Se afișează postările cu eticheta ani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ani. Afișați toate postările

luni, 18 decembrie 2017

Despre Regele Mihai l

pelerinaj...
Am lăsat o lacrimă și un crin alb, în memoria MS Regele Mihai l, la Palatul Regal.Am stat opt ore, la cea mai decentă coadă, din toată viata mea!
Se vorbea încet și fiecăruia i se citea pe chip, tristețe, regret, dar și o dorință de a ajunge la catafalcul regelui în semn de respect. Ca niciodată toate televiziunile s-au străduit să redea cât mai fidel adevărata istorie a regelui obligat să abdice. Și uite așa, au aflat românii că de fapt trenul încărcat cu tabloui și lucruri de preț, a fost o ficțiune bine pusă în scenă de regimul comunist, cu care ne-a alimentat încă de pe băncile școlii. Mă umple o silă fără margini, gândindu-mă la mîrșăvia acelor oameni cu sufletul ciuntit, incapabili de adevăr și bravi slujitori ai minciunii.  Biblia spune clar că tatăl minciunii este diavolul, așa că …
Auzeam în jur unele expresii: -iartă-ne Doamne, iartă-ne Majestate că tare am fost proști…cum să nu ieșim toți în stradă, după revoluție , să cerem să vii înapoi în țară…Așa de trist mi-au sunat aceste vorbe că mi s-a strâns sufletul de durere și de milă pentru rege, care a avut o viață ruinată, un destin tragic încă din copilărie. Acolo în jurul Palatului regal, la o coadă imensă, solemnă, era un dute vino comtinuu, căci oamenii veneau, își legau  florile albe de fiarele gardului de la palat și tăcuți se reîntorceau la coada să-și aștepte rândul la catafalc.
Orele se scurgeau chinuitor de incet, dar nimeni nu se plângea de oboseală. Cred că nu ne gândeam la asta ci așteptam să ajungem în sala tronului să-i spunem  măcar prin gestul nostru, că ne pare rău, că l-am iubit, dar totul ne-a stat împotrivă, mai ales minciunile care au denaturat istoria și ne-au spălat creierul. În copilărie tatăl meu mi-a povestit cu lacrimi despre regele Mihai , pe care ostașii l-au iubit. Tatăl meu a fost prizonier în Siberia și ar fi murit acolo, iar eu nu aș mai fi existat dacă regele nu ar fi semnat armistițiul româno-sovietic. Povestirile tatălui meu ar concura cu cele mai tari filme de groază și teroare. Am să vă redau doar o fărâmă:Siberia , viscol, un foc la care se incălzeau cazacii , amenințare cu armele pentru soldații  români, luați prizonieri, care se apropiau mai mult de căldură…Femei soldat, rusoaice, care îi obligau pe prizonierii români să-și dea jos pantalonii…și îi băteau cu patul armelor la fund…în hohotele de rîs  cumplite ale rușilor…tatăl meu a căzut jos și rusoaica l-a lovit cu arma în cap și la somat în rusește: ” ea strileaiu tebea celavek”…(am scris cum se aude)
Pentru gestul istoric al regelui Mihai l, de la 23 august, tatăl meu l-a iubit foarte mult pe rege și mi-a inoculat respectul față de acesta.  Dar atașamentul acesta i-a adus neplăceri mai târziu, căci pentru câteva vorbe: "Regele și patria”, "Regele nu este trădător"  "Trăiască Regele"  i s-a făcut dosar de către comuniști și nu a mai putut fi angajat în nici un loc de muncă niciodată, așa că a muncit particular având meserie de tinichigiu. Îmi amintesc că începea munca pe undeva, la cîte o instituție și la două zile îi sosea dosarul și era dat afară…venea acasă plângînd. Asta mi-a marcat copilăria. Din respect pentru amintirea tatălui meu am dorit să ajung la funeraliile  Majestății Sale și să depun o floare albă, curată, ca sufletul lui bun.

Mi-am dorit foarte mult să ajung la Palatul regal, la catafalcul regelui, în amintirea și memoria tatălui meu. Nu a fost ușor, căci coada era kilometrică, dar atât de solemnă, decentă, cum nu mi-am închipuit. Oamenii îngândurați, triști, meditau în tăcere li multe lacrimi au curs...lacrimi de neputință, de regret, cine știe? Un lucru este sigur că românii au avut o revelație, ce ar fi fost împlinită dacă nu ar fi fost manipulați în mod josnic. Am fost laolată într-o unitate perfectă, fără diferență de religie, vîrstă și chiar apartenență politică. Toți ca unul ne-am plâns regele și am deplâns tragicul lui destin.

Dacă Regele a greșit sau nu în hotărârile lui, sau în viața lui, nu are nimeni drept să-l judece, căci dacă vrei să judeci pe cineva, spune o veche zicală, umblă măcar o zi încălțat în bocancii lui...Judecata fiecăruia  dintre noi  aparține doar dreptului Judecător, Regelui Regilor, Domnului Hristos.Cu siguranță nu voi uita niciodată acest pelerinaj, căci cum să-l numesc altfel? Da, un pelerinaj în care românii au întâlnit sobrietatea, bunul simț, clasa, decența, solemnitatea și bunul gust afișat nu ostentativ ci discret, cu eleganță de reprezentanții caselor regale din Europa și nu numai.


Timpul s-a scurs repede, dar un gând nu mi-a dat pace, pe timpul orelor ce le-am petrecut în pelerinaj la rege: oare cum ar fi fost România,  noi cum am fi  acum, dacă…Se lasă seara peste Palat, peste gândurile mele și peste albul florilor care capătă nuanțele  nopții de veghe.

 Doamne ai milă de poporul romîn, binecuvântează România!



elena marin alexe

duminică, 6 decembrie 2015

Dau la schimb



Inc-o iarnă se culcă pe inima mea
Îmbrâncită de vânt, cotropită de nea,
Mă voi vinde pe-o creangă de brad încă-un an
Sau cu drag voi petrece în alb diafan?

Mă voi vinde, ori nu, sigur voi cumpăra
Inc-un strop de speranţă şi-o rază de stea,
Dau la schimb, de găsesc, timpul ce l-am pierdut,
Pe un bob de iubire ce abia s-a născut...

Dacă vreţi vă mai dau un pocal cu tristeţi
Jumătate sorbit printre reci dimineţi...
Oare cine-mi va da bucurie-napoi,
Sau aveţi prea puţină stocată în voi?

Dau la schimb îndrăzneala şi nu mă opresc,
Nu mai vreau efemerul  şi chiar mă gândesc
Să pot să aprind candelabrul din mine,
Lumina să port, să urc zări senine.


luni, 27 aprilie 2015

Moment de Aprilie



Cu flori de cireş alb pe umeri,
Îmi iese primăvara-n cale
Prin susur blând plânge izvorul,
De se-nfioară -ntreaga vale.

Las gândul să zburde în voie,
Abia de păşesc pe cărare,
Mă simt alintată de triluri,
În inimă port sărbătoare
.
În juru-mi miresmele fine,
Mă-ncântă, mi-alină tristeţea,
Viaţa-i frumoasă, femeie,
Nu sta şi pândi bătrâneţea.

N-ai fire cărunte în plete,
Sunt flori de cireş alb, căzute,
Ridică-ţi privirea spre ceruri,
Nu ţine nori negri pe frunte.

Când vântul îţi bate în cale,
Iar tihna se-ascunde sub pleoape,
Înalţă un gând, ca o rugă,
Şi cheamă tot cerul aproape...

elena marin alexe

vineri, 10 octombrie 2014

Prin lanul vieţii



Te văd purtând în taină brâul
mireselor îndoliate
ţinând la piept mănunchi din grâul
recoltelor îmbelşugate
Şi nu-nţeleg de ce prin lanuri
mai rătăceşti fără să-ţi pese
c-a fost o amăgire-n gânduri
că spicele sunt neculese

Te văd trecând pe drum de seară
acoperită-n văluri dese
cu chipul palid ca de ceară
tu cea mai tristă-ntre mirese
Şi nu-nţeleg de ce de-o viaţă
tot mai aştepti pe la răscruce
călcând pe locuri cu verdeaţă
ca vântul lacrimi să-ţi usuce

Te văd albită pe la tâmple
de îndoieli înconjurată
deşi cuvintele sunt simple
 tu poţi să-l strigi pe nume -Tată!
Şi nu-nţeleg de ce tristeţea
pe fruntea ta pune cunună
când nu te-atinge bătrâneţea
iar timpul parcă-ţi cântă-n strună





sâmbătă, 21 iunie 2014

Timpul meu


Cosiţele mi-au albit devreme,
sub pieptenele neobosit al timpului
Ochii abia mai zăresc roua ascunsă
pe firele verzi, în zori.
Degetele tremură pe ramul împodobit
ca o mireasă în văluri diafane.
Piciorul se poticneşte mai des
pe cărăruie, printre salcâmii răzleţi.
Umărul se înclină dureros,
ca sub o greutate nevăzută...
Inima tremură pentru orice şoaptă
şi o ia razna, cuprinsă de panică
la urcuşul pe colină.
Dar sufletul?
El a rămas tânăr, plin de viaţă,
alergând neostenit pe cărările norilor,
sub cetina brazilor verzi,
ori pe nisipul brodat de valuri răcoroase,
 legănându-se între cer şi pământ
în aşteptarea clipelor nemărginite,
pierdute printre vagi amintiri.
Din când în când, mai coboară să se adape
la izvorul nesecat al Calvarului...

elena marin alexe

joi, 12 iunie 2014

Elena



        Aseară am ieşit la plimbare să iau o gură de aer proaspăt. Aproape că m-am pierdut prin iarba înaltă a gândurilor mele, când m-am întâlnit cu Elena.
      Aerul ei de voioşie m-a încântat, căci nu o mai văzusem de multă vreme veselă. După ce am schimbat câteva impresii, am plecat mai departe încântată de întâlnirea neaşteptată, dar la colţul sufletului am zărit-o iar pe Elena...Mii de scântei îi ţâşneau din ochii aprinşi, aşa că am fugit din calea ei şi mi-am imaginat cum fug oamenii din calea uraganului Katrina...
Cum alergam speriată, în timp ce mii de întrebări  cădeau asupra mea ca ploaia torenţială, am dat din nou nas în nas cu Elena. Cânta cu glas mângâietor...De pe buze îi picura miere şi cu mărinimie mi-a dat să gust...însă am refuzat-o politicos:
     -Mie nu-mi plac dulcegăriile dragă, i-am zis cu sinceritate şi m-am depărtat fără să-i dau posibilitate să-mi răspundă. Când am întors capul, cântecul ei amuţise şi brusc m-am rătăcit 
în  privirile ei fără capăt..După vreo alţi câtiva paşi m-am intersectat iarăşi cu Elena. 
Stătea dusă pe gânduri de parcă era străină locurilor...Ochii ei se agăţaseră de zarea
ce se întrezărea printre ramurile vişinului privind spre ceva văzut doar de ea.Nici nu m-a observat.
      Uimită, m-am îndepărtat şi dorind să scap mai repede, am luat la pas aleile parcului bătrân.
Dar ce credeţi că am zărit pe o bancă din apropiere?
    Pe Elena.
Cu faţa prinsă în palme se scutura în hohote de plâns. Durerea ei aproape m-a strivit.
Abia târându-mi paşii m-am apropiat s-o mângâi, dar cu un gest de neputinţă m-a refuzat.
Cu părere de rău am lăsat-o acolo şi tulburată am ieşit din parc. După primul colţ m-am rezemat de un gard suspinând...Liniştea dimprejur mi-a făcut bine pe moment.
Nu a durat mult. Deodată m-au trezit cascade spumoase de râs..Am privit spre curte şi ochii mi-au căpătat semnul mirării, căci Elena înconjurată de o ceată boemă dădea tonul la râs..
Şi ce râs molipsitor... Amuzată, am intrat în curte, dar, surpriză:
       Aici Elena stătea îngenunchiată, cu privirile plecate. De pe buze şoaptele se urneau cu greu, împleticindu-se în lacrimile grele.
Fără vreo vorbă am rămas lângă ea, ignorând timp şi spaţiu. Când m-am trezit, eram singură, obosită şi confuză

      Degeaba am încercat s-o regăsesc pe Elena, nu am mai reuşit. Dacă o întâlniţi, să-i spuneţi c-o mai aştept încă aici pe drumul vieţii colţ cu veşnicia, cât mai răsare soarele...

Am uitat s-o îmbrăţişez.

 

elena marin alexe

vineri, 7 mai 2010

La multi ani soţului meu!

La Mulţi Ani Ţucule!

Aş putea să scriu multe despre tine, dragul meu sot, dar nu mi-ar ajunge nici timpul nici spaţiul, pentru câte aş vrea să-ţi spun eu astăzi.
Am să mă rezum doar la o singură frază, care cuprinde tot ce simt pentru tine.
-Dragul meu, tu eşti  cea mai importantă fiinţă din viaţa mea, pentru care ii mulţumesc Lui Dumnezeu, clipă de clipă şi-L rog, să te ţină lângă mine încă, mulţi ani şi buni!


Azi împlineşti 61 de ani şi parcă ieri ne-am cunoscut, căci nu ţinem seamă de trecerea timpului peste noi, deoarece inima ne-a rămas tânără şi plină de viaţă. Mă bucur să-ţi pot spune azi:
La Mulţi Ani, atâtia cât va hotarî Domnul nostru!
Dumnezeu să ne binecuvânteze şi de aici înainte, cu bucurie, sănătate şi pace!

LA MULŢI ANI cu sănătate
Să îţi dea Domnul, tot ce doreşti.
Zile senine şi bucurie,
La Mulţi Ani, să trăieşti!

elena marin alexe