Doamne,
acoperă-mi inima
obosită în vălul incolor
împletit de uitare.
Eu voi accepta
tăcând
ploaia ochilor
să-mi cuprindă pleoapa
într-un vals îngheţat,
sub austerul vânt
de ianuarie.
Cu dor intens
voi sorbi diamantele ochilor Tăi,
îmi voi răcori fruntea
împietrită
de arsiţa neputinţei,
apoi voi îngenunchea
în neasemuita-Ţi milă,
încredinţându-mi
ascunsele taine
doar iubirii Tale,
desăvârşite,
desenate
în alb de zăpadă.
- Recunosc, mă surprinzi
mereu
în puterea Dragostei...
Elena Marin Alexe
