FLACĂRĂ ERAU CUVINTELE

M-am sfătuit cu Tine,
până ce miezul obosit al nopţii
a adormit pe umărul meu,
în timp ce îmi alinta pleoapa suferindă a sufletului.

Ţi-am spus multe, Doamne, printre suspine
m-am destăinuit celui mai bun Prieten:
-Mi se risipesc puterile, nu mai găsesc plăcere
în efemerul din jur, contaminat de moarte la tot pasul
gândul mi se poticneşte ades
în tristeţea presărată în jurul meu
de o mână nevăzută, blestemată,
care uneori mă striveşete sub avalanşa răutăţii.

Ţi-am spus tot ce mă apăsa,
apoi am tăcut, căci gura Ta îmi vorbea.
Miere şi flacără erau cuvintele Tale, Doamne!
Sorbindu-le cu nesaţ, am prins curaj,
ochii mi s-au luminat o dată cu zorii
unei zile reînnoite de dragostea Ta.

Sufletul mi se liniştise.Tăceam.
Doar inima mea încă mai vorbea cu Tine.

elena marin alexe

Mă plouă cu gânduri

Mă plouă cu gânduri, mă duce
spre patria mea, spre liman,
îmi plec rugăciunea sub cruce,
acolo găsi-voi alean.
.
E toamnă, afară şi-n mine,
se scutură frunzele, cad,
azi picură stropii de lacrimi,
îmi umplu al inimii vad.

Cămara mi-e plină de toate,
dar inima mea s-a golit,
în ea a rămas dor de ceruri,
de Domnul meu, Bun şi iubit.

E toamnă, şi cerul, jeleşte,
creştinii sunt tot mai puţini,
e greu, drumu-i strâmt pe la cruce,
iar calea-i bătută cu spini.

Răbdarea-i pe ducă, se pierde,
nădejdea-i căzută şi zace,
iar dragostea-i stinsă, pe-alocuri,
grijile vin, nu-mi dau pace.

Mă plouă cu gânduri, mă doare,
ulei toarnă-n candela mea,
coboară Isuse la mine,
doar Tu toamna-mi vei lumina.

E toamnă, pe-altarul din mine,
cad stropi reci şi brumă mereu,
azi vreau să aprind foc, să ardă
doar dragostea lui Dumnezeu.

elena marin alexe

Hora gândurilor

Daca e vineri, Hai la plimbare la brat cu poezia!

Mă împiedic de trăirile
agăţate haotic
în adâncimile uneori reci,
alteori fierbinţi,
dar niciodată calde,
din mine.

Grijile s-au sfătuit
să mă înconjoare
precum şalul înfăşurat pe umeri,
într-o îmbrăţişare intimă,
atât de apropiată,
încât le simt pulsul dureros,
inconfundabil.
Deşi adunate la gura sobei,
încurajate de flăcările vii,
mâinile rămân reci
şi mă privesc
cu indiferenţă totală.
Inima îşi numără
bătăile până când
îmi dă fiori
de gheaţă.
Privirile agitate caută
răspuns printre rândurile
ascunse, deşi la vedere,
din Cartea Cărţilor.
În cui se agită
uitată de timp,
ca o slabă speranţă,
oglinda veche,
regăsită printre amintiri
ce pecetluiesc
un basm de demult..

Doar focul inimii
se mai prinde în hora gândurilor
tainice si mistuitoare.
Rugăciunea îşi croieşte drum
spre agonie,
până atinge culmea liniştii
şi strânge în braţe răspunsul
focului devenit sacru.

elena marin alexe-2012