Mina Ianovici – Ce simt eu

NewsNet Creştin: Mina Ianovici – Ce simt eu:

Sărbătorile acestea au prins familia mea cu bucurii la care nu ne aşteptam, dar şi cu umbre care ne-au pus în uimire. Pe cât de mult mi-a plăcut în viaţă traiul liniar, fără evenimente deosebite, pe atât de mult nu am avut parte de el.

Am înţeles, însă, că Dumnezeu aşează omul în faţa încercărilor în care poate birui, care îl cresc spiritual, cu condiţia să le abordeze corect, cu rugăciune şi post.

Am înţeles că nu există sisteme ale lui Dumnezeu în integralitatea lor, ci oameni ai lui Dumnezeu, de cele mai multe ori neştiuţi, loviţi de semeni şi  de viaţă, comentaţi, acuzaţi, lăudaţi (aceasta din urmă mi se pare mai rea decât restul), etc.

Am mai înţeles că lucrurile sunt bune aşa cum sunt ele, cum sunt lăsate de Dumnezeu, sau îngăduite de El să se întâmple.

   

 Florin,

Ştii că toată viaţa te-am iubit enorm, am plâns cu tine, am râs cu tine (asta mai puţin, e drept, nu prea faci casă bună cu veselia), ţi-am fost alături tot timpul, am fost şi sunt una cu tine.

Să mă ierţi că m-am bucurat că Dumnezeu a îngăduit ca eu şi copiii noştri să nu te mai împărţim cu nimeni câteva luni. Mi-a părut rău pentru tine, dar mi-a părut bine pentru noi. Şi m-am gândit că s-o fi uitat Dumnezeu cu milă şi spre mine şi copii când a îngăduit asta.

Mi-am crescut copiii mai mult singură, explicându-le că tatăl lor lipseşte pentru că alţii au probleme mai mari decât noi şi că el trebuie să tragă oamenii spre Dumnezeu, pentru că aceasta este voia Domnului şi mai trebuie să meargă şi la serviciu, ca să putem avea ce ne trebuie.

Din păcate , echilibrul între muncă şi viaţa de familie e o glumă pe care o poate crede numai cineva care nu ştie cum merg lucrurile. Facem bine ceva doar dacă ii dedicăm tot ce avem, iar uneori, mai mult decât avem. Investind jumătăţi de măsură, culegem jumătăţi de măsură.

Când m-am îndrăgostit de tine, m-a atras tristeţea aceea profundă, inteligentă, care izvora dintr-o înţelegere dureroasă a vieţii şi a omului. Ai avut şi ai o viaţă care te-a pus în imposibilitate să scapi de ea. Înţelegi mai multe despre viaţă, te întristezi mai mult, eu te plac mai mult....hai, că nu e rău!

Eşti pomul meu lovit de pietre, sprijinul meu, darul lui Dumnezeu pentru mine.

Să nu îţi pară rău de nimic! La un moment dat, omul trebuie să se oprească din vorbit şi doar să observe, pentru ca atunci când va reîncepe să vorbească, să aibă ce spune.

Tuturor, sărbători frumoase cu Domnul!

Mina Ianovici

Atenţie la Biblie părinţi!

Mă doare fizic toată drama acestei familii greu încercate. Sunt mamă a trei copii şi acum sunt şi bunică. Am fost şi eu copil la părinţii mei şi da, nu sunt de acord cu pedepsele fizice, Dar îmi amintesc ce fel de copil răzvrătit eram de pe la cinci, opt ani şi după chiar. Vorbele tatălui meu îmi treceau pe lângă ureche, de cele mai multe ori. Nu consider că o admonestare verbală, ori o palmă la fund este pedeapsă, în urma căreia copilul să poată fi luat din sânul familiei şi dat unor străini? Copiii mei nu au fost bătuţi, poate accidental o palmă, după care plângeam tot eu, dacă asta vreţi să ştiţi, însă nu toţi copiii ascultă doar de cuvânt, căci dacă ar fi aşa, Doamne, ce uşor s-ar mai creşte copilul...Vă dau un mic exemplu: - Copilul de 5 ani stă la masă şi mama răstoarnă mămăliga în farfurie.Copilul vrea cu tot dinadinsul să bage degeţelul în mămăliga fierbinte, mama cu vorbe dulci îl imploră să nu o facă, tatăl alintându-i creştetul îl roagă şi el, dar micuţul dând din mâini şi vociferând: nu vreau, lasă-mă în pace... o ţine pe a lui...Îl lăsaţi să se opărească, ori îi daţi peste mânuţă? Ori dacă micuţul insistă să introducă cuiul în priză, îl mângâiaţi? Sau dacă din prea mult răsfăţ copilul îţi dă palme peste ochi, te trage de păr şi vorbele tale nu-l pot opri, ce faci? Fiţi sinceri cu dv. Nu-l admonestaţi cu o mustrare de vorbe şi o urecheală?
Nu consider că pentru o palmă  dată poate sub o influenţă nervoasă, în urma unor atitudini obraznice, ori în urma neascultării copilului şi spre binele lui...cineva are dreptul să confişte copiii cuiva. Cum poate iubi altineva copilul meu mai mult decât mine? Eu după ce primeam urecheala, meritată, primeam cu dragoste şi mângâierile şi toată afectiunea părinţilor mei şi înţelegeam că mustrarea primită era o lecţie că aşa nu trebuie să mai fac. Dacă cineva m-ar fi despărţit de ei, cred că mi-aş fi dorit să mor mai bine. Ce, crede cineva că într-o relaţie, de orice tip este numai miere? Imposibil. Mersul vremurilor mi-a arătat că tot ce au construit părinţii mei în mine a fost benefic şi datorită lor, educaţiei primite, sunt azi o femeie împlinită şi o fiică de Dumnezeu binecuvântată. Educaţia, perceptele biblice primite, le-am dat mai departe copiilor mei. Sunt mândră de ei, de toţi trei. Mulţumesc lui Dumnezeu, pentru părinţii mei, îi pomenesc adesea.
Dacă acum legea permite copiilor să-şi pârască părinţii pentru orice, dacă sunteţi de acord cu asta, atunci vă rog să şi urmăriţi parcursul acestor copii de-a lungul anilor. Ei devin sigur, mincinoşi, hoţi, violatori, adulterini, sau mai pe scurt- scursura unei societăţi bolnave, decadente, căci ce societate poate fi sănătoasă fără Dumnezeu?
Pentru a nu fi înţeleasă prost, declar că detest părinţii care îşi bat copii cu cureaua, cu palmele peste tot pe unde apucă, unii chiar cu pumnii, cu diverse obiecte. Aceştia nu merită numele de părinţi. Dar detest şi părinţii care ignoră total educaţia copiilor spre distrugerea acestora din urmă.

Atenţie la Biblie părinţi!

elena marin alexe- ian.2016

Păstrează raza de soare

Dacă vântul cu-adierea-i
Tâmpla caldă ţi-o atinge
Inima se-nviorează
Ochiu-n taină nu mai plânge

Chiar dacă talazul vieţii
Îşi arată iar furia
Sufletul se potoleşte
Se împrăştie urgia

Orice te-ar lovi cu ura
Ce ar vrea să te doboare
N-ar avea putere dacă
Ai păstra raza de soare

În adâncul tău priveşte
Dacă ai lumina bună
Vei putea cu uşurinţă
Să învingi orice furtună

Îndrăzneşte cu speranţă
Cineva de sus veghează
Dacă vei culege pacea
El te binecuvântează

elena marin alexe

Aniversare 63

Acum câteva zile,  am mai dat o filă în cartea vieţii mele. Mi-au fost aproape copiii de la Cluj, Lidia şi Sergiu Posteucă, cu nepoţeii, Alexandra, Emi şi Andreea, Simona şi Vlad Oneţ au venit şi ei din Bucureşti, iar lor li s-a adăugat Fiul meu Robert Alexe cu soţia Mary şi nepoţeii, Robert şi Miriam.

Curtea noastră a devenit parc de maşini...iar noaptea s-a luminat de veselie şi glasuri zglobii... Dumnezeu mi-a ascultat ruga şi mi-a dăruit momente de eternitate. Nici nu ştiu cum au trecut cele trei zile de bucurie.

Acum sunt încă sub portalul emoţiilor şi încă visez că am curtea plină. Doar liniştea deplină mă convinge că timpul s-a scurs şi a luat cu el momente minunate, dar mi-a lăsat deschisă o fereastră prin care vin amintirile....

elena marin alexe

Final de octombrie

Dumnezeu smălţuieşte chipul toamnei
în irizari galben-roşcat,
presărându-i curcubeie de frunze în poală.
Verdele pasager al ierburilor
capătă paloare, iar
auriul lor mă îmbie
să-l gust cu priviri nostalgice.
Palmele mele surprind înfiorate
gingăşia şi fragilitatea lor
atât de primitoare totuşi...
Parcă mi-aş culca inima obosită
pe covorul covârşitor de trist
ce îmbie drumeţul la popas.
În străfunduri sufletul
mi se proşterne în rugăciune şi admiraţie.
Raze încă dulci, mângâietoare,
îmbrăţşează dezgolite ramuri
cu tandreţe neprefăcută.
Când arborii se dezbracă de adevar,
himerele rămân
stăpâne peste pădurea căţărată pe deal,
urmărită de păsările ochilor mei.
care pironesc zările
într-o zi cu accente însorite
şi iz de octombrie, şoptind:
- Eu ca şi toamna Părinte
Te iubesc.

elena marin alexe

Căsătorie de o zi

De caţiva ani aud mereu despre un primar, care duce taina familiei în derizoriu, prin aşa zisa "căsătoria de o zi".

Explicaţia este legată de ziua Dragobetelui. Personal până la revoluţie nu am avut cunoştinţă de această sărbătoare.Ori că se ţinea doar la sate, dar şi aşa ar fi trebuit să am habar, sau să fi auzit măcar o dată despre dragobete. Poate că sărbatoarea în cauză a fost oprită de sistemul comunist...nu ştiu ce să zic.

Ca sărbătoare, Dragobetele, ar fi ceva drăguţ, distractiv, în special pentru tinerii adolescenţi şi nu am nimic contra ei.

Dar ca o sărbătoare să devieze până acolo încât să ducă în derizoriu taina sfântă a căsătoriei, cu asta chiar nu sunt de acord.

Dumnezeu nu a decretat familia de probă. Cum să privească tinerii noştri la căsătorie ca la ceva foarte serios, dacă un edil, sau altul, dărâma edificiul familiei, prin această găselniţă importată şi ea din occident ca multe altele?

Spun un nu hotărât, acestei practici necreştine, care blasfemiază taina familiei.

Amintiri din astă vară...

Vara asta suspină, întarziindu-şi ostentativ plecarea...Am cules cules câteva momente, pe care inima mea le-a savurat din plin.

Sunt doar crâmpeie dintr-o vară, care se pierde cu fiecare zi, în galbenul toamnei....pe care îl adun cu drag în pumn.

La revedere vară dragă!

Îmbrăcată în galben, aştept toamna cu bogaţia aurului ei...dar până atunci vă las în compania trandafirilor mei, care înca mai înfloresc.