Se afișează postările cu eticheta cinstire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cinstire. Afișați toate postările

luni, 18 decembrie 2017

Despre Regele Mihai l

pelerinaj...
Am lăsat o lacrimă și un crin alb, în memoria MS Regele Mihai l, la Palatul Regal.Am stat opt ore, la cea mai decentă coadă, din toată viata mea!
Se vorbea încet și fiecăruia i se citea pe chip, tristețe, regret, dar și o dorință de a ajunge la catafalcul regelui în semn de respect. Ca niciodată toate televiziunile s-au străduit să redea cât mai fidel adevărata istorie a regelui obligat să abdice. Și uite așa, au aflat românii că de fapt trenul încărcat cu tabloui și lucruri de preț, a fost o ficțiune bine pusă în scenă de regimul comunist, cu care ne-a alimentat încă de pe băncile școlii. Mă umple o silă fără margini, gândindu-mă la mîrșăvia acelor oameni cu sufletul ciuntit, incapabili de adevăr și bravi slujitori ai minciunii.  Biblia spune clar că tatăl minciunii este diavolul, așa că …
Auzeam în jur unele expresii: -iartă-ne Doamne, iartă-ne Majestate că tare am fost proști…cum să nu ieșim toți în stradă, după revoluție , să cerem să vii înapoi în țară…Așa de trist mi-au sunat aceste vorbe că mi s-a strâns sufletul de durere și de milă pentru rege, care a avut o viață ruinată, un destin tragic încă din copilărie. Acolo în jurul Palatului regal, la o coadă imensă, solemnă, era un dute vino comtinuu, căci oamenii veneau, își legau  florile albe de fiarele gardului de la palat și tăcuți se reîntorceau la coada să-și aștepte rândul la catafalc.
Orele se scurgeau chinuitor de incet, dar nimeni nu se plângea de oboseală. Cred că nu ne gândeam la asta ci așteptam să ajungem în sala tronului să-i spunem  măcar prin gestul nostru, că ne pare rău, că l-am iubit, dar totul ne-a stat împotrivă, mai ales minciunile care au denaturat istoria și ne-au spălat creierul. În copilărie tatăl meu mi-a povestit cu lacrimi despre regele Mihai , pe care ostașii l-au iubit. Tatăl meu a fost prizonier în Siberia și ar fi murit acolo, iar eu nu aș mai fi existat dacă regele nu ar fi semnat armistițiul româno-sovietic. Povestirile tatălui meu ar concura cu cele mai tari filme de groază și teroare. Am să vă redau doar o fărâmă:Siberia , viscol, un foc la care se incălzeau cazacii , amenințare cu armele pentru soldații  români, luați prizonieri, care se apropiau mai mult de căldură…Femei soldat, rusoaice, care îi obligau pe prizonierii români să-și dea jos pantalonii…și îi băteau cu patul armelor la fund…în hohotele de rîs  cumplite ale rușilor…tatăl meu a căzut jos și rusoaica l-a lovit cu arma în cap și la somat în rusește: ” ea strileaiu tebea celavek”…(am scris cum se aude)
Pentru gestul istoric al regelui Mihai l, de la 23 august, tatăl meu l-a iubit foarte mult pe rege și mi-a inoculat respectul față de acesta.  Dar atașamentul acesta i-a adus neplăceri mai târziu, căci pentru câteva vorbe: "Regele și patria”, "Regele nu este trădător"  "Trăiască Regele"  i s-a făcut dosar de către comuniști și nu a mai putut fi angajat în nici un loc de muncă niciodată, așa că a muncit particular având meserie de tinichigiu. Îmi amintesc că începea munca pe undeva, la cîte o instituție și la două zile îi sosea dosarul și era dat afară…venea acasă plângînd. Asta mi-a marcat copilăria. Din respect pentru amintirea tatălui meu am dorit să ajung la funeraliile  Majestății Sale și să depun o floare albă, curată, ca sufletul lui bun.

Mi-am dorit foarte mult să ajung la Palatul regal, la catafalcul regelui, în amintirea și memoria tatălui meu. Nu a fost ușor, căci coada era kilometrică, dar atât de solemnă, decentă, cum nu mi-am închipuit. Oamenii îngândurați, triști, meditau în tăcere li multe lacrimi au curs...lacrimi de neputință, de regret, cine știe? Un lucru este sigur că românii au avut o revelație, ce ar fi fost împlinită dacă nu ar fi fost manipulați în mod josnic. Am fost laolată într-o unitate perfectă, fără diferență de religie, vîrstă și chiar apartenență politică. Toți ca unul ne-am plâns regele și am deplâns tragicul lui destin.

Dacă Regele a greșit sau nu în hotărârile lui, sau în viața lui, nu are nimeni drept să-l judece, căci dacă vrei să judeci pe cineva, spune o veche zicală, umblă măcar o zi încălțat în bocancii lui...Judecata fiecăruia  dintre noi  aparține doar dreptului Judecător, Regelui Regilor, Domnului Hristos.Cu siguranță nu voi uita niciodată acest pelerinaj, căci cum să-l numesc altfel? Da, un pelerinaj în care românii au întâlnit sobrietatea, bunul simț, clasa, decența, solemnitatea și bunul gust afișat nu ostentativ ci discret, cu eleganță de reprezentanții caselor regale din Europa și nu numai.

Timpul s-a scurs repede, dar un gând nu mi-a dat pace, pe timpul orelor ce le-am petrecut în pelerinaj la rege: oare cum ar fi fost România,  noi cum am fi  acum, dacă…Se lasă seara peste Palat, peste gândurile mele și peste albul florilor care capătă nuanțele  nopții de veghe.

 Doamne ai milă de poporul romîn, binecuvântează România!

elena marin alexe

luni, 24 iulie 2017

ZIUA DE MÂINE

Ziua de mâine nu-i a mea,
Tu ții în palme destinul meu
Îngrijorarea n-are sens,
Căci mă conduce ochiul Tău.

Sunt clipe-n care lacrimi curg,
Obrazu-n taină îmi brăzdează,
Mă simt sfârșită, fără vlagă,
În mine inima oftează.

Când nu mai văd în jurul meu,
Se-ascunde cerul vieții-n ceață,
Abia mă mai ridic de jos,
Nu-ți aud vocea, cu dulceață.

Dar încă sper, fiindcă știu
Promisiunea Ta, Divine,
Cât voi trăi pe-acest pământ,
Vei fi alăturea de mine.

Sunt scrisă-n palma Ta Iubire,
Nimic și nimeni, niciodată,
Oricât de mult s-ar strădui,
Nu va putea să ne despartă.

Cuvântul Tău e Da și-Amin,
Voi crede asta cu tărie,
Sufletul meu s-a potolit,
Căci voi trăi în veșnicie.

Ziua de mâine nu-i a mea,
De-aceea azi te rog Isuse,
M-ajută să țin drumul drept,
Spre fericirile nespu

  In furtuna de la Bulz  unde era cazată tabăra creștină Crisos pentru România, au avut de suferit 17 persoane dintre care una a decedat. Să ne rugăm pentru familia îndoliată, dar și pentru cei care au fost răniți, respectiv trei persoane care sunt în stare gravă.
Dumnezeu să aline și să dea vindecare. AMIN.
elena marin alexe

marți, 11 aprilie 2017

Gânduri...în săptămâna patimilor

Tu, Doamne, ai fost smerit - eu mai am mândrie, dar o numesc demnitate
Tu, Doamne ai avut milă de mine- eu nu prea cunosc mila...
Tu, Doamne, mă îngăduiești în fiecare clipă - eu nu pot îngădui pe cel de lângă mine
Tu, Doamne, ai răbdat ocara și n-ai deschis gura – eu nu pot să rabd nedreptatea
Tu, Doamne, mi-ai spus să Te ascult - eu ți-am întors spatele
Tu, Doamne, ai plâns și Te-ai rugat pentru mine - eu nu am timp să mă rog pentru alții
Tu, Doamne, ai disprețuit rușinea – eu mă rușinez uneori și nu Te mărturisesc
Tu, Doamne, m-ai iertat și mi-ai aruncat păcatul în marea uitării – eu iert, dar nu pot să uit
Tu, Doamne, ai părăsit cerul de dragul meu – eu Te-am părăsit pe Tine, pentru lume
Tu, Doamne, mi-ai dat Dragoste - eu dau ură
Tu, Doamne, ai murit și ai înviat pentru mine- eu pot doar să-ți MULȚUMESC
și să Te rog IARTĂ-MĂ ISUSE!

1. Aşa cum sunt, la Tine vin!
Putere n-am, Tu-mi fii sprijin!
/: Mă spală-n sângele-Ţi divin!
O, Mielule, eu vin, eu vin! :/
2. De îndoieli sunt apăsat,
De ispitiri, împresurat,
/: Slăbit de valuri, mult purtat.
O, Mielule, eu vin, eu vin! :/
3. Aşa cum sunt de rătăcit,
La Tine vin, să fiu scutit,
/: Să fiu bogat şi fericit,
O, Mielule, eu vin, eu vin! :/
4. Aşa cum sunt, Tu mă primeşti!
Păcatul nici nu-mi aminteşti;
/: Crezând Ţie, mă mântuiesc.
O, Mielule, eu vin, eu vin!   
 elena marin alexe

duminică, 25 decembrie 2016

Mina Ianovici – Ce simt eu

NewsNet Creştin: Mina Ianovici – Ce simt eu:

Sărbătorile acestea au prins familia mea cu bucurii la care nu ne aşteptam, dar şi cu umbre care ne-au pus în uimire. Pe cât de mult mi-a plăcut în viaţă traiul liniar, fără evenimente deosebite, pe atât de mult nu am avut parte de el.
Am înţeles, însă, că Dumnezeu aşează omul în faţa încercărilor în care poate birui, care îl cresc spiritual, cu condiţia să le abordeze corect, cu rugăciune şi post.
Am înţeles că nu există sisteme ale lui Dumnezeu în integralitatea lor, ci oameni ai lui Dumnezeu, de cele mai multe ori neştiuţi, loviţi de semeni şi  de viaţă, comentaţi, acuzaţi, lăudaţi (aceasta din urmă mi se pare mai rea decât restul), etc.
Am mai înţeles că lucrurile sunt bune aşa cum sunt ele, cum sunt lăsate de Dumnezeu, sau îngăduite de El să se întâmple.
   
 Florin,
Ştii că toată viaţa te-am iubit enorm, am plâns cu tine, am râs cu tine (asta mai puţin, e drept, nu prea faci casă bună cu veselia), ţi-am fost alături tot timpul, am fost şi sunt una cu tine.
Să mă ierţi că m-am bucurat că Dumnezeu a îngăduit ca eu şi copiii noştri să nu te mai împărţim cu nimeni câteva luni. Mi-a părut rău pentru tine, dar mi-a părut bine pentru noi. Şi m-am gândit că s-o fi uitat Dumnezeu cu milă şi spre mine şi copii când a îngăduit asta.
Mi-am crescut copiii mai mult singură, explicându-le că tatăl lor lipseşte pentru că alţii au probleme mai mari decât noi şi că el trebuie să tragă oamenii spre Dumnezeu, pentru că aceasta este voia Domnului şi mai trebuie să meargă şi la serviciu, ca să putem avea ce ne trebuie.
Din păcate , echilibrul între muncă şi viaţa de familie e o glumă pe care o poate crede numai cineva care nu ştie cum merg lucrurile. Facem bine ceva doar dacă ii dedicăm tot ce avem, iar uneori, mai mult decât avem. Investind jumătăţi de măsură, culegem jumătăţi de măsură.
Când m-am îndrăgostit de tine, m-a atras tristeţea aceea profundă, inteligentă, care izvora dintr-o înţelegere dureroasă a vieţii şi a omului. Ai avut şi ai o viaţă care te-a pus în imposibilitate să scapi de ea. Înţelegi mai multe despre viaţă, te întristezi mai mult, eu te plac mai mult....hai, că nu e rău!
Eşti pomul meu lovit de pietre, sprijinul meu, darul lui Dumnezeu pentru mine.
Să nu îţi pară rău de nimic! La un moment dat, omul trebuie să se oprească din vorbit şi doar să observe, pentru ca atunci când va reîncepe să vorbească, să aibă ce spune.
Tuturor, sărbători frumoase cu Domnul!

Mina Ianovici

sâmbătă, 26 martie 2016

Eu sa tac

Mi-acoperi inima cu taine,
Cu ceru-ntreg m-ademeneşti,
Îmi spui că dragostea-Ti eternă
Sfidează legile-omeneşti.

Îmi descreţeşti negura frunţii
Si îmi presari în cale flori,
Tu soarele-mi aduci, în suflet,
Speranţe dincolo de nori.

Mă porţi agale prin cuvinte
Ţesute doar prin Duhul Sfânt,
M-ajuţi să-Ţi înţeleg voinţa,
În planul Tău cu-acest pământ.

Pe umeri încă-mi porţi povara,
Din când în când mai lăcrimezi,
Când viaţa-mi intră-n con de umbră,
Nicicum nu mă discreditezi.

Atunci când sunt prea apăsată
De meandrele acestui veac,
M-aşez mai des la poala crucii,
Tu să-mi vorbeşti şi eu să tac..
elena marin alexe

vineri, 12 februarie 2016

N-aş vrea

N-aş vrea să mă surprindă noaptea
pe uliţe necunoscute
când dacă bat din poartă-n poartă
nu-i nimeni care să m-asculte

N-aş vrea să-mi plâng nefericirea
sub raza lunii care-i oarbă
aş rătăci pe drumuri negre
şi-aş pierde încă-un ban din salbă

N-aş vrea să mă opresc la uşa
celor ce nu cunosc suspinul
mai bine-ngenunchez în taină
şi stau de vorbă cu Divinul

duminică, 28 iunie 2015

Omenirea încotro?

- Ruşine Obama!

Nu pot înţelege cum naţiunea care a pus numele lui Dumnezeu pe banii lor "In God We Trust", poate încălca atât de flagrant sfiinţenia lui Dumnezeu.
Oare d-lui Obama nu îi este ruşine, nici teamă, de divinitate?

Oare ăsta să fie începutul sfârşitului USA ?
elena marin alexe

 Iată declaraţia preşedintelui american:

"Este o victorie pentru aliații, prietenii și susținătorii (căsătoriei între homosexuali) care, timp de ani de zile, chiar zeci de ani, au muncit și s-au rugat să aibă loc o schimbare. Iar această decizie este o victorie pentru America", a afirmat Barack Obama, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Președintele a afirmat de asemenea că decizia Curții Supreme este o "victorie" pentru copiii cuplurilor de homosexuali, "ale căror familii vor fi de acum recunoscute ca fiind egale celorlalte".

"Astăzi a fost făcut un mare pas în drumul nostru spre egalitate. Cuplurile de homosexuali și de lesbiene au acum dreptul de a se căsători, la fel ca oricine altcineva", a scris Barack Obama pe Twitter.

- See more at: http://www.dcnews.ro/casatoriile-gay-legalizate-in-sua-mesajul-lui-barack-obama_478814.html#sthash.be7BCW6r.dpuf

Căsătoriile gay, legalizate în SUA. Mesajul lui Barack Obama

Președintele american Barack Obama a salutat decizia luată vineri de Curtea Supremă de a legaliza la nivel național căsătoriile între homosexuali.

luni, 3 iunie 2013

IUBIRE NECONDIŢIONATĂ

Nu-mi condiţionezi nimic
Mă onorezi deşi sunt mic
Prea multă importanţă-mi dai
Mi-ai pregătit şi-un loc în rai

Sunt o comoară-n ochii Tăi
Din crucea Ta culeg văpăi
Cununi de raze împletesc
Să ţi-le ofer căci Te iubesc

Necondiţionat mă ierţi
Iar când greşesc Tată mă cerţi
Cu milă şi durere-n glas
Îmi porţi de grijă pas cu pas

De urc în viaţă sau cobor
Mă ocroteşti cu ochi de nor
Cu Duhul Sfânt mă-mbrăţişezi
Din veşnicie mă veghezi

Pe căi umbroase nu m-opresc
În tot ce fac îţi mulţumesc
Sub cruce gândul mi-l adun
Durerea mea ţie ţi-o spun

Când ceasul nopţii cheamă har
Genunchii mi se pleacă iar
Inima cheamă rugăciuni
Ce alungă frica în genuni

Sunt liniştită nu mă tem
Vii lângă mine când te chem
Din înălţimi mă cercetezi
Tu nu mă condiţionezi

Cu dragoste te-ai răstignit
Ai fost bătut şi chinuit
Azi culeg albe flori de crin
Cu ele inima-mi alin

Tu nu mă condiţionezi
Ţie-ţi spun totul şi mă crezi
Nimic la schimb nu mi-ai cerut
Vrei doar atât să Te ascult

Elena M . Alexe