Se afișează postările cu eticheta încredere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta încredere. Afișați toate postările

luni, 19 noiembrie 2018

VISUL ALB



Tul diafan, din boabe de cleștar
Ce prind viață într un joc sprințar,
S-agață de pomi și cade în somn,
Deasupra lui, cerul se-ntinde diform.

Zâna cea alba răsfiră în zări
Podoabe rare, pe cele cărări,
Totul îngheață, iar norii tăcuți
Colindă cu fulgi pe case și curți.

Ziua e mică, nu-ți vine să crezi,
Raza de soare abia o mai vezi,
Salcia tristă oftează-ndelung,
Plânge cu verde, drumu-i prea lung.

În sobă, focul pictează văpăi,
Ce tare mi-e dor, s-aud zurgălăi,
La sănii, zburând pe ulita mea,
Iar eu să alerg pe- o rază de stea.

E noapte, târziu, în mine e frig,
Urcată pe nor, visez că Te strig,
Ridic mâini spre cer, mă rog să revii
Pe cerul pustiu, Lumină să-mi fii.

elena marin alexe

vineri, 17 februarie 2017

Vis în Lumină



Mă cuprinde-n braţe somnul şi mă leagănă alene
Printre gene vis coboară, iarna monotonă cerne.

Parcă urc pe nori de vată, las în urmă deal şi vale,
Poarta cerului îmbie sub arcade abisale.

Îngerul mă ia de mână mă ajută să trec pragul,
Văd uimită iarba verde şi Păstorul cu toiagul...

Apoi cât cuprind cu ochii, o mulţime care cântă,
Îmbrăcată-n haine albe, intonând cântarea sfântă.

Mă apropii cu sfială, vocea mea se alipeşte
Cetelor de mii de glasuri, Domnul slavei dăinuieşte! 

elena marin alexe

miercuri, 27 iulie 2016

Mi-e o silă de mă doare




Făcătură la tot pasul,
Prea multă disimulare,
De-atâta făţărnicie
Mi-e o silă, de mă doare!

Când văd linguşeli pe faţă
Mă întreb ce-i asta oare?
N-am cuvinte, sunt blocată,
Mi-e o silă, de mă doare!

Uneori din complezenţă
Zâmbesc unii, ce oroare,
Ii privesc, şi sunt mirată,
Mi-e o silă, de mă doare!

Cum pot oare să mimeze
Mă întreb cu-nfiorare?
N-au ruşine, însă mie
Mi-e o silă, de mă doare!

Când e falsă-mbrăţişarea,
Devine dezgustătoare,
Fiindcă nu pot să mă apăr,
Mi-e o silă, de mă doare!

Văd mereu ipocrizia,
Înmulţindu-se sub soare,
Cred că lumea o ia razna,
Mi-e o silă, de mă doare!

Teatru ieftin, măşti căzute,
La inimă dau eroare.
Mă cutremură minciuna,
Mi-e o silă, de mă doare!
elena marin alexe

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

A mai trecut

 
A mai trecut un an prin mine
Şi s-a pierdut în amintiri
Lăsându-mi doar trecute zile
Şi prea puţine împliniri

Ce multe ierni mi-au fost părtaşe
La bucurii sau întristări
Dar asta parcă-i mai săracă
Fără zăpadă pe cărări

Durerile le port în suflet
Printre tăcute rugăciuni
Doar crucea Ta îmi ia povara
Apoi o leapădă-n genuni

La ceas de seară gându-mi zboară
În paşi de dans neobosit
Prin faţa ochilor viaţa-mi
Se împleteşte liniştit

Căci Ochiul Tău veghează Doamne
Din veşnicii asupra mea
Pe braţul Tău mă culc adesea
Torni linişte în viaţa mea

În inimă mi-ai scris Iubire
Să port pe veci sigiliul Tău
Câţi ani m-or perinda în lume
Mă îzbăveşte de cel rău

În jurul meu s-aşterne noaptea
Iar eu tânjesc să urc să zbor
Aş vrea s-alerg şi printre stele
Să-Ţi împletesc poem de dor

Înveşmântată-n văl de aur
Văd luna ce se-agaţă-n ram
O mângâi din priviri şi-ndată
Adorm cu ochii prinşi pe geam
 
Elena Marin Alexe

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Dacă...





Dacă-n calea ta e umbră
Nu mai vezi nici drum nici zare
Nu te-ngrijora degeaba
La Isus găsesti scăpare

Dacă ziua-i cenuşie
şi simţi sufletul că doare
Ridică-ţi fruntea zâmbeşte
La Isus găseşti scăpare

Dacă fii tăi de-o vreme
Scriu pe uşa ta uitare
Nu te-ncrâncena aşteaptă
La Isus găseşti scăpare

Dac-ai adunat în cuget
Refulări apăsătoare
Lasă-ţi sarcina sub cruce
La Isus găseşti scăpare

Dacă lacrimile-n taină
Pe obraji sapă cărare
Mâna Lui le va culege
La Isus găseşti scăpare

Dacă porti vinovăţie
Sau tânjeşti dupa iertare
Ai o şansa numai una
La Isus găseşti scăpare

Dacă cel mai bun prieten
Azi te vinde cu strigare
Plângi pe umarul IUBIRII
La Isus găseşti scăpare

Dacă nu mai sunt repere
Şi te pierzi în disperare
Dacă nu auzi răspunsuri
La Isus găseşti scăpare 

Dac-ai rătăcit poteca
Afişând în jur sfidare
Te întoarce te căieşte
La Isus găsesti scăpare

Dacă-n tine remuşcarea
Se-arată necruţătoare
Vezi a cerului ofertă
La Isus găseşti scăpare 

Dacă peste tot  în toate
Crezi că ochii Lui veghează
Şterge-ţi lacrima rebelă
El te binecuvântează.

Elena M . Alexe

sâmbătă, 2 februarie 2013

Coşuleţul cu mere de aur


Prin înţelepciune a întemeiat Domnul pământul şi prin pricepere a întărit   El cerurile;

prin ştiinţa Lui s-au deschis adâncurile şi strecoară norii roua.

Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa!
Căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău.

Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni. 
Proverbe cap.3