luni, 30 martie 2015

Rugă





Dezleagă-mi Doamne buzele
gata să te laude
adună-mi gândurile răvăşite
clăteşte-mi lumina ochiului interior
despovărează-mi umărul
spală-mi picioarele obosite de drum lung
trezeşte-mi inima adormită
unge-mi cu tină ochii
mă poartă în LUMINĂ


Du-mă la cruce
eliberează-mi braţele de poveri omeneşti
nu plec până nu-mi vei ciopli uscăturile
şi-mi vei altoi viţa Doamne
strigă-mă pe nume ca atunci
când eram prăbuşită în praful drumului
căci în fiecare dimineaţă
te simt alături de mine
şi totuşi mi-e tare dor de vocea Ta


Ascultă-mă cu inima
atunci când ruga mi-e şoaptă
şterge-mi lacrima însoreşte-mă
din ochii Tăi curge balsamul
şi la glasul Tău dispar himerele
Tu eşti primăvara veşnică
sub dragostea Ta înfloreşte bucuria
uite floarea sufletului meu
pecetluieşte încă o zi de har


elena marin alexe

sâmbătă, 14 martie 2015

Răspunsul


Mă regăsesc rătăcită
în clepsidra timpului şi simt
cum mă strivesc întrebările
de ieri de azi de mâine
Cerul rămâne  impasibil
cu buzele pecetluite
eu abia de mai respir sub
avalanşa suspinelor
Dar când inima ajunsă la capătul puterilor
zace îngenunchiată în colbul drumului
se deschid porţile Iubirii
primesc umilă sărutul pe frunte
braţele lui Dumnezeu
mă cuprind cu milă nemărginită
ridicându-mi povara gândului ascuns
apoi mă împodobesc pentru nunta eternă
şi abia atunci  văd
Răspunsul stă atârnat între cer şi pământ
pe un lemn care nu mai putrezeşte
niciodată de atâta Dragoste

elena marin alexe

luni, 9 martie 2015

.Ziua paharelor?





Poate locurile arată diferit, dar oamenii şi obiceiurile lor sunt cam la fel, îmi spun, oftând, de năduf. Îmi amintesc, bine, încă din copilăria mea, cum decurgea ziua de 9 martie, ziua sărbătoririi celor patruzeci de mucenici.

      De dimineaţă strada era în fierbere. Vecinele se grăbeau să împartă măcinici, una alteia.Porţile se deschideau fără oprire până după amiază, iar femeile cu sacoşele pline se strecurau pe ele într-un dute-vino frenetic. Dar adevărata animaţie venea dinspre partea masculină, care jubila de libertatea consfiinţită de calendarul însuşi.

   - Hai sî trăieşti, nea Grigore! Bem un paharuţ di sufletu mucenicilor? Ionel, rânjea satisfăcut, ţinând sub braţ o sticlă de vin de masă, cumpărat de Aneta, azi dimineaţă de la bodega Calu' mort. Aşa i se schimbase numele de când unui căruţaş îi murise calul legat la uşa bufetului din Strada Mare, pe lângă terenul viran unde se făcea bâlciul anual la Fălticeni.

Dar cum vă spuneam, Ionel se apropia de Grigore hotărât să înmulţească dacă s-o putea, vinul din sticlă. Îl beu cu el, îşi zicea, apoi bem şî sticla lui...

Până după ora cinci, seara, se tot bălăngăneau pe străzi iubitorii de sfinţi ă..ă..ă, scuzaţi-mă, am vrut să zic, iubitorii de băutură, care considerau că nu este ziua mucenicilor ci mai mult ziua lor, a bărbaţilor. Şi apoi cum , ce bărbat eşti dacă nu închini păhărele în această zi? Pe seară se încingeau nişte scandaluri, mamă, mamă, de răsuna strada. Femeile cu ţâncii în braţe alergau de la o poartă la alta în căutarea unui loc liniştit în care să-şi ascundă teama de bătaie, care făcea şi ea parte din ritualui zilei.

Auzeam pe vecinul Jâcă:

   - Ce fa, ieri o fost zîua ta, acu îi a me. Ţîniţ gura că ti pocnesc di nu ti vez, gloaba naibi...

   - Undi fugi, fa, cu sticla...dacî ti prind îţ rup mînili şî chicioarili... las cî vez tu cini-i barbat aici.. or îs barbat or rahat…

Speriată femeia alerga desculţă prin pietrele drumului, aşa fără o ţintă anume, căci frica o mâna în noaptea care se lăsase pe nesimţite.

Nici Suman nu era mai prejos. Căruţaşul ajuns acasă îşi lua la bătaie toată familia, începând cu soacră-sa şi terminând cu Coca, frumoasa dar nefericita lui nevastă, care îţi blestema zilele şi blestema sărbătoarea cu sfinţi cu tot.

    

După ani, mutată în Focşani, la un bloc cu zece nivele, în buricul târgului, nu am scăpat de consecinţele zilei mucenicilor. Aici amintirile sunt mai groteşti şi parcă mai vii, mai actuale, când "nebunul de la 9" urca scările în patru labe, urlând din toţi bojocii, ca un animal de pradă. Parcă era într-un film de groază. De ce urca , de ce se auzea mai tare ecoul urletelor care băgau copiii în sperieţi. Uşile se crăpau uşor, cât să ai perspectiva sub ochi şi crucile începeau să curgă a mirare. Ajuns la uşă (toţi se mirau cum de nimereşte de fiecare dată) zgâria cu ghearele, ori bătea cu sticla aproape goală, până i se deschidea. Ce urma ...vă imaginaţi şi singuri.

    Aburii paharelor nu-i ocolea nici pe cei mai educaţi, de la care vecinii aveau pretenţii, oarecum. Când se cherchelea dom' Nourescu, era circ fără bani. Adolescenţii îl înconjurau şi îl provocau cu câte o întrebare. Apoi...gura beţivului nu mai avea oprire, aruncând cu o savoare necunoscută, vorbe deşănţate, de o vulgaritate greu de redat. A doua zi, intra în scara blocului cu capul plecat, de ruşine. Ştia că vecinii auziseră şi vorbele , dar şi plânsetele soţiei lui, farmacista, o bijuterie de femeie, de un bun simţ, de mare calitate, care îl implora să nu o mai bată.

 Inevitabil ziua aceasta îşi urmează cursul în calendar şi în vieţile oamenilor care o serbează, după bunul lor plac.



    Firul amintirilor se rupe brusc şi o readuce la realitate. Un zvon de ceartă răzbate până la ea şi o determină să iasă din casă. Odată ieşită afară, dispare şi enigma.

  - Bă, azi e sau nu ziua barbatului? Biserica mamei ei...cum să nu-mi deie o sticlă de vin pe datorie? Da cân' mă duc după pâni şi orez, cum îmi dă, sau salam di cela ieftin, cum îmi dă? Nu tot eu plătesc? Dă-o la naiba di "ochi-n perj" câ dacă mă inervez, nici nu mai cumpăr di la ea, că mai bine mă duc la Dana, că asta-i mai omenoasă, mai credincioasă şâ nici nu mă fură la cântar, strigă al lui Dediu, să-l audă toată strada. Nu, nu este un dialog şi un monolog  pe care îl ţine ca să ştie vecinii că el nu-i ca alţii...

Mă gândesc de ce oare oamenii schimbă rostul unor sărbători care se vor sfinte? Dar ştie cineva câte pahare trebuiesc băute? Patruzeci, sau patruzeci şi patru? Curios este că aici în Vrancea, nici unele femei nu ocolesc cele pahare în cinstirea mucenicilor, ca de pildă, Ioana, care se înroşeşte ca un rac, după ce soarbe câteva, ea ştie, câte zeci de pahare. Atunci iese la poartă, şi vai de cine-i iese în cale ...nimic nu-i mai place, gura nu-i mai tace...

   

   Dar ziua mucenicilor abia a început. În speranţa că nu va aduce cu ea nici un alt incident neplăcut , intru, cei drept, cam abătută, în casă şi vrând să uit  grotescul, îmi opresc privirile pe cea mai veche carte, Sf. Scriptură.

Citesc şi îmi imaginez cum ar arăta pământul fără mizeria alcoolului.. Mă cuprinde dor, un dor de linişte...

joi, 5 martie 2015

Focul este efemer...


în memoriam C.H. 1 Martie
 
Te-am vâzut depărtându-te de lumină
şi m-au înecat lacrimile
Am răscolit jăratecul
până am ţipat de durere
şi ochii mi-au căutat răsăritul din zori
Acolo mi-am sprijinit fruntea
obosită de iureşul vieţii
Degetele mă dureau groaznic
când s-au cufundat în fântâna lacrimilor
O sete nepotolită de ani mă ardea cumplit
dar mi-am amintit o zi când s-a despicat stânca
apa cristalină mi-a fost balsam
trandafirul alb nu s-a mai vestejit
şi cu ochii deschişi spre zări
şoptind adio etern
am închis cartea cu zile şi nopţi
retrăite aievea cândva
pe sub genele timpului

Focul este efemer
Doar apa are pecetea veşniciei

elena marin alexe-martie 2015