Se afișează postările cu eticheta educaţie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta educaţie. Afișați toate postările

miercuri, 8 mai 2019

CUM AȘ PUTEA


Cum aș putea să mă despart de Tine,     
Când nimeni nu m-a mai iubit așa,
Încât să rabde crucea pentru mine,
Acolo sus pe culmea Golgota.    




Cum aș putea să nu- ți ascult chemarea,
Când Tu mi-ai frământat chipul de lut
Aidoma cu chipul Tău din ceruri,
Așa de mare cinste mi-ai făcut.

Cum as putea să nu Te cred Isuse,
Când tot ce mi-ai promis ai împlinit,
Din gura Ta răsare Adevărul
Și Dragostea cu care m- ai iubit.

Cum aș putea să mă ridic vreodată,
Din valul vieții când necazu-i greu,
De nu m-ai apuca chiar Tu de mână,
Tu, Cel Ce Ești, de-apururi Tatăl meu.

Cum aș putea să-alerg pe căi străine,
Prin întuneric, printre gropi și spini,
Unde pândesc ispitele și groaza
Cu răutate și cu ochi haini.

Cum aș putea să trec indiferentă
Pe lângă Cel ce-a stat îndurerat,
Împovărat de valul de păcate,
Urât de toți pe lemnul blestemat.

Cum aș putea vreodată să uit prețul
Pe care L- ai plătit că să trăiesc,
Căci port în mine doar o părticică
A harului divin dumnezeiesc.

Cum aș putea? Nu, n- aș putea o
Doamne,
Căci ai murit pe lemn și-ai înviat,
Ca eu să duc o viață- n fericire
Ai scris în dreptul meu că sunt iertat.

Cum aș putea să nu-mi doresc Isuse,
Mântuitor iubit, De dragul Tău,
O veșnicie pe cărări celeste,
Acolo unde Ești să fiu și eu.

elena marin alexe

vineri, 15 ianuarie 2016

Atenţie la Biblie părinţi!



Mă doare fizic toată drama acestei familii greu încercate. Sunt mamă a trei copii şi acum sunt şi bunică. Am fost şi eu copil la părinţii mei şi da, nu sunt de acord cu pedepsele fizice, Dar îmi amintesc ce fel de copil răzvrătit eram de pe la cinci, opt ani şi după chiar. Vorbele tatălui meu îmi treceau pe lângă ureche, de cele mai multe ori. Nu consider că o admonestare verbală, ori o palmă la fund este pedeapsă, în urma căreia copilul să poată fi luat din sânul familiei şi dat unor străini? Copiii mei nu au fost bătuţi, poate accidental o palmă, după care plângeam tot eu, dacă asta vreţi să ştiţi, însă nu toţi copiii ascultă doar de cuvânt, căci dacă ar fi aşa, Doamne, ce uşor s-ar mai creşte copilul...Vă dau un mic exemplu: - Copilul de 5 ani stă la masă şi mama răstoarnă mămăliga în farfurie.Copilul vrea cu tot dinadinsul să bage degeţelul în mămăliga fierbinte, mama cu vorbe dulci îl imploră să nu o facă, tatăl alintându-i creştetul îl roagă şi el, dar micuţul dând din mâini şi vociferând: nu vreau, lasă-mă în pace... o ţine pe a lui...Îl lăsaţi să se opărească, ori îi daţi peste mânuţă? Ori dacă micuţul insistă să introducă cuiul în priză, îl mângâiaţi? Sau dacă din prea mult răsfăţ copilul îţi dă palme peste ochi, te trage de păr şi vorbele tale nu-l pot opri, ce faci? Fiţi sinceri cu dv. Nu-l admonestaţi cu o mustrare de vorbe şi o urecheală?
Nu consider că pentru o palmă  dată poate sub o influenţă nervoasă, în urma unor atitudini obraznice, ori în urma neascultării copilului şi spre binele lui...cineva are dreptul să confişte copiii cuiva. Cum poate iubi altineva copilul meu mai mult decât mine? Eu după ce primeam urecheala, meritată, primeam cu dragoste şi mângâierile şi toată afectiunea părinţilor mei şi înţelegeam că mustrarea primită era o lecţie că aşa nu trebuie să mai fac. Dacă cineva m-ar fi despărţit de ei, cred că mi-aş fi dorit să mor mai bine. Ce, crede cineva că într-o relaţie, de orice tip este numai miere? Imposibil. Mersul vremurilor mi-a arătat că tot ce au construit părinţii mei în mine a fost benefic şi datorită lor, educaţiei primite, sunt azi o femeie împlinită şi o fiică de Dumnezeu binecuvântată. Educaţia, perceptele biblice primite, le-am dat mai departe copiilor mei. Sunt mândră de ei, de toţi trei. Mulţumesc lui Dumnezeu, pentru părinţii mei, îi pomenesc adesea.
Dacă acum legea permite copiilor să-şi pârască părinţii pentru orice, dacă sunteţi de acord cu asta, atunci vă rog să şi urmăriţi parcursul acestor copii de-a lungul anilor. Ei devin sigur, mincinoşi, hoţi, violatori, adulterini, sau mai pe scurt- scursura unei societăţi bolnave, decadente, căci ce societate poate fi sănătoasă fără Dumnezeu?
Pentru a nu fi înţeleasă prost, declar că detest părinţii care îşi bat copii cu cureaua, cu palmele peste tot pe unde apucă, unii chiar cu pumnii, cu diverse obiecte. Aceştia nu merită numele de părinţi. Dar detest şi părinţii care ignoră total educaţia copiilor spre distrugerea acestora din urmă.

Atenţie la Biblie părinţi!

elena marin alexe- ian.2016

joi, 12 februarie 2015

Uluitor...



Emine...



De obicei nu urmăresc asemenea emisiuni, dar butonând am dat de burtiera cu litere de o şchioapă:
Statul vrea să-i ia cei 9 copii! Mama ameninţă!

Emine, femeia de etnie turcă, din satul "Lumina" , jud. Constanţa ţipă şi îşi trage hainele de pe ea, într-o criză de furie, ori, poate  mai degrabă vrând să impresioneze reporterul. Aflu, că luna trecută a dus ea însăşi un copil de câteva luni mâncat de şobolani...la urgenţă, acum îl vrea înapoi. 
De curiozitate am urmărit povestea nenorocită a celor 9 copii amărâţi, care au neşansa să aibă asemenea monstru care nu merită să se numească mamă. Păi dacă ea este mamă, eu ce sunt? Mamele care se sacrifică pentru binele copiilor lor, cum se pot numi? 

Aflu că cel mai mare, un băiat de 15 ani nu a mers niciodată la şcoală, dealtfel  niciunul nu merge la şcoală.
Nu înţeleg ce a făcut Protecţia copilului din jud. Constanţa până acum. Cum, Doamne, să laşi responsabilitatea unor suflete nevinovate în seama unei femei retardate, dar, care nu ştie decât să cheltuiască, doar pentru ea, alocaţiile celor nouă copilaşi,  în timp ce micuţii trăiesc fără pic de condiţii umane şi îndură foamea?


Faceţi ceva oameni buni, voi cei de la Protecţia copilului. Salvaţi copiii!



elena marin alexe

vineri, 23 ianuarie 2015

Gura românului cea de toate zilele



 M-am trezit la încrengătura nopţii într-o cascadă de răcnete şi înjurături. Am coborât din pat şi am deschis uşa cu precauţie şi mirare. De peste drum , dintr-o curte, fiul, un beţivan de doar şaptesprezece ani, urlă la maică-sa, agitând în aer o sticlă de plastic pe jumătate golită. Nici să pot n-aş reda sudalmele şi vulgaritatea vorbelor cu care se împroaşcă amândoi. O ţin aşa zeci de minute până soseşte maşina poliţiei , chemată de vreun vecin deranjat şi el în miez de noapte. Răcoarea ocrotită de întuneric mă face să-mi adun şalul strângândul mai tare în jurul trupului. Nu este prima dată când asist la asemenea scene de promiscuitate care îmi strică echilibrul relaţiei de vecinătate. Când mama şi fiul sunt rătăciţi în aburii alcoolului, orice urmă de omenie se risipeşte.Cu sufletul greu, intru în casă şi încerc să-mi desferec gândurile şi să adorm.

-Măi române, când îţi vine să înjuri, pune-ţi mâna la gură!
Mă doare, când  românii spun tuturor, că noi suntem creştini sub apostolatul sf.Andrei, de mai bine de 2000 ani. Mi-ar plăcea să fie şi adevărat.
Din nefericire  mă întreb ce a mai rămas din aureola noastră de creştinism, după ani şi ani? Nu ştiu, deoarece de dimineaţa până seara, sunt bombardată  de înjurături, care de care mai violente, la adresa divinului..Aceste vorbe sapă răni adânci în inima mea.
Oare cu ce este vinovat Dumnezeu, dacă:
ciocanul dă pe lângă cui
pâinea cumpărată de copilă este veche
bietul cal nu mai poate urca panta, cu o caruţă plină pana la refuz
mânuţele subţiri scapă jos sticla cu lapte
un sofer nu-ţi  acordă prioritate în traffic
Nu ai bani de rachiu
nu plouă la timpul dorit
plouă pe timpul culesului strugurilor
se întoarce Băsescu
rămâne Ponta prim ministru
îţi moare găina
nu ai bani de ţigări
pierzi trenul
cineva se izbeşte de tine şi-ţi sfărâmă toate ouăle din plasă
apare prea des D.Diaconescu la toate posturile
nu mai apare Băsescu
s-a spart acoperişul şi trebuie înlocuit
nu ai primit restul corect la piaţă
ţi se afumă fasolea
se sparge damigeana sub presiunea vinului nou
autobuzul pleacă înainte de a a ajunge tu lângă el
în carnetul fiicei tale a răsărit o notă proastă
ţi s-a rupt încălţămintea
găina vecinei sare peste gard şi ciupeşte cu nesaţ roşiile
se termină pâinea la marchet
esti dat afară de la serviciu

Aş putea să vă dau mii de "motive" dar cred că este deajuns dr edificator..
Cât despre înjurături, vorbe grele, insulte, ele pornesc de la "trimiterea la origini" şi ce este mai grav, continuă cu:
Dumnezeul ...
biserica ...
candela ...
Cristosul ...
arhanghelul ...
mănăstirrea ...
împărtăşania ...
duminica ...
Paştele ...
crucea ...
altarul ...
luate-ar dracu
mâncate-ar moartea
ardăte-ar focul
etc.
  Oare cum îşi pot spune creştini cei care vorbesc şi blesteamă aşa? Şi ce este mai grav ..că nu sunt puţini, ba o mare parte a românilor folosesc uzual aceste insulte la adresa Divinului. Le aud mereu, zilnic, oriunde în drumul meu, la piată, la semafor, la vie, la trecere de pietoni, oriunde se adună de la doi oameni în sus. Mulţi sunt cucernici doar la biserică, sau în faţa unor moaşte, cum ar fi la rămăşiţele sf. Paraschieva, sf. Ioan etc. în speranţa că vor fi iertaţi dacă stau 3 zile în ploaie, sau înconjură locaşul bisericii pe genunchi, uitând sau poate neştiind, că Dumnezeu ne-a iertat şi a ispaşit păcatele noastre pe lemnul crucii, la Golgota.Dacă oamenii ar citi Biblia, ar înţelege cât de păcat este insultarea Domnului şi s-ar lăsa de acest limbaj ofensator, care le blochează calea rugăciunilor şi viaţa le-ar deveni  mai plăcută. Continui să gândesc, dar aproape că îmi vine să strig, poate mă aude cineva! Dar cine să mă audă în toaca nopţii?
Îmi vin în memorie vorbele bibliei…
Cuvintele îl pot despărţi pe om de Dumnezeu pentru totdeauna:
Ev. Matei 12
35. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.
36. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.
37. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit."

Se spune că gura românului este bogată. Şi chiar este, doar că trebuie educată.Hai să ne facem mai mult timp pentru muncă, lectură, nu pentru băutură, pierdere de vreme la taclale sterile, timp petrecut inutil la televizor, urmărind emisiuni care mai de care mai vulgare, mai groteşti, care ne pot înăbuşi spiritual viaţa. Să ne respectăm ţara, limba, familia, prietenii şi pe Dumnezeu. Suntem un popor cu o istorie bogată şi ar trebui, ar fi timpul, să ne reglăm conturile cu noi înşine, dacă vrem să fim respectaţi de alţii. Of, Doamne, gura românului…

Mă uit la ceasul din perete şi mă mir că timpul a zburat pe nesimţite, iar eu sub avalanşa gândurilor am rămas încă trează. Privesc şi fereastra de unde primul mesager al zorilor îmi face semn, că în curând ziua îşi va intra în drepturi. Deşi noaptea a trecut, închid ochii, sperând măcar la câteva clipe de odihnă...

elena marin alexe

joi, 8 ianuarie 2015

FANATISMUL UCIDE



 Libertatea mea de exprimare trebuie sa se opreasca acolo unde atinge libertatea semenului meu!

Orgoliul prostesc este vina principală pentru  atentatul din Franţa. Păi dacă eşti ziarist, ai acces la lumina literei care înnobilează omul, cum să faci asemena greşeală, să provoci o mişcare religioasă, fanatică, care are la activ MII DE MORŢI? Cui ajută curajul de a arăta petele brune de pe faţa islamului ? Crede cineva că prin ironii, caricaturi, poate slăbi nebunia uneori  fatală, a islamiştilor?  Ce facem , le dăm "apă la moară" acelor oameni care sub forma lor primitivă vor să-şi impună credinţa în lume?
 Da, islamiştii şi mişcarea lor este nocivă, dar nici noi, creştinii, nu avem voie să ne batem joc sub diferite forme, de credinţa lor. Se ştie că fanatismul religios , de-a lungul istoriei a făcut milioane de victime. Dumnezeu nu aprobă crima, nici în numele Lui, măcar. Culmea este că toate popoarele au un ţel comun - PACEA, dar unii nu înţeleg că această noţiune este de factură divină şi se poate câştiga doar prin ea însăşi. Ne răzbunăm pe islamişti cu desene caraghioase , cu fotografii, cu articole contra lor şi aşteptăm CE? Oamenii aceia SUNT REDUŞI  LA ESENŢA PRIMITIVĂ, TRIBALĂ, iar noi, chipurile popoare civilizate, îi provocăm cu jicniri la adresa religiei lor, lovindu-i în ce au ei mai scump. Nu aşa, nu  se arată curajul, insultând religia semenului tău, ci se provoacă nebunia, moartea, dezastrul.

De ce , Doamne, să moară oameni nevinovaţi, din pricina unui aşa zis curaj? A nu se confunda curajul cu prostia! 
-Doamne ai milă de oameni, căci sunt creaţia ta. Dă un strop de înţelepciune şi şterge lacrima lumii!


elena marin alexe

vineri, 8 februarie 2013

Agresarea profesorilor în România


Mircea Ianchievici, în vârstă de 63 de ani, este unul dintre cei mai bine pregătiţi şi apreciaţi profesori de muzică din Focşani. Acesta a fost snopit în bătaie şi umilit luni seara, în sala de curs a Şcolii Nr. 7, în faţa elevilor, în timp ce preda la oră.Pe scurt istoricul ar fi:
Doi  fraţi, deranjează ora angrenând clasa, folosind o revistă,  (nu ştim ce conţinea acea revistă), iar când profesorul i-a invitat afară din clasă, aceştia doi cu tupeu au refuzat să iasă, strigându-i  profesorului : - Eşti un prost şi un cerşetor! 
Indignat,  profesorul i-a dat forţat afară din clasă.fugarindu-i .

Cei doi fraţi au fugit acasă, unde au povestit cele întâmplate, iar părinţii nervoşi, nevoie mare, s-au grăbit să le facă dreptate odraslelor. Au intrat în şcoală, pentru că şcoala nu are un paznic, astfel că  au invadat clasa unde profesorul îşi ţinea ora.
Aici profesorul a fost bătut , chiar sub ochii elevilor săi. Agresorul, nimeni altul decât fratele elevilor, se apără şi spune fără remuşcări că a reacţionat aşa din cauză a fost sfidat de profesor...(?)

 Agresorul profesorului explică:
„Am intrat la oră, am întrebat profesorul de ce mi-a bătut fraţii, dar s-a întors cu spatele la noi. Pur şi simplu i-am dat o palmă. Atât şi a fugit”, a spus Florin Vasilescu, bătăuşul profesorului Ianchievici. O ambulanţă l-a dus pe profesor l-a spital, acolo unde a primit îngrijiri medicale pentru arcada spartă.
Inspectoratul Vrancea spune că va lua măsuri.
Oare profesorul îşi va pierde serviciul?

Finalizarea anchetei, ne va arăta de partea cui este dreptatea. Până una alta sindicatele din învăţământ, vor lua apărarea profesorului  şi critică atitudinea şefei de la inspectoratul şcolar Vrancea, d-na Vasilica Zaharia.

Profesorii din Focşani, dar şi oamenii din diverse domenii de activitate, părinţi şi elevi chiar, ,  vor participa astăzi la ora 12.00 la un miting de susţinere  a profesorului agresat.

PS. Părerea mea este că nu ar trebui să ne mai mirăm, că nivelul copiilor care nu trec bacul creşte de la an la an. În curând, datorită lipsei de educaţie a părinţilor în principal, apoi al elevilor, ne vom confrunta cu o avalanşă de delincvenţi, care ne vor agresa în public oriunde, fără jenă, fără scrupule, nemaiţinând cont de nimic. Ştim cu toţii, că aceşti rataţi ai societăţii noastre nu au habar, nu au teamă de lege. Care lege? 
Sunt mamă a trei copii, la rândul lor părinţi şi întotdeauna am semănat în inima copiilor mei respect profund pentru dascălii lor. Ba mai mult chiar, mergeam în clasa lor şi spuneam cu voce tare că dau libertate deplină profesorilor, ca atunci când copilul meu greşeşte să fie pedepsit în faţa clasei.
Nu m-am supărat dacă s-a întâmplat să fie admonestaţi cu trasul de ureche, sau  de ciuf, sau chiar cu o linie la palmă. Mă mândresc cu educaţia primită de copiii mei la scoală şi acasă, căci au devenit oameni de valoare în societate. Îmi pare rău pentru părinţii din noua generaţie care fac rabat de la educaţie. Nu spune nimeni că trebuie dată libertate profesorilor să bată copiii, dar cred că o admonestare nu face rău ci din contră. Nici ei ca părinţi nu-şi găsesc timp, nu-i educă, ba mai mult doresc să facă şi legea în instituţiile de învăţământ, fără să înţeleagă că o fac în detrimentul propriilor odrasle, care vor deveni delincvenţii anilor viitori.

Dumnezeu a spus prin gura înţeleptului Solomon astfel:
Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată. (Proverbele lui Solomon 13:24

luni, 10 octombrie 2011

Ţigan sau rrom?

De ceva timp se discută aprins pe acest subiect. Ce importanţă are denumirea? Îi ştim sub numele de ţigani, de când ne-am nascut, aşa li se spune şi nu la modul peiorativ cum cred sau se explica unii dintre ei.
Eu am cunoscut destule persoane din această etnie, pe care îi respect şi cărora nu am ce să le reproşez vis a vis de comportamentul social. Nu are rost să enumăr aici acei etnici, cu care ne mândrim şi în ţară şi peste hotare.De ce sunt aceştia deosebiţi şi se poartă frumos? AU EDUCATIE sau teamă de Dumnezeu.Sau şi una şi cealaltă.
Dar tangenţial m-am lovit şi de unii care chiar dacă şi-ar schimba numele în suedezi, şi-ar păstra acelaşi caracter urât de care nu vreau să vorbesc aici, dar de care s-au lovit mii de români.
Am curajul să afirm ca, ţiganii nu au nevoie de schimbarea numelui, ci de schimbarea caracterului, acceptând educaţia în familie, de la cea mai frageda vârstă, dar în mod special educaţia creştină. 
Dumnezeu poate schimba caractere! Trebuie însă şi voinţă din partea lor...

luni, 12 septembrie 2011

Lipsă de bun simţ?

Deunăzi, întorcându-mă spre casă, am fost martora unei scene într-un mijloc de transport în comun. Eram în microbuz, aerul devenise irespirabil şi cîţiva călători nu aveau locuri şi stăteau în picioare.
Unul dintre ei era bătrîn şi se vedea cu ochiul liber, ca era şi suferind. Locurile în marea majoritate erau ocupate, de tineri  între 12 şi 18 ani. Mai erau şi mămici tinere, care în loc să-şi ţină copiii de 4-5 ani în braţe îi aşezaseră pe un scaun, mult prea mare pentru ei. Ar fi putut foarte bine să ofere locul celor cu mulţi ani în spate... Niciunul, nu s-a gîndit să ofere locul bătrânului. Ba înca, un baiat la vreo 18...ani şi-a tras perdeluţa , să nu-l bată soarele) şi s-a tolănit pe locul ce-l ocupase mai devreme.
Mi-a trecut un gînd ca o fulgerare : 
Unii dintre tinerii aceştia vor deveni parlamentarii de mâine! Ce pot eu aştepta de la ei? Cu siguranţă vor afişa aceeaşi indiferenţă crasă faţă de problemele oamenilor.

Încă mă urmăreşte gestul tânărului tolănit...dar şi al mămicii mult prea comode...
Eu, venind dintr-o altă generatie, nu pot să nu mă întreb: Aceşti tineri sunt în derivă? O fi lipsa de educaţie, sau pur şi simplu lipsă de bun simţ?