luni, 24 martie 2014

Eveniment







Când virtualul se dezbracă de mister şi intră în lumea reală, este ca atunci când nu doar priveşti un peisaj mirific, ci îţi laşi paşii să-l cutreiere cu bucurie nestăpânită...
Acest sentiment l-am avut acum câteva zile, când scriitorul Dumitru Negoiţă mi-a făcut propunerea să ne vedem şi astfel să-mi parvină două exemplare ale revistei pe care o conduce: USCÂND O LACRIMĂ, revistă la care colaborez şi eu. Întâlnirea faţă în faţă, mi-a confirmat încă o dată, că din fericire încă mai există oameni adevăraţi şi de calitate superioară printre noi...
Astăzi am răsfoit cu interes revistele şi ce pot să spun...
Vă mulţumesc, domnule!
Elena Marin Alexe

marți, 18 martie 2014

Ukraina


Mii de creştini din ţara vecină au stat în genunchi şi au cerut evitarea unui război

Marşul de rugăciune pentru Ucraina, ia amploare în ţara vecină. De la un simplu cort pe Maidan, creştin
ii din toată ţara au fost motivaţi să stea în genunchi cerând “Pace pentru Ucraina”. De la Kiev, la Harkov, Herson, Cerkasî şi Dnepropetrovsk, mii de creştini din diferite oraşe, diferite confesiuni, cu diferite convingeri religioase cer Unitate, Binecuvântare, Pace peste Ucraina.

Duminică, 16 martie în centrele mai multor oraşe, dar şi pe Maidan s-au desfăşurat acţiuni în masă cu participarea liderilor religioşi din ţară. Preoţii au îndemnat oamenii la rugăciune, la dragoste şi la răbdare în aceste momente critice pentru ţară.

Sunt din diferite confesiuni, dar au un singur scop şi un singur mesaj. Oamenii au venit şi cu pancarde de culoarea drapelului Ucrainei cu inscripţiile: ”Dumnezeu e unul, Ucraina e una”; “Dumnezeu e pentru toate noroadele”; “Binecuvântăm Ucraina”; “Ucraina unită”; “Doamne, ocroteşte Ucraina”.

Inscripţiile au fost scrise în două limbi, rusă şi ucraineană. Participanţii la Marşul din Dnepropetrovsk au numit piaţa din centrul oraşului în mod simbolic: “Eroii Maidanului”.

Oamenii s-au rugat cu lacrimi pentru ca Dumnezeu să împiedice omuciderea între fraţi. Ei au chemat toţi locuitorii oraşului, care nu sunt indiferenţi de soarta Ucrainei, să stea în genunchi pentru ţară. După modelul celor din Harkov, acţiunea de rugăciune pentru Ucraina se desfăşoară în fiecare dimineaţă la ora 07:00.

Îndemnaţi de pasajul Biblic: “Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara”, credincioşii din Ucraina cred că o schimbare a stării spirituale din Ucraina este posibila soluţie la recâştigarea păcii şi la ocrotirea poporului lor.

De aceea, au ales să stea în fiecare dimineaţă în genunchi în oraşele lor şi să ceară “Pace peste Ucraina”!

Amintim că odată cu intervenţia militarilor ruşi în Crimeea, astfel de iniţiative au avut loc în mai multe oraşe. Primii care au iniţiat asemenea întâlniri au fost locuitorii din oraşul Harkov, doar la câteva zile numărul lor s-a ridicat la peste 250 de participanţi. La Cerkasî peste 500 de creştini au participat la acţiuni, alături de copiii lor.

Articol preluat pe de publika.md

Stiri Crestine.ro

luni, 3 martie 2014

Iubesc Viaţa



Am căzut într-o zi
precum zidurile Ierihonului,
când strigătele îngenunchiate
au doborât Eul adâncit,
aproape de nezdruncinat.
Acum Lumina se odihneşte în voie
pe treptele inimii mele
zdrobite, dar eliberate de lanţuri.
Undeva, printre galaxii
încă sună trâmbiţele
aliniate în cântecul biruinţei,
păsările bucuriei nu şi-au uitat zborul,
iar mâna lui Dumnezeu
prinde a mă reclădi, zid nou pentru veşnicie.
Tac şi mă las înălţată...
Iubesc Viaţa. 

Elena Marin Alexe