De-o viaţă de om, m-adun în cuvinte
cu suflet deschis, merg tot înainte.
Deşi nu-mi doresc, observ la tot pasul
minciuna, urzind, nu-i tremură glasul.
Necazuri pe rând vor să mă doboare,
ascund viclenii, întunecă soare.
Pe-un colţ de pământ mă vreau în Lumină,
dar umbre apar, în noaptea senină.
Toţi anii pierduţi prin mine aleargă,
cuvintele vii ar vrea să le şteargă.
Îmi pun baricade la geamuri, la uşi
când ura mocneşte, cu ochii ascunşi
Şi ipocrizia loveste mai rău,
c-aproape mă-mpinge la margini de hău.
Alături îl am doar pe omul iubit,
ce-ades mă alină, cu glas potolit.
Chiar dac-au trecut ani mulţi peste mine,
am fost amândoi la greu şi la bine.
Dar timpul se scurge si când ne e greu,
se-adună şi grijuri în sufletul meu.
Când simt că cedez, mă plec iar în rugă,
-Tu, Doamne, cobori şi frica-mi alungă
În braţele Tale speranţele cresc,
zâmbind printre lacrimi, îţi spun, Te iubesc!
elena marin alexe
