joi, 20 noiembrie 2014

Priveşte, e toamnă


Priveşte, nucul se dezbracă,
rupându-şi mantia-n fâşii,
mai frânge vântul câte-o cracă
în dimineţile pustii.


E toamnă, câmpul se usucă
şi păsările pleacă-n stol,
un dor de TIne mă apucă,
te rog, trimite-mi azi un sol.

Priveşte, geamu-n care ploaia
loveste astazi nemilos,
tăcută, scap din mână foaia
pe care-am scris un gând frumos.

E toamnă, Doamne, vremea zboară,
eu mă apropii de apus,
nu vreau să-mi moară bucuria,
în mine nu-i nimic ascuns

Priveşte, cum gândul mă leagă
de sferele cerului Tău,
nu-i nimeni să mă înţeleagă
şi lacrima-mi curge pârău.

E toamnă, iar veştile proaste
aruncă.n hăuri pacea mea,
mă-nconjură zile nefaste,
să nu pot, să văd faţa Ta.

Priveşte, la ruga fierbinte
ce-mi spală obrazul în zori,
e greu să fii astăzi părinte,
să-ţi treacă prin suflet fiori.

E toamnă, priveşte spre mine,
uscată-s ca floarea pe câmp,
de vânturi m-ascund doar în Tine,
aştept o fărâmă de timp.

Priveşte, cum inima-mi plânge
de toate problemele lor,
spre ei soare dulce răsfrânge
şi vindecă răni care dor.

E toamnă, la vremea-ncercării,
adună-Ţi tot grâu-n hambar,
deschide larg uşa-ndurării,
întoarce-i la Marele Har.

Priveşte, din ceruri şi iartă,
cu dor Te aştept ca să vii,
de vrei să-mi mai baţi iar la poartă,
pe suflet să-mi cerni bucurii.

elena marin alexe

luni, 10 noiembrie 2014

Votul 16 nov. = gust amar

Se apropie ziua decisivă a votului, în al doilea tur, când românii îşi vor alege preşedintele. Din păcate toată mass media colcăie de injurii, caricaturi, grosolănii, ce mai...mizerii care fac deliciul unei categorii de cetăţeni, ori sila altei categorii. Atâta mizerie la purtător nici că se mai poate vedea, ca la alegeri. Mă apucă ruşinea că sunt aparţinătoare a acestei naţiuni. În nicio ţară democrată nu se ţese aşa duşmănia, ca la noi..Ba, nu-i deajuns că politicienii se scarpină ca de râie şi se împroaşcă reciproc cu jicniri şi lovituri sub centură, că mai nou se implică şi capii bisericii ortodoxe, aducând zâzanie printre români, în loc să semene iubirea de aproapele, aşa cum porunceşte Dumnezeu.
 Nu toţi românii sunt creştini ortodoxi, ci o mare parte sunt , catolici, protestanţi, neoprotestanţi, adventişti, ca să nu mai spun că mai avem şi populaţie necreştină, dar, care face parte din naţia noastră. De ce se "anatemizează" românii care nu au religia ortodoxă? Ce, sunt mai puţin români, decât ceilalţi? Discrepanţa asta dă naştere la ură şi aruncă poporul român în două tabere. Dacă alesul va fi din PSD,  care vor fi urmările pentru creştinii neortodoxi, după alegeri?
Nu dă deloc bine amestecul bisericii ortodoxe în politică? Oare se urmăreşte chiar dezbinarea? Îi invit să recitească 1 Corinteni cap 13.
Toate cultele creştine şi necreştine trebuie să militeze pentru pace şi înţelegere între români.

Dacă Dumnezeu ar fi vrut unicitate şi nu diversitate, ne-ar fi făcut pe toţi de-a valma, să avem acelaşi chip, aceeaşi culoare...şi ce plictiseală ar fi fost. Dar Dumnezeu a iubit diversitatea şi în regnul animal şi în cel vegetal, iar oamenilor rar le este dat să semene perfect unul cu altul.  Tocmai această varietate dă farmec lumii create de El.
Ce să mai zic, doar că eu nefiind ortodoxă mă simt marginalizată şi nu numai eu, desigur. Am rude şi prieteni de-o viaţă, ortodoxi, catolici, mozaici şi de alte religii pe care îi respect şi iubesc şi nu sunt de acord cu manipularea nefirească ce se întâmplă de fiecare dată la alegeri când prietenii se ocolesc şi chiar ajung să se ignore reciproc..Am un gust amar în suflet şi nu ştiu dacă o să mai merg la vot.

PS. Dragi români, fraţilor, indiferent cu cine veţi vota, alegeţi să alungaţi ura şi dispreţul, dintre voi. Iubiţi-vă, căci : DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE!
Semnez- româncă şi creştină
elena marin alexe

joi, 6 noiembrie 2014

Străjerii




( În memoriam, Adrian Păunescu )

Stă frunza gata de plecare
Pe ramul trist, bătut de vânt,
În straiul ei, dulcele galben,
E răstignit pân' la pământ.

E-aproape timpul, toamna plânge
Cu lacrimi de gutuie coaptă,
Pe-ntinse dealuri, via strânge
În braţe veştede, o şoaptă.

Nu mai e timp pentru regrete,
Când iarna vieţii bate-n poartă,
Tu ţi-ai sorbit anii cu sete,
Crezându-te stăpân pe soartă.

Acum, cu crengile uscate,
Ca un copac golit de frunze,
Te înfiori, te temi de moarte,
Sub adierile ursuze.

Suspini, mai des ca niciodată,
Şi parcă n-ai nimic a spune,
Mintea şi mâna ţi-e înceată,
Dar tot mai speri într-o minune.

Strajerii vin şi-ti aduc veste,
Tu îi ignori, iarna-i departe...
Viaţa veşnică-i poveste,
Nu crezi deloc ce scrie-n Carte.

De vrei s-accepţi că veşnicia
E pregătită pentru tine,
Ai s-o petreci acolo, unde
Te-ai pregătit să-ţi fie bine.