joi, 20 februarie 2014

De-ale iertării...



Te-aş ierta,
dacă mi-aş putea aduna
toate lacrimile zilelor
dintr-o toamnă ploioasă,
  pumnii mei  ar deveni
adăpost pentru suspinele vântului,
sau aş arunca în fiecare iarnă albă
perdelele monotone ale tristeţii
aerisind sufletul dornic de pace.
Poate că primăvara mi-aş culege
zâmbetele din colţul gurii
şi le-aş presăra pe pajiştile verzi
printre neasemuite flori nemuritoare,
sau poate la braţ cu vara
aş îndrăzni să ating cu vârful degetelor
gândurile cele mai ascunse,
rătăcindu-le pentru totdeauna
în inima mea, alături de
frământari nespuse vreodată
decât PreaIubitului meu
la ceas de tainică rugăciune.

Dar oare m-ai ierta,
dacă aş amesteca anotimpurile
sub pecetea uitării
şi aş renunţa la timpul trecut?
 
elena marin alexe

6 comentarii:

*ELENA* spunea...

Foarte frumos poemul
draga mea Tiză!
Vă doresc o seară plăcută!
Vă pup cu mare drag!

marada spunea...

Minunata poezie, Elena! Sa ai un sfarsit de saptamana linistit!

elena marin-alexe spunea...

*ELENA*
Multe îmbrăţişări prieteneşti, de la Vrancea, dragă tizo!

elena marin-alexe spunea...

marada
Toate gândurile bune ţi le trimit cu drag!

Dumitru K. Negoita spunea...

Pentru a nu "amesteca anotimpurile", astăzi, în prima zi a noii primăveri, vă doresc sănătate, împliniri şi, ploi de bucurii.

elena marin-alexe spunea...

Dumitru K. Negoita
Cu mare drag şi preţuire, vă mulţumesc!