Se afișează postările cu eticheta medicament. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta medicament. Afișați toate postările

miercuri, 10 iunie 2015

Greu de descifrat

 
 
Când plângi Tu Doamne
se-nfioară tot cerul
oftează pământul
până la marginile lui
Se zbuciumă talazurile mărilor
iar pustiul urlă din străfunduri
pornind furtuni de nisip
zorii zilei se sfiesc să apară
lăsând greul pe umerii nopţilor

Când plângi Tu Doamne
fumegă munţii înalţi
prind a clocoti în străfundurile lor
hăurile întunecoase şi umede
câmpiile îşi ascund faţa
în umbra copacilor solitari
străjeri ai zărilor albastre

Când plângi Tu Doamne
geme universul şi se frământă
de durere scuturând stelele
din bogatele-i plete
Doar omul pe care l-ai iubit
până la moarte
rămâne impasibil ca o mască
greu de descifrat
deşi i-ai dat chipul Tău 


elena marin alexe

miercuri, 18 februarie 2015

Ştii tu cine

( pentru Simo )

Spune-mi , astăzi, ştii tu, cine
E alăturea de tine,
Când ţi-e bine, sau ţi-e rău,
Cin' te mângâie mereu?

Cine-ţi dă de dimineaţă
Stropi de bucurii în viaţă?
Cine scoală răsăritul,
Sau coboară asfiinţitul?

Stii tu, cine-mparte viaţă
şi sapă  ridul pe faţă?
Lacrima cine ţi-o şterge
Când nimic nu pare a merge?

Spune-mi, ploaia cine-o cerne
Galaxiile eterne
Cine le orânduieşte
Şi pe om cine-l iubeşte?

Stii cumva, cine cunoaşte
Clipa când omul se naşte?
Sau când viaţa se sfârşeşte,
Oare cine porunceşte?

Haide spune-mi cine-ţi poartă
Grija sufletului toată?
Cine rănile-ţi alină
Cin' te-a absolvit de vină?

Sus pe deal urcând calvarul
Cine ţi-a purtat amarul?
Ce înseamnă pentru tine
Vestea că Isus revine?
elena marin alexe

miercuri, 17 aprilie 2013

Dimineaţa..



Mireasma cerului
în revărsatul zorilor,
umple potirul când
stau la sfat cu Dumnezeu.
Sarcasmul şi dezamăgirile fug,
care încotro apucă.
Cad picuri de ploaie
pe veşmântul verde crud
al primăverii îndoielnice,
grădina sufletului înfloreşte,
prinde viaţă,
sub privirile Lui.
Zâmbetul divin alungă aburii morţii,
iar nepreţuitele mele lacrimi
îmbie floarea
să-şi deschidă cupola petalelor,
spre gloria Lui!

Elena M . Alexe

luni, 2 august 2010

Locul naşterii mele, Fălticeni

Am preluat tacit 'o leapşă' de la Monica Olteanu, căreia ţin să-i mulţumesc pentru iniţiativă. M-aş bucura să fie o scânteie şi pentru voi, să luaţi drumul copilăriei, la pas...cu gândul şi inima...
De câtva timp, dorul de locurile în care am văzut lumina zilei mă cheamă, mereu, să arunc măcar o privire şi să port un gând în amintirea lor şi a unor timpuri apuse dar păstrate încă, licărind în străfundul inimii mele.

M-am născut, în orăşelul Fălticeni din jud.Suceava, un loc patriarhal şi plin de ospitalitatea obişnuită localnicilor acestor locuri.

FĂLTICENI – aşezare cu urme din epoca bronzului şi altele din secolele III si IV era noastră. Existenţa localităţii este atestată şi de unele documente din veacul al XIII lea.





Din nefericire, nu mi-au mai rămas pe acele dragi meleaguri, decât câteva rude îndepărtate şi foarte puţini dintre prietenii mei. Nu am mai ajuns acolo de prin 2001.

Mi-e dor de locurile sălbatice pe unde hoinăream cu prietenii..


foto- Mihai Tudosa- Falticeni

Doamne ce dor imi este de aceste nepretuite locuri..

Mi-e dor şi de străzile umbrite de tei, de strada Mare...




Mai întâi am avut ca locuinţă o casuţă cu doua camere şi o prispa cu lut, pe care mama mea o primenea la sărbatori ungând-o cu lut proaspat. Apoi in 1960 ne-am făcut o casă mai mare, străjuită de doi nuci şi o grădina frumoasă, pe care am imortalizat-o în una din lucrările mele: Aici mi-am purtat frumoasele clipe ale copilăriei...




Mi-e dor de vechea gară a oraşului prin care mi-am călătorit paşii de atâtea ori...


Nu am să pot uita serbările câmpeneşti din Dumbrava Minunată...




Despre Fălticeni trebuie spus, că dupa Bucureşti si Iaşi, este al treilea oraş din tară de a cărui nume se leagă biografia unor mari scriitori şi oameni de cultură şi arta, începând cu Matei Milo. Aşa că, dacă veţi trece prin acest loc, vă invit să vizitaţi casele memoriale, încercând să vă racordaţi la canalul de aleasă simţire sufletească generat de acest minunat tărâm, care musteşte de legendă.

Am să dau doar câteva repere:

Casa memorială Mihail Sadoveanu

Casa memorială Nicolae Labiş

Casa memorială Ion Creangă, unde a locuit Nică, pe timpul cât a fost elev al şcoalei de catiheţi din Folticeni...

Casa apelor Mihai Băcescu dar şi tribunalul...

.




Muzeul sculptorului Ion Irimescu..

Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni se inaugurează in 1972,de către scriitorul Eugen Dimitriu, în casa cladită de băneasa, Anastasia Cichirdic înainte de 1880, clădire dăruită muzeului, de dramaturgul Horia Lovinescu. Galeria deţine şi o bibliotecă documentară, ale cărei baze fuseseră puse în 1918.



Orasul Fălticeni este supranumit şi oraşul oamenilor de seamă. La Fălticeni au trait şi au creat, iluştrii oameni, cum ar fi: Ion Creangă, Nicu Gane, Mihail Sadoveanu, Dinu Cocea, N.N.Beldiceanu, Ion Dragoslav, Anton Holban, folcloristul Artur Gorovei, Eugen Lovinescu, poetul Nicolae Labis, actorii Matei Milo, Grigore Vasiliu Birlic, Jules Casaban şi alţii..

Aşa arată acum Fălticeniul pe strada Sucevei, dar mie aceasta imagine nu-mi mai spune nimic.



Mă îndrept, grăbită, spre renumita linie de tren : capăt de linie, Fălticeni, unde amintirile mele au făcut casă bună cu timpul trecut!.

foto Mihai Tudosa- Falticeni


Sfârşit de poveste, dar, nu şi de gânduri: Doamne dacă eu nu am uitat aceste meleaguri, Te rog NU LE UITA NICI TU! Adu-ţi aminte de ele, în marea Ta dragoste.

Şi dacă v-aţi plictisit, nu vă obosiţi să mai lasaţi o urmă a trecerii voastre pe aici...vă înteleg.
Doamne cum mai trece timpul!!!

elena ,marin alexe

luni, 19 octombrie 2009

Cătina între miracol şi sănătate!


Cătina este un arbust, foarte des întâlnit pe malurile râului Milcov, Cu fructele sale galbene, uneori roşietice, foarte folositoare in diverse afectiuni, este folosită din cele mai vechi timpuri.
Am şi eu o reţetă de la o bătrână şi vreau să v-o scriu mai jos, pentru toţi cei ce aveti nevoie de ea ca medicament natural.

1 Kg. Cătina boabe

1Kg. Miere de albine.

250 g. frunze şi flori Rostopască

o crenguţă de pelin

250 g de Sunătoare


Mod de preparare:

Se sfărâmă, bine, bobiţele de catină, apoi se toacă mărunt, Rostopasca , Pelinul, Sunătoarea si se amesteca bine, intr-un vas mare.
La urma se adauga mierea de albine si din nou se amesteca .Se pune toata compoziţia în borcănele de 400g. şi se lasă la macerat două săptămâni. Se pastrează la frigider.

În fiecare dimineaţă, se ia o lingură mare, inainte de masa, la fel şi seara, dar după masă.

Această reţetă este folositoare pentru regenerarea celulei hepatice , benefică pentru persoanele care consuma des anumite medicamente, pentru combaterea cu succes a afecţiunii ficatului mărit sau ficatului gras, dar se poate lua cu succes în prevenirea diverselor boli ale ficatului.

Vă asigur de eficacitatea acestui medicament natural, pe care il folosesc si eu.
Creatorul a binecuvantat pământul cu atâtea plante minunate, aşa că : hai să profităm de ele, cu încredere .

elena marin alexe