Se afișează postările cu eticheta clepsidră. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta clepsidră. Afișați toate postările

luni, 1 mai 2017

Nimic fără Dragoste


Motto:
Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea – Psalmii 119:105.


 Azi e luni, îndată-i joi
Doamne cum aleargă ceasul
Nevăzut trece prin noi
Nici nu-i observăm popasul.

Avem traiul efemer,
Dar ne agităm degrabă
În loc să tânjim spre cer
Inima ne-o facem roabă,

Când privim cu ură-n jur
Să găsim la alții pata
Nu veghem la propriul drum
Nu ne pasă, că răspalata,

Pregătită pentru noi
Își va pierde strălucirea,
Căci trăind uscați și goi,
Ne vom pierde mântuirea.

E păcat de timpul scurs
De-orice clipă risipită,
Purtând bârna-n ochi ești orb,
Te afunzi, cazi în ispită.

Azi mă rog, vino Isus,
Rupe lanțul ce ne leagă,
Vrem să ne trezești din somn,
Să-Ți dăm inima întreagă.

Alergarea-i pe final
Să ne ținem trezi la minte,
Vine Domnul în curând,
Suflete, să iei aminte!

Nu sunt vorbe de prisos,
Dintr-o simplă poezie,
Domnul este așa aproape,
Plină candela să-ți fie.

Roagă-te neîncetat,
Dragostea ud-o cu lacrimi,
Ca să crească tot mai mult,
Sparge ziduri, sfarmă patimi,

Poartă-te ca un copil
Care iartă și iubește,
La blândețea lui Isus,
Ia aminte, te gîndește...

Poart-ți viața zi de zi
Fără falsă modestie,
Căci Isus cunoaște tot,
Fie-ți silă de mândrie.

Este-n lume vreun folos,
Merită să-ți pierzi răsplata?
Fiincă tot privind în jos
Rupi relația cu Tata.

Ziua-ți trece fără rost
Lasă ura și-nvrăjbirea,
Roagă-te , mai stai în post,
Cultivă-ți mai mult iubirea.

Umpleți candela cu ea,
Mirele-i gata să vină,
Lipsa dragostei de sus
Te va murdări de tină.

Râul de iubire-i viu
La Golgota el mai curge
Vino, soarbe cu nesaț,
Balsam este-n sfântu-I sânge.

O cunună vei primi,
O haină de sărbătoare,
Dumnezeu e dragoste,
Dragostea-i nemuritoare!

elena marin alexe

miercuri, 19 aprilie 2017

Întrebări simple pentru C.C.P.



Conducerea cultului Penticostal  a întrecut orice normă a bunului simț creștinesc, dacă pot spune așa, căci sunt atât de bulversată, de... nu-mi mai găsesc cuvintele. De ce atâta ură și ranchiună? Este de neînțeles atitudinea agresivă a conducerii cultului față de pastorul Ianovici și nu numai, căci se răsfrânge și asupra noastră, care suntem copiii Dumnezeului Celui Viu. Îmi este rușine, mă simt încurcată căci nu știu ce să răspund unor prieteni din virtual, care mă întreabă ce se întâmplă la noi , la pocăiți. Mă întreb  și vă întreb, pe voi, cei din conducerea cultului: cui a folosit denigrarea publică a pastorului Ianovici ? A adus foloase lucrării lui Dumnezeu? S-a câștigat suflete pentru cer, sau asta nu va interesat deloc.

Sunt stupefiată de atitudinea lipsită de noimă a celor care se cred stăpâni absoluți peste bisericile creștine penticostale și mă întreb, nu numai eu, ci milioane de creștini, cum se poate încălca atât de flagrant statutul bisericii care stipulează clar că doar Adunarea Generală a Bisericii, poate stabili prin vot, pastorul coordonator, cât și ceilalți pastori, nicidecum Comitetul Executiv al Cultului. Deocamdată totul se află într-o nebuloasă și cred că ar fi timpul să se spună adevărul.

De ce în cazul Ianovici hotărârea nu a aparținut în primul rând bisericii Betel și comitetului acesteia?

De ce se încalcă voit aceste reguli?

Ce interese sunt la mijloc?

Ce influență are Ștefan Ivan și fiul său doritor de scaun, cine îi susține pe aceștia doi slujitori lipsiți de har, dar plini de frustrări? 

Există cineva din afară, atât de influent, care trimite fonduri bănești? Noi am aflat, dar așteptăm să spuneți voi.
De ce se vrea dispariția pastorului Florin Ianovici de la Betel și chiar... din virtual?
Cine i-a declarat război acestuia?
Pe lângă aceste întrebări am dori foarte mult să se spună cu ce a greșit pastorul Ianovici?
Nu știm motivele suspendării, căci tot ce s-a spus este difuz, neclar și menit să ducă în eroare.
Am trecut peste sărbătoarea sfântă a Învierii, dar lumină în cazul Ianovici tot nu s-a făcut. Obercăim, dar încă sperăm ca Duhul Sfânt să lucreze, să se facă lumină, să se spună, să se aducă probe, să știm de ce a fost înlăturat Florin Ianovici.
El, pastorul,  însuși a cerut asta. 

Faceți lumină domnilor de la conducerea cultului! Să ne temem de Dumnezeu și nu uitați slova care spune:

Grozav lucru este sa cazi in mainile Dumnezeului celui viu!  Evrei 10:31

P.S. Sperând într-un răspuns clar și sincer, vă mulțumesc anticipat


elena marin alexe

vineri, 31 martie 2017

Obsesia lui Ștefan Ivan





Încet încet se desfac ițele din jurul pastorului Ianovici, împletite cu dibăcie de pastorul 2, adică de Ștefan Ivan. La început nu am dat atenție unor persoane care încercau să-mi vorbească despre acesta și despre tristețea unei biserici total bulversate, Betel București.  Eram focusată spre cei care îl atacau pe pastor în față. Nu-mi imaginam că există o persoană atât de obsedată de locul întâi  în conducerea Betelului. Astăzi m-am edificat.

Am ales două postări din blogul personal al lui Ștefan Ivan, din care am spicuit câte ceva și le redau mai jos. Citiți cu atenție.

9 Martie 2017 stefanivan Lupta cu gândurile

Majoritatea temerilor sunt izvorate din ingrijorari legitime. Si totusi, daca nu sunt tinute sub control, temerile acestea se transforma in obsesii.

24 Februarie 2017 stefanivan Certitudini

Ca sa iti urmezi visurile trebuie sa actionezi. Actioneaza pentru a-ti urma visul sau il vei pierde. Actioneaza tu sau vei fi obiectul actiunii altora.
Daca nu esti in posesia a ceea ce-ti doresti gandeste-te cum sa-l creezi. Dumnezeu iti va lumina calea. Sansa vietii tale, usa spre visurile tale este deschisa,
calea spre un anumit scop ti se poate revela in orice clipa. Fii gata pentru ea. Fa tot ce trebuie sa faci. Invata tot ce trebuie sa stii.
Daca nu bate nimeni la usa ta, bate tu la cateva usi. Intr-o zi vei pasi in viata pe care ti-o doresti. Fii gata sa urci pe baricade ca sa prinzi momentul.
Totul tine de perspectiva. Nu te poti ascunde de viata. Vei primi unele lovituri. Vei fi frustrat, suparat si trist te indemn totusi sa refuzi disperarea si amaraciunea.
Poti fi inghitit de valul urias sau poti calari pe coama lui spre mal. Tot astfel, evenimentele dificile din viata ta te pot dobora la pamant sau te pot inalta.
Daca poti respira fii recunoscator. Foloseste acest sentiment de multumire pentru a te inalta deasupra depresiei si amaraciunii.
Fa un pas, apoi urmatorul, ia-ti avantul necesar si construieste o viata pe care sa o traiesti cu placere.
….............................................................................................................
       Asta scrie pastorul 2 de la Betel, Stefan Ivan. Am citit și am rămas preț de câteva minute blocată de dorința acestui om, care chinuit de obsesia de a deveni pastor prim la Betel își dă arama pe față, fără să sesizeze asta, așa la plesneală, poate cu gând să dea o replică cuiva...dar neținând cont că netul este cale de acces pentru toți și că aici oricât te-ai ascunde umbrele ies....și te pătează.

Omul ăsta are un nume predestinat, așa ai spune la prima vedere. Îl cheamă Ștefan și pe noi ne duce gândul la martirul zdrobit de pietre, din dragoste pentru Isus, dar Ștefan Ivan parcă nu are nimic în comun cu eroul biblic. Păcat. El a ales să arunce, nu să primească, vorbe nu pietre, căci între timp umanitatea a mai progresat în tactici și viclenii așa că luptele nu mai sunt la vedere ci în subteran. El, acest Ștefan , robit de ambiții pământești, gelos și obsedat de harul pastorului Ianovici a mânuit zvonuri false, luptând, uneltind cu alții la fel de invidioși , pe la spatele acestuia, cu gândul că este vremea să devină el, Ștefan Ivan, pastor Mare și Sfânt, așa ca să i se ducă vestea... Inițial nici nu am bănuit, că acesta luptă pentru scaunul de la Betel, acolo unde Florin Ianovici a depus efort lacrimi și timp pentru a consolida biserica de ...cam cincisprezece ani. Așa spun informațiile pe care le-am primit de la unii membri de la Betel, care sunt efectiv bulversați, triști și descumpăniți la gândul că își pot pierde pastorul drag și că Ivan îi va lua locul prin uneltirile cu o parte a comitetului de la Betel și susținerea Comitetului Executiv al Cultului Penticostal. De obicei nu mă las influențată de nimeni, aleg să-mi fac o părere personală asupra cuiva, așa că am vrut să -l cunosc măcar puțin pe Ștefan Ivan, am intrat pe blogul lui și am citit unele postări, știind în prealabil că obsesiile nu pot fi ținute ascunse , ci ele ies ca uleiul la suprafața apei în caracterul fiecăruia dintre noi în tot ce facem și în special în scrierile noastre. Isus însuși spune în Matei 12
36. Va spun ca, in ziua judecatii, oamenii vor da socoteala de orice cuvant nefolositor pe care-l vor fi rostit.
37. Caci din cuvintele tale vei fi scos fara vina, si din cuvintele tale vei fi osandit."

Încă de anul trecut am fost abordată de câteva persoane care m-au întrebat de ce mă implic în cazul pastorului Ianovici? Avem un grad de rudenie, sau îl cunosc așa bine?
Vă răspund tuturor ca Domnului: Nu l-am întâlnit niciodată pe pastor și nici nu avem nici un grad de rudenie, sau ...cred că avem, da, avem, căci suntem frați, amândoi avem același Tată pe Dumnezeul cerului și al pământului. Nu ne-am văzut încă, dar îmi doresc acest lucru și sper ca anul acesta să am bucuria să-l cunosc personal pe Pastorul Ianovici, fratele meu drag, care prin harul dat de Dumnezeu, m-a înviorat în clipe de cumpănă, prin predicile sale de pe net.
Acum cu suspendarea lui, i-am descoperit și o altă latură a caracterului de adevărat creștin, aceea de a se smeri în fața lui Dumnezeu, a conducerii cultului și de ce nu în fața noastră a oamenilor credincioși care i-am admirat puterea în slăbiciuni , în încercări în dorința de a sta în ascultare de Dumnezeu. L-am glorificat pe Domnul Isus pentru acest om, care fără să știe va rămâne pentru noi un exemplu minunat, indiferent de cum vor decurge lucrurile de aici încolo. Lucrez în virtual din 2008 și am citit despre multe lucruri, dar mai hulit, mai înjosit mai murdărit prin diverse comentarii , nu am mai întâlnit niciun om, pînă la pastorul Ianovici. M-a uimit tăria de caracter, cu care a ales mai degrabă să tacă, să suporte mizerii, ofense fel de fel, de la oameni de joasă speță, unii bolnavi la cap, alții bolnavi în suflet, fără să riposteze.
El s-a smerit, Dumnezeu îl va înălța! Împreună cu grupul Alături de Florin Ianovici, voi continua să-l susțin cu post și rugăciune.

Cât despre Ștefan Ivan...timpul ne va arăta tot ce acum este mascat, abia schițat... Dar un lucru este cert: Obsesia lui Ștefan Ivan este Florin Ianovici. Contra lui luptă cu viclenie și abilitate, să-i ocupe locul, de ani buni. Ce fel de pastor vrea să fie domnul Ștefan, dacă nu a avut niciodată inițiativa unei rugăciuni cu toată biserica pentru Florin Ianovici? Chiar dacă acesta ar fi fost considerat cel mai păcătos om din biserică, chiar nu s-a simțit necesitatea unei singure rugăciuni măcar? A fi pastor e lucru mare la propriu căci te lupți pentru sufletele aflate în impas, în situații disperate, cercetezi, vizitezi, încurajezi, faci apel la post și rugăciune cu biserica. Pastorul meu, spre ex. dacă-l sunăm la miezul nopții nu pregetă să vină, de la oarecare depărtare, să ne încurajeze, să se roage, să plângă cu noi și pentru noi. Așa se comportă un pastor adevărat. A fi pastor nu înseamnă doar să rânjești fals la amvon și să predici când nimic nu ai a spune. Sau să spui de Dragostea lui Isus pe care  n-ai simțit-o niciodată, căci să plîngi cu cei ce plâng este o mare virtute, este parte din Dumnezeu care ne-a iubit până la jertfă, deși nimeni nu a meritat asta. El, Ștefan Ivan, se crede a fi mai curat, mai sfânt mai apreciat de divinitate, ( atitudinea fariseului din scriptură). Săracul de el, vai săracul, crede că nimeni nu-i cunoaște ambiția care a ajuns obsesie: să-l strivească pe Ianovici să se ridice el, Ștefan Ivan, indistructibil, incoruptibil, Mare și Sfânt, precum domnitorul Ștefan cel Mare. Eu pe Ivan l-am perceput ca pe un om slab, căci oamenii tari, cinstiți, sunt aleși și puși deoparte de Domnul, la antipod sunt cei slabi, dar obsedați de funcții înalte, care fac orice să-și atingă scopul secret. Și s-a văzut clar că a folosit toate pârghiile ca pastorul Florin Ianovici să fie discreditat, anihilat, strivit. Dacă nu a reușit, complotînd cu alții, cu  mărturia acelei Niță Adriana, s-a acționat pe alte căi,  s-au găsit alte chichițe, doar doar va fi distrus și locul lui să rămână liber...să se cațere el liniștit pe munca altuia și să-și împlinească ambițiile ascunse.
Totuși, nimeni nu se poate ascunde de fața lui Dumnezeu PS. 139. Unde ambiția se tolerează și se sprijinește tacit, unde se calcă peste suflete, unde mândria și invidia a ajuns să facă victime, Dumnezeu nu poate să-și facă simțită prezența, El Sfânt, Sfânt, Sfânt, de trei ori Sfânt.  Sper ca în al doisprezecelea ceas, Ștefan Ivan să se reculeagă și să se smerească în fața Domnului. Mă rog ca să-i fie iertată atitudinea și faptele nedemne de un creștin, care se vrea a fi în fruntea poporului, a  unei biserici care de fapt nu-l vrea în fruntea ei. Dar ce-i pasă lui de biserică? A ales replica lui Lăpușneanu, pe care și-o amintește de pe băncile școlii: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau....
Dumnezeu să aibă milă de Betel!


elena marin alexe





luni, 2 ianuarie 2017

Început de an...



Am păşit cu sfială pe poarta noului an 2017. Vreau să mulţumesc tuturor celor care mi-au onorat blogul cu prezenţa lor şi să le doresc din suflet, un an binecuvântat pe toate planurile. Vă încredinţez milei şi Dragostei divinului Creator.

LA MULŢI ANI!  Cu aleasă prietenie.Elena.

miercuri, 20 aprilie 2016

În fiecare seară






În fiecare seară
mă dor dimineţile aşteptate până la ţipătul zorilor
pleoapele se zbat sub tainice mângâieri
ca un cerşetor la capătul podului rămân
aşteptându-Ţi mila Doamne
trecutele cărări mă ispitesc dar
port candela aprinsă şi drumul
se netezeşte sub privirile Tale

În fiecare seară
o mâna nevăzută îmi culcă inima în palma Ta
departe de lumea zbuciumată
visele mă poartă pe pajişti verzi
iar smalţul florilor îmi tiveşte ziua ce adoarme şi ea
în căuşul timpului ocrotit de clepsidră
unde nimic nu se termină
ci aleargă spre un nou început

elena marin alexe