Omenie

Pe unde treci, să-mparți lumină,

Să lași o vorbă bună-n cale,

Când întâlnești nefericirea,

Să cerni a Dragostei petale.

Pe inimă să ai dreptatea,

Să-nlături orice  viclenie,

Fii sprijin oricui, la nevoie,

Zidește în prietenie.

În urma ta raze de soare

Să porți și-n brațe bucurie,

Balsam de dragoste să semeni,

Pe unde treci tu, omenie.

elena marin alexe

Elena

        Aseară am ieşit la plimbare să iau o gură de aer proaspăt. Aproape că m-am pierdut prin iarba înaltă a gândurilor mele, când m-am întâlnit cu Elena.
      Aerul ei de voioşie m-a încântat, căci nu o mai văzusem de multă vreme veselă. După ce am schimbat câteva impresii, am plecat mai departe încântată de întâlnirea neaşteptată, dar la colţul sufletului am zărit-o iar pe Elena...Mii de scântei îi ţâşneau din ochii aprinşi, aşa că am fugit din calea ei şi mi-am imaginat cum fug oamenii din calea uraganului Katrina...
Cum alergam speriată, în timp ce mii de întrebări  cădeau asupra mea ca ploaia torenţială, am dat din nou nas în nas cu Elena. Cânta cu glas mângâietor...De pe buze îi picura miere şi cu mărinimie mi-a dat să gust...însă am refuzat-o politicos:
     -Mie nu-mi plac dulcegăriile dragă, i-am zis cu sinceritate şi m-am depărtat fără să-i dau posibilitate să-mi răspundă. Când am întors capul, cântecul ei amuţise şi brusc m-am rătăcit 
în  privirile ei fără capăt..După vreo alţi câtiva paşi m-am intersectat iarăşi cu Elena. 
Stătea dusă pe gânduri de parcă era străină locurilor...Ochii ei se agăţaseră de zarea
ce se întrezărea printre ramurile vişinului privind spre ceva văzut doar de ea.Nici nu m-a observat.
      Uimită, m-am îndepărtat şi dorind să scap mai repede, am luat la pas aleile parcului bătrân.
Dar ce credeţi că am zărit pe o bancă din apropiere?
    Pe Elena.
Cu faţa prinsă în palme se scutura în hohote de plâns. Durerea ei aproape m-a strivit.
Abia târându-mi paşii m-am apropiat s-o mângâi, dar cu un gest de neputinţă m-a refuzat.
Cu părere de rău am lăsat-o acolo şi tulburată am ieşit din parc. După primul colţ m-am rezemat de un gard suspinând...Liniştea dimprejur mi-a făcut bine pe moment.
Nu a durat mult. Deodată m-au trezit cascade spumoase de râs..Am privit spre curte şi ochii mi-au căpătat semnul mirării, căci Elena înconjurată de o ceată boemă dădea tonul la râs..
Şi ce râs molipsitor... Amuzată, am intrat în curte, dar, surpriză:
       Aici Elena stătea îngenunchiată, cu privirile plecate. De pe buze şoaptele se urneau cu greu, împleticindu-se în lacrimile grele.
Fără vreo vorbă am rămas lângă ea, ignorând timp şi spaţiu. Când m-am trezit, eram singură, obosită şi confuză

      Degeaba am încercat s-o regăsesc pe Elena, nu am mai reuşit. Dacă o întâlniţi, să-i spuneţi c-o mai aştept încă aici pe drumul vieţii colţ cu veşnicia, cât mai răsare soarele...
Am uitat s-o îmbrăţişez.

 

elena marin alexe

Hai la plimbare, prieteni!

 Haideţi cu mine la plimbare...prin zilele acestei primăveri, căci mersul pe bicicletă nu se uită niciodată!

Această primăvară ne-a adus splendoare de pomi înfloriţi....şi verde crud.

sărbătoarea Mirukăi şi Paştele s-au împletit armonios în familie

 Iubirea noastră...

 Parada modei ...în ghetele prea mari ...dar şi împodobitul cu flori sunt pe placul nostru ...

 

Îmbrăcate cu ii înflorate, căci - Ne place şi folclorul, pentru-că face parte din sufletul neamului nostru românesc, nu-i aşa?

Şi un moment de shooting foto...cu cel mai tânăr fotograf din familie...

Ei, cred că v-a plăcut plimbarea...aşa că vă mai aşteptăm. Până atunci vă spunem. La revedere, prieteni!

elena marin alexe

Final de octombrie

Dumnezeu smălţuieşte chipul toamnei
în irizari galben-roşcat,
presărându-i curcubeie de frunze în poală.
Verdele pasager al ierburilor
capătă paloare, iar
auriul lor mă îmbie
să-l gust cu priviri nostalgice.
Palmele mele surprind înfiorate
gingăşia şi fragilitatea lor
atât de primitoare totuşi...
Parcă mi-aş culca inima obosită
pe covorul covârşitor de trist
ce îmbie drumeţul la popas.
În străfunduri sufletul
mi se proşterne în rugăciune şi admiraţie.
Raze încă dulci, mângâietoare,
îmbrăţşează dezgolite ramuri
cu tandreţe neprefăcută.
Când arborii se dezbracă de adevar,
himerele rămân
stăpâne peste pădurea căţărată pe deal,
urmărită de păsările ochilor mei.
care pironesc zările
într-o zi cu accente însorite
şi iz de octombrie, şoptind:
- Eu ca şi toamna Părinte
Te iubesc.

elena marin alexe

Parcul lui Pazvante...

Minunui ale omului, aşa cum îl numeşte însuşi Pazvante, un tip foarte controversat, pe numele său adevărat, Vasile Dănăilă .
Un veritabil Colţ de Rai, unde poţi admira: flori de mină, muzeu de mineralogie, trandafiri şi sute de specii, de arbuşti, păsări exotice, veveriţe, broaşte ţestoase şi diverse roci, toate într-o armonie perfectă cu natura din jur, parcă anume ca să încânte ochiul.

Da, aţi ghicit, este vorba de principala atracţie a oraşului Tecuci, din judetul Galaţi, Parcul Central.
Cunoscut tuturor drept "Parcul lui Pazvante, a fost concesionat acestui om
de afaceri, în urmă cu nouă ani, şi de atunci gradina a devenit raiul pe pământ.

"În viaţă am dat şi am luat pumni. E foarte plăcut să primeşti! Sunt «ober-golan»! În lumea străzii, doctoratul se numeşte «oberat»"-  Am plecat dintre şmecheri şi m-am întors printre oameni!" se autoidentifica, Pazvante.
Sute de tecuceni, dar şi locuitori din alte zone, vin să admire zilnic,
"Parcul lui Pazvante?. Cei peste 400 de papagali de mari dimensiuni,
dar şi alte vieţuitoare, atrag anual vizitatori în micul oraşel de provincie.
Omul de afaceri a amenajat parcul pentru a reaminti concetăţenilor săi, ca omenirea are o legătura strânsă cu natura.
Am postat doar câteva imagini, dar frumuseţea de acolo merită văzută pe viu!

elena marin alexe