Nimic fără Dragoste

Motto:
Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea – Psalmii 119:105.

 Azi e luni, îndată-i joi

Doamne cum aleargă ceasul

Nevăzut trece prin noi

Nici nu-i observăm popasul.

Avem traiul efemer,

Dar ne agităm degrabă

În loc să tânjim spre cer

Inima ne-o facem roabă,

Când privim cu ură-n jur

Să găsim la alții pata

Nu veghem la propriul drum

Nu ne pasă, că răspalata,

Pregătită pentru noi

Își va pierde strălucirea,

Căci trăind uscați și goi,

Ne vom pierde mântuirea.

E păcat de timpul scurs

De-orice clipă risipită,

Purtând bârna-n ochi ești orb,

Te afunzi, cazi în ispită.

Azi mă rog, vino Isus,

Rupe lanțul ce ne leagă,

Vrem să ne trezești din somn,

Să-Ți dăm inima întreagă.

Alergarea-i pe final

Să ne ținem trezi la minte,

Vine Domnul în curând,

Suflete, să iei aminte!

Nu sunt vorbe de prisos,

Dintr-o simplă poezie,

Domnul este așa aproape,

Plină candela să-ți fie.

Roagă-te neîncetat,

Dragostea ud-o cu lacrimi,

Ca să crească tot mai mult,

Sparge ziduri, sfarmă patimi,

Poartă-te ca un copil

Care iartă și iubește,

La blândețea lui Isus,

Ia aminte, te gîndește...

Poart-ți viața zi de zi

Fără falsă modestie,

Căci Isus cunoaște tot,

Fie-ți silă de mândrie.

Este-n lume vreun folos,

Merită să-ți pierzi răsplata?

Fiincă tot privind în jos

Rupi relația cu Tata.

Ziua-ți trece fără rost

Lasă ura și-nvrăjbirea,

Roagă-te , mai stai în post,

Cultivă-ți mai mult iubirea.

Umpleți candela cu ea,

Mirele-i gata să vină,

Lipsa dragostei de sus

Te va murdări de tină.

Râul de iubire-i viu

La Golgota el mai curge

Vino, soarbe cu nesaț,

Balsam este-n sfântu-I sânge.

O cunună vei primi,

O haină de sărbătoare,

Dumnezeu e dragoste,

Dragostea-i nemuritoare!

elena marin alexe

Pe voi cine vă suspendă?

    A fost amânată ședința Comitetului Executiv, al Cultului Penticostal, pentru revizuirea suspendării Pastorului Florin Ianovici. De ce nu mă mir?

       O Doamne, dacă mai aveam ceva dubii în privința acestei stupide și răuvoitoare decizii de suspendare a pastorului Ianovici, iată că ele s-au spulberat luate de vântul ciudato-primăvăratic emanat acum de neserioasa conducere a cultului. Acest nociv comitet executiv se teme, așa tare, de o rezoluție decentă asupra erorii pe care a declanșat-o? Ce dilemă mai au, sau poate niscaiva temeri?

Toată creștinătatea din țară și dinafară a fost șocată de această suspendare, cu excepția câtorva lichele bolnave psihic, sau nepocăite, handicapate spiritual , invidioase pe munca și realizările pastorului. Adevărații credincioși din denominațiuni diverse, și-au pus întrebarea firească, de ce a fost necesară suspendarea pe timp de șase luni, dacă omului nu i s-a interzis accesul la Cina Domnului? Este aberant, nu are noimă și totuși pastorul a acceptat decizia, s-a smerit și numai sufletul lui știe gustul amarului suferit în această perioadă grea. Cu toții am așteptat eliberarea pastorului mazilit, sperând că Duhul lui Dumnezeu și dragostea Lui să atingă inimile celor din actuala conducere și să dea în sfârșit semnul de slobozire. Se pare însă, că Ianovici are dușmani puternici care nu vor să cedeze, iar satana are supuși loiali "sub acoperire".

 Domnul nostru a lăsat o poruncă sfântă: "Duceti-va în toata lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Ev. Marcu 16: 15  Unii au lipsă de discernământ și stopează planul de mântuire al oamenilor, prin faptul că prin sentința lor oarbă îl opresc pe pastorul Ianovici să predice evanghelia, deși timpul venirii Domnului Isus este iminent. Lucrarea Domnului este în suferință, datorită pierderii acestui slujitor plin de har și dăruire.

   Domnilor membri ai CECP !

În comunicatul vostru precedent ați scris că motivul suspendării ar fi că Ianovici a mințit și ați dat o sențință de suspendare pe șase luni. Acum poate că nu v-ați dat seama, dar voi înșivă ați păcălit, ați mințit o țară întreagă, deoarece veniți cu alt comunicat.Voi ați scris că suspendarea este pe timp de șase luni. De ce nu vă țineți cuvântul dat și nu umblați în Adevăr? Asta demonstrează lipsă de integritate dar și altele... La urma urmei, a nu-ți respecta promisiunile este tot un soi de amăgire, o minciună.

Pe voi, cei din Comitetul executiv, cine vă suspendă?

PS. Cei mai mulți dintre credincioși îl susținem în continuare pe pastorul F.Ianovici, prin mesajele noastre, prin post și rugăciuni. Dumnezeu este Calea, Adevărul și Viața. Fie ca sărbătoarea Învierii Domnului să aducă aer curat de pace și dragoste în Comitetul executiv al Cultului Penticostal și astfel bucuria noastră să fie deplină!

Dumnezeu este DRAGOSTE!

FANATISMUL UCIDE

 Libertatea mea de exprimare trebuie sa se opreasca acolo unde atinge libertatea semenului meu!

Orgoliul prostesc este vina principală pentru  atentatul din Franţa. Păi dacă eşti ziarist, ai acces la lumina literei care înnobilează omul, cum să faci asemena greşeală, să provoci o mişcare religioasă, fanatică, care are la activ MII DE MORŢI? Cui ajută curajul de a arăta petele brune de pe faţa islamului ? Crede cineva că prin ironii, caricaturi, poate slăbi nebunia uneori  fatală, a islamiştilor?  Ce facem , le dăm "apă la moară" acelor oameni care sub forma lor primitivă vor să-şi impună credinţa în lume?
 Da, islamiştii şi mişcarea lor este nocivă, dar nici noi, creştinii, nu avem voie să ne batem joc sub diferite forme, de credinţa lor. Se ştie că fanatismul religios , de-a lungul istoriei a făcut milioane de victime. Dumnezeu nu aprobă crima, nici în numele Lui, măcar. Culmea este că toate popoarele au un ţel comun - PACEA, dar unii nu înţeleg că această noţiune este de factură divină şi se poate câştiga doar prin ea însăşi. Ne răzbunăm pe islamişti cu desene caraghioase , cu fotografii, cu articole contra lor şi aşteptăm CE? Oamenii aceia SUNT REDUŞI  LA ESENŢA PRIMITIVĂ, TRIBALĂ, iar noi, chipurile popoare civilizate, îi provocăm cu jicniri la adresa religiei lor, lovindu-i în ce au ei mai scump. Nu aşa, nu  se arată curajul, insultând religia semenului tău, ci se provoacă nebunia, moartea, dezastrul.

De ce , Doamne, să moară oameni nevinovaţi, din pricina unui aşa zis curaj? A nu se confunda curajul cu prostia! 
-Doamne ai milă de oameni, căci sunt creaţia ta. Dă un strop de înţelepciune şi şterge lacrima lumii!

elena marin alexe

Printre ruine

Îmi număr zilele şi anii,
Privesc la tot ce am făcut,
La împliniri, sau la păţanii,
La tot ce-n viaţă-am petrecut.

Ce mult aş vrea să pot întoarce,
În mine, timpul ce s-a scurs,
Aş îndrăzni şi aş preface
În bucurii al meu recurs.

Dar vremea nu are zăbavă,
Nu mai priveşte înapoi,
Iar în a inimii enclavă
Se-adună râuri de noroi.

Nu mai pot, Doamne, viaţa-mi zboară,
Nu ştiu cât timp a mai rămas,
Mai trece-o zi, se face seară,
Tristeţea creşte fără glas.

Pot doar să plâng, să-mi cer iertare,
Mulţi ani la rând am irosit,
Te rog, dă-mi Doamne îndurare,
Tu, singurul, ce m-ai iubit.

În frământările din mine
Aprinde foc din Golgota,
Să construiesc printre ruine
Ce-a mai rămas din viaţa mea.

Cu glasul stins te chem Stăpâne
Şi ruga-n mine curge lin,
- Coboară, Doamne, zări senine,
Sunt fiica Ta , la Tine vin.

Eu , ca şi frunza-n plină toamnă
Mă ofilesc sub crucea grea
Şi pot să cad sub aspre vânturi
De nu m-ar ţine mâna Ta.

La ceas de cumpănă, Isuse,
Aştept să curgă har din cer,
Să-mi şteargă lacrimile curse,
S-alunge al iernii aspru ger.

Mai vreau să-Ţi spun, că-ntre ruine
Rămân şi Te voi aştepta,
Ţi-am pregătit un loc în mine
Şi-am aşezat lumina Ta.

POVESTE VECHE

(satiră)

 La-nceput, Adam şi Eva
Au fost înşelaţi cu-n măr.
Să nu credeţi că-i legendă,
E un mare adevăr.

Cel rău, ager, dă târcoale,
Lăudându-se cu mere,
Şi-mparte la fiecare,
Glasul lui e numai miere.

Parcă-l văd cum se strecoară
Şi ne-mbie surâzând:
-Hai, veniţi, să vă dau mere,
Aşezaţi-vă la rând!

Lumea -ndată năvăleşte,
Se agită ca un roi,
În curând vezi pe satana,
Plecând cu desagii goi.

Nu există-n lumea asta
Un mai mare precupeţ,
Care să ofere fructe
Tuturor, fără vreun preţ.

Cine-a mai văzut vreodată
Aşa darnic negustor,
Care să-şi împartă marfa,
Fără bani, în vreun obor?

Ce-l determină să dea
Mere dulci, mere frumoase,
Cu-atâta mărinimie
dacă n-ar avea foloase?

Vreţi să ştiţi ce fel de mere
Are cel rău de-mpărţit?
Nu vă las să staţi pe gânduri,
E foarte uşor de ghicit.

Azi o laudă de sine,
Mâine o ceartă-ntre vecini,
Sau spunând câte-o minciună,
Ori un idol să te-nchini.

Azi o vorbă de ocară,
Mâine o ţuică sau o bere,
Câte o ţigară, două,
Toate astea-s a lui mere.

Câte-o bârfă mincinoasă
A banilor lăcomie,
Sau un furt făcut în taină,
Ură sau făţărnicie...

Azi puţină răutate,
Dublă doză de mândrie
Mâine-un gând de înălţare,
Îngâmfare, gelozie..

Până-n zori să-ţi baţi nevasta
Plânsul ei să nu te doară
Ori să-ţi neglijezi odrasla
Nu ştiu pentru-a cât-a oară

Câte-o vorbă la-ntâmplare
Deseori fără să-ţi pese
Fiindcă ai jicnit pe-un semen
Ai doar proprii interese...

Astea-s merele-aromate
Dăruite de satan
Care-i otrăvesc pe oameni,
Zi de zi şi an de an.

Nu se satură creştinul
Cu averea ce şi-a strâns,
Diavolul îl ispiteşte:
Niciodată nu-i de-ajuns!

Să nu stăm în neştiinţă
De planul acelui rău,
Care-ar vrea să ne distrugă
Să păcătuim mai rău.

Când vedeţi că vă îmbie
Cu măr aromat, frumos,
Refuzaţi-l categoric,
Că-i un mare mincinos.

Iar dacă poftiţi la mere
Eu cunosc un măr gustos,
Care creşte şi rodeşte
În grădina lui Hristos.

elena marin alexe

Poveste de Crăciun

Dintr-o ţară-ndepărtată

O solie a plecat

Grăbită să ducă vestea

S-a născut fiu de-mpărat

Şi de peste tot din lume

Invitaţii au sosit

Bucuroşi la sărbătoarea

Prinţului cel mai iubit

În curând mareaţa sală

Pregătită de ospăţ

A fost repede umplută

N-avea-i loc s-arunci un băţ

Gazda începu toastul

În onoarea pruncului

Şi mâncară şi băură

Cum e-n firea omului

Era mare gălăgie

Abia de se-nţelegeau

Vorbele fiecaruia

Despre prinţ nu pomeneau

Îmbrăcaţi în straie scumpe

Cei chemaţi porniră dansul

Pruncul prinse-ncet să plângă

Dar nu-i auziră glasul

Ce bogat era ospăţul

Bunătăţile tronau

Pe la mesele-ncărcate

Musafirii se distrau

Când o doamnă curioasă

Vru să-l vadă pe copil

Vocile s-au stins în grabă

Gazda dispăru tiptil

Alergă prin tot regatul

Să le-arate pe-al său fiu

Multi i se alăturară

Căutând până târziu

Răscoliră tot palatul

Camerele rând pe rând

Toţi cuprinşi de remuşcare

Se-nvinovăţeau în gând

Începură să se vaite

Doamne cum de au uitat

Când o slujnică le spuse

C-a găsit  copilu-n pat

Şi-au venit buluc să-l vadă

Dar mirarea i-a-mpietrit

Între  haine şi cadouri

Micul Prinţ zăcea strivit

În zadar au prins a plânge

Vina lor i-a judecat

Şi-au plecat cu-amar în suflet

Rând pe rând de la palat

Dragi creştini de pretutindeni

De Crăciun  când v-adunaţi

Nu uitaţi Sărbătoritul

Loc de cinste să-I păstraţi.

Elena Marin Alexe

Lacrima roşie

Alergând
despletită, peregrină,
mi-ai bătut în poarta vieţii,
toamnă dragă...

Ţi-am privit chipul obosit
de vânturi şi ploi,
până mi-ai desenat
mila pe suflet cu
răcoarea ceţii.
Să te invit aş fi vrut,
la o cafea,
dar te-ai sustras
grăbită,
lăsându-mi în palmă
o lacrimă roşie...

Cădeau
frunzele ruginii
din castan,
acoperindu-mi fruntea
cu tristeţea
primei nopţi albe, de bruma
căzută în noiembrie.

Iar eu, prizonieră,
adorm între vis şi realitate,
urmărită miraculos
de ochiul Luminii.

Încă
mai strâng lacrima în pumn.

Elena Marin Alexe

La răspântii..

Te-am căutat
multă vreme,
ascultându-mi şoaptele inimii,
zăbovind
la toate răspântiile
timp de o viaţă,
până când într-o zi
ceasul s-a oprit,
zdrobit
de osteneala zadarnică,
dându-şi minutarele peste cap
în bătaie de joc
şi toate drumurile s-au închis..
Eram
plină de toamnă
galbenă,
pustiitor de tristă,
Doamne..
Pe langă inima mea
curgea mustul aromat,
stors din vâlvătaia viilor,
care îngenunchiate
plângeau în pumni deşertăciunea
lumii.
Mi-au trebuit
braţe de răbdare
să deschid cel mai îngust drum,
apoi pe celelalte,
unul după altul.
Acum
răspântiile drumurilor noastre
aşteaptă în Lumină.

- Pe aici se poate trece!

elena marin alexe- oct. 2012

Poezia de vineri!

Dacă e vineri , hai la plimbare la braţ cu poezia lui Marin Sorescu!

Ţin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regreatabilă confuzie.

Au trecut peste mine
Maşini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Şi tot felul de picioare.

Am simţit soarele până la apus
Şi luna
Pe la miezul nopţii.

Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Si importante
Am făcut bătături.

Si cu toate că-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Câteodată mă pomenesc urlând:

"Circulaţi numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor!"