Se afișează postările cu eticheta eternitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta eternitate. Afișați toate postările

joi, 21 iunie 2018

Visul



Am închis o clipă ochii
Să nu văd cer nici pământ,
Întristarea să dispară,
S-aud îngerii cântând.

Pe poteci de aur, pașii
M-au purtat în dulce vis,
Tot amarul se ascunde
Și dispare în abis.

Parcă văd Cetatea sfântă
Cu porți de mărgăritar,
Unde pot intra creștinii
Care sunt salvați prin har.

Numai flori înmiresmate
Se ivesc în calea mea,
Mii de îngeri mă salută,
Trâmbițe prind a suna.

Marea de cristal surâde,
Mă îndeamnă s-o ating,
Deși-i ziua, stele dalbe
Sus pe boltă nu se sting.

Triluri nemaiauzite
Mângâie sufletul meu,
Mă  aud șoptind aievea,
Sunt în cer, la Dumnezeu!

Inima prinde să cânte
Imnul Slavei minunat,
Odă binecuvântată,
Pentru Marele-mpărat.

Așa bucurie mare,
Niciodată n-am avut,
Mă trezesc șoptind o rugă:
Pentru cer am să mă lupt.

Vis țesut pe străzi de aur
Bucuria mi-a aprins
Văd la orizont Iubirea
Ce în brațe m-a cuprins

M-a legat de nemurire,
Viața mi-a pecetluit,
Haină albă, fără pată,
Din vecii mi-a hărăzit

Să rămân încredințată
Este tot ce îmi doresc,
Vreau în cer, lângă-al meu Tată,
Veșnicia s-o trăiesc.

Incercări de-ar fi să vină,
Avalanșe-n calea mea,
Ține-mă de mână, Doamne,
Pân-ajung în slava Ta.

elena marin alexe

miercuri, 6 septembrie 2017

VIS DE AUGUST



Am atins cu palma cerul,
Mii de stele s-au aprins,
Cu-a lor raze de lumină
Sufletul mi l-au cuprins

Într-o vastă feerie
M-au purtat în pași de dans,
Am privit ca-ntr-o oglindă
Unicul, mărațul vals.

A durat o veșnicie,
Timpul s-a oprit în loc,
Inima-mi și-acum vibrează,
N-am să uit celestul joc.

Port în mine amintirea
Pașilor făcuți pe cer,
În mireasma rugăciunii
Răspândită în eter.

Vis de August, vis ferice,
Oare când se va-mplini,
Ce măreață va fi clipa
Când cu EL m-oi întâlni...

Printre astrele cernute
Albe trepte voi urca,
Am să gust din nemurire,
Când voi fi la dreapta SA.

Pân-atunci, cărări nescrise
Încă voi sui în vis,
Să găsesc desăvârșirea
Ce m-așteaptă-n Paradis.

elena marin alexe

vineri, 16 iunie 2017

ERAM ȘI PARCĂ NU ERAM EU


Parcă se făcea că mi-a alunecat piciorul
în marginea prăpastiei și hăul întunecos
a rânjit de neliniștea inimii mele
Ca un om beat m-am clătinat din adâncul ființei
dar nu m-am oprit să sorb din cupa amară
În zare defilau brazi înalți și mă chemau
să urc trepte diafane
O clipă am plâns
sub îmbrățișarea sufocantă a dezamăgirii
care îmi inundase poiana speranțelor mele
Apoi am auzit dulceața glasului Tău Doamne
strigându-mi numele
Eram și parcă nu mai eram eu
până mi-ai întins masa ospățului împărătesc
mi-ai uns capul cu undelemn
în semn de înaltă cinstire care obligă
atunci mi s-a făcut foame de Tine
de viață veșnică, de bucurie
M-am trezit urcând treptele

elena marin alexe

sâmbătă, 27 mai 2017

CEASUL VECHI


Aş vrea să pun cătuşe timpului,
să-l înlănţuiesc,
să mi-l fac rob pe vecie.
Din când în când i-aş slăbi legăturile
să se mai dezmorţească
şi l-aş adăpa la fântâna răbdării.
Aş vrea să pun cătuşe timpului,
însă de fiecare dată
îmi scapă printre degete şi fuge
mâncând pământul,
iar eu, confuză, mă întreb dacă azi este luni
sau sâmbătă.
Mă ajută cineva?
De ce zâmbeşti Doamne,
când degetele-mi tremurând
întorc ceasul vechi?


elena marin alexe

luni, 1 mai 2017

Nimic fără Dragoste


Motto:
Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea – Psalmii 119:105.


 Azi e luni, îndată-i joi
Doamne cum aleargă ceasul
Nevăzut trece prin noi
Nici nu-i observăm popasul.

Avem traiul efemer,
Dar ne agităm degrabă
În loc să tânjim spre cer
Inima ne-o facem roabă,

Când privim cu ură-n jur
Să găsim la alții pata
Nu veghem la propriul drum
Nu ne pasă, că răspalata,

Pregătită pentru noi
Își va pierde strălucirea,
Căci trăind uscați și goi,
Ne vom pierde mântuirea.

E păcat de timpul scurs
De-orice clipă risipită,
Purtând bârna-n ochi ești orb,
Te afunzi, cazi în ispită.

Azi mă rog, vino Isus,
Rupe lanțul ce ne leagă,
Vrem să ne trezești din somn,
Să-Ți dăm inima întreagă.

Alergarea-i pe final
Să ne ținem trezi la minte,
Vine Domnul în curând,
Suflete, să iei aminte!

Nu sunt vorbe de prisos,
Dintr-o simplă poezie,
Domnul este așa aproape,
Plină candela să-ți fie.

Roagă-te neîncetat,
Dragostea ud-o cu lacrimi,
Ca să crească tot mai mult,
Sparge ziduri, sfarmă patimi,

Poartă-te ca un copil
Care iartă și iubește,
La blândețea lui Isus,
Ia aminte, te gîndește...

Poart-ți viața zi de zi
Fără falsă modestie,
Căci Isus cunoaște tot,
Fie-ți silă de mândrie.

Este-n lume vreun folos,
Merită să-ți pierzi răsplata?
Fiincă tot privind în jos
Rupi relația cu Tata.

Ziua-ți trece fără rost
Lasă ura și-nvrăjbirea,
Roagă-te , mai stai în post,
Cultivă-ți mai mult iubirea.

Umpleți candela cu ea,
Mirele-i gata să vină,
Lipsa dragostei de sus
Te va murdări de tină.

Râul de iubire-i viu
La Golgota el mai curge
Vino, soarbe cu nesaț,
Balsam este-n sfântu-I sânge.

O cunună vei primi,
O haină de sărbătoare,
Dumnezeu e dragoste,
Dragostea-i nemuritoare!

elena marin alexe

marți, 5 aprilie 2016

Focul urii împotriva lui Florin Ianovici

    Focul urii împotriva lui Florin Ianovici încă mai arde.
Dar, nu mor caii când vor câinii, aşa spun şi acum bătrânii şi ştiu ei bine sensul zicalei. Cei înţelepţi vor înţelege ce vreau să să spun acum, nu şi ceilalţi, din nefericire.
Rostogolul cuvintelor îmbibate cu ură bolnăvicioasă asupra lui Florin Ianovici,  mânuit cu abilitate demonică de unii  frustraţi, care îl refolosesc pe J. Pop, parcă nu se mai opreşte. Eu chiar nu pot pricepe ( aşa sunt eu uneori, mai grea de cap) cui face bine această atitudine care asemănătoare unui dans tribal, care invocă până la epuizare, condamnarea la moarte? Tare mi-ar plăcea să văd la microscop inimile "sfinţilor" care au dat curs defăimării şi care continuă să atâţe focul.
    Dacă închid ochii şi deschid uşa imaginaţiei, văd desluşit liota grotescă, adunată în jurul focului "sacru" deasupra căruia stă legat fedeleş, pastorul, Ianovici. Parcă desprinşi dintr-o altă lume, frustraţii saltă în cerc, ţinându-se de mâini şi fac incantaţii, râzând sardonic, aşteptând ca din clipă în clipă flăcările să-l cuprindă şi să-l mistuie pe condamnat. Ei sunt şi judecători şi călăi. Ce treabă mai au cu Judecătorul cel drept? Să nu uite aceştia că vor primi ce merită. Ieremia în cap. 51:56 spune: Caci Domnul este un Dumnezeu care rasplateste! El va da negresit fiecaruia plata cuvenita lui!
Sărmanii de ei, prinşi în capcana răzbunării şi a propriilor răutăţi şi frustrări, nu mai au timp să privească sus.
    Eu, însă da, Si văd ochiul lui Dumnezeu, în toată splendoarea Lui, vărsând lacrimi peste focul păgân, stingând dogoarea flăcărilor şi ostoind durerea celui care tace cu ochii pironiţi spre cer şi aşteaptă  ajutorul Domnului.
Voi care jubilaţi cu inimile împietrite de ură, acordaţi-vă un moment de respiro prin rugăciune şi îndreptaţi-vă privirile spre albastrul  cerului, dar şi spre adâncul inimilor voastre. Cred că este vremea în care toţi trebuie să privim nu la cei de lângă noi, ci mai mult la noi înşine..Poate că veţi vedea mai desluşit ce văd şi eu,:dragostea lui Dumnezeu la care suntem chemaţi. Ambiţiile şi grijile lumii v-au ascuns cel mai vizibil mesaj. Timpul este aproape. Vine Isus!

P.S.Pastore, Florin Ianovici, aş vrea să ştii că nu eşti singur. Suntem mult mai mulţi cei care te purtăm în rugăciunile şi posturile noastre şi mai mult de atât, ştim că Dumnezeu Cel căruia îi slujeşti nu te va părăsi nici o clipă.El este lângă tine. Fii binecuvântat!
Elena Marin Alexe


vineri, 16 octombrie 2015

Păstrează raza de soare




Dacă vântul cu-adierea-i
Tâmpla caldă ţi-o atinge
Inima se-nviorează
Ochiu-n taină nu mai plânge

Chiar dacă talazul vieţii
Îşi arată iar furia
Sufletul se potoleşte
Se împrăştie urgia

Orice te-ar lovi cu ura
Ce ar vrea să te doboare
N-ar avea putere dacă
Ai păstra raza de soare

În adâncul tău priveşte
Dacă ai lumina bună
Vei putea cu uşurinţă
Să învingi orice furtună

Îndrăzneşte cu speranţă
Cineva de sus veghează
Dacă vei culege pacea
El te binecuvântează
elena marin alexe

luni, 31 august 2015

Aniversare 63

Acum câteva zile,  am mai dat o filă în cartea vieţii mele. Mi-au fost aproape copiii de la Cluj, Lidia şi Sergiu Posteucă, cu nepoţeii, Alexandra, Emi şi Andreea, Simona şi Vlad Oneţ au venit şi ei din Bucureşti, iar lor li s-a adăugat Fiul meu Robert Alexe cu soţia Mary şi nepoţeii, Robert şi Miriam.


Curtea noastră a devenit parc de maşini...iar noaptea s-a luminat de veselie şi glasuri zglobii... Dumnezeu mi-a ascultat ruga şi mi-a dăruit momente de eternitate. Nici nu ştiu cum au trecut cele trei zile de bucurie.


Acum sunt încă sub portalul emoţiilor şi încă visez că am curtea plină. Doar liniştea deplină mă convinge că timpul s-a scurs şi a luat cu el momente minunate, dar mi-a lăsat deschisă o fereastră prin care vin amintirile....

elena marin alexe

vineri, 14 august 2015

La Fălticeni

Când revii în locurile copilăriei, timpul se opreşte în loc, ochii ţi se umezesc de amintiri dragi, inima o ia la fugă şi greu mai poţi ţine pasul cu ea...
Mi-am revăzut pastorul copilăriei şi adolescenţei mele, Orest Hapenciuc, acum în etate de 95 de ani, cu care am petrecut ore minunate.

Apoi, o zi întreagă am colindat strada copilăriei, unde am locuit până la vârsta de 26 de ani. Am imortalizat întâlnirea cu fratele meu, în faţa casei noastre, unde am admirat doar gardul făcut de tatăl nostru, restul fiind schimbat...

Am vizitat-o pe mama Senciuca, paznic la Cimitirul evreiesc...acum în etate de 94 de ani
Duminica am adus laudă Domnului în biserica unde am crescut...

La ieşire ne-am reîntâlnit cu cei mai vechi dintre prieteni şi fraţi.





 Am plecat din micul orăşel, cu amintirea străduţelor, dintre care, unele, mai păstrează patina timpului copilăriei noastre.


La plecare pot spune doar, Doamne binecuvântează Fălticeniul meu drag!

elena marin alexe

luni, 27 iulie 2015

Viaţa mea





Îmi este viaţa o călătorie
a sufletului
printre meandrele ei nevăzute
mă stoarce de puteri uneori
sau mă aruncă în mijlocul talazurilor
Inima se îndoieşte
şi umbrele îmi aţin calea
perfide şi periculoase
Când simt iminenta lor prezenţă
mă înfior de teamă
dar văd mâna Ta Doamne
perforând negura
şi o pace fără cusur coboară spre mine
redându-mi libertatea de a alege
între bine şi rău
Prefer să aleg binele
să urc pe scara ce duce acasă
Acolo sufletul se învăluie
ca într-o maramă catifelată mângâietoare
Într-o clipă toate temerile fug
cascada de lumini mă împresoară
şi înţeleg de ce
Pe domeniul Tău divin domneşte Lumina
iar temerile nu-şi mai găsesc niciun colţişor de odihnă...

elena marin alexe

luni, 18 mai 2015

O lacrimă fugară


O lacrimă fugară din colţ de ochi mi-ai şters,
Ţi-am mulţumit în taină, când lângă mine-ai mers.
În faţa mea, cărare cu jertfă ai făcut
 
Şi-am înţeles, îndată, că-i bine să Te-ascult.

Prin bucurii, suspine, alăturea mi-ai fost,
M-ai luat de mâna dreaptă şi mi-ai făcut un rost,
În faţă orizontul mi l-ai desfăşurat,
M-ai scris în cartea vieţii, sunt fiică de-mpărat.


Tu luminezi în juru-mi, când urc trepte de cer,
Ţi-aud glasul oriunde, pe ape, în eter,
Chiar iarba îmi vorbeşte şi munţii cei stâncoşi
Şi florile, izvorul şi arborii umbroşi.


Mi-ai presărat în cale potecile de vis,
Pe palmele-Ţi străpunse numele meu stă scris.
Trimiţi ploaia, să cearnă cu picuri străvezii,
Mă odihneşti, cu pace, în nopţile târzii.


Adeseori mă mângâi, poverile-mi ridici,
Te procupi de mine cât mai rămân aici,
Pe răni îmi torni balsam, pe buze o cântare,
Cu dragoste m-alini, când inima mă doare.


Şi gândurile rele din inimă mi-alungi,
Durerea când mă arde, Tu focul ei îl stingi,
Când Te privesc în faţă, mă luminez, Isus
Şi văd bine, cărarea, ce mă va duce sus.


Chiar de s-aude zarvă sau luptă-n jurul meu,
Nu am habar de frică, iubesc pe Dumnezeu!
Mă plec în rugăciune şi glasul mi-l ridic,
Tu doar priveşti spre mine şi nu mă tem nici pic.


De sunt împovărată, cu griji, cu supărări,
Răsari ca şi un soare, Lumină albă-n zări,
În suflet bucuria îmi torni şi-i cer senin,
Cu trup şi suflet Doamne, îndată mă închin.


O, câte lacrimi oare din ochii mei ai şters,
De când pe calea vieţii alăturea am mers?
Buchet de mulţumire am să-ţi aduc mereu,
Eşti viaţa mea, Isuse, Eşti Dumnezeul meu!


elena marin alexe

luni, 27 aprilie 2015

Moment de Aprilie



Cu flori de cireş alb pe umeri,
Îmi iese primăvara-n cale
Prin susur blând plânge izvorul,
De se-nfioară -ntreaga vale.

Las gândul să zburde în voie,
Abia de păşesc pe cărare,
Mă simt alintată de triluri,
În inimă port sărbătoare
.
În juru-mi miresmele fine,
Mă-ncântă, mi-alină tristeţea,
Viaţa-i frumoasă, femeie,
Nu sta şi pândi bătrâneţea.

N-ai fire cărunte în plete,
Sunt flori de cireş alb, căzute,
Ridică-ţi privirea spre ceruri,
Nu ţine nori negri pe frunte.

Când vântul îţi bate în cale,
Iar tihna se-ascunde sub pleoape,
Înalţă un gând, ca o rugă,
Şi cheamă tot cerul aproape...

elena marin alexe

duminică, 15 februarie 2015

Nu-i uşor să urci



Să urci spre colinele albe
nu-i drumul atât de uşor,
mai cazi, te răneşti, câteodată
lumina se-ascunde sub nor.

Atunci crezi că nu mai poţi merge,
prin beznă n-ai cum să păşeşti,
aluneci mereu pe cărare,
te-ntrebi de mai poţi să iubeşti...

Te pleci la izvor cu speranţa
că apă vei bea din belşug,
dar iată, te-adapi doar cu lacrimi,
din zori până către amurg.

Nimic nu te-opreşte din cale,
nici rănile care te dor,
la piept strângi eterna dorinţă,
să-ţi fie traiul dulce zbor.

Citeşti într-o carte străveche,
că deşertăciune e tot,
pe dată-nţelegi rostul jertfei
şi-ngaimi într-o rugă: nu pot...

Priveşti înspre cer, cu mirare,
de ce nu se schimbă nimic?
şi râul de amărăciune
devine acerb inamic.

Degeaba aştepţi bucurie,
orice-ai încercat s-a topit
ca fulgul de nea, când e soare,
speranţele s-au năruit.

Te frângi în suspine şi glasul
se zbuciumă-n tine acum,
ai vrea să-ţi găseşti alinare,
puteri, să porneşti iar la drum.

De sus, Cineva te priveşte
şi mâna-ţi întinde la greu,
aşa că mai urci înc-o treaptă,
când prieten îţi e Dumnezeu.

În suflet se naşte nădejde
şi norul dispare uşor
tu uiţi de dureri şi de lacrimi
când fruntea ţi-o pleci, urci în zbor.

elena marin alexe

marți, 17 iunie 2014

Trandafiri şi flori de câmp


Au înflorit trandafirii mei dragi, dar florile de câmp cu simplitatea şi aroma lor m-au cucerit şi în acest an..şi mi-au purtat paşii pe cărări de basm. Of, dacă toţi oamenii ar preţui mai mult darul pământului, cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat...

elena marin alexe- 2014

luni, 26 mai 2014

Soră cu risipitorul





Sunt soră cu risipitorul
Pe-ntunecatele cărări.
Sau unde-si cerne apa norul
Prin toate cele patru zări.

Am rătăcit pe cheiuri moarte,
Cu viaţa am făcut negoţ
De dimineaţă până-n noapte,
Am stat alăturea de-un hoţ.

Mi-am cheltuit în van averea
Fără să-mi pese de.al meu trai,
Nesocotindu-I planul, vrerea,
Mi-am murdărit frumosul strai.

M-am afundat în întuneric,
Cu mine am făcut rabat,
Nu mai zăream nimic feeric
Pe meandrele unde-am umblat.

Amarul mi se părea dulce
Şi patima mă-ncovoia,
Durerea nu voia să plece
Căci răul o înlănţuia

De inima-mi cu-n verşunare,
Iar eu simţeam că nu mai pot,
Prea ostenită de-alergare
Mă-mpleticeam într-un complot.

M-ademenea amăgitorul,
Mereu confuză îl urmam,
Cu umbra mă-nsoţeam şi norul,
Nimic în jur nu mai vedeam.

Am irosit comori de suflet,
S-a frânt în mine ce-a fost bun,
Talent, speranţă-n al meu umblet,
Gândeam doar cum să mă răzbun.

Si valul mă purta departe
De viaţă şi de Dumnezeu,
Dar m-a oprit din drum o carte
Şi-am înţeles cine sunt eu, 

Abia când am citit că viaţa
Mi-a mântuit prin sânge sfânt,
Că El  e veşnic dimineaţa
Ce a învins chiar din mormânt.

Am alungat frica de moarte
Când am privit spre Golgota,
Am evadat din lunga noapte
Şi am primit iertarea Sa.

Şi, iată cum mi-a fost răsplata,
Din clipa-n care L-am iubit,
Pe nume m-a strigat chiar Tata,
De-atunci nu ne-am mai despărţit.

elena marin alexe

joi, 9 februarie 2012

eu şi Tu

eu sunt peregrină, Tu dalbă lumină
ce grija mi-o poart
ă şi calea-mi arată.

eu rugi adunate, Tu mil
ă, dreptate,
eu neascultare, Tu mil
ă, iertare.

eu pumn de t
ărână, Tu mă porţi de mână
m
ă conduci prin lume, spre-o ţară anume.

eu plâns în ne
ştire, Tu plin de iubire
în bra
ţe mă ţine, la greu şi la bine.

eu mâna ce scrie, Tu e
şti veşnicie,
cuprinzi efemerul, descoperi misterul.

eu de
şertăciune, Tu har şi minune,
eu clip
ă-n abisuri,Tu domn peste visuri.

eu slab
ă speranţă, Tu-mi dai siguranţă
în ziua ce vine, s
ă fiu tot cu Tine.

eu abandonat
ă, Tu Frate şi Tată,
eu îngrijorare, Tu raza de soare.

eu o stea în noapte, Tu eternitate
m
ă-nfăşori în vreme, n-am de ce mă teme.

elena marin alexe

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Dacă este Duminică, este rugăciune...

foto- Simona Onet

Se apropie ziua de Duminică,când închinătorii adevăraţi merg la biserică să -şi aducă jertfa de închinare Domnului Isus Hristos, Mântuitorul nostru.
Nu înseamnă că în celelalte zile, El nu merită închinarea noastră, dar ziua de Duminică este ziua dedicată de către creştini, Domnului. Tineri, bătrani, indiferent de denominaţiunea din care facem parte, ne îndreptăm gândurile şi paşii către locaşul de închinare şi ne bucurăm să-I aducem Lui darurile inimii noastre, sau durerile nespuse înca nimănui, după caz, să ne întâlnim cu fraţii şi surorile noastre, prieteni dragi Un lucru este clar: că toţi mergem acolo datorită credinţei noastre în puterea de iertare, vindecare, miluire şi învăţăturii sfântului cuvânt al Cărtii Cărtilor, sau Bibliei cum i se mai spune.
Măcar în această zi, vă îndemn, să lăsăm celelalte grijuri şi ocupaţii de orice fel şi să-I dedicam Lui această zi, drept mulţumire pentru dragostea cu care ne inconjoară clipă de clipă.

Poate o să-mi spune-ţi că sunteţi tineri şi că doar babele mai merg la biserică...
Îmi pare rău sa vă contrazic, dar eu spun că indiferent de vârsta pe care o aveţi, ZIUA DE MÂINE NU VĂ APARŢINE, ci este graţia Lui !

Aveţi probleme pe care vreţi să le spuneţi LUI, sau aveţi motive să-I mulţumiţi ?

Eu, sincer am şi probleme în care vreau să-I cer ajutor, dar am şi motive destule să-I mulţumesc .





elena marin alexe