S-au scurs doi ani, de la trecerea în eternitate a marelui Poet Adrian Păunescu. Şi el, ca şi mine iubea toamna..Frumoasa în văluri galbene care l-a îmbrăţişat ultima oară..
A iubi, toamna, e-un biet pleonasm,
O poartă in cer se-nvîrteşte, neunsă,
Cad, iată, imperii de tulbure frunză
Şi totuşi se aude Şi ultimul basm.
A iubi, toamna, e oglinda-n oglinzi,
Halouri ciudate pe lucruri dansează,
Insecte damnate fac cuiburi în rază,
Speranţa renaşte în cei suferinzi.
A iubi, toamna, neant şi refren,
Vin pluguri pământul spre cer să-l răstoarne
Şi ultimul fulger, semnat ambigen,
E parc` - un altoi pentru sânge şi carne.
Şi tipă a pierdere tren după tren
Şi mieii duc iarba uscată pe coarne.
8 comentarii:
Bună dimineaţa, scumpă doamnă. Dumnezeu să-l odihnească pe Poet. Poate că mai scrie poeme şi acolo, sus. Cu mare emoţie am citit...
Toate cele bune pentru dumneavoastră şi familie!
Emotionant...Ne este tare dor de POET. Si stiu ca lui i-a placut si iarna si primavara si vara.
Cristian Lisandru
Scrie pe geana zorilor..poeme nemuritoare.
Mulţumiri pentru popas, Cristian. Să aveţi o seară frumoasă, dragilor!
Maria
Da, lui i-a plăcut viaţa şi a cântat-o aşa cum numai el ştie..Maria, draga mea! O seara bună, de la Vrancea!
Ai ales o fotografie frumoasa, iar versurile sunt deosebite...
Dumnezeu sa-i mangaie vesnicia!!!!!
Am plins si am ris si eu cu Paunescu in vremea lui. Ma bucur ca cineva se mai gindeste la el. Fi vesnic binecuvintata .
corina
Chiar mi-e dor de vocea lui.Îmi plăcea cum recită..
Seară frumoasă şi bine ai revenit, Corina dragă!
Marta
Da, Paunescu a făcut parte din bucuriile tinereţii mele draga mea.
Îmbrăţişări de suflet!
Trimiteți un comentariu