Se afișează postările cu eticheta Florin Ianovici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Florin Ianovici. Afișați toate postările

duminică, 18 iunie 2017

Bine ai venit, Biserică RENOVAȚIO



     Am asistat on line la primul botez al Misiunii RENOVAȚIO. M-au emoționat cei 21, noii membri,
dar cel mai mult tânăra Sara, de la Fundația Viață și Lumină și am înțeles că Dumnezeu lucrează cu putere și cu neasemuită dragoste față de cei pierduți, oriunde s-ar afla aceștia.
Am apreciat predica pastorului Frank, dar și prietenia adevărată a pastorului Cornel Ilioi, moldovean de-al nostru. Spun asta căci locul meu natal este în Fălticeni jud, Suceava. 
Se spune că noi, moldovenii suntem cam săraci, datorită influenței ținutului de lângă Rusia.
Așa o fi, dar, suntem bogați, cred că poate cei mai bogați la suflet, în sinceritate, cuget și prietenie.
Cine nu ne cunoaște ne vinde, dar cine ne cunoaște ne cumpără, adică prețuim ceva...
M-am bucurat pentru pastorul Florin Ianovici și îi doresc :
Putere-n luptă zi de zi
Lumină-n orice pas
Prin valuri grele și stihii
S-asculți doar sfântul glas.


Astăzi s-a născut Biserica RENOVAȚIO! Dumnezeu s-o binecuvânteze! 

elena marin alexe

miercuri, 19 aprilie 2017

Întrebări simple pentru C.C.P.



Conducerea cultului Penticostal  a întrecut orice normă a bunului simț creștinesc, dacă pot spune așa, căci sunt atât de bulversată, de... nu-mi mai găsesc cuvintele. De ce atâta ură și ranchiună? Este de neînțeles atitudinea agresivă a conducerii cultului față de pastorul Ianovici și nu numai, căci se răsfrânge și asupra noastră, care suntem copiii Dumnezeului Celui Viu. Îmi este rușine, mă simt încurcată căci nu știu ce să răspund unor prieteni din virtual, care mă întreabă ce se întâmplă la noi , la pocăiți. Mă întreb  și vă întreb, pe voi, cei din conducerea cultului: cui a folosit denigrarea publică a pastorului Ianovici ? A adus foloase lucrării lui Dumnezeu? S-a câștigat suflete pentru cer, sau asta nu va interesat deloc.

Sunt stupefiată de atitudinea lipsită de noimă a celor care se cred stăpâni absoluți peste bisericile creștine penticostale și mă întreb, nu numai eu, ci milioane de creștini, cum se poate încălca atât de flagrant statutul bisericii care stipulează clar că doar Adunarea Generală a Bisericii, poate stabili prin vot, pastorul coordonator, cât și ceilalți pastori, nicidecum Comitetul Executiv al Cultului. Deocamdată totul se află într-o nebuloasă și cred că ar fi timpul să se spună adevărul.

De ce în cazul Ianovici hotărârea nu a aparținut în primul rând bisericii Betel și comitetului acesteia?

De ce se încalcă voit aceste reguli?

Ce interese sunt la mijloc?

Ce influență are Ștefan Ivan și fiul său doritor de scaun, cine îi susține pe aceștia doi slujitori lipsiți de har, dar plini de frustrări? 

Există cineva din afară, atât de influent, care trimite fonduri bănești? Noi am aflat, dar așteptăm să spuneți voi.
De ce se vrea dispariția pastorului Florin Ianovici de la Betel și chiar... din virtual?
Cine i-a declarat război acestuia?
Pe lângă aceste întrebări am dori foarte mult să se spună cu ce a greșit pastorul Ianovici?
Nu știm motivele suspendării, căci tot ce s-a spus este difuz, neclar și menit să ducă în eroare.
Am trecut peste sărbătoarea sfântă a Învierii, dar lumină în cazul Ianovici tot nu s-a făcut. Obercăim, dar încă sperăm ca Duhul Sfânt să lucreze, să se facă lumină, să se spună, să se aducă probe, să știm de ce a fost înlăturat Florin Ianovici.
El, pastorul,  însuși a cerut asta. 

Faceți lumină domnilor de la conducerea cultului! Să ne temem de Dumnezeu și nu uitați slova care spune:

Grozav lucru este sa cazi in mainile Dumnezeului celui viu!  Evrei 10:31

P.S. Sperând într-un răspuns clar și sincer, vă mulțumesc anticipat


elena marin alexe

vineri, 7 aprilie 2017

Dumnezeu este dragoste

   Pastorul Ianovici a rămas la Betel!Mulțumiri să fie aduse Domnului care ne-a ascultat rugăciunile. Mulțumesc tuturor surorilor și fraților din țară și din străinătate pentru susținerea în grupul Alături de Florin Ianovici, cu post și rugăciune. Am certitudinea că vom continua să ne rugăm pentru pastorul Ianovici. Să ne rugăm în același timp și pentru pastorii noștri, ca Dumnezeu să lase peste toți ocrotirea Lui, pacea, dragostea , râvna sfântă, îngăduința, pentru-ca Dumnezeu să-i încarce cu putere de sus și cu multă Dragoste. Mare este secerișul și puțini sunt lucrătorii, spune biblia. Să ne rugăm cât mai mult pentru toți lucrătorii din via Domnului. Să dăm importanță mai mult sufletelor pierdute, decât ambițiilor noastre firești. Cu siguranță în susținerea mea pentru Florin Ianovici am deranjat pe unii, am fost ceva mai dură cu alții, dar m-am ferit să aduc jicniri.    
      Îmi CER IERTARE de la toți și IERT pe toți care m-au jicnit cu expresii grele, de neredat...și credeți-mă nu au fost puțini.  Am avut ocazia să văd răutatea celor care-și spun copii de Dumnezeu. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți cei cu inima curată și să lase balsam de iertare peste sufletele noastre.
Dumnezeu să fie lăudat în veci!

elena marin alexe

 Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.

  1Ioan 4;16


Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu

Psalmul 116:17 ,,Îți voi aduce o jertfă de mulțumire și voi chema Numele Domnului;’’
A venit binecuvântarea? Mulțumește lui Dumnezeu și binecuvântarea va rămâne.
A venit încercarea? Mulțumeste lui Dumnezeu și El o va curma.

Pentru rugăciunile înălțate și jertfele aduse Domnului, vă mulțumesc. Sunt nevrednic de o așa dragoste.
Pentru cuvintele grele și disprețul așezat peste mine, vă mulțumesc. Sunt dator Golgotei să fiu pocăit.
Să slujești lui Dumnezeu este o cinste și o povară. Mă rog Tatălui ceresc să mă învrednicească să fiu un bun ispravnic al Său.
Se apropie sărbătoarea Floriilor…!
Ioan 12:13 "a luat ramuri de finic şi i-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!”
Ramurile de finic sunt simbolul belșugului. Nu neapărat cel de pe mese, cât cel din suflet. Ramurile de finic sunt simbolul regalității. Tot ce are suflare să laude pe Împăratul.
Dumnică de la orele 18.00, la biserica Betel din București vom sărbători intrarea Domnului Isus în Ierusalim. Hristos a dorit ca oamenii să vadă și să înțeleagă. Mulți nu au văzut și adevărul a rămas ascuns privirii lor. ,,Ce rămâne ascuns privirii noastre?’’ va fi mesajul ce va fi rostit.
Vă așteptăm cu dragoste la biserica Betel! Suntem online pe adresa:
  www.bisericabetel.ro 

Preluare de pe Facebook !

miercuri, 5 aprilie 2017

Suspendarea a luat sfârșit

     
Cunoaștem decizia luată în dreptul pastorului Ianovici azi 5 Aprilie. I s-a ridicat suspendarea, va fi pastor secundar la Betel pînă în luna Decembrie, până la o nouă ședință de alegeri.Dumnezeu s-a dovedit încă odată,  Stânca de ajutor pentru cei care se unesc în post și rugăciune și ne-a demonstrat că El rămâne credincios promisiunilor  Sale.
Ce va fi în viitor, ce va face pastorul Ianovici ? Cred că va rămâne să slujească în biserica Betel. Toți cei care ne-am rugat și l-am susținut pe pastor, ne bucurăm nespus și mulțumim Domnului, dar să nu uităm un lucru important: avem "dezlegare" la rugăciune în Dragoste. Așa că rămânem cu toată inima și sufletul în toate lucrurile bune oameni ai rugăciunii.

Am fost cam dură în articolul precedent despre Ștefan Ivan, îmi pare rău,  însă afirmațiile lui de pe blog m-au descumpănit oarecum și am pus cap la cap mesajele trimise de membri de la Betel și totul s-a legat iar întristarea mea a fost mare. Am spus adevărul iar adevărul este dureros. Totuși sper ca lucrurile să apuce pe un vad binecuvântat între cei doi pastori spre beneficiul creșterii spirituale din biserică. Cred că fiecare am avut de învățat o lecție de viață din toată această poveste adevărată.
Dumnezeu să aline rănile încă deschise ale pastorului Florin Ianovici, să-l ajute să ierte și să iubească. La fel am aceleași așteptări de la Ștefan Ivan, care ar trebui  acum să pună balsam de cuvinte și fapte frumoase, trecute prin dragostea divină, pe relația lui cu pastorul Ianovici, căci Dragostea este ingredientul principal fără de care nimeni nu poate spera cerul binecuvîntat.
Acum, biserica Betel, dar și noi ceilalți ne vom putea bucura de îndemnurile pastorului Ianovici. Dumnezeu să-l folosească în lucrarea Sa.



Doamne dă izbândă, Doamne binecuvântează poporul Tău !

elena marin alexe




vineri, 31 martie 2017

Obsesia lui Ștefan Ivan





Încet încet se desfac ițele din jurul pastorului Ianovici, împletite cu dibăcie de pastorul 2, adică de Ștefan Ivan. La început nu am dat atenție unor persoane care încercau să-mi vorbească despre acesta și despre tristețea unei biserici total bulversate, Betel București.  Eram focusată spre cei care îl atacau pe pastor în față. Nu-mi imaginam că există o persoană atât de obsedată de locul întâi  în conducerea Betelului. Astăzi m-am edificat.

Am ales două postări din blogul personal al lui Ștefan Ivan, din care am spicuit câte ceva și le redau mai jos. Citiți cu atenție.

9 Martie 2017 stefanivan Lupta cu gândurile

Majoritatea temerilor sunt izvorate din ingrijorari legitime. Si totusi, daca nu sunt tinute sub control, temerile acestea se transforma in obsesii.

24 Februarie 2017 stefanivan Certitudini

Ca sa iti urmezi visurile trebuie sa actionezi. Actioneaza pentru a-ti urma visul sau il vei pierde. Actioneaza tu sau vei fi obiectul actiunii altora.
Daca nu esti in posesia a ceea ce-ti doresti gandeste-te cum sa-l creezi. Dumnezeu iti va lumina calea. Sansa vietii tale, usa spre visurile tale este deschisa,
calea spre un anumit scop ti se poate revela in orice clipa. Fii gata pentru ea. Fa tot ce trebuie sa faci. Invata tot ce trebuie sa stii.
Daca nu bate nimeni la usa ta, bate tu la cateva usi. Intr-o zi vei pasi in viata pe care ti-o doresti. Fii gata sa urci pe baricade ca sa prinzi momentul.
Totul tine de perspectiva. Nu te poti ascunde de viata. Vei primi unele lovituri. Vei fi frustrat, suparat si trist te indemn totusi sa refuzi disperarea si amaraciunea.
Poti fi inghitit de valul urias sau poti calari pe coama lui spre mal. Tot astfel, evenimentele dificile din viata ta te pot dobora la pamant sau te pot inalta.
Daca poti respira fii recunoscator. Foloseste acest sentiment de multumire pentru a te inalta deasupra depresiei si amaraciunii.
Fa un pas, apoi urmatorul, ia-ti avantul necesar si construieste o viata pe care sa o traiesti cu placere.
….............................................................................................................
       Asta scrie pastorul 2 de la Betel, Stefan Ivan. Am citit și am rămas preț de câteva minute blocată de dorința acestui om, care chinuit de obsesia de a deveni pastor prim la Betel își dă arama pe față, fără să sesizeze asta, așa la plesneală, poate cu gând să dea o replică cuiva...dar neținând cont că netul este cale de acces pentru toți și că aici oricât te-ai ascunde umbrele ies....și te pătează.

Omul ăsta are un nume predestinat, așa ai spune la prima vedere. Îl cheamă Ștefan și pe noi ne duce gândul la martirul zdrobit de pietre, din dragoste pentru Isus, dar Ștefan Ivan parcă nu are nimic în comun cu eroul biblic. Păcat. El a ales să arunce, nu să primească, vorbe nu pietre, căci între timp umanitatea a mai progresat în tactici și viclenii așa că luptele nu mai sunt la vedere ci în subteran. El, acest Ștefan , robit de ambiții pământești, gelos și obsedat de harul pastorului Ianovici a mânuit zvonuri false, luptând, uneltind cu alții la fel de invidioși , pe la spatele acestuia, cu gândul că este vremea să devină el, Ștefan Ivan, pastor Mare și Sfânt, așa ca să i se ducă vestea... Inițial nici nu am bănuit, că acesta luptă pentru scaunul de la Betel, acolo unde Florin Ianovici a depus efort lacrimi și timp pentru a consolida biserica de ...cam cincisprezece ani. Așa spun informațiile pe care le-am primit de la unii membri de la Betel, care sunt efectiv bulversați, triști și descumpăniți la gândul că își pot pierde pastorul drag și că Ivan îi va lua locul prin uneltirile cu o parte a comitetului de la Betel și susținerea Comitetului Executiv al Cultului Penticostal. De obicei nu mă las influențată de nimeni, aleg să-mi fac o părere personală asupra cuiva, așa că am vrut să -l cunosc măcar puțin pe Ștefan Ivan, am intrat pe blogul lui și am citit unele postări, știind în prealabil că obsesiile nu pot fi ținute ascunse , ci ele ies ca uleiul la suprafața apei în caracterul fiecăruia dintre noi în tot ce facem și în special în scrierile noastre. Isus însuși spune în Matei 12
36. Va spun ca, in ziua judecatii, oamenii vor da socoteala de orice cuvant nefolositor pe care-l vor fi rostit.
37. Caci din cuvintele tale vei fi scos fara vina, si din cuvintele tale vei fi osandit."

Încă de anul trecut am fost abordată de câteva persoane care m-au întrebat de ce mă implic în cazul pastorului Ianovici? Avem un grad de rudenie, sau îl cunosc așa bine?
Vă răspund tuturor ca Domnului: Nu l-am întâlnit niciodată pe pastor și nici nu avem nici un grad de rudenie, sau ...cred că avem, da, avem, căci suntem frați, amândoi avem același Tată pe Dumnezeul cerului și al pământului. Nu ne-am văzut încă, dar îmi doresc acest lucru și sper ca anul acesta să am bucuria să-l cunosc personal pe Pastorul Ianovici, fratele meu drag, care prin harul dat de Dumnezeu, m-a înviorat în clipe de cumpănă, prin predicile sale de pe net.
Acum cu suspendarea lui, i-am descoperit și o altă latură a caracterului de adevărat creștin, aceea de a se smeri în fața lui Dumnezeu, a conducerii cultului și de ce nu în fața noastră a oamenilor credincioși care i-am admirat puterea în slăbiciuni , în încercări în dorința de a sta în ascultare de Dumnezeu. L-am glorificat pe Domnul Isus pentru acest om, care fără să știe va rămâne pentru noi un exemplu minunat, indiferent de cum vor decurge lucrurile de aici încolo. Lucrez în virtual din 2008 și am citit despre multe lucruri, dar mai hulit, mai înjosit mai murdărit prin diverse comentarii , nu am mai întâlnit niciun om, pînă la pastorul Ianovici. M-a uimit tăria de caracter, cu care a ales mai degrabă să tacă, să suporte mizerii, ofense fel de fel, de la oameni de joasă speță, unii bolnavi la cap, alții bolnavi în suflet, fără să riposteze.
El s-a smerit, Dumnezeu îl va înălța! Împreună cu grupul Alături de Florin Ianovici, voi continua să-l susțin cu post și rugăciune.

Cât despre Ștefan Ivan...timpul ne va arăta tot ce acum este mascat, abia schițat... Dar un lucru este cert: Obsesia lui Ștefan Ivan este Florin Ianovici. Contra lui luptă cu viclenie și abilitate, să-i ocupe locul, de ani buni. Ce fel de pastor vrea să fie domnul Ștefan, dacă nu a avut niciodată inițiativa unei rugăciuni cu toată biserica pentru Florin Ianovici? Chiar dacă acesta ar fi fost considerat cel mai păcătos om din biserică, chiar nu s-a simțit necesitatea unei singure rugăciuni măcar? A fi pastor e lucru mare la propriu căci te lupți pentru sufletele aflate în impas, în situații disperate, cercetezi, vizitezi, încurajezi, faci apel la post și rugăciune cu biserica. Pastorul meu, spre ex. dacă-l sunăm la miezul nopții nu pregetă să vină, de la oarecare depărtare, să ne încurajeze, să se roage, să plângă cu noi și pentru noi. Așa se comportă un pastor adevărat. A fi pastor nu înseamnă doar să rânjești fals la amvon și să predici când nimic nu ai a spune. Sau să spui de Dragostea lui Isus pe care  n-ai simțit-o niciodată, căci să plîngi cu cei ce plâng este o mare virtute, este parte din Dumnezeu care ne-a iubit până la jertfă, deși nimeni nu a meritat asta. El, Ștefan Ivan, se crede a fi mai curat, mai sfânt mai apreciat de divinitate, ( atitudinea fariseului din scriptură). Săracul de el, vai săracul, crede că nimeni nu-i cunoaște ambiția care a ajuns obsesie: să-l strivească pe Ianovici să se ridice el, Ștefan Ivan, indistructibil, incoruptibil, Mare și Sfânt, precum domnitorul Ștefan cel Mare. Eu pe Ivan l-am perceput ca pe un om slab, căci oamenii tari, cinstiți, sunt aleși și puși deoparte de Domnul, la antipod sunt cei slabi, dar obsedați de funcții înalte, care fac orice să-și atingă scopul secret. Și s-a văzut clar că a folosit toate pârghiile ca pastorul Florin Ianovici să fie discreditat, anihilat, strivit. Dacă nu a reușit, complotînd cu alții, cu  mărturia acelei Niță Adriana, s-a acționat pe alte căi,  s-au găsit alte chichițe, doar doar va fi distrus și locul lui să rămână liber...să se cațere el liniștit pe munca altuia și să-și împlinească ambițiile ascunse.
Totuși, nimeni nu se poate ascunde de fața lui Dumnezeu PS. 139. Unde ambiția se tolerează și se sprijinește tacit, unde se calcă peste suflete, unde mândria și invidia a ajuns să facă victime, Dumnezeu nu poate să-și facă simțită prezența, El Sfânt, Sfânt, Sfânt, de trei ori Sfânt.  Sper ca în al doisprezecelea ceas, Ștefan Ivan să se reculeagă și să se smerească în fața Domnului. Mă rog ca să-i fie iertată atitudinea și faptele nedemne de un creștin, care se vrea a fi în fruntea poporului, a  unei biserici care de fapt nu-l vrea în fruntea ei. Dar ce-i pasă lui de biserică? A ales replica lui Lăpușneanu, pe care și-o amintește de pe băncile școlii: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau....
Dumnezeu să aibă milă de Betel!


elena marin alexe





luni, 13 martie 2017

Pe voi cine vă suspendă?




    A fost amânată ședința Comitetului Executiv, al Cultului Penticostal, pentru revizuirea suspendării Pastorului Florin Ianovici. De ce nu mă mir?
       O Doamne, dacă mai aveam ceva dubii în privința acestei stupide și răuvoitoare decizii de suspendare a pastorului Ianovici, iată că ele s-au spulberat luate de vântul ciudato-primăvăratic emanat acum de neserioasa conducere a cultului. Acest nociv comitet executiv se teme, așa tare, de o rezoluție decentă asupra erorii pe care a declanșat-o? Ce dilemă mai au, sau poate niscaiva temeri?
Toată creștinătatea din țară și dinafară a fost șocată de această suspendare, cu excepția câtorva lichele bolnave psihic, sau nepocăite, handicapate spiritual , invidioase pe munca și realizările pastorului. Adevărații credincioși din denominațiuni diverse, și-au pus întrebarea firească, de ce a fost necesară suspendarea pe timp de șase luni, dacă omului nu i s-a interzis accesul la Cina Domnului? Este aberant, nu are noimă și totuși pastorul a acceptat decizia, s-a smerit și numai sufletul lui știe gustul amarului suferit în această perioadă grea. Cu toții am așteptat eliberarea pastorului mazilit, sperând că Duhul lui Dumnezeu și dragostea Lui să atingă inimile celor din actuala conducere și să dea în sfârșit semnul de slobozire. Se pare însă, că Ianovici are dușmani puternici care nu vor să cedeze, iar satana are supuși loiali "sub acoperire".
 Domnul nostru a lăsat o poruncă sfântă: "Duceti-va în toata lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Ev. Marcu 16: 15  Unii au lipsă de discernământ și stopează planul de mântuire al oamenilor, prin faptul că prin sentința lor oarbă îl opresc pe pastorul Ianovici să predice evanghelia, deși timpul venirii Domnului Isus este iminent. Lucrarea Domnului este în suferință, datorită pierderii acestui slujitor plin de har și dăruire.

   Domnilor membri ai CECP !
În comunicatul vostru precedent ați scris că motivul suspendării ar fi că Ianovici a mințit și ați dat o sențință de suspendare pe șase luni. Acum poate că nu v-ați dat seama, dar voi înșivă ați păcălit, ați mințit o țară întreagă, deoarece veniți cu alt comunicat.Voi ați scris că suspendarea este pe timp de șase luni. De ce nu vă țineți cuvântul dat și nu umblați în Adevăr? Asta demonstrează lipsă de integritate dar și altele... La urma urmei, a nu-ți respecta promisiunile este tot un soi de amăgire, o minciună.
Pe voi, cei din Comitetul executiv, cine vă suspendă?

PS. Cei mai mulți dintre credincioși îl susținem în continuare pe pastorul F.Ianovici, prin mesajele noastre, prin post și rugăciuni. Dumnezeu este Calea, Adevărul și Viața. Fie ca sărbătoarea Învierii Domnului să aducă aer curat de pace și dragoste în Comitetul executiv al Cultului Penticostal și astfel bucuria noastră să fie deplină!
Dumnezeu este DRAGOSTE!


duminică, 25 decembrie 2016

Mina Ianovici – Ce simt eu




NewsNet Creştin: Mina Ianovici – Ce simt eu:

Sărbătorile acestea au prins familia mea cu bucurii la care nu ne aşteptam, dar şi cu umbre care ne-au pus în uimire. Pe cât de mult mi-a plăcut în viaţă traiul liniar, fără evenimente deosebite, pe atât de mult nu am avut parte de el.
Am înţeles, însă, că Dumnezeu aşează omul în faţa încercărilor în care poate birui, care îl cresc spiritual, cu condiţia să le abordeze corect, cu rugăciune şi post.
Am înţeles că nu există sisteme ale lui Dumnezeu în integralitatea lor, ci oameni ai lui Dumnezeu, de cele mai multe ori neştiuţi, loviţi de semeni şi  de viaţă, comentaţi, acuzaţi, lăudaţi (aceasta din urmă mi se pare mai rea decât restul), etc.
Am mai înţeles că lucrurile sunt bune aşa cum sunt ele, cum sunt lăsate de Dumnezeu, sau îngăduite de El să se întâmple.
   
 Florin,
Ştii că toată viaţa te-am iubit enorm, am plâns cu tine, am râs cu tine (asta mai puţin, e drept, nu prea faci casă bună cu veselia), ţi-am fost alături tot timpul, am fost şi sunt una cu tine.
Să mă ierţi că m-am bucurat că Dumnezeu a îngăduit ca eu şi copiii noştri să nu te mai împărţim cu nimeni câteva luni. Mi-a părut rău pentru tine, dar mi-a părut bine pentru noi. Şi m-am gândit că s-o fi uitat Dumnezeu cu milă şi spre mine şi copii când a îngăduit asta.
Mi-am crescut copiii mai mult singură, explicându-le că tatăl lor lipseşte pentru că alţii au probleme mai mari decât noi şi că el trebuie să tragă oamenii spre Dumnezeu, pentru că aceasta este voia Domnului şi mai trebuie să meargă şi la serviciu, ca să putem avea ce ne trebuie.
Din păcate , echilibrul între muncă şi viaţa de familie e o glumă pe care o poate crede numai cineva care nu ştie cum merg lucrurile. Facem bine ceva doar dacă ii dedicăm tot ce avem, iar uneori, mai mult decât avem. Investind jumătăţi de măsură, culegem jumătăţi de măsură.
Când m-am îndrăgostit de tine, m-a atras tristeţea aceea profundă, inteligentă, care izvora dintr-o înţelegere dureroasă a vieţii şi a omului. Ai avut şi ai o viaţă care te-a pus în imposibilitate să scapi de ea. Înţelegi mai multe despre viaţă, te întristezi mai mult, eu te plac mai mult....hai, că nu e rău!
Eşti pomul meu lovit de pietre, sprijinul meu, darul lui Dumnezeu pentru mine.
Să nu îţi pară rău de nimic! La un moment dat, omul trebuie să se oprească din vorbit şi doar să observe, pentru ca atunci când va reîncepe să vorbească, să aibă ce spune.
Tuturor, sărbători frumoase cu Domnul!

Mina Ianovici

miercuri, 23 noiembrie 2016

APEL



       Mă adresez celor care îl susţin pe pastorul Florin Ianovici. Fac un apel la dv. , un apel la rugăciune, pentru-ca Dumnezeu să îl binecuvânteze pe pastor. Bine ar fi să ne rugăm şi pentru denigratorii acestuia, care au căzut în capcana dispreţului, răutăţii şi a bârfei.  Domnul nostru să-i ierte şi să-i atingă cu dragostea Lui. Haideţi să ne unim rugăciunile de fiecare dimineaţă şi să facem asta până în luna Martie 2017, dacă Domnul va îngădui viaţa noastră. Cu siguranţă că rugile ne vor fi ascultate!
Dumnezeu este Dragoste!

elena marin alexe

joi, 7 aprilie 2016

Scrisoare deschisă conducerii cultului Penticostal


Onorată conducere

Cred că ar fi cazul să meritaţi această formulare risipind fluxul părerilor pro şi contra.
Îmi închipui că ştiţi foarte bine uraganul bârfelor de pe net, dar mă mir că nu înţelegeţi ce deserviciu faceţi Cultului Penticostal  şi implicit lucrării lui Dumnezeu. De câteva luni se aşteaptă un răspuns din partea dv. Chiar nu aţi putut da nici un comunicat până acum, de atâta timp, de când circulă printre credincioşi dar  nu numai,  hai să-l numesc- cazul, Florin Ianovici? Dv. nu realizati ce deserviciu faceţi lui Dumnezeu, lăsând ambiguitatea să circule, să distrugă prietenii de o viaţă, să aducă nelinişti şi suferinţă pe toate planurile? Nu v-aţi gândit la repercursiuni? Ce vor spune oamenii acestei lumi despre noi, pocăiţii, despre pastorul care i-a chemat la viaţă veşnică, care a plâns îngenunchiat alături de cei ce păşeau în faţă, alegându-l pe Isus ? Sau poate nu vă pasă? De suferinţa pastorului F.Ianovici am convingerea că nu vă pasă şi mă întreb cât de mult iubiţi pe aproapele dv. în Hristos? El, a iubit până la jertfă şi nu ne-a cerut decât să facem acelaşi lucru: să iubim pe Dumnezeu şi pe cel de lângă noi, ca pe noi înşine. Să fie oare atât de dificil? Cum aţi ales să împliniţi porunca? Personal sunt confuză în ceea ce vă priveşte, datorită atitudinii de totală indiferenţă asupra acestu caz. Cred că tăcerea forului dv. singurul abilitat să dea un comunicat, este cu ţintă directă, tocmai spre a mări şi suferinţa familiei Ianovici, dar şi pentru-ca tulburarea şi haosul cititorilor, al credincioşilor să ia amploare. Alt motiv al tăcerii conducerii cultului nu văd. Aş fi vrut să citesc un comunicat măcar, să menţionaţi că aveţi în vedere situaţia  apărută , că studiaţi problema etc. Nu s-a întâmplat nimic. Îmi asum cele scrise aici. Nu intenţionez să jignesc, să acuz, doar ca fiecare om care citeşte pe net şi care se străduieşte să împlinească tot ce spune Biblia, îmi pun nişte întrebări. Răspunsurile, sau răspunsul ar trebui să vină de la dv. Ar trebui să vă pună pe gânduri, de ce sunt înlăturaţi din lucrarea Domnului, folosindu-se înscenări scabroase, tocmai cei mai hăruiţi pastori, cei mai puternici în cuvânt...De ce tocmai ei?

 PS. Oare nu aveţi purtător de cuvânt, căci la capitolul comunicare sau nu există…sau nu se vrea.
Să fie atât de mare discrepanţa şi rivalitatea dintre vestul ţării şi Bucureşti cum afirmă unii?
elena marin alexe

marți, 5 aprilie 2016

Focul urii împotriva lui Florin Ianovici

    Focul urii împotriva lui Florin Ianovici încă mai arde.
Dar, nu mor caii când vor câinii, aşa spun şi acum bătrânii şi ştiu ei bine sensul zicalei. Cei înţelepţi vor înţelege ce vreau să să spun acum, nu şi ceilalţi, din nefericire.
Rostogolul cuvintelor îmbibate cu ură bolnăvicioasă asupra lui Florin Ianovici,  mânuit cu abilitate demonică de unii  frustraţi, care îl refolosesc pe J. Pop, parcă nu se mai opreşte. Eu chiar nu pot pricepe ( aşa sunt eu uneori, mai grea de cap) cui face bine această atitudine care asemănătoare unui dans tribal, care invocă până la epuizare, condamnarea la moarte? Tare mi-ar plăcea să văd la microscop inimile "sfinţilor" care au dat curs defăimării şi care continuă să atâţe focul.
    Dacă închid ochii şi deschid uşa imaginaţiei, văd desluşit liota grotescă, adunată în jurul focului "sacru" deasupra căruia stă legat fedeleş, pastorul, Ianovici. Parcă desprinşi dintr-o altă lume, frustraţii saltă în cerc, ţinându-se de mâini şi fac incantaţii, râzând sardonic, aşteptând ca din clipă în clipă flăcările să-l cuprindă şi să-l mistuie pe condamnat. Ei sunt şi judecători şi călăi. Ce treabă mai au cu Judecătorul cel drept? Să nu uite aceştia că vor primi ce merită. Ieremia în cap. 51:56 spune: Caci Domnul este un Dumnezeu care rasplateste! El va da negresit fiecaruia plata cuvenita lui!
Sărmanii de ei, prinşi în capcana răzbunării şi a propriilor răutăţi şi frustrări, nu mai au timp să privească sus.
    Eu, însă da, Si văd ochiul lui Dumnezeu, în toată splendoarea Lui, vărsând lacrimi peste focul păgân, stingând dogoarea flăcărilor şi ostoind durerea celui care tace cu ochii pironiţi spre cer şi aşteaptă  ajutorul Domnului.
Voi care jubilaţi cu inimile împietrite de ură, acordaţi-vă un moment de respiro prin rugăciune şi îndreptaţi-vă privirile spre albastrul  cerului, dar şi spre adâncul inimilor voastre. Cred că este vremea în care toţi trebuie să privim nu la cei de lângă noi, ci mai mult la noi înşine..Poate că veţi vedea mai desluşit ce văd şi eu,:dragostea lui Dumnezeu la care suntem chemaţi. Ambiţiile şi grijile lumii v-au ascuns cel mai vizibil mesaj. Timpul este aproape. Vine Isus!

P.S.Pastore, Florin Ianovici, aş vrea să ştii că nu eşti singur. Suntem mult mai mulţi cei care te purtăm în rugăciunile şi posturile noastre şi mai mult de atât, ştim că Dumnezeu Cel căruia îi slujeşti nu te va părăsi nici o clipă.El este lângă tine. Fii binecuvântat!
Elena Marin Alexe


luni, 14 martie 2016

Somnul rugăciunii...naşte monştri


“Iisus este într-o grădină, dar nu este a deliciilor, cum a fost cea a primului Adam, în care el s-a pierdut, şi în felul ăsta a pierdut tot genul uman, ci într-una a supliciilor, în care El s-a salvat şi-n felul ăsta a salvat tot genul uman. El trăieşte această suferinţă şi acest abandon în toată oroarea nopţii. Iisus caută companie şi caută reconfort din partea oamenilor. Asta e unic în toată viaţa, mi se pare, dar El nu găseşte nici un sprijin, pentru că discipolii Săi dorm.”
Şi acum urmează unul dintre cele mai frumoase lucruri care s-au scris vreodată: “Iisus va fi în agonie până la sfârşitul lumii. Nu trebuie să dormim în tot acest timp.”
Simţiţi progresia. Iisus se roagă pe Munte, discipolii dorm, atâta lucru v-am rugat, să staţi cu Mine, şi voi dormiţi?, apoi se întoarce, El ştie că va muri, şi moartea e îngrozitoare, El este om şi ştie că nu e doar aşa – Zeus care s-a făcut lebădă şi apoi se întoarce, nu, El este om şi asumă acest lucru până la capăt, este totul, suferinţa, predestinarea şi abandonul. Pascal, în rugăciune fiind, scrie: “Iisus va fi în agonie până la sfârşitul lumii. Nu trebuie să dormim în tot acest timp.” (fragment din conferinţă)

H.Patapievici

Dacă am fi mai atenţi la viaţa noastră, dacă vegherea şi rugăciunea "la timp şi ne la timp" ar sta la baza atitudinii de creştin autentic, atunci nu ar mai fi devieri de la calea adevărului. Dacă oamenii şi-ar spune adevărul unii altora, ar ocoli planurile celui rău. De ce nu facem asta? Fiecare poate să răspundă în dreptul său. Avalanşa dispreţului şi a vorbelor urâte care nu se mai termină ci continuă asupra pastorului Ianovici, mă face să dau dreptate iarăşi  cuvântului biblic: Dragostea celor mai mulţi se va răci. Primesc în continuare mesaje anonime în care unii aleg să-şi arunce frustrările şi ura asupra oricui ar susţine nevinovăţia lui F.Ianovici. O fac fără pic de ruşine. Dumnezeu să-i ierte.
Eu pot să spun doar atât: că aşa egoism, gelozie, răutate, invidie, aviditate de a bârfi, cum se vede azi printre cei ce-şi spun creştini,  nu ştiu să mai fi întâlnit pe tot parcursul vieţii mele de şasezeci şi patru de ani. Unii dintre noi au uitat complet că suntem trecători ca iarba de pe câmp, care azi este şi mâine n-o mai vezi. Suntem labili şi ne lăsăm luaţi de vânturi încoace şi încolo. Mă întreb unde ne sunt rădăcinile? Unde-i ţelul nostru? Hristos a abolit într-un fel cele zece porunci , sau mai bine spus, le-a condensat lăsându-le sub ochii noştri în Ev. Matei 22:
37. Isus i-a raspuns: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau."
38. Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca.
39. Iar a doua, asemenea ei, este: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." 

Poate dacă ne-am ancora mai mult în veghere şi rugăciune am putea discerne mai lesne între bine şi rău, dar n-o facem. Mândria că suntem copiii lui Dumnezeu ne orbeşte spiritual şi o luăm razna, cum ar fi spus tatăl meu, într-un limbaj mai arhaic. Dumnezeu este dragoste şi n-ar trebui să uităm asta nici o clipă. Aşa că se cere o concluzie: Dacă despre mine nu aş divulga vorbe urâte, de ce s-o fac în pofida aproapelui meu, mai ales că nu cunosc temeinicitatea acestora. Încă mai sper că se vor linişti apele şi vorbele de ocară aruncate asupra unora şi a altora. Dacă am scris câte ceva şi dacă cineva s-a simţit lezat de cuvintele mele, îmi pare rău.Nu am intenţionat asta. Am intrat într-un carusel al răutăţii, fără să-mi doresc asta.
Mă doare toată această uriciune a vorbelor care au inflamat internetul şi continuă să arunce în derizoriu lucrarea lui Dumnezeu.

Haideţi să nu uităm preţiosul îndemn biblic.Rugaţi-vă neîncetat.


elena marin alexe


sâmbătă, 12 martie 2016

Când tăcerea devine de plumb


Motto- “Lumea a devenit un loc periculos de trait, nu din cauza oamenilor rai, ci din cauza oamenilor care nu fac nimic, oamenilor indiferenti, oamenilor care ce vad nu vad si ce aud nu aud.”

Dacă aş asemăna conducerea cultului penticostal cu clopotele unei uriaşe catedrale, clopote care tac, deşi restriştea îşi arată colţii hidoşi, parcă s-ar cere o întrebare retorică: de ce nu bat clopotele adevărului? Apostolul Pavel în 1Cor. îmi descrie atributele dragostei lui Dumnezeu, care printre altele, crede totul. Am aliniat vesetele din Corinteni începând cu vers. 4 şi continuând, făcând o acoladă între John Pop şi Florin Ianovici. Nu-i cazul să vă dau eu răspunsul care  a rezultat, poate fiecare să-l afle.
Eu îl cred pe pastorul Ianovici, nu pe cei care fierb veninul la foc molcom.

E dureros că împotriva adevărului s-au aliat doi pastori din comunitatea de Bucureşti, Oros şi Meştereagă, aşa se spune pe la colţuri. Nu ştiu cine sunt, nu am auzit până acum de ei, deci nu vreau să spun nimic  în privinţa lor. Dar, dacă chiar sunt nevinovaţi şi nu au participat la acest complot împotriva pastorului Ianovici, de ce nu dezmint aceste zvonuri? Oare de teama lui J.P? Eu una pot înţelege: ori sunt vinovaţi de furnizarea probelor cusute cu aţă albă şi nu mai pot ieşi din cercul vicios al lui J.Pop, ori comunitatea de Bucureşti nu le permite acest lucru.

Încă se mai cern mizerii asupra pastorului Ianovici,  conducerea cultului tace şi tace, iar creştinii se împart în două tabere. De ce nu se vrea lumină în acest caz? Cine are interes obscur pentru denigrarea lui Florin Ianovici, nu realizează că toată avalanşa bârfelor murdăreşte tot cultul Penticostal.

Pe cât de fericită eram când a început mişcarea de susţinere a fam. Bodnariu, văzând dragostea frăţească la unison, o putere care poate muta şi munţii , îmi spuneam, pe atât de ruşinată mă simt acum şi profund dezamăgită de atitudinea celor care au pretenţia să se numească fraţi şi să afirme că fac parte din trupul lui Hristos. S-o luăm logic.Cum e posibil ca pe fr.Ianovici să-l chinuie o criză de astm, să nu poată respira de durere şi eu, poate, piciorul drept, să bat tactul unei melodii auzite doar de mine şi să-mi doresc să dansez? Mai fac eu parte din trupul lui Hristos? Mai pot afirma că sufăr cu fratele meu?

 Îmi place să cred că şi cei din Conducerea cultului fac parte din trupul divin. Dacă da, s-o dovedească.


PS.Am scris asta deoarece unii dintre prieteni mă evită, alţii îmi dau replici amare, iar eu nu am nici o vină, decât că, am ales să spun adevărul, aşa cum îl simt.

elena marin alexe




marți, 1 martie 2016

John Popp sau Florin Ianovici?


      Mai zilele trecute am primit un link într-un mesaj de la o prietenă aflată în Italia. Faptul că aceasta credea tot ce scria acolo şi era destul de abătută spunându-mi că ea e dezgustată, că n-o să mai asculte nicio predică a niciunui pastor, niciodată,  m-a determinat să caut peste tot să-mi fac propria părere. Prietena mea mi-a mai scris că Italia fierbe, efectiv, că majoritatea cred spusele unui pastor din Cluj, John Popp, despre F.Ianovici. Am văzut că printre prietenele ei se află şi o doamnă, Mihaela Gheorghe, soţia  unui pastor din Roma. Am interpelat-o pe aceasta cu o întrebare simplă: dacă ştie ceva  cu probe sigure.... M-am lămurit imediat din ce mi-a spus, chipurile îi era tare milă de d-na Mina Ianovici, că citise ea nişte poezii scrise de aceasta. Am căutat şi am citit şi eu poeziile, dar nu aveau legătură deloc cu ce-şi imaginau persoanele avide de bârfă. Şi eu scriu poezie şi mă transpun în versuri cu tot sufletul meu, dar unii cred că ştiu să citească printre rânduri...ce doresc ei să audă şi fac diverse legături.
      De ce sunt cu sufletul şi rugăciunile alături de pastorul Ianovici? Pentru-că sunt literalmente bulversată de răutatea cu care unii îşi morfolesc propriile neputinţe şi complexe, aruncând venin peste tot pe unde au acces nemaiţinând cont de atributele creştinilor, copiilor lui Dumnezeu. Începând cu acest John Popp, care îşi atribuie atâtea titluri de merge cocârjat de greutatea lor, şi continuând cu cei slabi în credinţă, dar tari în cleveteli şi bârfe, de care nu duce lipsă naţia română, unii nu mai au odihnă, ar fi în stare să arunce cu pietre şi-n Dumnezeu, făcând abstracţie de cuvântul şi poruncile sfinte, doar ca să-şi verse preaplinul bârfelor şi frustrările. Din nefericire nu-şi dau seama că aruncarea cu mizerii tinde să le murdărescă haina albă. Cum să uiţi că eşti chemat la Dragoste, Bunătate, Milă şi să te aliezi cu un denigrator care aduce ofensă lucrării lui Dumnezeu? Oare asta aşteaptă Dumnezeu de la noi? Sunt şocată că denigratorilor li s-au alăturat şi unii lucrători, pastori din diaspora de prin Italia mai precis.  Ce poate să-i determine la asemenea atitudine necreştină, nebiblică, decât gelozia? Da, aşa cred eu, că unii lucrători lipsiţi de har şi de spiritualitate, doar ei pot susţine şi îmbrăţişa asemenea bârfe oloage, pe care diversioniştii anti Dumnezeu, ca John Popp, le scot la mezat. Ştim cu toţii cum se fabrică probele când vrei să distrugi reputaţia cuiva.
     Dacă vreau să-mi fac o părere despre cineva, nu ascult bârfe,  intru pe pagina respectivă, caut peste tot şi mă lămuresc. Pe Facebookul lui John m-am lămurit, dar şi pe blogul lui unde mulţi pastori de diverse confesiuni sunt murdăriţi , denigraţi...Limbajul golănesc, scuzaţi-mi expresia voită, lipsit total de bun simţ, de respect, de alură de  urmaş al lui Cristos, m-a şocat.M-a uimit răutatea cu care expune denigrările şi am vrut să-l mai testez ca să fiu sigură. I-am cerut prietenie pe Facebook şi am primit-o imediat, în mai puţin de un minut. Am lăsat un mesaj de bun simţ, cu trimiteri la Biblie şi mi-am văzut de treabă. După vreo 10 minute mesajul meu a primit un like, dar fiind ocupată cu scrisul, am revenit pe pagina lui John după 15 min, aprox. Am constatat cu stupoare că mesajul meu fusese şters, dar, şi eu ştearsă din lista lui .Cu siguranţă, mi-am zis, că nu sunt demnă de standardele unei asemenea prietenii...
Doamne apără!
Eu l-am urmărit ani la rând pe F.Ianovici propovăduind în direct în turneele cu Speranţa şi am văzut dăruirea lui pentru lucrare, iar când oamenii veneau în faţă predându-se lui Dumnezeu, plângând, îngenunchiaţi, plângeam şi eu de bucurie că Dumnezeu încă mai lucrează. Şi EL NU SE FOLOSEŞTE DE VASE MURDARE, CI DIN CONTRĂ. Dumnezeu este sfânt.

Şi chiar dacă s-ar dovedi o urmă de adevăr  în mizeria scursă pe net despre acest lucrător, eu tot nu aş putea acuza. Avem Judecător care ne va judeca pe fiecare în parte.Mă voi ruga împreună cu familia mea pentru familia pastorului F.Ianovici. Dumnezeul Păcii şi al Adevărului, al Dragostei depline să-i umbrească şi să-i protejeze până în veşnicii!

Să veghem mai mult asupra gurii noastre: Ps 141:3- 4
Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!
Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate, împreună cu oamenii care fac răul, şi să nu mănânc din ospeţele lor. Amin.


elena marin alexe