sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Viscol...



Grăbeşte Alba cu viscolu-n spate,
se-mpiedică-n drum, apoi iar răzbate,
mai are de dus cale lungă şi-apoi
de ce s-ar opri, e mai bine în doi.

Mereu aliaţi, pornesc împreună,
ce mai tandem, ce pereche nebună,
acopera tot în alb de zăpadă,
case şi drumuri să nu se mai vadă.

Din goana acerbă deloc nu s-opresc,
căci spulberă iute ce-n drum întâlnesc,
furia cea oarbă îi mână şi-i duc
cu ploaia-nghetata sub creanga de nuc.

M-agăţ de fereastră, dar nu mai văd cer
pe-ntinderea albă cu iz de mister,
tăcerea deplină s-a-ntins peste tot,
mă simt amăgită de-un tainic complot.

Acum satu-i mut, nici scâncet de ceartă,
ţipenie nu-i în drum, pe la poartă,
încerc să refac din stolul de gânduri,
crâmpei de poem cernut printre rânduri.

Prin curte aleea în alb s-a pierdut,
pe inimă dorul aşteaptă tăcut
ca soarele blând cu raza-i cuminte
să-ntoarcă din nou iubirea fierbinte.

Va trece şi iarna şi viscolul mut,
sau vânturi cumplite ce gerul asmut,
speranţele vii împletite-n cununi,
cu Tine în suflet aşteaptă minuni.



Elena M . Alexe

joi, 24 ianuarie 2013

Concert la Focşani




Orchestra de cameră Unirea i-a încantat din nou, aseară, pe amatorii de muzică clasică din Focşani
Două ore spectatorii s-au bucurat de muzică aleasă. Evenimentul a fost dedicat Unirii Mici de la Focşani. Programul a cuprins lucrări de Alexandru Flechtenmacher, Ciprian Porumbescu şi Tiberiu Olah.. In partea a doua s-a cantat Simfonia a 7-a de Ludwig van Beethoven, Vingent Grüger a ţinut în mod special să dirijeze această piesă grea, ca un omagiu adus acestui titan al muzicii clasice. Spectatorii au răsplătit orchestra cu ropote de aplauze.
Mulţumim artiştilor dar şi dirijorului Vincent Grüger pentru această seară muzicală specială!


duminică, 20 ianuarie 2013

EL

El mă ninge, El mă plouă,
El în braţele-amandouă
Mă cuprinde strâns, mă ţine,
Inimii să-i fie bine.

 El m-alintă, El mă ceartă,
El mă-nalţă şi mă poartă,
Mă iubeşte cât pământul,
Ador să-I ascult Cuvântul.

El mă vindecă de toate,
El mă iartă de păcate,
Când mai cad El mă ridică,
Îmi alungă orice frică.

El m-adoarme, mă trezeşte,
Ochiul sfânt de sus priveşte,
El imi dăruieşte viaţa
Luminându-mi dimineaţa.

El m-adapă la izvoare,
Cerne zorii pe cărare,
Nu mai trec  prin întuneric,
Cerul devine feeric.

El mi-e mamă, El mi-a Tată,
Grija zilnic mi-o arată,
Mă învaţă, mă susţine,
Împăcându-mă cu Sine.

El prin dragoste m-aduce
Să îngenunchez sub cruce
Şi cu lacrimi în privire
Să scriu vers de mulţumire.




Elena M . Alexe

marți, 15 ianuarie 2013

Cu Luceafărul la sfat


( în memoriam- Mihai Eminescu )

Tremură creanga de plop
Când răsare luna iar
Dorul trece în galop
Ard poemele de jar

Lumânarea nu s-a stins
Te zăresc prin poezii
Pe afară totu-i nins
Tu şopteşti "De ce nu vii"

Mâinile mi-au îngheţat
Focul s-a oprit demult
Numai vântul dezmăţat
Mă îndeamnă să-l ascult

Cu Luceafărul la sfat
Torc metafore prin tei
Le adun cu un oftat
Şi-ţi văd umbra pe alei

Codrul leagănă la ger
Anii trec nestingheriţi
Ochii tăi s-au stins sub cer
Trişti de noapte amăgiţi



Elena Marin Alexe

vineri, 11 ianuarie 2013

Nici nu mai ştiu

Nici nu mai ştiu
câte primăveri
mi-au sărutat palmele
cu albul neprihănit
din cupa florilor de vişin
şi verdele crud
cu irizări de smarald
al ierbii de  poveste

Nici nu mai ştiu
câte toamne
mi-au abandonat ochii
îndragostiţi
iremediabil de ploile frunzelor
roş-galbene
sau prin câte veri am alergat
să culeg pe buze
o fărâmă din
unda  
râului de munte
spart de pietrele necruţătoare
ale vrâncioaiei

Nici nu mai ştiu
câte ierni
mi-au plâns molcom pe umăr
boabe de argint apoi
s-au rostogolit
în valea umbrei morţii
mută
nesupusă vremurilor

De ce mi-am încrustat
sufletul cu atâta suferinţă
refuzând Lumina

Nici nu mai ştiu

Elena Marin Alexe
 


 

marți, 8 ianuarie 2013

Cu dor intens



Doamne,
acoperă-mi inima
obosită în vălul incolor
împletit de uitare.
Eu voi accepta
tăcând
ploaia ochilor
să-mi cuprindă pleoapa
într-un vals îngheţat,
sub austerul vânt
de ianuarie.
Cu dor intens
voi sorbi diamantele ochilor Tăi,
îmi voi răcori fruntea
împietrită
de arsiţa neputinţei,
apoi voi îngenunchea
în neasemuita-Ţi milă,
încredinţându-mi
ascunsele taine
doar iubirii Tale,
desăvârşite,
desenate
în alb de zăpadă.
- Recunosc, mă surprinzi
mereu
în puterea Dragostei...



Elena Marin Alexe

luni, 7 ianuarie 2013

De ziua ta...


 M-am trezit în această dimineaţă cu sentimentul că e mare sărbătoare pentru mine, deşi nu mă numesc Ioana şi nici în familia mea nu am pe nimeni apropiat cu acest nume.
Aş avea multe să-ţi spun astăzi, dar mă voi rezuma doar la esenţial. Ne citim de 3 ani şi  ne-am spus multe amănunte, aşa ca între prietene. În virtual am mai întâlnit oameni de valoare. Cu unii mai păstrez legătura, cu alţii nu. Întotdeauna ei au fost cei care au rupt-o şi nu eu. Îmi place statornicia într-o relaţie, chiar în cea de prietenie sau amiciţie.
Tu, dragă Gena, eşti mai specială, o tânără cu un caracter frumos la purtător şi meriţi tot respectul şi prietenia mea. Eşti de o sinceritate debordantă, o calitate extrem de rară astăzi. Preţuiesc foarte mult prietenia ta. M-ai ajutat cu volumul personal, fără să pretinzi ceva. M-ai sunat mereu şi de fiecare dată ne-am întreţinut cu plăcere. Pe lângă faptul că eşti talentată în ale scrisului, frumoasă, sinceră, eşti un om de mare caracter, o mamă iubitoare, scumpa mea şi o luptătoare. Te admir în tot ce faci, admir dragostea lui Cristian pentru tine şi a ta pentru el. Sunteţi un exemplu în lumea virtuală, dar cred că o să avem ocazia să ne şi cunoaştem personal când va îngădui Dumnezeu şi ziua potrivită.
Ştiu că vei primi multe urări de bine în această zi, deosebită pentru tine, draga mea, dragă. Îmi doresc să alătur şi eu urările mele, de ale tuturor celor care îţi sunt aproape cu tot sufletul.

Dumnezeu să-ţi binecuvânteze viaţa,


La Mulţi Ani , Gena!!!






vineri, 4 ianuarie 2013

Ferească Dumnezeu să mori...

Cel mai periculos lucru în România este să mori. După cel mult o oră de la anunţarea decesului, numele şi demnitatea îţi pot fi murdărite cum nici nu ţi-ai fi închipuit vreodată. Oameni obscuri, de peste tot, dornici de afirmare se înghesuiesc precum şobolanii şi începe defămarea post mortem. Apar amanţi, amante, copii nelegitimi, afiliaţia ta la un oarecare partid devine slăbiciune, devii dintr-odată datornic multora, sau inamicul public numărul unu al societăţii.
În mod special defăimarea se aplică semenilor noştri mai de seamă, celor mai cunoscuţi sau mai apreciaţi în domeniul lor. Ca o furtună se porneşte caruselul bârfelor,  urii, prostiei, invidiei naţionale şi cuprinde în mreaja lui ignoranţa şi dispreţul absolut pentru tot ce reprezintă avutul cultural al României. Dacă despre subiect ar vorbi doar istoricii şi acest lucru la timpul potrivit, nu ar fi nici o nenorocire, dar la start se adună mulţi neaveniţi, frustraţii neamului nostru, rataţii...cei care nu şi-au adus aportul  la nimic în viaţa lor, sau pseudoziariştii care stau de dimineaţă până-n noapte călare pe flecăreli autohtone, cu atâta vervă încât îşi înghit vorbele unii altora, că de cele mai multe ori nu se mai înţelege nimic din talk show-ul lor deşănţat.
Asta se întâmplă în defavoarea celui plecat dintre cei vii, care oricum nu se mai poate apăra. Din bătrâni se spune că odată ce omul a murit, el nu mai poate fi judecat de oameni. De ce nu putem lăsa judecata Judecătorului Suprem?
Mi-e silă, mi-e ruşine că românii au devenit ucigaşii propriilor valori.
Voi încheia cu un sfat:
- Români, dacă vreţi ca numele vostru să rămână nepătat şi demnitatea intactă- Feriţi-vă de moarte!

foileton- elena marin alexe