Mai mult nu, decât se poate,
Lacrimi, trudă si nevoi,
Trece timpul , printre noi.
Suflet biet, lovit de soartă,
Cu speranţa ca şi moartă,
Te agăţi cu disperare
Să culegi raze de soare.
Te împiedici, te ridică,
Fără zbateri, fără frică,
Lasă loc la bucurie,
Să te-nalţe în tărie.
Ochii sprijină-ţi de stele,
Să fugă clipele grele,
Dornică s-atingi Lumina,
Aruncă în hăuri tina.
Dezvelită de-ntristare,
Uită de cuvântul doare,
Pune-ţi aripi de speranţă,
Sufletul în siguranţă.
elena marin alexe - 2011

