Se afișează postările cu eticheta genunchi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta genunchi. Afișați toate postările

vineri, 25 noiembrie 2016

FLACĂRĂ ERAU CUVINTELE




M-am sfătuit cu Tine,
până ce miezul obosit al nopţii
a adormit pe umărul meu,
în timp ce îmi alinta pleoapa suferindă a sufletului.

Ţi-am spus multe, Doamne, printre suspine
m-am destăinuit celui mai bun Prieten:
-Mi se risipesc puterile, nu mai găsesc plăcere
în efemerul din jur, contaminat de moarte la tot pasul
gândul mi se poticneşte ades
în tristeţea presărată în jurul meu
de o mână nevăzută, blestemată,
care uneori mă striveşete sub avalanşa răutăţii.

Ţi-am spus tot ce mă apăsa,
apoi am tăcut, căci gura Ta îmi vorbea.
Miere şi flacără erau cuvintele Tale, Doamne!
Sorbindu-le cu nesaţ, am prins curaj,
ochii mi s-au luminat o dată cu zorii
unei zile reînnoite de dragostea Ta.

Sufletul mi se liniştise.Tăceam.
Doar inima mea încă mai vorbea cu Tine.
elena marin alexe

duminică, 15 februarie 2015

Nu-i uşor să urci



Să urci spre colinele albe
nu-i drumul atât de uşor,
mai cazi, te răneşti, câteodată
lumina se-ascunde sub nor.

Atunci crezi că nu mai poţi merge,
prin beznă n-ai cum să păşeşti,
aluneci mereu pe cărare,
te-ntrebi de mai poţi să iubeşti...

Te pleci la izvor cu speranţa
că apă vei bea din belşug,
dar iată, te-adapi doar cu lacrimi,
din zori până către amurg.

Nimic nu te-opreşte din cale,
nici rănile care te dor,
la piept strângi eterna dorinţă,
să-ţi fie traiul dulce zbor.

Citeşti într-o carte străveche,
că deşertăciune e tot,
pe dată-nţelegi rostul jertfei
şi-ngaimi într-o rugă: nu pot...

Priveşti înspre cer, cu mirare,
de ce nu se schimbă nimic?
şi râul de amărăciune
devine acerb inamic.

Degeaba aştepţi bucurie,
orice-ai încercat s-a topit
ca fulgul de nea, când e soare,
speranţele s-au năruit.

Te frângi în suspine şi glasul
se zbuciumă-n tine acum,
ai vrea să-ţi găseşti alinare,
puteri, să porneşti iar la drum.

De sus, Cineva te priveşte
şi mâna-ţi întinde la greu,
aşa că mai urci înc-o treaptă,
când prieten îţi e Dumnezeu.

În suflet se naşte nădejde
şi norul dispare uşor
tu uiţi de dureri şi de lacrimi
când fruntea ţi-o pleci, urci în zbor.

elena marin alexe

luni, 15 august 2011

Penitenţa o soluţie ?


Am urmărit ştirile tv. ale ultimilor zile si imaginile incă mă mai urmăresc...
Multi "pelerini" merg la mănăstiri îm speranţa curaţirii inimilor,spre a se închina, dar dincolo de spiritualul călătoriei, îşi cară cu ei lumescul, care devine grotesc, la un pas de mănăstire. Maşini scumpe, manele ascultate la maaxim, grătare încinse, ţipete, înjurături ţi îmbrânceli...urâte straie, de care "credincioţii" nu vor să se dezbare, nici pentru o zi măcar.
M-a frapat cel mai mult, dorinţa unora de penitenţă ad-hoc...Şi am văzut oameni bătrâni chinuindu-se pe coate şi genunchi, să înconjoare biserica, spre a le fi iertate păcatele, aşa cum declarau reporterilor.
Oare aceştia nu au auzit că : Domnul Isus Hristos, a murit în chinuri de nedescris, pentru păcatele întregii omeniri?
Jertfa Mântuitorului nu mai este suficientă?

- Atunci de ce a mai răbdat atât de mult şi de ce a trebuit să moară Domnul Domnilor Isus Hristos, când ar fi fost suficient să înconjurăm biserica de 3 ori, pe coate şi genunchi şi să ne ispaşim singuri pacatele?
De ce trebuie să aruncăm în derizoriu măretul har şi să dispreţuim dragostea lui Dumnezeu, care şi-a jertfit unicul Fiu, pentru-ca noi, doar crezând, sa avem viaţă veşnică?


adevarul.ro
Foto: adevarul.ro