marți, 21 octombrie 2014

Printre ruine




Îmi număr zilele şi anii,
Privesc la tot ce am făcut,
La împliniri, sau la păţanii,
La tot ce-n viaţă-am petrecut.

Ce mult aş vrea să pot întoarce,
În mine, timpul ce s-a scurs,
Aş îndrăzni şi aş preface
În bucurii al meu recurs.

Dar vremea nu are zăbavă,
Nu mai priveşte înapoi,
Iar în a inimii enclavă
Se-adună râuri de noroi.

Nu mai pot, Doamne, viaţa-mi zboară,
Nu ştiu cât timp a mai rămas,
Mai trece-o zi, se face seară,
Tristeţea creşte fără glas.

Pot doar să plâng, să-mi cer iertare,
Mulţi ani la rând am irosit,
Te rog, dă-mi Doamne îndurare,
Tu, singurul, ce m-ai iubit.

În frământările din mine
Aprinde foc din Golgota,
Să construiesc printre ruine
Ce-a mai rămas din viaţa mea.

Cu glasul stins te chem Stăpâne
Şi ruga-n mine curge lin,
- Coboară, Doamne, zări senine,
Sunt fiica Ta , la Tine vin.

Eu , ca şi frunza-n plină toamnă
Mă ofilesc sub crucea grea
Şi pot să cad sub aspre vânturi
De nu m-ar ţine mâna Ta.

La ceas de cumpănă, Isuse,
Aştept să curgă har din cer,
Să-mi şteargă lacrimile curse,
S-alunge al iernii aspru ger.

Mai vreau să-Ţi spun, că-ntre ruine
Rămân şi Te voi aştepta,
Ţi-am pregătit un loc în mine
Şi-am aşezat lumina Ta.

4 comentarii:

nakudo spunea...

În frământările din mine
Aprinde foc din Golgota,
Să construiesc printre ruine
Ce-a mai rămas din viaţa mea....m-ati facut a plange ase cum impartasind mereu trairile ajungem sa o facem impreuna...sarut mana si dincolo de constiinta si introspectie sa nu uitam,dupa cum ati spus,ca El ne iubeste cu gelozie...iubirea mea,ciunta si oameneasca pleaca spre dumnevoastra cu maxim respect.

elena marin-alexe spunea...

nakudo
Aici vei găsi totdeauna un gând bun şi două braţe iubitoare, fată verde...

Mai exista o sansa spunea...

Minunata poezie draga mea. Intr-adevar citeam si simteam lacrimile pe obraz.
Pot doar să plâng, să-mi cer iertare,
Mulţi ani la rând am irosit,
Te rog, dă-mi Doamne îndurare,
Tu, singurul, ce m-ai iubit.
Fii binecuvantata!

elena marin-alexe spunea...

Mai exista o sansa
Mulţumesc, Monna dragă. Mă pot numi pe drept soră cu risipitorul fiu....