CEASUL VECHI

Aş vrea să pun cătuşe timpului,
să-l înlănţuiesc,
să mi-l fac rob pe vecie.
Din când în când i-aş slăbi legăturile
să se mai dezmorţească
şi l-aş adăpa la fântâna răbdării.
Aş vrea să pun cătuşe timpului,
însă de fiecare dată
îmi scapă printre degete şi fuge
mâncând pământul,
iar eu, confuză, mă întreb dacă azi este luni
sau sâmbătă.
Mă ajută cineva?

De ce zâmbeşti Doamne,
când degetele-mi tremurând
întorc ceasul vechi?

elena marin alexe

Nimic fără Dragoste

Motto:
Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea – Psalmii 119:105.

 Azi e luni, îndată-i joi

Doamne cum aleargă ceasul

Nevăzut trece prin noi

Nici nu-i observăm popasul.

Avem traiul efemer,

Dar ne agităm degrabă

În loc să tânjim spre cer

Inima ne-o facem roabă,

Când privim cu ură-n jur

Să găsim la alții pata

Nu veghem la propriul drum

Nu ne pasă, că răspalata,

Pregătită pentru noi

Își va pierde strălucirea,

Căci trăind uscați și goi,

Ne vom pierde mântuirea.

E păcat de timpul scurs

De-orice clipă risipită,

Purtând bârna-n ochi ești orb,

Te afunzi, cazi în ispită.

Azi mă rog, vino Isus,

Rupe lanțul ce ne leagă,

Vrem să ne trezești din somn,

Să-Ți dăm inima întreagă.

Alergarea-i pe final

Să ne ținem trezi la minte,

Vine Domnul în curând,

Suflete, să iei aminte!

Nu sunt vorbe de prisos,

Dintr-o simplă poezie,

Domnul este așa aproape,

Plină candela să-ți fie.

Roagă-te neîncetat,

Dragostea ud-o cu lacrimi,

Ca să crească tot mai mult,

Sparge ziduri, sfarmă patimi,

Poartă-te ca un copil

Care iartă și iubește,

La blândețea lui Isus,

Ia aminte, te gîndește...

Poart-ți viața zi de zi

Fără falsă modestie,

Căci Isus cunoaște tot,

Fie-ți silă de mândrie.

Este-n lume vreun folos,

Merită să-ți pierzi răsplata?

Fiincă tot privind în jos

Rupi relația cu Tata.

Ziua-ți trece fără rost

Lasă ura și-nvrăjbirea,

Roagă-te , mai stai în post,

Cultivă-ți mai mult iubirea.

Umpleți candela cu ea,

Mirele-i gata să vină,

Lipsa dragostei de sus

Te va murdări de tină.

Râul de iubire-i viu

La Golgota el mai curge

Vino, soarbe cu nesaț,

Balsam este-n sfântu-I sânge.

O cunună vei primi,

O haină de sărbătoare,

Dumnezeu e dragoste,

Dragostea-i nemuritoare!

elena marin alexe

Întrebări simple pentru C.C.P.

Conducerea cultului Penticostal  a întrecut orice normă a bunului simț creștinesc, dacă pot spune așa, căci sunt atât de bulversată, de... nu-mi mai găsesc cuvintele. De ce atâta ură și ranchiună? Este de neînțeles atitudinea agresivă a conducerii cultului față de pastorul Ianovici și nu numai, căci se răsfrânge și asupra noastră, care suntem copiii Dumnezeului Celui Viu. Îmi este rușine, mă simt încurcată căci nu știu ce să răspund unor prieteni din virtual, care mă întreabă ce se întâmplă la noi , la pocăiți. Mă întreb  și vă întreb, pe voi, cei din conducerea cultului: cui a folosit denigrarea publică a pastorului Ianovici ? A adus foloase lucrării lui Dumnezeu? S-a câștigat suflete pentru cer, sau asta nu va interesat deloc.

Sunt stupefiată de atitudinea lipsită de noimă a celor care se cred stăpâni absoluți peste bisericile creștine penticostale și mă întreb, nu numai eu, ci milioane de creștini, cum se poate încălca atât de flagrant statutul bisericii care stipulează clar că doar Adunarea Generală a Bisericii, poate stabili prin vot, pastorul coordonator, cât și ceilalți pastori, nicidecum Comitetul Executiv al Cultului. Deocamdată totul se află într-o nebuloasă și cred că ar fi timpul să se spună adevărul.

De ce în cazul Ianovici hotărârea nu a aparținut în primul rând bisericii Betel și comitetului acesteia?

De ce se încalcă voit aceste reguli?

Ce interese sunt la mijloc?

Ce influență are Ștefan Ivan și fiul său doritor de scaun, cine îi susține pe aceștia doi slujitori lipsiți de har, dar plini de frustrări? 

Există cineva din afară, atât de influent, care trimite fonduri bănești? Noi am aflat, dar așteptăm să spuneți voi.
De ce se vrea dispariția pastorului Florin Ianovici de la Betel și chiar... din virtual?
Cine i-a declarat război acestuia?
Pe lângă aceste întrebări am dori foarte mult să se spună cu ce a greșit pastorul Ianovici?
Nu știm motivele suspendării, căci tot ce s-a spus este difuz, neclar și menit să ducă în eroare.
Am trecut peste sărbătoarea sfântă a Învierii, dar lumină în cazul Ianovici tot nu s-a făcut. Obercăim, dar încă sperăm ca Duhul Sfânt să lucreze, să se facă lumină, să se spună, să se aducă probe, să știm de ce a fost înlăturat Florin Ianovici.
El, pastorul,  însuși a cerut asta. 

Faceți lumină domnilor de la conducerea cultului! Să ne temem de Dumnezeu și nu uitați slova care spune:

Grozav lucru este sa cazi in mainile Dumnezeului celui viu!  Evrei 10:31

P.S. Sperând într-un răspuns clar și sincer, vă mulțumesc anticipat

elena marin alexe

Mai vino, Doamne

Mai vino, curăteste, Doamne,
Inima mea de uscăciune,
Aprinde focul sacru-n mine,
Mă scoate iarăşi din genune.

Te chem, de-aici din valea morţii,
E prea grea lupta, mă doboară,
Să-mi fii Tu sprijin şi tărie,
Nu-mi lasa sufletul să moară.

Mai vino, Isus, hai, priveste,
Căci inima-mi de dor oftează,
Mai spală-mi haina, mă-noieşte,
Să simt cum Duhul Sfânt lucrează.

Vreau să fac voia Ta, Isuse,
Dar cel rău se împotriveste,
Îmi pune bariere-n cale,
Te chem să vii, mă izbăveşte!

Deschide-mi ochii să-Ţi văd slava,
Mai dă-mi putere şi răbdare,
Să pot să-ngenunchez ispita,
Ce-n faţa mea ades apare.

Din cartea Ta cu bucurie
Să tot citesc, s- ascult de Tine,
Mai umple-mi inima de viaţă,
Ca sa-nflorească pacea-n mine.

Să nu-mi fie zadarnic mersul
Ori închinarea-n casa-Ţi sfântă,
Cu sânge sfânt mă unge Doamne
Vorbeste, roaba Ta ascultă!

Tu nu vrei aparenţe fade
În rugăciuni şi în cântare,
O hibă a creştinătăţii,
Ce printre noi ades apare.

Îmi ceri o inimă curată,
Plină de milă, modestie,
Să locuieşti doar Tu de-apururi
Aşa mă vrei cu gelozie.

Vino Isuse, căci ştii bine
Ce încercări îmi ies în cale,
Nădejdea mea este firavă,
În loc să urc, o iau la vale.

Îmi plec din nou fruntea -n ţărână
Cu tot ce am mă predau Ţie
Tu eşti în inimă tezaur,
Rămâi cu mine pe vecie.

elena marin alexe

.

Scrisoare deschisă către Ghiţa Ovidiu, Sf. Treime Galaţi

Încă aştept un răspuns de la dv.


Domnule Ovi



Cind ne-am văzut ultima oară în sept. 2004, într-o situaţie delicată pentru Betania, din Focşani ne-aţi spus aşa:
  -Peste un an vom vedea de partea cui este adevărul. Dacă lucrarea va lua amploare, înseamnă că eu am avut dreptate, dacă nu ...Se va vedea.

Am lăsat să treacă nu un an, ci 10 încheiaţi şi daţi-mi voie să vă întreb, acum, în 2015, dacă aveţi curajul răspunderii, privind în urmă, dar şi în prezent să spuneţi deschis, de partea cui a fost adevărul? Ştiţi, de ce s-a distrus aproare totul? Pentru-că aţi zidit pe nisip şi chiar pe nisipuri mişcătoare...Ştiţi bine la ce mă refer, domnule Ghiţă, Ovi! Nu v-a păsat prea mult. Aveaţi interese şi preferinţe proprii - Tonică, Luminiţa, Danţuş.
Cred că ştiţi ce viziune asupra vieţii are acum,discipolul dv. preferat, care se ocupa de catiheză, dar avea şi sarcina să frângă pâinea, Luminiţa Obreja, nu? Dacă nu ştiţi ceea ce mă cam îndoiesc intraţi pe pagina ei de facebook, să vedeţi cât de interesată este de orice, în afară de mântuirea ei, cum ar fi:  Studiul Conştiinţei Cuantice,
http://www.gammainstitute.ro/ro/blog/sas-curs-de-transformare-mentala-si-activare-sinelui-0
Cei ce am plecat de la Betania, destul de mulţi, într-o disperare, debusolaţi, alungaţi de faptul că aţi fost părtinitor faţă de aroganţa şi mitocănia unui om bolnav, ca Emanuel Tonică,  dispreţul, îmgâmfarea şi minciunile lui Iulian Danţuş, ori purtarea neruşinată a Luminiţei Obreja, şi-au găsit refugiu în Dumnezeu şi braţe primitoare, pline de adevărată dragoste şi sfiinţenie. Excepţie fac câtiva, cum ar fi, Lidia Stănchescu, Dănuţ de la Odobeşti şi soţia lui, Vali şi alţii,  care au rătăcit cărarea, s-au pierdut pe drum ... Dar nu cred că vă mai interesează.
Pe mine mă doare, încă, starea incertă a Betaniei şi sper că lucrurile vor lua o altă turnură, dacă se va ocupa de "ea" un  om cu har, cu MILĂ ŞI DRAGOSTE, dar şi responsabilitate în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu.
Aş vrea să vă întreb ceva:
- Nu vă mustră conştiinţa? Vă temeţi cât de cât de Dumnezeu, ca să vă cereţi iertare de la cei ce au avut de suferit din pricina  indolenţei a nevegherii şi a părtinirii de care aţi dat dovadă? Dacă nu aveţi, atunci mi-e milă de dv.

PS. Aş fi putut să dau detalii asupra celor întâmplate, dar le ştiţi dv. foarte bine.Aş putea să scriu un roman pe acest subiect, dar nu ar fi încurajator pentru sufletul cititorilor. 
E trist bilanţul. Dintr-un locaş plin, au rămas doar câţiva, atât cât să-i numeri pe degete. Sunteţi mulţumit acum? V-am văzut recent într-o fotografie. Constat, că aţi slăbit şi fizic… 

Aştept un răspuns, sincer, de la dv. Adresa mea - ellylena@yahoo.com

Elena Marin Alexe

Pe morminte se pun flori

    Anul acesta am hotărât să mă împac cu inima mea. Aşa că  am rupt firele care mă legau de trecut, aducându-mi valuri de tristeţe. Unii dintre prietenii mei buni au dat bir cu fugiţii, invocând diverse motive. Când nu există încredere reciprocă, prietenia moare. Aşa că am ales să nu-i mai urmăresc şi i-am şters din listă. Fiecare este liber. Eu voi păstra cu sfiinţenie amintirile frumoase care ne-au legat, restul voi uita cu desăvârşire, dar nu voi uita că pe morminte se pun flori. Eu am ales să răspund la tăcere cu TĂCERE, dar voi pune trandafiri galbeni pe morminte...

Aşa voi merge mai departe liberă, căci am cugetul curat.

PS.

    Am revenit la prima dragoste, din virtual, la blog. Mă voi plimba pe la "încă" prietenii mei, voi încerca să recuperez timpul pierdut, vizitând mai des casele voastre virtuale, citind şi bucurându-mă de bogăţia pe care fiecare o etalaţi acolo. 

Doresc tuturor un an mai bogat în trăiri, inspiraţie, realizări şi multe binecuvântări !

elena marin alexe

Printre ruine

Îmi număr zilele şi anii,
Privesc la tot ce am făcut,
La împliniri, sau la păţanii,
La tot ce-n viaţă-am petrecut.

Ce mult aş vrea să pot întoarce,
În mine, timpul ce s-a scurs,
Aş îndrăzni şi aş preface
În bucurii al meu recurs.

Dar vremea nu are zăbavă,
Nu mai priveşte înapoi,
Iar în a inimii enclavă
Se-adună râuri de noroi.

Nu mai pot, Doamne, viaţa-mi zboară,
Nu ştiu cât timp a mai rămas,
Mai trece-o zi, se face seară,
Tristeţea creşte fără glas.

Pot doar să plâng, să-mi cer iertare,
Mulţi ani la rând am irosit,
Te rog, dă-mi Doamne îndurare,
Tu, singurul, ce m-ai iubit.

În frământările din mine
Aprinde foc din Golgota,
Să construiesc printre ruine
Ce-a mai rămas din viaţa mea.

Cu glasul stins te chem Stăpâne
Şi ruga-n mine curge lin,
- Coboară, Doamne, zări senine,
Sunt fiica Ta , la Tine vin.

Eu , ca şi frunza-n plină toamnă
Mă ofilesc sub crucea grea
Şi pot să cad sub aspre vânturi
De nu m-ar ţine mâna Ta.

La ceas de cumpănă, Isuse,
Aştept să curgă har din cer,
Să-mi şteargă lacrimile curse,
S-alunge al iernii aspru ger.

Mai vreau să-Ţi spun, că-ntre ruine
Rămân şi Te voi aştepta,
Ţi-am pregătit un loc în mine
Şi-am aşezat lumina Ta.

De multe ori

De multe ori privirea mea

a fost umbrită de nori grei,

balsam de tină mi-ai adus,

zori de  lumina-n ochii mei.

De multe ori am fost să cad

sub braţul zeului tiran,

cu inima făcută zob

şi-ncărcătură de catran.

De multe ori viaţa mea

s-a mpotmolit, dar n-a cedat,

m-a susţinut iubirea Ta,

nicicând nu m-ai abandonat.

De multe ori descurajat

nu mai puteam să cred, să sper,

doar firav, gând tremurator

se ridica timid spre cer.

De multe ori visam că zbor

spre-albastre zări de infinit,

dar mă izbeam de ziduri reci

şi mă trezem nefericit.

De multe ori speranţe vagi

ca lumânarea se topeau

şi abia dacă le mai zăream,

atât de repede treceau.

Am încercat de multe ori

învingătoare să urc, dar

am reuşit, când jertfa Ta

mi-a cuprins inima în har.

elena marin alexe

Blestemul de la Frăsinei

Poveştile populare se împletesc cu izvoarele scrise. Pe la 1860, la Frasinet, cum se numea pe vremea aceea - nume căpătat de la pădurile de frasini din zonă - se aşezaseră câţiva călugări, întemeind un mic schit. Sfântul Calinic, episcop al Râmnicului la acea vreme, i-a vizitat pe călugări si plăcându-i locul, dar şi  credinţa celor câţiva călugări care aleseseră să-L slujească pe Dumenezeu în adâncul muntelui, s-a hotărât să facă din Frăsinet -  "o insulă de spiritualitate, un loc de tainică rugăciune". A plecat şi s-a întors - spun oamenii locului -  pe nepusă masă,  găsind la Frăsinet, mare orgie, cu felurite mâncăruri şi băuturi, cu muzică şi cu femei... Supărarea i s-a transformat în furie şi a aruncat blestemul.
- Femeile au adus scandalul la Frăsinet. Ele nu mai aveau ce căuta acolo niciodată. Un bolovan mare, având gravat cu litere chirilice blestemul sfântului, a fost asezat la hotarul mănăstirii.

Dar oare sfinţii adevăraţi blesteamă?  Sfânta Scriptură spune altfel:
În evang.Matei cap.5:44 Isus Cristos spune -
44. Dar Eu va spun: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-vă pentru cei ce vă asupresc si vă prigonesc,


Bolovanul de la hotarul mănăstirii a fost înlocuit de câtiva ani cu o cruce mare, albastră, pe care a fost transcris textul sfântului. Tot acolo e amplasată o placă pe care scrie alb pe negru: 
Interzis femeilor.

 Legendele spuse din gură-n gură aduc un iz morbid, despre moartea ciudată a unor femei care au îndrăznit să calce în mănăstire, fiind lovite de blestemul călugărului.

Aş avea doar o nelămurire, cu privire la atitudinea celui ce a blestemat şi a celor ce continuă şi azi să blesteme chiar în faţa camerelor de luat vederi, fără să se sfiiască de conceptul lăsat de Dumnezeu în Sf.Scriptură în Romani capitol 12:14 b. 
14. Binecuvantati pe cei ce va prigonesc: binecuvantati, si nu blestemati.
Dacă Dumnezeu a zis- Să nu blestemaţi ci să binecuvântaţi, de ce oamenii au ales să schimbe adevarul Lui?
Cred că era suficient să se pună doar oprelişte pentru femei şi atât. Aşa cum de altfel este oprită intrarea femeilor în altar şi nu am auzit ca vreo  femeie să încalce opreliştea bisericească.