marți, 9 decembrie 2014

Pelerinaj la poarta inimii

Decembrie se sfâşie în durere
printre lacrimi impersonale...
Zdrobită de plâns dar nu învinsă
Iubirea se proşterne
la poarta inimii încuiate,
dând piept cu înverşunarea
sufletelor aflate în derivă.
Cu braţele pline de flori, răbdătoare,
îşi aşteaptă rândul
la pelerinajul surdo-mut.
Uneori uşa se deschide,
dar se şi închide brusc,
până să păşească ea
peste pragul înalt de piatră.
Atunci, plânge Iubirea,
înlănţuită de neputinţă şi
doar speranţa se mai coboară
din când în când
să se adape la izvoarele ochilor ei.

Privesc pe fereastră, fără să mă lamentez. 
Las iarna s-o facă printre lacrimi reci,
până la primăvară.

elena marin alexe

4 comentarii:

♥ E LENA ♥ spunea...

Frumos poem,dar trist,draga mea,Tiză!
Vă doresc o seară plăcută!
Vă pup cu drag!

elena marin-alexe spunea...

LENA
Ca şi viaţa noastră, uneori presărată cu tristeţi...
Îmbrăţişări, dragă, Tizo!

portal turism spunea...

Un poem pe cat de frumos pe atat de trist! Sper sa ai sarbatori fericite alaturi de familia ta!

elena marin-alexe spunea...

Anonim portal turism
Mulţumesc pentru vizită!