea din vis
Pleoapele cad peste ochii fierbinţi
Trec prin povestea cu flori de cais
Mă plimb peste ani cu dor de părinţi




Elena M . Alexe

2 comentarii:

Cristake spunea...

Mişcător. Nu prin versuri, figuri de stil şi ce mai conţine îndeobşte o poezie, ci prin cantitatea uriaşă de emoţie care stă în om, atunci când scrie o astfel de poezie. Ferice de cei care au avut copilărie ocrotită de părinţi cu frică de Dumnezeu. În ce mă priveşte, e tot ce am avut mai bun vreodată în viaţă, cel puţin până acum.

elena marin-alexe spunea...

Cristake
MULTUMESC, Cristake! Esti un om deosebit.