Îmi număr zilele şi anii,
Privesc la tot ce am făcut,
La împliniri, sau la păţanii,
La tot ce-n viaţă-am petrecut.
Ce mult aş vrea să pot întoarce,
În mine, timpul ce s-a scurs,
Aş îndrăzni şi aş preface
În bucurii al meu recurs.
Dar vremea nu are zăbavă,
Nu mai priveşte înapoi,
Iar în a inimii enclavă
Se-adună râuri de noroi.
Nu mai pot, Doamne, viaţa-mi zboară,
Nu ştiu cât timp a mai rămas,
Mai trece-o zi, se face seară,
Tristeţea creşte fără glas.
Pot doar să plâng, să-mi cer iertare,
Mulţi ani la rând am irosit,
Te rog, dă-mi Doamne îndurare,
Tu, singurul, ce m-ai iubit.
În frământările din mine
Aprinde foc din Golgota,
Să construiesc printre ruine
Ce-a mai rămas din viaţa mea.
Cu glasul stins te chem Stăpâne
Şi ruga-n mine curge lin,
- Coboară, Doamne, zări senine,
Sunt fiica Ta , la Tine vin.
Eu , ca şi frunza-n plină toamnă
Mă ofilesc sub crucea grea
Şi pot să cad sub aspre vânturi
De nu m-ar ţine mâna Ta.
La ceas de cumpănă, Isuse,
Aştept să curgă har din cer,
Să-mi şteargă lacrimile curse,
S-alunge al iernii aspru ger.
Mai vreau să-Ţi spun, că-ntre ruine
Rămân şi Te voi aştepta,
Ţi-am pregătit un loc în mine
Şi-am aşezat lumina Ta.





















