vineri, 25 noiembrie 2016

FLACĂRĂ ERAU CUVINTELE




M-am sfătuit cu Tine,
până ce miezul obosit al nopţii
a adormit pe umărul meu,
în timp ce îmi alinta pleoapa suferindă a sufletului.

Ţi-am spus multe, Doamne, printre suspine
m-am destăinuit celui mai bun Prieten:
-Mi se risipesc puterile, nu mai găsesc plăcere
în efemerul din jur, contaminat de moarte la tot pasul
gândul mi se poticneşte ades
în tristeţea presărată în jurul meu
de o mână nevăzută, blestemată,
care uneori mă striveşete sub avalanşa răutăţii.

Ţi-am spus tot ce mă apăsa,
apoi am tăcut, căci gura Ta îmi vorbea.
Miere şi flacără erau cuvintele Tale, Doamne!
Sorbindu-le cu nesaţ, am prins curaj,
ochii mi s-au luminat o dată cu zorii
unei zile reînnoite de dragostea Ta.

Sufletul mi se liniştise.Tăceam.
Doar inima mea încă mai vorbea cu Tine.
elena marin alexe

Niciun comentariu: