Vis în Lumină

Mă cuprinde-n braţe somnul şi mă leagănă alene
Printre gene vis coboară, iarna monotonă cerne.

Parcă urc pe nori de vată, las în urmă deal şi vale,
Poarta cerului îmbie sub arcade abisale.

Îngerul mă ia de mână mă ajută să trec pragul,
Văd uimită iarba verde şi Păstorul cu toiagul...

Apoi cât cuprind cu ochii, o mulţime care cântă,
Îmbrăcată-n haine albe, intonând cântarea sfântă.

Mă apropii cu sfială, vocea mea se alipeşte
Cetelor de mii de glasuri, Domnul slavei dăinuieşte! 

elena marin alexe

Boare de toamnă

Ascultă romanţa cum plânge
de tremură strugurii-n vie,
e vremea când vara se stinge
purtată de vânt prin câmpie.

Te pleacă-n genunchi, zăboveşte,
o clipă ridică-ţi privirea
spre Cel ce din ceruri priveşte
şi cerne pe tine Iubirea.

Tu crede şi-adună în tine,
speranţă, răbdare, lumină,
şi chiar dacă-s nori pe coline
te apără pacea divină

Încearcă, te-opreşte o clipă,
nimic nu-i pierdut, n-ai să mori,
eşti uns cu balsam pe aripă,
spre toamnă învaţă să zbori.

Ascultă romanţa cum plânge
prin pomii ce freamătă-n vale,
dar candela ta nu se stinge,
tu poartă-ţi lumina pe cale.

elena m. alexe

La răspântii..

Te-am căutat
multă vreme,
ascultându-mi şoaptele inimii,
zăbovind
la toate răspântiile
timp de o viaţă,
până când într-o zi
ceasul s-a oprit,
zdrobit
de osteneala zadarnică,
dându-şi minutarele peste cap
în bătaie de joc
şi toate drumurile s-au închis..
Eram
plină de toamnă
galbenă,
pustiitor de tristă,
Doamne..
Pe langă inima mea
curgea mustul aromat,
stors din vâlvătaia viilor,
care îngenunchiate
plângeau în pumni deşertăciunea
lumii.
Mi-au trebuit
braţe de răbdare
să deschid cel mai îngust drum,
apoi pe celelalte,
unul după altul.
Acum
răspântiile drumurilor noastre
aşteaptă în Lumină.

- Pe aici se poate trece!

elena marin alexe- oct. 2012

Soarele meu...

( fratelui meu, cu iubire)

Soarele meu
răsare astăzi
în limpezimea lacrimilor tale
acolo îl pot adăposti
braţele Dragostei
" departe de lumea dezlănţuită"

L-aş aduna
dăruindu-l palmelor mele
să nu-mi scape nici o fărâmă
vreau să-l păstrez
pentru veşnicia din noi
învinsă de fiecare apus

Soarele meu
poartă speranţa
dincolo de firescul uman
dispreţuind proporţiile
călător peste vremi
cheamă miracolul absolut

Meandre

 Dacă e vineri, Hai la plimbare la braţ cu poezia!

Am încercat să pătrund
prin lacunele sufletului meu,
dar mi-am poticnit inima
în perdele de întuneric,
prea devreme lăsate
peste pâlpâiri de viaţă,
abandonată la capătul speranţei.
Mă resemnez tacit şi
incerc sa mă strecor printre meandre,
fără să ating umbre rămase,
în aşteptarea timpului oprit
din peregrinări,
neştiute rătăciri în uitare de sine.
Poate că am să mă întorc
pe acelaşi drum de viaţă,
albită de dor,
sau poate n-o să mai cobor niciodată,
pe alei umbrite, fără speranţă în priviri.

Ochii mei sunt indrăgostiţi
de Lumină.

elena  marin alexe

A fost de Paşti 2011- la Vrancea. . . .

Golgotha mea

Port taina-ncărcată de dor,
Sub ochiul din inimă plâns.
Fac haltă pe o geană de nor,
Pe-albastrul de cer necuprins.

Nelinişti şi frica nespuse,
Se-ascund prin cotloane şi gem.
Prea multe speranţe distruse
Mă-ndeamnă din nou să Te chem.

La poalele dealului sumbru,
Îmi duc azi al lanţului gând.
Găsesc tot alaiul lugubru,
În jalea din mine plângănd.

Sub cruce m-aşez chinuită,
Trişti ochii mei cată în sus
Şi-o nouă nădejde se-agită,
Şoptind, Il implor pe Isus:

-De vrei, ştiu că poţi împăcarea
Cu Tatăl Prea sfânt să-mi aduci.
Căci sufletu-mi cere iertarea,
Isuse, sa vii să-l ridici.

Abia se zăreşte speranţa,
De tot ce se-ntâmplă în jur,
Nori negri întunecă viaţa,
Azi totul devine obscur.

Mai lasă-Ţi cu milă iubirea
Să vindece plâns şi amar.

Îţi caut cu dor azi privirea
Şi urc prima treaptă de har.

elena marin alexe