marți, 26 februarie 2013

Taifas.....


Să stau uitată la taifas
aş vrea din ce în ce mai mult
să uit de timpul scurs pe ceas
să îţi vorbesc să Te ascult

Tu despre cer să-mi povesteşti
cuvintele să-ţi sorb ades
iar când la mine-ai să priveşti
eu să confirm c-am înţeles

Chiar dacă floarea va păli
sub cernerea albă din păr
în inima-mi va năvăli
dorinţa după Adevăr

Cu braţele întinse larg
să prind speranţele de sus
te voi privi cu dor şi drag
tot aşteptând să-mi dai răspuns

Tu vei zâmbi sub tainic nimb
şi-mi vei propune veşnicii
eu neavând nimic la schimb
promit c-am să Te-aştept să vii

Elena M . Alexe
 

miercuri, 20 februarie 2013

Chip vremelnic...


"Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumuseţe sfârşitul, dar poate că aşa arată adevărata iubire. Bucura-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice"
O.Paler


luni, 18 februarie 2013

Masacru

Vă ţineaţi de mână
surâzători
tu galben de emoţie
 ea atingând roua
cu poalele fustei albe
Vântul purta pe aripi
dorinţele nerostite
sufleca mânecile
cămaşii albastre
a cerului de mai
În urma voastră gemea
iarba a ciudă
iar florile de cais se aplecau
să vă audă bătăile inimii
O mână străină
sparse armonia
dimineţii
rupându-vă tijele firave

De sus
de sub jalea cerului
şiroiau lacrimi fierbinţi

Elena M . Alexe

marți, 12 februarie 2013

La margine de absolut...


motto - La margine de absolut
zăceam tăcută ca pământul
doar inima se sfâşia
şi-n remuşcări murea cuvântul

De când m-am întâlnit cu Tine
la margine de absolut,
am înţeles marea-Ţi iubire
ce-o ai pentru un chip de lut.

Am priceput că mâna sacră,
m-a frământat, m-a modelat
cu dragoste şi bucurie,
să fiu o fiică de-mpărat

Dar n-am rămas în ascultare
la umbra Celui Prea Înalt,
am alergat înflăcărată
pe drumul scris de celălalt...

Degeaba glasul Tău Isuse
pe negre căi m-a tot strigat,
eram atât de fascinată,
fără regret, Te-am alungat.

Perfid era necunoscutul,
ce-şi etala în faţa mea
comorile  născute-n  fiere,
ce inima ademenea.

Mă scufundam în ceaţa vieţii,
alunecând mereu mai jos,
cu faţa către iad adesea
tot mai departe de Hristos.

Până-ntr-o zi când neputinţa
m-a azvârlit în faţa Ta,
am implorat cu vocea-n lacrimi,
căci aşteptam osânda grea.

Din şoapte îngăimate-n taină
Ai înteles cât mă căiesc
şi-am auzit din înălţime,
un glas spunându-mi, Te iubesc!

- Eşti fiica mea şi pentru tine
                      pe cruce trupul mi-am întins,                    
vino în braţele-mi, priveşte,
prin mine moartea ai învins!

Aşa mi-ai spus şi cu iubire
m-ai cufundat în sânge sfânt
care s-a scurs de pe Golgota
şi-a înfrăţit cer cu pământ.

La cruce am fost vindecată,
iar asta n-am s-o uit nicicând,
dar nici măreţul har în care
Tu mi-ai cuprins suflet şi gând.

Supusă planurilor Tale,
făr-de cârtire am s-aştept
măreaţa zi a revenirii,
Isuse, să mă strângi la piept.
Elena M . Alexe

vineri, 8 februarie 2013

Agresarea profesorilor în România


Mircea Ianchievici, în vârstă de 63 de ani, este unul dintre cei mai bine pregătiţi şi apreciaţi profesori de muzică din Focşani. Acesta a fost snopit în bătaie şi umilit luni seara, în sala de curs a Şcolii Nr. 7, în faţa elevilor, în timp ce preda la oră.Pe scurt istoricul ar fi:
Doi  fraţi, deranjează ora angrenând clasa, folosind o revistă,  (nu ştim ce conţinea acea revistă), iar când profesorul i-a invitat afară din clasă, aceştia doi cu tupeu au refuzat să iasă, strigându-i  profesorului : - Eşti un prost şi un cerşetor! 
Indignat,  profesorul i-a dat forţat afară din clasă.fugarindu-i .

Cei doi fraţi au fugit acasă, unde au povestit cele întâmplate, iar părinţii nervoşi, nevoie mare, s-au grăbit să le facă dreptate odraslelor. Au intrat în şcoală, pentru că şcoala nu are un paznic, astfel că  au invadat clasa unde profesorul îşi ţinea ora.
Aici profesorul a fost bătut , chiar sub ochii elevilor săi. Agresorul, nimeni altul decât fratele elevilor, se apără şi spune fără remuşcări că a reacţionat aşa din cauză a fost sfidat de profesor...(?)

 Agresorul profesorului explică:
„Am intrat la oră, am întrebat profesorul de ce mi-a bătut fraţii, dar s-a întors cu spatele la noi. Pur şi simplu i-am dat o palmă. Atât şi a fugit”, a spus Florin Vasilescu, bătăuşul profesorului Ianchievici. O ambulanţă l-a dus pe profesor l-a spital, acolo unde a primit îngrijiri medicale pentru arcada spartă.
Inspectoratul Vrancea spune că va lua măsuri.
Oare profesorul îşi va pierde serviciul?

Finalizarea anchetei, ne va arăta de partea cui este dreptatea. Până una alta sindicatele din învăţământ, vor lua apărarea profesorului  şi critică atitudinea şefei de la inspectoratul şcolar Vrancea, d-na Vasilica Zaharia.

Profesorii din Focşani, dar şi oamenii din diverse domenii de activitate, părinţi şi elevi chiar, ,  vor participa astăzi la ora 12.00 la un miting de susţinere  a profesorului agresat.

PS. Părerea mea este că nu ar trebui să ne mai mirăm, că nivelul copiilor care nu trec bacul creşte de la an la an. În curând, datorită lipsei de educaţie a părinţilor în principal, apoi al elevilor, ne vom confrunta cu o avalanşă de delincvenţi, care ne vor agresa în public oriunde, fără jenă, fără scrupule, nemaiţinând cont de nimic. Ştim cu toţii, că aceşti rataţi ai societăţii noastre nu au habar, nu au teamă de lege. Care lege? 
Sunt mamă a trei copii, la rândul lor părinţi şi întotdeauna am semănat în inima copiilor mei respect profund pentru dascălii lor. Ba mai mult chiar, mergeam în clasa lor şi spuneam cu voce tare că dau libertate deplină profesorilor, ca atunci când copilul meu greşeşte să fie pedepsit în faţa clasei.
Nu m-am supărat dacă s-a întâmplat să fie admonestaţi cu trasul de ureche, sau  de ciuf, sau chiar cu o linie la palmă. Mă mândresc cu educaţia primită de copiii mei la scoală şi acasă, căci au devenit oameni de valoare în societate. Îmi pare rău pentru părinţii din noua generaţie care fac rabat de la educaţie. Nu spune nimeni că trebuie dată libertate profesorilor să bată copiii, dar cred că o admonestare nu face rău ci din contră. Nici ei ca părinţi nu-şi găsesc timp, nu-i educă, ba mai mult doresc să facă şi legea în instituţiile de învăţământ, fără să înţeleagă că o fac în detrimentul propriilor odrasle, care vor deveni delincvenţii anilor viitori.

Dumnezeu a spus prin gura înţeleptului Solomon astfel:
Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată. (Proverbele lui Solomon 13:24

marți, 5 februarie 2013

CHEIA


.
motto "Dragostea nu va pieri niciodată"
1Cor.13
Te-am întâlnit  într-o zi frumoasă printre nuanţe vii de smarald, stropită cu raze călduţe de soare şi mi s-a umplut faţa de bucurie. Eram în siguranţă, mulţumită şi fericită când mă ţineai strâns de mână alergând pe cărările vieţii. Soarele mă săruta pe gene în fiecare dimineaţă, înainte de a porni în călătoria sa. Lângă tine până şi nopţile erau luminoase, iar iernile mă îmbrăţişau cu fiori calzi. Roua cădea din belşug pe aria mea, florile erau veşnic înflorite, iar nemărginirea cerului îmi ţinea companie cu  seninul albastrului. Însă rutina îmi fura zilnic stropi de bucurie. De la o vreme parcă mă descopeream călătorind pe aceeaşi rută şi nimic nu-mi mai entuziasma viaţa, aşa că pe neobservate am început să mă îndepărtez  puţin câte puţin. Libertatea avea aroma mierii de salcâm şi eu o gustam din plin, dar, deşi alergam tot mai departe, îngrijorarea nu-şi odihnea încă fruntea pe umărul meu...
- Pot trăi şi fără tine, mi-am zis.

Şi clipele treceau,  ofilindu-mi zilnic petalele gingaşe, dar cine mai dădea importanţă amănuntelor...

Într-o zi, seninul cerului a fost asaltat de norii negri şi m-am speriat, căutându-te cu priviri îngrijorate aţintite pe zări. Am auzit uşa care s-a trântit cu putere şi-ai rămas ascuns sub lacăt greu din bronz masiv.

Împietrită de tristeţe, am rămas cu sufletul pustiu, rătăcită în mijlocul furtunii. Ce goală îmi devenise inima şi ce grea... În jurul gâtului regretele strângeau laţul. Am început să bat cu pumnii în uşa închisă şi abia când pumnii mi s-au zdrelit am văzut lacătul. Zadarnic am tras de el, doar doar s-o deschide.  Am încercat să caut cheia şi am răscolit împrejurul uşii, dar a fost în zadar. Cheia dispăruse fără urmă. Atunci te-am strigat, te-am implorat să ieşi măcar pentru o clipă, să vezi durerea mea târându-se pe plaja fierbinte. Ardeam îmbrăţişând marea cu privirile pierdute  de dorul tău, de neputinţă.  La strigătele mele îmi răspundea cu ţipăt metalic, străin, doar ecoul ... iar tunetele nu mai conteneau.

-Iartă-mi nebunia, şopteam, dar tăcerea mă şi înfăşurase  râzându-mi în faţă cu cinism, în timp ce haosul furtunii se dezlănţuia cu şi mai multă îndârjire. Descurajarea mă îmbia la drum, oferindu-mi alternative deplorabile, de neacceptat.

Copleşită, m-am îndepărtat de ţărm şi am hoinarit nopti întregi prin toate gradinile, ca o hoata de rând, până am găsit cel mai frumos trandafir şi, întoarsă lângă uşa ferecată, ţi l-am oferit, sărutat de căuşul palmelor fierbinţi. Uşa rămase închisă, iar lacătul imens neînduplecat. Atunci mi-am făcut glasul liră de argint, acordată de clipocitul apei în lucirea astrelor şi am cântat toate cântecele vieţii mele, dar tot nu ai deschis.
Printre suspine, mă întrebam:
-Oare unde să fie cheia, mi-o poate da cineva? Aş plăti oricât în schimbul ei!

Şi cum nimeni nu-mi răspundea, m-am aşezat lângă uşa închisă, plângând cu amar până am adormit, sperând poate la o minune. Când m-am trezit, ochii mei scrutau dureros căutând albeaţa zorilor după vreun ajutor, dar negura învăluise zarea luată ostatec. M-am zgribulit lângă uşă, răscolind printre gânduri urme de rugăciuni stropite cu mir de nard.
Deodată, în faţa mea, printre sfioase raze de lumină, am zărit întinse spre mine mâinile ca de alabastru care-mi ofereau cheia uşii fără să aştepte ceva la schimb. Le-am privit printre lacrimi si am tresarit. Purtau pe ele stigmatul cuielor.
Mi-am prins faţa în palme, în timp ce căutam cu înfrigurare şirul vorbelor de mulţumire, căci în sfârşit am înţeles preţul...
Erai Tu... Dragostea.




Elena M . Alexe


sâmbătă, 2 februarie 2013

Coşuleţul cu mere de aur


Prin înţelepciune a întemeiat Domnul pământul şi prin pricepere a întărit   El cerurile;

prin ştiinţa Lui s-au deschis adâncurile şi strecoară norii roua.

Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa!
Căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău.

Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni. 
Proverbe cap.3