Se afișează postările cu eticheta bucurie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bucurie. Afișați toate postările

miercuri, 6 septembrie 2017

VIS DE AUGUST



Am atins cu palma cerul,
Mii de stele s-au aprins,
Cu-a lor raze de lumină
Sufletul mi l-au cuprins

Într-o vastă feerie
M-au purtat în pași de dans,
Am privit ca-ntr-o oglindă
Unicul, mărațul vals.

A durat o veșnicie,
Timpul s-a oprit în loc,
Inima-mi și-acum vibrează,
N-am să uit celestul joc.

Port în mine amintirea
Pașilor făcuți pe cer,
În mireasma rugăciunii
Răspândită în eter.

Vis de August, vis ferice,
Oare când se va-mplini,
Ce măreață va fi clipa
Când cu EL m-oi întâlni...

Printre astrele cernute
Albe trepte voi urca,
Am să gust din nemurire,
Când voi fi la dreapta SA.

Pân-atunci, cărări nescrise
Încă voi sui în vis,
Să găsesc desăvârșirea
Ce m-așteaptă-n Paradis.

elena marin alexe

joi, 2 martie 2017

Reînvierea Dragostei lui Dumnezeu



 Primul ghiocel al bucuriei, din acest anotimp, prima veste bună, am primit-o, sau mai bine spus mi-a fost oferită de către Conducerea Cultului Penticostal.
Mi-ar plăcea să redenumesc această primăvară reînvierea dragostei lui Dumnezeu.
M-a bucurat hotărîrea Cultului Penticostal, în cel privește pe pastorul Petru Huțuțui. Nu știu și nu mă interesează ce greșeală a făcut acesta. Știu doar că toți am păcătuit mai mult sau mai puțin, dar Hristos a murit pentru păcatele noastre. Ar fi bine să nu uităm acest adevăr niciodată.
La noi la Vrancea timpul încă este răcoros și este ceață dar, acest anunț mi-a înveselit ziua , precum o rază de soare care bucură sufletul și aduce speranță de viață.
Cârtitorilor mei le voi spune: că nu există în lume om fără de păcat și că viața pe pământ este o continuă luptă pentru creștinul autentic. Dacă ei se consideră curați ca lacrima, au o mare problemă, dar asta nu mă interesează pe mine, asta este strict problema lor.
Pentru ce a fost necesar să moară și să învie Isus Hristos? Dacă vreți răspunsul biblic îl găsiți în Isaia 53:5
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El și prin rănile Lui suntem tămăduiți.

Credincioșii nu sunt infailibili în fața păcatului și o clipă de ațipire este îndeajuns să provoace mari daune , răni sufletești pe care doar sângele Mântuitorului le poate alina și vindeca. Dar cele mai mari și adânci răni le fac frații, prietenii, cei care se grăbesc să judece, să vadă paiul din ochiul altuia și să arunce cu vorbe grele, fără discernământ, în toate părțile, uitând că Domnul nostru ne-a lăsat exemplu de milă, iertare și  dragoste până la jertfă.
În ce mă privește, eu am ales să plâng cu cei ce plâng și să mă bucur cu cei ce se bucură. Astăzi mă bucur cu familia  Petru și Lili Huțuțui!
Dumnezeu să te binecuvânteze pastore!





elena marin alexe


joi, 26 mai 2016

O nuntă binecuvântată

Duminică 22 mai am petrecut momente de neuitat, la nunta Lidiei şi a lui Iulian Hârtie. Vremea a fost frumoasă, ca şi mirii, Dumnezeu a fost prezent, aşa că pot spune: a fost o nuntă reuşită.

Ei au fost mirii: Lidia şi Iulian Hârtie!

Locaţia salonului romantică...

Oficializarea cununiei religioase cu binecuvântarea mirilor.

Moment de suflet cu Lidia, frumoasa mireasă!

Fără cuvinte...

La masă alături de Pastorul meu, Eugen Dan şi soţia, Mariana

Cu Didina şi Cornel Androne.


 
Azi când ne-am adunat cu toţii
La celebrarea nunţii voastre
Urarea mea este aceasta:
Fiţi fericiţi, trăind în pace!

Dumnezeu să vă binecuvânteze, dragii mei, dragi!



joi, 7 aprilie 2016

Zile de neuitat...

Clipele frumoase ar trebui strânse şi depozitate în cupe de argint, pentru momente când dorul neostoit dă târcoale inimii. Voi păstra frumuseţea zilelor când am petrecut cu toată familia şi sufletul meu va înflori. Emi era pe post de fotograf, dar i-am găsit un loc lângă surorile lui.
Dumnezeu să vă binecuvânteze dragii mei copii, pe voi, pe copiii voştri şi pe copiii copiilor voştri, în veci!

Foto- Sergiu Emanuel Posteucă

vineri, 27 februarie 2015

Nu uita

Pentru toţi prietenii mei, care păşesc la plimbare azi.
Vă invit să ascultaţi unul dintre poemele mele, recitat cu har de Lucian Dumbravă.


elena marin alexe

vineri, 30 mai 2014

Hai la plimbare, prieteni!


 Haideţi cu mine la plimbare...prin zilele acestei primăveri, căci mersul pe bicicletă nu se uită niciodată!


Această primăvară ne-a adus splendoare de pomi înfloriţi....şi verde crud.



sărbătoarea Mirukăi şi Paştele s-au împletit armonios în familie





 Iubirea noastră...

 Parada modei ...în ghetele prea mari ...dar şi împodobitul cu flori sunt pe placul nostru ...


 
Îmbrăcate cu ii înflorate, căci - Ne place şi folclorul, pentru-că face parte din sufletul neamului nostru românesc, nu-i aşa?


Şi un moment de shooting foto...cu cel mai tânăr fotograf din familie...


Ei, cred că v-a plăcut plimbarea...aşa că vă mai aşteptăm. Până atunci vă spunem. La revedere, prieteni!

elena marin alexe

luni, 20 ianuarie 2014

Mulţumesc, Corina!







 Am primit o leapşă de la Corina şi iată rezultatul  :)...

Prima amintire cu mine cititnd -
Eram prin clasa a treia si citeam cu lanterna sub plapuma---Taticul ne stingea lumina la ora 9 seara.

Prima carte pe care am citit-o si recitit-o -
Sao Paolo str.A nr 9
O carte pe care fiecare copil ar trebui s-o citeasca
Prinţ şi cerşetor


Locul meu preferat de citit:
Oriunde , doar să stau comod, rezemată, dar în special în hamacul din grădină...
Accesorii obligatorii la indemana
Pix, un colţ de pâine neagră :) şi o sticlă cu apă
Numarul cartilor de pe lista mea viitoare
Nu am o listă viitoare, citesc tot ce mi se pare bun.

Ultima carte pe care am primit-o sau am cumparat-o.
O carte cu versuri de la o prietenă.
O carte care mi-a schimbat viata intr-un fel:
Biblia.
 


O carte care imi place, dar care pare sa nu placa nimanui. 
 Există destui oameni care nu iubesc nici o carte ...
 

O carte care nu-mi place, dar pe care toata lumea pare sa o iubeasca.
Îmi plac aproape toate cărţile...bune.

O carte care ma intimideaza.
Lista lui Shindler
Trei dintre scriitorii mei preferati
Am prea mulţi scriitori preferaţi...

Provocarea o dau mai departe oricui are plăcere s-o preia. Succes!

Elena Marin Alexe

vineri, 10 ianuarie 2014

A dărui...



Odată cu stingerea sărbătorilor ne părăseşte treptat şi bucuria dărniciei. Oare de ce trebuie să existe doar două perioade din an, în care creştinii sunt chemaţi să dăruiască semenilor mai lipsiţi? Hai să schimbăm puţin optica simbolică a verbului "a dărui" începând chiar din prima lună a noului an. Să vedem ce se întâmplă în inimile noastre.

Să nu dăruim doar o vorbă, un zâmbet, alinare. Acestea toate pot fi preţioase. într-atât încât să lumineze cuiva ziua. Cu atât mai mult a dărui o pâine, o haină, un bănuţ, o carte, 1 kg. de cartofi, sau altceva, acolo unde simţi că este lipsă, poate chiar la vecinii de palier, care se zbat din greu să-şi crească copilaşii dintr-un salariu minuscul, sau unei rude lipsită de posibilităţi materiale, ori la vecinul de la a şaptea casă de pe strada ta, unde o rochie părăsită de tine, sau o pereche de cizme de care te-ai plictisit, sau care nu mai sunt "ultimul răcnet în modă". pot aduce fericire şi mulţumire sufletului deznădăjduit. Aceste gesturi făcute mai des pot deveni stropi de bucurii atât pentru noi cât şi pentru cei cărora le oferim din tot sufletul, cu toată compasiunea care se coboară de la Dumnezeu prin dragostea Fiului Său Preaiubit, Cristos Domnul nostru.
Făcând din asta un obicei frumos ne vom aduna comori în cer, dar şi satisfacţii personale în viaţa de creştin, iubitor de Dumnezeu şi de oameni. Să lăsăm mâinile noatre să înflorească în Dragoste, să fie transformate în uneltele lui Dumnezeu, mult binecuvântate.
Să încercăm să facem lumea dimprejurul nostru mai frumoasă...

elena marin alexe - gânduri pentru 2014

marți, 27 august 2013

Aniversare... 61



     Astăzi păşesc pe al 61-lea an din viaţă. Îl las pe Solomon să vă spună câte ceva din plinătatea înţelepciunii sale. Eu ... "no comment"

1. Am zis inimii mele: "Haide! Vreau sa te incerc cu veselie, si gusta fericirea." Dar iata ca si aceasta este o desertaciune.

2. Am zis rasului: "Esti o nebunie!", si veseliei: "Ce te inseli degeaba?"

3. Am hotarat in inima mea sa-mi inveselesc trupul cu vin, in timp ce inima ma va carmui cu intelepciune, si sa starui astfel in nebunie, pana voi vedea ce este bine sa faca fiii oamenilor sub ceruri, in tot timpul vietii lor.

4. Am facut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sadit vii,

5. mi-am facut gradini si livezi de pomi si am sadit in ele tot felul de pomi roditori.

6. Mi-am facut iazuri, ca sa ud dumbrava unde cresc copacii.

7. Am cumparat robi si roabe, si am avut copii de casa; am avut cirezi de boi si turme de oi, mai mult decat toti cei ce fusesera inainte de mine in Ierusalim.

8. Mi-am strans argint si aur, si bogatii ca de imparati si tari. Mi-am adus cantareti si cantarete, si desfatarea fiilor oamenilor: o multime de femei.

9. Am ajuns mare, mai mare decat toti cei ce erau inaintea mea in Ierusalim. Mi-am pastrat chiar intelepciunea.

10. Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lasat-o sa se bucure de toata truda mea, si aceasta mi-a fost partea din toata osteneala mea.

11. Apoi, cand m-am uitat cu bagare de seama la toate lucrarile pe care le facusem cu mainile mele si la truda cu care le facusem, am vazut ca in toate este numai desertaciune si goana dupa vant, si ca nu este nimic trainic sub soare.

12. Atunci mi-am intors privirile spre intelepciune, prostie si nebunie. - Caci ce va face omul care va veni dupa imparat? Ceea ce s-a facut si mai inainte. -

13. Si am vazut ca intelepciunea este cu atat mai de folos decat nebunia, cu cat este mai de folos lumina decat intunericul;

14. inteleptul isi are ochii in cap, iar nebunul umbla in intuneric. Dar am bagat de seama ca si unul si altul au aceeasi soarta.

15. Si am zis in inima mea: "Daca si eu voi avea aceeasi soarta ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai intelept?" Si am zis in inima mea: "Si aceasta este o desertaciune."

16. Caci pomenirea inteleptului nu este mai vesnica decat a nebunului: chiar in zilele urmatoare totul este uitat. Si apoi si inteleptul moare, si nebunul!

17. Atunci am urat viata, caci nu mi-a placut ce se face sub soare: totul este desertaciune si goana dupa vant.

18. Mi-am urat pana si toata munca pe care am facut-o sub soare, munca pe care o las omului care vine dupa mine, ca sa se bucure de ea.

19. Si cine stie daca va fi intelept sau nebun? Si totusi el va fi stapan pe toata munca mea pe care am agonisit-o cu truda si intelepciune sub soare. Si aceasta este o desertaciune.

20. Am ajuns pana acolo ca m-a apucat o mare deznadejde de toata munca pe care am facut-o sub soare.

21. Caci este cate un om care a muncit cu intelepciune, cu pricepere si cu izbanda, si lasa rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Si aceasta este o desertaciune si un mare rau.

22. Caci, drept vorbind, ce folos are omul din toata munca lui si din toata straduinta inimii lui cu care se trudeste sub soare?

23. Toate zilele lui sunt pline de durere, si truda lui nu este decat necaz: nici macar noaptea n-are odihna inima lui. Si aceasta este o desertaciune.

24. Nu este alta fericire pentru om decat sa manance si sa bea, si sa-si inveseleasca sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am vazut ca si aceasta vine din mana lui Dumnezeu.

25. Cine, in adevar, poate sa manance si sa se bucure fara El?

26. Caci El da omului placut Lui intelepciune, stiinta si bucurie; dar celui pacatos ii da grija sa stranga si s-adune, ca sa dea celui placut lui Dumnezeu! Si aceasta este o desertaciune si goana dupa vant.
Eclesiastul cap.2



Elena M . Alexe


luni, 8 iulie 2013

Drum bun în viaţă!

A terminat liceul Sigismund Toduţă din Cluj, a luat bacul cu bine, aşa că acum eliberată de stres pot să-i urez nepoţelei mele dragi, Ana Eliza Alexandra Posteucă - Drum bun în viaţă!

Dumnezeu să-ţi vegheze calea, frumoasa mea!



sâmbătă, 2 martie 2013

Martie

Doresc, tuturor celor care vor păşi aici, o primăvară frumoasă la propriu, dar şi cu reflexe pe suflet!

Dumnezeu să vă binecuvânteze, cu bucurii dragii mei prieteni!

marți, 12 februarie 2013

La margine de absolut...


motto - La margine de absolut
zăceam tăcută ca pământul
doar inima se sfâşia
şi-n remuşcări murea cuvântul

De când m-am întâlnit cu Tine
la margine de absolut,
am înţeles marea-Ţi iubire
ce-o ai pentru un chip de lut.

Am priceput că mâna sacră,
m-a frământat, m-a modelat
cu dragoste şi bucurie,
să fiu o fiică de-mpărat

Dar n-am rămas în ascultare
la umbra Celui Prea Înalt,
am alergat înflăcărată
pe drumul scris de celălalt...

Degeaba glasul Tău Isuse
pe negre căi m-a tot strigat,
eram atât de fascinată,
fără regret, Te-am alungat.

Perfid era necunoscutul,
ce-şi etala în faţa mea
comorile  născute-n  fiere,
ce inima ademenea.

Mă scufundam în ceaţa vieţii,
alunecând mereu mai jos,
cu faţa către iad adesea
tot mai departe de Hristos.

Până-ntr-o zi când neputinţa
m-a azvârlit în faţa Ta,
am implorat cu vocea-n lacrimi,
căci aşteptam osânda grea.

Din şoapte îngăimate-n taină
Ai înteles cât mă căiesc
şi-am auzit din înălţime,
un glas spunându-mi, Te iubesc!

- Eşti fiica mea şi pentru tine
                      pe cruce trupul mi-am întins,                    
vino în braţele-mi, priveşte,
prin mine moartea ai învins!

Aşa mi-ai spus şi cu iubire
m-ai cufundat în sânge sfânt
care s-a scurs de pe Golgota
şi-a înfrăţit cer cu pământ.

La cruce am fost vindecată,
iar asta n-am s-o uit nicicând,
dar nici măreţul har în care
Tu mi-ai cuprins suflet şi gând.

Supusă planurilor Tale,
făr-de cârtire am s-aştept
măreaţa zi a revenirii,
Isuse, să mă strângi la piept.
Elena M . Alexe

duminică, 20 ianuarie 2013

EL

El mă ninge, El mă plouă,
El în braţele-amandouă
Mă cuprinde strâns, mă ţine,
Inimii să-i fie bine.

 El m-alintă, El mă ceartă,
El mă-nalţă şi mă poartă,
Mă iubeşte cât pământul,
Ador să-I ascult Cuvântul.

El mă vindecă de toate,
El mă iartă de păcate,
Când mai cad El mă ridică,
Îmi alungă orice frică.

El m-adoarme, mă trezeşte,
Ochiul sfânt de sus priveşte,
El imi dăruieşte viaţa
Luminându-mi dimineaţa.

El m-adapă la izvoare,
Cerne zorii pe cărare,
Nu mai trec  prin întuneric,
Cerul devine feeric.

El mi-e mamă, El mi-a Tată,
Grija zilnic mi-o arată,
Mă învaţă, mă susţine,
Împăcându-mă cu Sine.

El prin dragoste m-aduce
Să îngenunchez sub cruce
Şi cu lacrimi în privire
Să scriu vers de mulţumire.




Elena M . Alexe

marți, 30 octombrie 2012

Primul volum personal..





Mulţumiri alese, aştern la picioarele Tale, Domnul meu şi Dumnezeul meu!



Acesta este primul volum personal. Nu vreau să mă laud, ci vreau să împărtăşesc cu voi, dragii mei cititori, visul meu de-o viaţă pe care toamna, înveşmântată în galben auriu, l-a transformat în buchet de bucurie.
Sunt pe blog de aproape patru ani şi nu-mi imaginam, măcar o clipă, că voi găsi sprijin în lumea virtuală spre a-mi vedea visul cu ochii. Mulţi dintre cititori mă întrebau de ce nu public poeziile, căci sunt frumoase. Pe unii îi credeam, pe alţii nu. Şi cum posibilităţile mele erau infime, am alungat acest vis.

După un an de blogărit aveam reale îndoieli asupra lumii virtuale, dar în timp  am descoperit ceva interesant; la fel ca în lumea reală internetul are valorile lui umane, dar şi nonvalorile lui...
Eu am avut şansa şi binecuvântarea, să descopăr printre prietenii valoroşi din virtual doi oameni tineri şi frumoşi la propriu, oameni oneşti, talentaţi, sinceri si deschişi, gata să sprijine atunci când este cazul. Ei sunt Geanina şi Cristian Lisandru, care m-au invitat în Cenaclul fondat şi coordonat de ei - Amprente Literare. Ei au avut încredere în harul meu de a scrie şi cu mare drag m-au sprijinit, iar astăzi ţin în mâini primul meu volum personal de poezie şi proză, în mare parte datorită lor.

Mulţumesc tuturor celor care mi-au citit poeziile pe parcursul acestor ani! Vă mulţumesc pentru prietenie! 


MULŢUMESC, Gena şi Cristi! Împart bucuria cu voi. Meritaţi dragii mei dragi!


elena marin alexe-30 oct.2012



luni, 10 septembrie 2012

Bolta de struguri

Avenit toamna!
S-au copt strugurii în ţara binecuvântată a Vrancei. Anul acesta nu vor fi struguri mulţi, căci nu a plouat de câteva luni, dar puţini atâţia câţi sunt, strugurii de la Vrancea vor fi dulci şi aromaţi.
În alţi ani bolta noastră era doldora de struguri, acum sunt mai puţini, dar îi mulţumim Domnului şi pentru ei.
Am cules şi noi din bolta din curte şi ne-am distrat cu Robert , fiul nostru, făcând ceva ceva poze. Le punem, să le vedeţi şi voi, prietenii, care veniţi la plimbare..

elena marin alexe- 2012

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Amprentele Literare




Vara asta a apărut şi cel de-al 7-lea volum al amprentelor.
Am alături noi colegi de cenaclu talentaţi la scris, care îmi sunt tare dragi.
Ma bucură faptul, că deşi vremurile nu sunt aşa propice, totuşi sunt încă oameni sensibili, care şi-au ales un loc rezervat în salba cuvintelor.
Amprentele merg mai departe!

Mulţumiri Geaninei si lui Cristian Lisandru, cu preţuire!

elena marin alexe

marți, 15 mai 2012

E ziua ta, Miruk!














Astăzi este ziua ta Miruk! De aici de acasă, cu mare drag şi dor, te îmbrăţişăm bunicu şi Miki. Eşti draga noastră prinţessină şi ne este tare dor de tine.

La Multi Ani binecuvântaţi!

PS. Aşa arăta Miruk la binecuvântarea ei, acum 5 ani !