Viaţa mea

Îmi este viaţa o călătorie
a sufletului
printre meandrele ei nevăzute
mă stoarce de puteri uneori
sau mă aruncă în mijlocul talazurilor
Inima se îndoieşte
şi umbrele îmi aţin calea
perfide şi periculoase
Când simt iminenta lor prezenţă
mă înfior de teamă
dar văd mâna Ta Doamne
perforând negura
şi o pace fără cusur coboară spre mine
redându-mi libertatea de a alege
între bine şi rău
Prefer să aleg binele
să urc pe scara ce duce acasă
Acolo sufletul se învăluie
ca într-o maramă catifelată mângâietoare
Într-o clipă toate temerile fug
cascada de lumini mă împresoară
şi înţeleg de ce
Pe domeniul Tău divin domneşte Lumina
iar temerile nu-şi mai găsesc niciun colţişor de odihnă...

elena marin alexe

Boare de toamnă

Ascultă romanţa cum plânge
de tremură strugurii-n vie,
e vremea când vara se stinge
purtată de vânt prin câmpie.

Te pleacă-n genunchi, zăboveşte,
o clipă ridică-ţi privirea
spre Cel ce din ceruri priveşte
şi cerne pe tine Iubirea.

Tu crede şi-adună în tine,
speranţă, răbdare, lumină,
şi chiar dacă-s nori pe coline
te apără pacea divină

Încearcă, te-opreşte o clipă,
nimic nu-i pierdut, n-ai să mori,
eşti uns cu balsam pe aripă,
spre toamnă învaţă să zbori.

Ascultă romanţa cum plânge
prin pomii ce freamătă-n vale,
dar candela ta nu se stinge,
tu poartă-ţi lumina pe cale.

elena m. alexe

Sfidarea

Plouă cu inimi
sfărâmate inutil,
incandescente, plânse,
dar tu indiferentă,
îti strângi aripile
colorate în nuanţele curcubeului, 
te înveleşti în ele
sfidătoare

şi râzi..

Dar dacă nu mai ai timp,
dacă te-ai obişnuit
în nimicnicie

 şi nici Calea Lactee cu
toată splendoarea ei
nu -ţi mai luminează fruntea ?

Te vei cufunda
iarăşi în noroi, deşi
încă mai
tânjeşti după înalt?

De-aş putea,
ţi-aş desprinde
firescul vulgar de pe gene,
te-aş adăposti pe braţele
Unicului crucificat
din iubire, stăpân absolut
peste creaţie.

Acolo ai putea să defineşti
adevărata dimensiune
a efemerului,
dar şi eternitatea
Dragostei...

 

Elena Marin Alexe

 

Dacă este Duminică, este rugăciune...

foto- Simona Onet

Se apropie ziua de Duminică,când închinătorii adevăraţi merg la biserică să -şi aducă jertfa de închinare Domnului Isus Hristos, Mântuitorul nostru.
Nu înseamnă că în celelalte zile, El nu merită închinarea noastră, dar ziua de Duminică este ziua dedicată de către creştini, Domnului. Tineri, bătrani, indiferent de denominaţiunea din care facem parte, ne îndreptăm gândurile şi paşii către locaşul de închinare şi ne bucurăm să-I aducem Lui darurile inimii noastre, sau durerile nespuse înca nimănui, după caz, să ne întâlnim cu fraţii şi surorile noastre, prieteni dragi Un lucru este clar: că toţi mergem acolo datorită credinţei noastre în puterea de iertare, vindecare, miluire şi învăţăturii sfântului cuvânt al Cărtii Cărtilor, sau Bibliei cum i se mai spune.
Măcar în această zi, vă îndemn, să lăsăm celelalte grijuri şi ocupaţii de orice fel şi să-I dedicam Lui această zi, drept mulţumire pentru dragostea cu care ne inconjoară clipă de clipă.

Poate o să-mi spune-ţi că sunteţi tineri şi că doar babele mai merg la biserică...
Îmi pare rău sa vă contrazic, dar eu spun că indiferent de vârsta pe care o aveţi, ZIUA DE MÂINE NU VĂ APARŢINE, ci este graţia Lui !

Aveţi probleme pe care vreţi să le spuneţi LUI, sau aveţi motive să-I mulţumiţi ?

Eu, sincer am şi probleme în care vreau să-I cer ajutor, dar am şi motive destule să-I mulţumesc .

elena marin alexe