Se afișează postările cu eticheta caricatură. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta caricatură. Afișați toate postările

luni, 1 mai 2017

Nimic fără Dragoste


Motto:
Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea – Psalmii 119:105.


 Azi e luni, îndată-i joi
Doamne cum aleargă ceasul
Nevăzut trece prin noi
Nici nu-i observăm popasul.

Avem traiul efemer,
Dar ne agităm degrabă
În loc să tânjim spre cer
Inima ne-o facem roabă,

Când privim cu ură-n jur
Să găsim la alții pata
Nu veghem la propriul drum
Nu ne pasă, că răspalata,

Pregătită pentru noi
Își va pierde strălucirea,
Căci trăind uscați și goi,
Ne vom pierde mântuirea.

E păcat de timpul scurs
De-orice clipă risipită,
Purtând bârna-n ochi ești orb,
Te afunzi, cazi în ispită.

Azi mă rog, vino Isus,
Rupe lanțul ce ne leagă,
Vrem să ne trezești din somn,
Să-Ți dăm inima întreagă.

Alergarea-i pe final
Să ne ținem trezi la minte,
Vine Domnul în curând,
Suflete, să iei aminte!

Nu sunt vorbe de prisos,
Dintr-o simplă poezie,
Domnul este așa aproape,
Plină candela să-ți fie.

Roagă-te neîncetat,
Dragostea ud-o cu lacrimi,
Ca să crească tot mai mult,
Sparge ziduri, sfarmă patimi,

Poartă-te ca un copil
Care iartă și iubește,
La blândețea lui Isus,
Ia aminte, te gîndește...

Poart-ți viața zi de zi
Fără falsă modestie,
Căci Isus cunoaște tot,
Fie-ți silă de mândrie.

Este-n lume vreun folos,
Merită să-ți pierzi răsplata?
Fiincă tot privind în jos
Rupi relația cu Tata.

Ziua-ți trece fără rost
Lasă ura și-nvrăjbirea,
Roagă-te , mai stai în post,
Cultivă-ți mai mult iubirea.

Umpleți candela cu ea,
Mirele-i gata să vină,
Lipsa dragostei de sus
Te va murdări de tină.

Râul de iubire-i viu
La Golgota el mai curge
Vino, soarbe cu nesaț,
Balsam este-n sfântu-I sânge.

O cunună vei primi,
O haină de sărbătoare,
Dumnezeu e dragoste,
Dragostea-i nemuritoare!

elena marin alexe

miercuri, 9 noiembrie 2016

America, America


Da se poate spune, pe bună dreptate: America, ţara tuturor posibilităţilor
Asta s-a văzut şi mai bine,  acum când Donald Trump a fost ales de poporul american preşedinte pentru următorii ani. Nu pot spune că nu m-a mirat atitudinea evanghelicilor care l-au votat în masă. M-am întrebat cum au ales să facă asta? Trump a oripilat, a hărţuit şi a ofensat foarte grav femeile, spunând că el are tot dreptul să violeze deoarece este un vip şi om de afaceri, bogat... Apoi ameninţarea cu război nuclear, ura făţişă faţă de imigranţi, vulgaritatea şi duritatea discursurilor lui dar şi simpatia făţăşă arătată lui Putin. Deşi în discursurile lui a folosit un limbaj care nu putea fi redat, de cele mai multe ori, deşi a dus o viaţă dezordonată, imorală, a spart toate previziunile din presa americană şi mondială. A fost votat, a ieşit preşedintele celei mai  puternice şi influente naţiuni din lume. Putin s-a grăbit să-l felicite...
M-a surprins foarte plăcut discursul preşedintelui Hollande:
François Hollande l-a felicitat miercuri pe Donald Trump pentru victoria sa, "aşa cum e normal între doi şefi de state democratice", subliniind însă că alegerea republicanului la conducerea Statelor Unite "deschide o perioadă de incertitudine", relatează AFP.
Care vor fi urmările  alegerii americanilor rămâne de văzut. Cred că mult invidiatul şi lăudatul creştinism din USA, a cam luat-o la vale. E în cădere liberă. Americanii îşi merită preşedintele!
Dacă România va fi sau nu afectată de acest rezultat surprinzător, vom vedea. Să nu uităm că suntem la graniţă cu Ukraina. Un singur lucru mă face să nu am nici o temere: Dumnezeu este în control şi cu siguranţă asta a fost voia Lui,  pentru-că Biblia are dreptate. Lumea aceasta se apropie de un final dezastruos. E vremea potrivită să veghem, căci sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape.
Totul se întâmplă la vremea potrivită. Facă-se voia Domnului!

Oare să fie pură coincidenţă pentru America: 11-09 şi 9 -11 ?

PS.  Am să adaug mai jos părerea unui pastor pe care am găsit-o după ce am publicat postarea mea şi care m-a uluit pur şi simplu:
 Daniel Brânzei – Nu este treaba mea să-l susțin pe Donald Trump. Treaba mea este să fac tot ce pot ca să o împiedic pe doamna Clinton, împreună cu tot ceea ce reprezintă ea, pentru avansarea planului lui Antichrist pe planetă.(sic)
Doamne, Doamne ce aberaţie! Ştiu, Doamna Clinton nu este un înger, departe de mine acest gând,dar Trump  ce fel de om este? Cum poţi afirma că rugăciunile au decis votul în favoarea lui Trump?
Păi, oare poate cineva să oprească planul făcut de Dumnezeu? Adică ...Antihristul , venirea lui poate fi stopată de vreun om, vreo biserică, vreo naţiune? Pot oamenii să influenţeze voia lui Dumnezeu şi hotărârile Sale, ceva ce este proorocit de atâta vreme? Nici nu mai am cuvinte.
elena marin alexe

joi, 12 februarie 2015

Uluitor...



Emine...



De obicei nu urmăresc asemenea emisiuni, dar butonând am dat de burtiera cu litere de o şchioapă:
Statul vrea să-i ia cei 9 copii! Mama ameninţă!

Emine, femeia de etnie turcă, din satul "Lumina" , jud. Constanţa ţipă şi îşi trage hainele de pe ea, într-o criză de furie, ori, poate  mai degrabă vrând să impresioneze reporterul. Aflu, că luna trecută a dus ea însăşi un copil de câteva luni mâncat de şobolani...la urgenţă, acum îl vrea înapoi. 
De curiozitate am urmărit povestea nenorocită a celor 9 copii amărâţi, care au neşansa să aibă asemenea monstru care nu merită să se numească mamă. Păi dacă ea este mamă, eu ce sunt? Mamele care se sacrifică pentru binele copiilor lor, cum se pot numi? 

Aflu că cel mai mare, un băiat de 15 ani nu a mers niciodată la şcoală, dealtfel  niciunul nu merge la şcoală.
Nu înţeleg ce a făcut Protecţia copilului din jud. Constanţa până acum. Cum, Doamne, să laşi responsabilitatea unor suflete nevinovate în seama unei femei retardate, dar, care nu ştie decât să cheltuiască, doar pentru ea, alocaţiile celor nouă copilaşi,  în timp ce micuţii trăiesc fără pic de condiţii umane şi îndură foamea?


Faceţi ceva oameni buni, voi cei de la Protecţia copilului. Salvaţi copiii!



elena marin alexe

joi, 8 ianuarie 2015

FANATISMUL UCIDE



 Libertatea mea de exprimare trebuie sa se opreasca acolo unde atinge libertatea semenului meu!

Orgoliul prostesc este vina principală pentru  atentatul din Franţa. Păi dacă eşti ziarist, ai acces la lumina literei care înnobilează omul, cum să faci asemena greşeală, să provoci o mişcare religioasă, fanatică, care are la activ MII DE MORŢI? Cui ajută curajul de a arăta petele brune de pe faţa islamului ? Crede cineva că prin ironii, caricaturi, poate slăbi nebunia uneori  fatală, a islamiştilor?  Ce facem , le dăm "apă la moară" acelor oameni care sub forma lor primitivă vor să-şi impună credinţa în lume?
 Da, islamiştii şi mişcarea lor este nocivă, dar nici noi, creştinii, nu avem voie să ne batem joc sub diferite forme, de credinţa lor. Se ştie că fanatismul religios , de-a lungul istoriei a făcut milioane de victime. Dumnezeu nu aprobă crima, nici în numele Lui, măcar. Culmea este că toate popoarele au un ţel comun - PACEA, dar unii nu înţeleg că această noţiune este de factură divină şi se poate câştiga doar prin ea însăşi. Ne răzbunăm pe islamişti cu desene caraghioase , cu fotografii, cu articole contra lor şi aşteptăm CE? Oamenii aceia SUNT REDUŞI  LA ESENŢA PRIMITIVĂ, TRIBALĂ, iar noi, chipurile popoare civilizate, îi provocăm cu jicniri la adresa religiei lor, lovindu-i în ce au ei mai scump. Nu aşa, nu  se arată curajul, insultând religia semenului tău, ci se provoacă nebunia, moartea, dezastrul.

De ce , Doamne, să moară oameni nevinovaţi, din pricina unui aşa zis curaj? A nu se confunda curajul cu prostia! 
-Doamne ai milă de oameni, căci sunt creaţia ta. Dă un strop de înţelepciune şi şterge lacrima lumii!


elena marin alexe