Întrebări simple pentru C.C.P.

Conducerea cultului Penticostal  a întrecut orice normă a bunului simț creștinesc, dacă pot spune așa, căci sunt atât de bulversată, de... nu-mi mai găsesc cuvintele. De ce atâta ură și ranchiună? Este de neînțeles atitudinea agresivă a conducerii cultului față de pastorul Ianovici și nu numai, căci se răsfrânge și asupra noastră, care suntem copiii Dumnezeului Celui Viu. Îmi este rușine, mă simt încurcată căci nu știu ce să răspund unor prieteni din virtual, care mă întreabă ce se întâmplă la noi , la pocăiți. Mă întreb  și vă întreb, pe voi, cei din conducerea cultului: cui a folosit denigrarea publică a pastorului Ianovici ? A adus foloase lucrării lui Dumnezeu? S-a câștigat suflete pentru cer, sau asta nu va interesat deloc.

Sunt stupefiată de atitudinea lipsită de noimă a celor care se cred stăpâni absoluți peste bisericile creștine penticostale și mă întreb, nu numai eu, ci milioane de creștini, cum se poate încălca atât de flagrant statutul bisericii care stipulează clar că doar Adunarea Generală a Bisericii, poate stabili prin vot, pastorul coordonator, cât și ceilalți pastori, nicidecum Comitetul Executiv al Cultului. Deocamdată totul se află într-o nebuloasă și cred că ar fi timpul să se spună adevărul.

De ce în cazul Ianovici hotărârea nu a aparținut în primul rând bisericii Betel și comitetului acesteia?

De ce se încalcă voit aceste reguli?

Ce interese sunt la mijloc?

Ce influență are Ștefan Ivan și fiul său doritor de scaun, cine îi susține pe aceștia doi slujitori lipsiți de har, dar plini de frustrări? 

Există cineva din afară, atât de influent, care trimite fonduri bănești? Noi am aflat, dar așteptăm să spuneți voi.
De ce se vrea dispariția pastorului Florin Ianovici de la Betel și chiar... din virtual?
Cine i-a declarat război acestuia?
Pe lângă aceste întrebări am dori foarte mult să se spună cu ce a greșit pastorul Ianovici?
Nu știm motivele suspendării, căci tot ce s-a spus este difuz, neclar și menit să ducă în eroare.
Am trecut peste sărbătoarea sfântă a Învierii, dar lumină în cazul Ianovici tot nu s-a făcut. Obercăim, dar încă sperăm ca Duhul Sfânt să lucreze, să se facă lumină, să se spună, să se aducă probe, să știm de ce a fost înlăturat Florin Ianovici.
El, pastorul,  însuși a cerut asta. 

Faceți lumină domnilor de la conducerea cultului! Să ne temem de Dumnezeu și nu uitați slova care spune:

Grozav lucru este sa cazi in mainile Dumnezeului celui viu!  Evrei 10:31

P.S. Sperând într-un răspuns clar și sincer, vă mulțumesc anticipat

elena marin alexe

Suspendarea a luat sfârșit

     

Cunoaștem decizia luată în dreptul pastorului Ianovici azi 5 Aprilie. I s-a ridicat suspendarea, va fi pastor secundar la Betel pînă în luna Decembrie, până la o nouă ședință de alegeri.Dumnezeu s-a dovedit încă odată,  Stânca de ajutor pentru cei care se unesc în post și rugăciune și ne-a demonstrat că El rămâne credincios promisiunilor  Sale.
Ce va fi în viitor, ce va face pastorul Ianovici ? Cred că va rămâne să slujească în biserica Betel. Toți cei care ne-am rugat și l-am susținut pe pastor, ne bucurăm nespus și mulțumim Domnului, dar să nu uităm un lucru important: avem "dezlegare" la rugăciune în Dragoste. Așa că rămânem cu toată inima și sufletul în toate lucrurile bune oameni ai rugăciunii.

Am fost cam dură în articolul precedent despre Ștefan Ivan, îmi pare rău,  însă afirmațiile lui de pe blog m-au descumpănit oarecum și am pus cap la cap mesajele trimise de membri de la Betel și totul s-a legat iar întristarea mea a fost mare. Am spus adevărul iar adevărul este dureros. Totuși sper ca lucrurile să apuce pe un vad binecuvântat între cei doi pastori spre beneficiul creșterii spirituale din biserică. Cred că fiecare am avut de învățat o lecție de viață din toată această poveste adevărată.
Dumnezeu să aline rănile încă deschise ale pastorului Florin Ianovici, să-l ajute să ierte și să iubească. La fel am aceleași așteptări de la Ștefan Ivan, care ar trebui  acum să pună balsam de cuvinte și fapte frumoase, trecute prin dragostea divină, pe relația lui cu pastorul Ianovici, căci Dragostea este ingredientul principal fără de care nimeni nu poate spera cerul binecuvîntat.
Acum, biserica Betel, dar și noi ceilalți ne vom putea bucura de îndemnurile pastorului Ianovici. Dumnezeu să-l folosească în lucrarea Sa.



Doamne dă izbândă, Doamne binecuvântează poporul Tău !

elena marin alexe

Pe cine deranjez eu?

https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2016/03/03/incompetenta-tabloidului-newsnet-crestin/

Am primit de la un prieten acest link pe care îl afişez aici. Ce nu prea înţeleg eu, este cu ce am deranjat persoana care scrie aici şi de ce nu-şi declină  numele. Eu sunt un om care iubesc adevărul şi pe Dumnezeu. Am intrat pe acest link care se vrea a fi, după cum se şi autodenumeşte, România Evanghelică, nume care nu se prea defineşte din postările aşezate parcă special spre a şoca cititorul. Nici vorbă de vreo trimitere la Evanghelie. 
Pe cine am deranjat cu opiniile mele, nu mă interesează. Sunt blogăriţă de aproape nouă ani şi ştiu cu ce se mănâncă ştirile de pe net. Nu m-am declarat niciodată vreo jurnalistă, dar am dreptul , ca orice om, la opinie personală şi pe blogul meu pot scrie ce simt, ce gândesc, ce mă doare. Nu am folosit şi nu folosesc atacul la persoană, doar uneori mă apăr de răutatea gratuită şi de hărţuirea unor persoane care intră neinvitaţi, ba chiar încălţaţi cu cizme murdare în casa mea virtuală, fără pic de jenă, ori atitudine creştinească. Nu am nicio îndoială că sunt câteva persoane, nu dau nume, se ştiu ele bine, care nu înghit adevărul şi care se ascund sub pavăza României Evanghelice şi nu numai, doar ca să-şi arunce eventualele frustrări, bârfe, răutăţi sau complexe.
Din articolul postat în linkul de mai sus, reiese că aş fi insignifiantă în lumea scrisului. Păi dacă tot sunt neimportantă de ce ai scris despre mine, domnule, care nu ai curajul să te semnezi sub articol? Un creştin, copil de Dumnezeu adevărat, nu are nimic de ascuns.Ori tu....
Spui că ai atenţionat asupra lui John Pop, arătându-i caracterul...Am să-ţi spun ceva care ar trebui să te pună pe gânduri: Nu eşti prea departe de el, cel puţin aşa reiese din tonul şi limbajul folosit, că tot aminteai de bădărănie...
Bine ar fi să-ţi păstrezi frustrările pentru clipele de intimitate cu Dumnezeu, să i le spui doar lui. Poţi să-i spui că eu sunt foarte mică şi tu atât de "mare" că nu-ţi mai încapi în piele. Am un sfat pentru tine: aleargă mult, măcar câteva staţii, să scapi de greutate, să fii mai ager în gândire, în simţire şi mai aprins în dragostea lui Dumnezeu. Păi, dacă tot se numeşte România Evanghelică, s-ar cuveni să fie un site dedicat în mod special Lucrării de evanghelizare şi aproape infim spre deloc la capitolul - Faptul divers, sau bârfe de tot soiul.
Aştept ziua în care clevetirea şi bârfa să dispară din blogurile celor care-şi spun,  sau se cred "aleşi". Dacă cei enumeraţi pe finalul articolului, Teofil Stanciu, Dionis Bodiu, Marius Corduneanu, Alin Cristea,  ca fiind cei mai buni blogări, se simt frustraţi de scrisul meu, atunci, îmi pare rău, dar nu am de gând să concurez cu nimeni. Eu îmi respect cititorii, nu fac din scrisul meu doar pentru o mai mare audienţă, prilej de bârfe şi scandal virtual. Nu-mi stă în caracter să jicnesc pe nimeni, aleg să folosesc multă delicateţe în tot ce scriu. Am o brumă de har, direct de la Tatăl meu şi Lui îi mulţumesc şi pe această cale. Motivul principal al scrierilor mele este poezia, ca odă Creatorului şi Mântuitorului meu.
Nu am nimic de împărţit cu nimeni. Nu concurez cu nimeni. Nu am veleităţi de vedetă.

PS. Cer scuze site-ului New Creştin,  dar şi celorlalte siteuri, care din motiv că au preluat articolele mele , au reintrat sub tirul răutăţilor gratuite din România Evanghelică

elena marin alexe

O lacrimă fugară

O lacrimă fugară din colţ de ochi mi-ai şters,
Ţi-am mulţumit în taină, când lângă mine-ai mers.
În faţa mea, cărare cu jertfă ai făcut  
Şi-am înţeles, îndată, că-i bine să Te-ascult.

Prin bucurii, suspine, alăturea mi-ai fost,
M-ai luat de mâna dreaptă şi mi-ai făcut un rost,
În faţă orizontul mi l-ai desfăşurat,
M-ai scris în cartea vieţii, sunt fiică de-mpărat.

Tu luminezi în juru-mi, când urc trepte de cer,
Ţi-aud glasul oriunde, pe ape, în eter,
Chiar iarba îmi vorbeşte şi munţii cei stâncoşi
Şi florile, izvorul şi arborii umbroşi.

Mi-ai presărat în cale potecile de vis,
Pe palmele-Ţi străpunse numele meu stă scris.
Trimiţi ploaia, să cearnă cu picuri străvezii,
Mă odihneşti, cu pace, în nopţile târzii.

Adeseori mă mângâi, poverile-mi ridici,
Te procupi de mine cât mai rămân aici,
Pe răni îmi torni balsam, pe buze o cântare,
Cu dragoste m-alini, când inima mă doare.

Şi gândurile rele din inimă mi-alungi,
Durerea când mă arde, Tu focul ei îl stingi,
Când Te privesc în faţă, mă luminez, Isus
Şi văd bine, cărarea, ce mă va duce sus.

Chiar de s-aude zarvă sau luptă-n jurul meu,
Nu am habar de frică, iubesc pe Dumnezeu!
Mă plec în rugăciune şi glasul mi-l ridic,
Tu doar priveşti spre mine şi nu mă tem nici pic.

De sunt împovărată, cu griji, cu supărări,
Răsari ca şi un soare, Lumină albă-n zări,
În suflet bucuria îmi torni şi-i cer senin,
Cu trup şi suflet Doamne, îndată mă închin.

O, câte lacrimi oare din ochii mei ai şters,
De când pe calea vieţii alăturea am mers?
Buchet de mulţumire am să-ţi aduc mereu,
Eşti viaţa mea, Isuse, Eşti Dumnezeul meu!

elena marin alexe

IUBIRE NECONDIŢIONATĂ

Nu-mi condiţionezi nimic

Mă onorezi deşi sunt mic

Prea multă importanţă-mi dai

Mi-ai pregătit şi-un loc în rai

Sunt o comoară-n ochii Tăi

Din crucea Ta culeg văpăi

Cununi de raze împletesc

Să ţi-le ofer căci Te iubesc

Necondiţionat mă ierţi

Iar când greşesc Tată mă cerţi

Cu milă şi durere-n glas

Îmi porţi de grijă pas cu pas

De urc în viaţă sau cobor

Mă ocroteşti cu ochi de nor

Cu Duhul Sfânt mă-mbrăţişezi

Din veşnicie mă veghezi

Pe căi umbroase nu m-opresc

În tot ce fac îţi mulţumesc

Sub cruce gândul mi-l adun

Durerea mea ţie ţi-o spun

Când ceasul nopţii cheamă har

Genunchii mi se pleacă iar

Inima cheamă rugăciuni

Ce alungă frica în genuni

Sunt liniştită nu mă tem

Vii lângă mine când te chem

Din înălţimi mă cercetezi

Tu nu mă condiţionezi

Cu dragoste te-ai răstignit

Ai fost bătut şi chinuit

Azi culeg albe flori de crin

Cu ele inima-mi alin

Tu nu mă condiţionezi

Ţie-ţi spun totul şi mă crezi

Nimic la schimb nu mi-ai cerut

Vrei doar atât să Te ascult

Elena M . Alexe
 

Când cerul se contopeşte...

Această primăvară mi-a cernut pe inimă nori negri şi am crezut că nu voi mai putea scrie niciodată. Dar, m-a atins Dragostea Lui şi gândurile triste au fugit departe de mine, iar aripile sufletului caută acum zborul spre Înalt.
Elena merge mai departe...

Ating cu degetele oarbe
zarea depărtată.
Nu mă mai mir
că cerul se contopeşte
doar acolo cu marea pătimaşă
de rugăciuni
şi pădurea pierdută
din ochii mei..
De-o veşnicie aproape
sunt amestecate
într-un pahar uriaş
de cristal pur
din care bea Dumnezeu,
doar când
arşiţa şi durerea pământului
ajung până la inima Lui,
la al treilea cer.
Atunci privirile mele
împrumută albastrul cerului
şi-l depozitează
în adâncul sufletului.

Elena M . Alexe

CHEIA

.
motto "Dragostea nu va pieri niciodată"

1Cor.13

Te-am întâlnit  într-o zi frumoasă printre nuanţe vii de smarald, stropită cu raze călduţe de soare şi mi s-a umplut faţa de bucurie. Eram în siguranţă, mulţumită şi fericită când mă ţineai strâns de mână alergând pe cărările vieţii. Soarele mă săruta pe gene în fiecare dimineaţă, înainte de a porni în călătoria sa. Lângă tine până şi nopţile erau luminoase, iar iernile mă îmbrăţişau cu fiori calzi. Roua cădea din belşug pe aria mea, florile erau veşnic înflorite, iar nemărginirea cerului îmi ţinea companie cu  seninul albastrului. Însă rutina îmi fura zilnic stropi de bucurie. De la o vreme parcă mă descopeream călătorind pe aceeaşi rută şi nimic nu-mi mai entuziasma viaţa, aşa că pe neobservate am început să mă îndepărtez  puţin câte puţin. Libertatea avea aroma mierii de salcâm şi eu o gustam din plin, dar, deşi alergam tot mai departe, îngrijorarea nu-şi odihnea încă fruntea pe umărul meu...
- Pot trăi şi fără tine, mi-am zis.

Şi clipele treceau,  ofilindu-mi zilnic petalele gingaşe, dar cine mai dădea importanţă amănuntelor...

Într-o zi, seninul cerului a fost asaltat de norii negri şi m-am speriat, căutându-te cu priviri îngrijorate aţintite pe zări. Am auzit uşa care s-a trântit cu putere şi-ai rămas ascuns sub lacăt greu din bronz masiv.

Împietrită de tristeţe, am rămas cu sufletul pustiu, rătăcită în mijlocul furtunii. Ce goală îmi devenise inima şi ce grea... În jurul gâtului regretele strângeau laţul. Am început să bat cu pumnii în uşa închisă şi abia când pumnii mi s-au zdrelit am văzut lacătul. Zadarnic am tras de el, doar doar s-o deschide.  Am încercat să caut cheia şi am răscolit împrejurul uşii, dar a fost în zadar. Cheia dispăruse fără urmă. Atunci te-am strigat, te-am implorat să ieşi măcar pentru o clipă, să vezi durerea mea târându-se pe plaja fierbinte. Ardeam îmbrăţişând marea cu privirile pierdute  de dorul tău, de neputinţă.  La strigătele mele îmi răspundea cu ţipăt metalic, străin, doar ecoul ... iar tunetele nu mai conteneau.

-Iartă-mi nebunia, şopteam, dar tăcerea mă şi înfăşurase  râzându-mi în faţă cu cinism, în timp ce haosul furtunii se dezlănţuia cu şi mai multă îndârjire. Descurajarea mă îmbia la drum, oferindu-mi alternative deplorabile, de neacceptat.

Copleşită, m-am îndepărtat de ţărm şi am hoinarit nopti întregi prin toate gradinile, ca o hoata de rând, până am găsit cel mai frumos trandafir şi, întoarsă lângă uşa ferecată, ţi l-am oferit, sărutat de căuşul palmelor fierbinţi. Uşa rămase închisă, iar lacătul imens neînduplecat. Atunci mi-am făcut glasul liră de argint, acordată de clipocitul apei în lucirea astrelor şi am cântat toate cântecele vieţii mele, dar tot nu ai deschis.
Printre suspine, mă întrebam:
-Oare unde să fie cheia, mi-o poate da cineva? Aş plăti oricât în schimbul ei!

Şi cum nimeni nu-mi răspundea, m-am aşezat lângă uşa închisă, plângând cu amar până am adormit, sperând poate la o minune. Când m-am trezit, ochii mei scrutau dureros căutând albeaţa zorilor după vreun ajutor, dar negura învăluise zarea luată ostatec. M-am zgribulit lângă uşă, răscolind printre gânduri urme de rugăciuni stropite cu mir de nard.
Deodată, în faţa mea, printre sfioase raze de lumină, am zărit întinse spre mine mâinile ca de alabastru care-mi ofereau cheia uşii fără să aştepte ceva la schimb. Le-am privit printre lacrimi si am tresarit. Purtau pe ele stigmatul cuielor.
Mi-am prins faţa în palme, în timp ce căutam cu înfrigurare şirul vorbelor de mulţumire, căci în sfârşit am înţeles preţul...
Erai Tu... Dragostea.

Elena M . Alexe

La răspântii..

Te-am căutat
multă vreme,
ascultându-mi şoaptele inimii,
zăbovind
la toate răspântiile
timp de o viaţă,
până când într-o zi
ceasul s-a oprit,
zdrobit
de osteneala zadarnică,
dându-şi minutarele peste cap
în bătaie de joc
şi toate drumurile s-au închis..
Eram
plină de toamnă
galbenă,
pustiitor de tristă,
Doamne..
Pe langă inima mea
curgea mustul aromat,
stors din vâlvătaia viilor,
care îngenunchiate
plângeau în pumni deşertăciunea
lumii.
Mi-au trebuit
braţe de răbdare
să deschid cel mai îngust drum,
apoi pe celelalte,
unul după altul.
Acum
răspântiile drumurilor noastre
aşteaptă în Lumină.

- Pe aici se poate trece!

elena marin alexe- oct. 2012