sâmbătă, 21 iunie 2014

Timpul meu


Cosiţele mi-au albit devreme,
sub pieptenele neobosit al timpului
Ochii abia mai zăresc roua ascunsă
pe firele verzi, în zori.
Degetele tremură pe ramul împodobit
ca o mireasă în văluri diafane.
Piciorul se poticneşte mai des
pe cărăruie, printre salcâmii răzleţi.
Umărul se înclină dureros,
ca sub o greutate nevăzută...
Inima tremură pentru orice şoaptă
şi o ia razna, cuprinsă de panică
la urcuşul pe colină.
Dar sufletul?
El a rămas tânăr, plin de viaţă,
alergând neostenit pe cărările norilor,
sub cetina brazilor verzi,
ori pe nisipul brodat de valuri răcoroase,
 legănându-se între cer şi pământ
în aşteptarea clipelor nemărginite,
pierdute printre vagi amintiri.
Din când în când, mai coboară să se adape
la izvorul nesecat al Calvarului...

elena marin alexe

4 comentarii:

*ELENA* spunea...

Foarte frumos poemul
scumpa mea,Tiză!
Vă doresc un weekend plin de bucurii!
Vă îmbrățișez cu drag!

elena marin-alexe spunea...

*ELENA*
Mulţumesc pentru popas şi urări, dragă tizo!

Dumitru K. Negoita spunea...

Multe bogăţii pământul are. Multe bogăţii lumea-şi doreşte, dar una le întrece pe toate. Doar aceea din poem - Bogăţia sufletului încărcat cu FRUMOS. Acesta-i, cred, secretul dvs., precum sufletul este mereu tânăt. Tânăr şi ferice.
Mă bucur că v-am întâlnit. Mă bucur că virtualul conţine şi valori reale. Valori încărcate de moralitate şi frumos.

elena marin-alexe spunea...

Dumitru K. Negoita
Frumos alese..cuvintele dv. domnule Negoiţă. Mulţumiri de suflet. Şi eu mă consider binecuvântată că v-am cunoscut.