Focul este efemer...

în memoriam C.H. 1 Martie

 

Te-am vâzut depărtându-te de lumină
şi m-au înecat lacrimile
Am răscolit jăratecul
până am ţipat de durere
şi ochii mi-au căutat răsăritul din zori
Acolo mi-am sprijinit fruntea
obosită de iureşul vieţii
Degetele mă dureau groaznic
când s-au cufundat în fântâna lacrimilor
O sete nepotolită de ani mă ardea cumplit
dar mi-am amintit o zi când s-a despicat stânca
apa cristalină mi-a fost balsam
trandafirul alb nu s-a mai vestejit
şi cu ochii deschişi spre zări
şoptind adio etern
am închis cartea cu zile şi nopţi
retrăite aievea cândva
pe sub genele timpului

Focul este efemer
Doar apa are pecetea veşniciei

elena marin alexe-martie 2015

FANATISMUL UCIDE

 Libertatea mea de exprimare trebuie sa se opreasca acolo unde atinge libertatea semenului meu!

Orgoliul prostesc este vina principală pentru  atentatul din Franţa. Păi dacă eşti ziarist, ai acces la lumina literei care înnobilează omul, cum să faci asemena greşeală, să provoci o mişcare religioasă, fanatică, care are la activ MII DE MORŢI? Cui ajută curajul de a arăta petele brune de pe faţa islamului ? Crede cineva că prin ironii, caricaturi, poate slăbi nebunia uneori  fatală, a islamiştilor?  Ce facem , le dăm "apă la moară" acelor oameni care sub forma lor primitivă vor să-şi impună credinţa în lume?
 Da, islamiştii şi mişcarea lor este nocivă, dar nici noi, creştinii, nu avem voie să ne batem joc sub diferite forme, de credinţa lor. Se ştie că fanatismul religios , de-a lungul istoriei a făcut milioane de victime. Dumnezeu nu aprobă crima, nici în numele Lui, măcar. Culmea este că toate popoarele au un ţel comun - PACEA, dar unii nu înţeleg că această noţiune este de factură divină şi se poate câştiga doar prin ea însăşi. Ne răzbunăm pe islamişti cu desene caraghioase , cu fotografii, cu articole contra lor şi aşteptăm CE? Oamenii aceia SUNT REDUŞI  LA ESENŢA PRIMITIVĂ, TRIBALĂ, iar noi, chipurile popoare civilizate, îi provocăm cu jicniri la adresa religiei lor, lovindu-i în ce au ei mai scump. Nu aşa, nu  se arată curajul, insultând religia semenului tău, ci se provoacă nebunia, moartea, dezastrul.

De ce , Doamne, să moară oameni nevinovaţi, din pricina unui aşa zis curaj? A nu se confunda curajul cu prostia! 
-Doamne ai milă de oameni, căci sunt creaţia ta. Dă un strop de înţelepciune şi şterge lacrima lumii!

elena marin alexe

Reacţii...Eurovision

Nu pot rămâne indiferentă.
Aşa sunt eu...uneori mai 'grea de cap', neînţelegând  ca ceva normal faptul că acest... thomas neuwirth...adoră să fie luat drept femeie, însă îşi lasă barbă şi adoptă un nume caraghios, ori corespunzător statutului său de travestit : Conchita Wurst .Presa toată s-a dezlănţuit în dezbateri, dar tot nu am priceput mecanismul uman care a votat... pentru această anomalie umană... 
Nu am nimic contra minorităţilor de orice fel ar fi ele, cât timp acestea nu lezează bunul simţ al semenilor şi demnitatea umană instituită de Dumnezeu. Că a fost mânărie, ori nu rezultatul şochează lumea, care încă se mai agaţă de perceptele sfintei scripturi.

Parcă mi s-a întărit certitudinea că pământul o ia la vale, spre valea morţii, ignorând cu nepăsare percepele unei vieţi curate după voia lui Dumnezeu, Cel care ne-a creeat după chipul şi asemănarea Sa.

Ce indiferenţi au devenit oamenii faţă de imoralitate...acoperind totul sub false nume. democraţie, libertate, toleranţă ( cuvântul ăsta parcă face corp comun cu ...case de toleranţă) Of, Doamne!

Suntem de neoprit - a fost mesajul pentru minoritatea gay din lume. Chiar aşa să fie? Asta vă doriţi oameni buni, pentru viitorul copiilor voştri?

elena marin alexe

La margine de absolut...

motto - La margine de absolut
zăceam tăcută ca pământul
doar inima se sfâşia
şi-n remuşcări murea cuvântul

De când m-am întâlnit cu Tine
la margine de absolut,
am înţeles marea-Ţi iubire
ce-o ai pentru un chip de lut.

Am priceput că mâna sacră,
m-a frământat, m-a modelat
cu dragoste şi bucurie,
să fiu o fiică de-mpărat

Dar n-am rămas în ascultare
la umbra Celui Prea Înalt,
am alergat înflăcărată
pe drumul scris de celălalt...

Degeaba glasul Tău Isuse
pe negre căi m-a tot strigat,
eram atât de fascinată,
fără regret, Te-am alungat.

Perfid era necunoscutul,
ce-şi etala în faţa mea
comorile  născute-n  fiere,
ce inima ademenea.

Mă scufundam în ceaţa vieţii,
alunecând mereu mai jos,
cu faţa către iad adesea
tot mai departe de Hristos.

Până-ntr-o zi când neputinţa
m-a azvârlit în faţa Ta,
am implorat cu vocea-n lacrimi,
căci aşteptam osânda grea.

Din şoapte îngăimate-n taină
Ai înteles cât mă căiesc
şi-am auzit din înălţime,
un glas spunându-mi, Te iubesc!

- Eşti fiica mea şi pentru tine
                      pe cruce trupul mi-am întins,                    
vino în braţele-mi, priveşte,
prin mine moartea ai învins!

Aşa mi-ai spus şi cu iubire
m-ai cufundat în sânge sfânt
care s-a scurs de pe Golgota
şi-a înfrăţit cer cu pământ.

La cruce am fost vindecată,
iar asta n-am s-o uit nicicând,
dar nici măreţul har în care
Tu mi-ai cuprins suflet şi gând.

Supusă planurilor Tale,
făr-de cârtire am s-aştept
măreaţa zi a revenirii,
Isuse, să mă strângi la piept.

Elena M . Alexe

Ferească Dumnezeu să mori...

Cel mai periculos lucru în România este să mori. După cel mult o oră de la anunţarea decesului, numele şi demnitatea îţi pot fi murdărite cum nici nu ţi-ai fi închipuit vreodată. Oameni obscuri, de peste tot, dornici de afirmare se înghesuiesc precum şobolanii şi începe defămarea post mortem. Apar amanţi, amante, copii nelegitimi, afiliaţia ta la un oarecare partid devine slăbiciune, devii dintr-odată datornic multora, sau inamicul public numărul unu al societăţii.
În mod special defăimarea se aplică semenilor noştri mai de seamă, celor mai cunoscuţi sau mai apreciaţi în domeniul lor. Ca o furtună se porneşte caruselul bârfelor,  urii, prostiei, invidiei naţionale şi cuprinde în mreaja lui ignoranţa şi dispreţul absolut pentru tot ce reprezintă avutul cultural al României. Dacă despre subiect ar vorbi doar istoricii şi acest lucru la timpul potrivit, nu ar fi nici o nenorocire, dar la start se adună mulţi neaveniţi, frustraţii neamului nostru, rataţii...cei care nu şi-au adus aportul  la nimic în viaţa lor, sau pseudoziariştii care stau de dimineaţă până-n noapte călare pe flecăreli autohtone, cu atâta vervă încât îşi înghit vorbele unii altora, că de cele mai multe ori nu se mai înţelege nimic din talk show-ul lor deşănţat.
Asta se întâmplă în defavoarea celui plecat dintre cei vii, care oricum nu se mai poate apăra. Din bătrâni se spune că odată ce omul a murit, el nu mai poate fi judecat de oameni. De ce nu putem lăsa judecata Judecătorului Suprem?
Mi-e silă, mi-e ruşine că românii au devenit ucigaşii propriilor valori.
Voi încheia cu un sfat:
- Români, dacă vreţi ca numele vostru să rămână nepătat şi demnitatea intactă- Feriţi-vă de moarte!

foileton- elena marin alexe

Blestemul de la Frăsinei

Poveştile populare se împletesc cu izvoarele scrise. Pe la 1860, la Frasinet, cum se numea pe vremea aceea - nume căpătat de la pădurile de frasini din zonă - se aşezaseră câţiva călugări, întemeind un mic schit. Sfântul Calinic, episcop al Râmnicului la acea vreme, i-a vizitat pe călugări si plăcându-i locul, dar şi  credinţa celor câţiva călugări care aleseseră să-L slujească pe Dumenezeu în adâncul muntelui, s-a hotărât să facă din Frăsinet -  "o insulă de spiritualitate, un loc de tainică rugăciune". A plecat şi s-a întors - spun oamenii locului -  pe nepusă masă,  găsind la Frăsinet, mare orgie, cu felurite mâncăruri şi băuturi, cu muzică şi cu femei... Supărarea i s-a transformat în furie şi a aruncat blestemul.
- Femeile au adus scandalul la Frăsinet. Ele nu mai aveau ce căuta acolo niciodată. Un bolovan mare, având gravat cu litere chirilice blestemul sfântului, a fost asezat la hotarul mănăstirii.

Dar oare sfinţii adevăraţi blesteamă?  Sfânta Scriptură spune altfel:
În evang.Matei cap.5:44 Isus Cristos spune -
44. Dar Eu va spun: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-vă pentru cei ce vă asupresc si vă prigonesc,


Bolovanul de la hotarul mănăstirii a fost înlocuit de câtiva ani cu o cruce mare, albastră, pe care a fost transcris textul sfântului. Tot acolo e amplasată o placă pe care scrie alb pe negru: 
Interzis femeilor.

 Legendele spuse din gură-n gură aduc un iz morbid, despre moartea ciudată a unor femei care au îndrăznit să calce în mănăstire, fiind lovite de blestemul călugărului.

Aş avea doar o nelămurire, cu privire la atitudinea celui ce a blestemat şi a celor ce continuă şi azi să blesteme chiar în faţa camerelor de luat vederi, fără să se sfiiască de conceptul lăsat de Dumnezeu în Sf.Scriptură în Romani capitol 12:14 b. 
14. Binecuvantati pe cei ce va prigonesc: binecuvantati, si nu blestemati.
Dacă Dumnezeu a zis- Să nu blestemaţi ci să binecuvântaţi, de ce oamenii au ales să schimbe adevarul Lui?
Cred că era suficient să se pună doar oprelişte pentru femei şi atât. Aşa cum de altfel este oprită intrarea femeilor în altar şi nu am auzit ca vreo  femeie să încalce opreliştea bisericească.