Se afișează postările cu eticheta moment. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta moment. Afișați toate postările

miercuri, 9 noiembrie 2016

America, America


Da se poate spune, pe bună dreptate: America, ţara tuturor posibilităţilor
Asta s-a văzut şi mai bine,  acum când Donald Trump a fost ales de poporul american preşedinte pentru următorii ani. Nu pot spune că nu m-a mirat atitudinea evanghelicilor care l-au votat în masă. M-am întrebat cum au ales să facă asta? Trump a oripilat, a hărţuit şi a ofensat foarte grav femeile, spunând că el are tot dreptul să violeze deoarece este un vip şi om de afaceri, bogat... Apoi ameninţarea cu război nuclear, ura făţişă faţă de imigranţi, vulgaritatea şi duritatea discursurilor lui dar şi simpatia făţăşă arătată lui Putin. Deşi în discursurile lui a folosit un limbaj care nu putea fi redat, de cele mai multe ori, deşi a dus o viaţă dezordonată, imorală, a spart toate previziunile din presa americană şi mondială. A fost votat, a ieşit preşedintele celei mai  puternice şi influente naţiuni din lume. Putin s-a grăbit să-l felicite...
M-a surprins foarte plăcut discursul preşedintelui Hollande:
François Hollande l-a felicitat miercuri pe Donald Trump pentru victoria sa, "aşa cum e normal între doi şefi de state democratice", subliniind însă că alegerea republicanului la conducerea Statelor Unite "deschide o perioadă de incertitudine", relatează AFP.
Care vor fi urmările  alegerii americanilor rămâne de văzut. Cred că mult invidiatul şi lăudatul creştinism din USA, a cam luat-o la vale. E în cădere liberă. Americanii îşi merită preşedintele!
Dacă România va fi sau nu afectată de acest rezultat surprinzător, vom vedea. Să nu uităm că suntem la graniţă cu Ukraina. Un singur lucru mă face să nu am nici o temere: Dumnezeu este în control şi cu siguranţă asta a fost voia Lui,  pentru-că Biblia are dreptate. Lumea aceasta se apropie de un final dezastruos. E vremea potrivită să veghem, căci sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape.
Totul se întâmplă la vremea potrivită. Facă-se voia Domnului!

Oare să fie pură coincidenţă pentru America: 11-09 şi 9 -11 ?

PS.  Am să adaug mai jos părerea unui pastor pe care am găsit-o după ce am publicat postarea mea şi care m-a uluit pur şi simplu:
 Daniel Brânzei – Nu este treaba mea să-l susțin pe Donald Trump. Treaba mea este să fac tot ce pot ca să o împiedic pe doamna Clinton, împreună cu tot ceea ce reprezintă ea, pentru avansarea planului lui Antichrist pe planetă.(sic)
Doamne, Doamne ce aberaţie! Ştiu, Doamna Clinton nu este un înger, departe de mine acest gând,dar Trump  ce fel de om este? Cum poţi afirma că rugăciunile au decis votul în favoarea lui Trump?
Păi, oare poate cineva să oprească planul făcut de Dumnezeu? Adică ...Antihristul , venirea lui poate fi stopată de vreun om, vreo biserică, vreo naţiune? Pot oamenii să influenţeze voia lui Dumnezeu şi hotărârile Sale, ceva ce este proorocit de atâta vreme? Nici nu mai am cuvinte.
elena marin alexe

luni, 31 august 2015

Aniversare 63

Acum câteva zile,  am mai dat o filă în cartea vieţii mele. Mi-au fost aproape copiii de la Cluj, Lidia şi Sergiu Posteucă, cu nepoţeii, Alexandra, Emi şi Andreea, Simona şi Vlad Oneţ au venit şi ei din Bucureşti, iar lor li s-a adăugat Fiul meu Robert Alexe cu soţia Mary şi nepoţeii, Robert şi Miriam.


Curtea noastră a devenit parc de maşini...iar noaptea s-a luminat de veselie şi glasuri zglobii... Dumnezeu mi-a ascultat ruga şi mi-a dăruit momente de eternitate. Nici nu ştiu cum au trecut cele trei zile de bucurie.


Acum sunt încă sub portalul emoţiilor şi încă visez că am curtea plină. Doar liniştea deplină mă convinge că timpul s-a scurs şi a luat cu el momente minunate, dar mi-a lăsat deschisă o fereastră prin care vin amintirile....

elena marin alexe

miercuri, 3 septembrie 2014

Aştept ploile

 
 
Aştept ploile să vină
Sol de noapte la fereastră
Să mă legene pe braţe
Plâns de inimă albastră

Ropotind până spre ziuă
Murmur fără de oprire
La poveşti să stăm culcate
Taine curgă în neştire

Spre zori să deschid fereastra
Să dau soarele deoparte
Ploaia molcomă să plângă
Eu s-adorm citind o carte

Aştept ploile să vină
Să ne spunem dorurile
Toamna să ne regăsească
Să nu tragem storurile

Din copaci s-or cerne frunze
Vântul le-a purta departe
Aştept ploile să vină
Cu miros de gutui coapte

elena marin alexe

marți, 26 august 2014

62

Trece timpul meu, precum florile...toamna... Prin mila lui Dumnezeu...am 62 ani!
 Atât. Oricum nu-mi vine să cred...


elena marin alexe