Motto- “Lumea a devenit un loc periculos de trait, nu din cauza oamenilor rai, ci din cauza oamenilor care nu fac nimic, oamenilor indiferenti, oamenilor care ce vad nu vad si ce aud nu aud.”
Dacă aş asemăna conducerea cultului penticostal cu clopotele unei uriaşe catedrale, clopote care tac, deşi restriştea îşi arată colţii hidoşi, parcă s-ar cere o întrebare retorică: de ce nu bat clopotele adevărului? Apostolul Pavel în 1Cor. îmi descrie atributele dragostei lui Dumnezeu, care printre altele, crede totul. Am aliniat vesetele din Corinteni începând cu vers. 4 şi continuând, făcând o acoladă între John Pop şi Florin Ianovici. Nu-i cazul să vă dau eu răspunsul care a rezultat, poate fiecare să-l afle.
Eu îl cred pe pastorul Ianovici, nu pe cei care fierb veninul la foc molcom.
E dureros că împotriva adevărului s-au aliat doi pastori din comunitatea de Bucureşti, Oros şi Meştereagă, aşa se spune pe la colţuri. Nu ştiu cine sunt, nu am auzit până acum de ei, deci nu vreau să spun nimic în privinţa lor. Dar, dacă chiar sunt nevinovaţi şi nu au participat la acest complot împotriva pastorului Ianovici, de ce nu dezmint aceste zvonuri? Oare de teama lui J.P? Eu una pot înţelege: ori sunt vinovaţi de furnizarea probelor cusute cu aţă albă şi nu mai pot ieşi din cercul vicios al lui J.Pop, ori comunitatea de Bucureşti nu le permite acest lucru.
Încă se mai cern mizerii asupra pastorului Ianovici, conducerea cultului tace şi tace, iar creştinii se împart în două tabere. De ce nu se vrea lumină în acest caz? Cine are interes obscur pentru denigrarea lui Florin Ianovici, nu realizează că toată avalanşa bârfelor murdăreşte tot cultul Penticostal.
Pe cât de fericită eram când a început mişcarea de susţinere a fam. Bodnariu, văzând dragostea frăţească la unison, o putere care poate muta şi munţii , îmi spuneam, pe atât de ruşinată mă simt acum şi profund dezamăgită de atitudinea celor care au pretenţia să se numească fraţi şi să afirme că fac parte din trupul lui Hristos. S-o luăm logic.Cum e posibil ca pe fr.Ianovici să-l chinuie o criză de astm, să nu poată respira de durere şi eu, poate, piciorul drept, să bat tactul unei melodii auzite doar de mine şi să-mi doresc să dansez? Mai fac eu parte din trupul lui Hristos? Mai pot afirma că sufăr cu fratele meu?
Îmi place să cred că şi cei din Conducerea cultului fac parte din trupul divin. Dacă da, s-o dovedească.
PS.Am scris asta deoarece unii dintre prieteni mă evită, alţii îmi dau replici amare, iar eu nu am nici o vină, decât că, am ales să spun adevărul, aşa cum îl simt.
elena marin alexe
