64 sau Cum trec anii

      Peste câteva ore voi păşi într-un nou an de viaţă. Toate mulţumirile aş vrea să le depun la crucea Domnului meu, care mi-a fost alături până acum şi care va fi lângă mine până voi fi plecată de pe pământul acesta şi voi ajunge acasă!

elena marin alexe

Scrisoare deschisă către Ghiţa Ovidiu, Sf. Treime Galaţi

Încă aştept un răspuns de la dv.


Domnule Ovi



Cind ne-am văzut ultima oară în sept. 2004, într-o situaţie delicată pentru Betania, din Focşani ne-aţi spus aşa:
  -Peste un an vom vedea de partea cui este adevărul. Dacă lucrarea va lua amploare, înseamnă că eu am avut dreptate, dacă nu ...Se va vedea.

Am lăsat să treacă nu un an, ci 10 încheiaţi şi daţi-mi voie să vă întreb, acum, în 2015, dacă aveţi curajul răspunderii, privind în urmă, dar şi în prezent să spuneţi deschis, de partea cui a fost adevărul? Ştiţi, de ce s-a distrus aproare totul? Pentru-că aţi zidit pe nisip şi chiar pe nisipuri mişcătoare...Ştiţi bine la ce mă refer, domnule Ghiţă, Ovi! Nu v-a păsat prea mult. Aveaţi interese şi preferinţe proprii - Tonică, Luminiţa, Danţuş.
Cred că ştiţi ce viziune asupra vieţii are acum,discipolul dv. preferat, care se ocupa de catiheză, dar avea şi sarcina să frângă pâinea, Luminiţa Obreja, nu? Dacă nu ştiţi ceea ce mă cam îndoiesc intraţi pe pagina ei de facebook, să vedeţi cât de interesată este de orice, în afară de mântuirea ei, cum ar fi:  Studiul Conştiinţei Cuantice,
http://www.gammainstitute.ro/ro/blog/sas-curs-de-transformare-mentala-si-activare-sinelui-0
Cei ce am plecat de la Betania, destul de mulţi, într-o disperare, debusolaţi, alungaţi de faptul că aţi fost părtinitor faţă de aroganţa şi mitocănia unui om bolnav, ca Emanuel Tonică,  dispreţul, îmgâmfarea şi minciunile lui Iulian Danţuş, ori purtarea neruşinată a Luminiţei Obreja, şi-au găsit refugiu în Dumnezeu şi braţe primitoare, pline de adevărată dragoste şi sfiinţenie. Excepţie fac câtiva, cum ar fi, Lidia Stănchescu, Dănuţ de la Odobeşti şi soţia lui, Vali şi alţii,  care au rătăcit cărarea, s-au pierdut pe drum ... Dar nu cred că vă mai interesează.
Pe mine mă doare, încă, starea incertă a Betaniei şi sper că lucrurile vor lua o altă turnură, dacă se va ocupa de "ea" un  om cu har, cu MILĂ ŞI DRAGOSTE, dar şi responsabilitate în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu.
Aş vrea să vă întreb ceva:
- Nu vă mustră conştiinţa? Vă temeţi cât de cât de Dumnezeu, ca să vă cereţi iertare de la cei ce au avut de suferit din pricina  indolenţei a nevegherii şi a părtinirii de care aţi dat dovadă? Dacă nu aveţi, atunci mi-e milă de dv.

PS. Aş fi putut să dau detalii asupra celor întâmplate, dar le ştiţi dv. foarte bine.Aş putea să scriu un roman pe acest subiect, dar nu ar fi încurajator pentru sufletul cititorilor. 
E trist bilanţul. Dintr-un locaş plin, au rămas doar câţiva, atât cât să-i numeri pe degete. Sunteţi mulţumit acum? V-am văzut recent într-o fotografie. Constat, că aţi slăbit şi fizic… 

Aştept un răspuns, sincer, de la dv. Adresa mea - ellylena@yahoo.com

Elena Marin Alexe

Soră cu risipitorul

Sunt soră cu risipitorul
Pe-ntunecatele cărări.
Sau unde-si cerne apa norul
Prin toate cele patru zări.

Am rătăcit pe cheiuri moarte,
Cu viaţa am făcut negoţ
De dimineaţă până-n noapte,
Am stat alăturea de-un hoţ.

Mi-am cheltuit în van averea
Fără să-mi pese de.al meu trai,
Nesocotindu-I planul, vrerea,
Mi-am murdărit frumosul strai.

M-am afundat în întuneric,
Cu mine am făcut rabat,
Nu mai zăream nimic feeric
Pe meandrele unde-am umblat.

Amarul mi se părea dulce
Şi patima mă-ncovoia,
Durerea nu voia să plece
Căci răul o înlănţuia

De inima-mi cu-n verşunare,
Iar eu simţeam că nu mai pot,
Prea ostenită de-alergare
Mă-mpleticeam într-un complot.

M-ademenea amăgitorul,
Mereu confuză îl urmam,
Cu umbra mă-nsoţeam şi norul,
Nimic în jur nu mai vedeam.

Am irosit comori de suflet,
S-a frânt în mine ce-a fost bun,
Talent, speranţă-n al meu umblet,
Gândeam doar cum să mă răzbun.

Si valul mă purta departe
De viaţă şi de Dumnezeu,
Dar m-a oprit din drum o carte
Şi-am înţeles cine sunt eu, 

Abia când am citit că viaţa
Mi-a mântuit prin sânge sfânt,
Că El  e veşnic dimineaţa
Ce a învins chiar din mormânt.

Am alungat frica de moarte
Când am privit spre Golgota,
Am evadat din lunga noapte
Şi am primit iertarea Sa.

Şi, iată cum mi-a fost răsplata,
Din clipa-n care L-am iubit,
Pe nume m-a strigat chiar Tata,
De-atunci nu ne-am mai despărţit.

elena marin alexe

Talharul

[Fragment]     Costache Ioanid


Si tarziu, cand Paradisul s-a inchis cu-n vuet lin,
printre stele, catre poarta, vine-ncet un biet strain.
Ochii lui sunt plini de frica. Paru-n frunte. Fata supta.
Peste trupul plin de sange, poarta o camasa rupta.
- Ce vrei tu?Ii spuse unul dintre ingerii strajeri.
Cine esti? Il mai intreaba, iscodind cu ochi severi.
-Eu?...raspunse-ncet strainul coplesit de un oftat,
Sunt un ticalos din lume...Nu stiu sa fi fost pacat,
sa nu-l fi facut in viata. Am ucis. Am jefuit.
De copil m-a prins o vraja de pacat si de cutit.
Ma tineam ascuns in pesteri si pandeam pe cei bogati.
Sangele curgea ca apa. Apoi galbenii pradati,
mi-i luau toti carciumarii si femeile pierdute.
Si cadeam in zori pe-o vale intre brusturi si cucute.
La altare n-am dus jertfa nici o mierla de cand sunt.
N-am stiut de rugaciune. N-am avut nimica sfant.
O putere, un balaur, imi da branci sa beau  sa prad...
-Vai, destul...vorbi strajerul. Locul tau e-acolo-n iad.
Si cu mina lui intinsa, i-arata in jos sub cer,
intr-o gura de-ntuneric, flacari vii intr-un crater.

Se uita-ngrozit strainul.Iar apoi incet sopti:
- Da ...acolo. Dar asculta. Inainte de-a muri,
osandit fiind la moartea , cea mai grea, mai blestemata,
tintuit pe lemnul crucii, am vazut, hulit de gloata,
Un profet murind alaturi. Ba... mai mult  ca un profet!
Nu era un om din lume.Ci sub fruntea de namet,
Ii plutea in ochi o pace...si-o dumnezeire-n grai.
El mi-a spus privindu-mi fata: Azi vei fi cu mine-n Rai!
Si acum ...o intrebare...un cuvant mai am de spus:
Daca tot ce vad e raiul, nu-i pe-aici acel Isus?...
- O! Isus? E aici, in slava...tot ce vezi Ii apartine.
Dar de ce-ti acoperi fata hohotind? Sau plangi straine
-Rogu-te, o vorba numai...Nu stiu cum sa-mi spun amarul...

Daca e Isus aicea...spune-I c-a venit talharul.
-Vino!...Poarta e deschisa...Domnul Ii vorbeste-n prag.
Il priveste lung talharul. Pasii inapoi se trag...
E Isus acest arhanghel in vesminte sclipitoare?
Parul...Nu-i al Lui. Nici braul. Nici camasa de ninsoare.
Dar...privirea blanda...Ochii. El e! Si-a cazut gramada.
Cum? Dar cine il ridica? Ochii lui nu pot sa creada.
-Doamne, sunt murdar,,,,si0n zdrente, Sunt...
si-si franse vorba-ndinti.
-Eu...in haine de lumina? Eu, talharul printre sfinti?

Si luandu-l bland cu Sine stralucitul Voievod,
langa tron ducandu-l zise; " El Mi-a fost intaiul rod!"


                             *

Si acum sa stie-orcine : Unde a intrat talharul,
nu-i pe lume om sa creada si sa nu-I primeasca Harul!
Nu-i pacat pe care Domnul nu si-a pus fagaduinta.
Unul singur nu se iarta niciodata: Necredinta!


Aceasta capodopera a poetului Ioanid, este dedicatie din partea mea pentru toti cititorii mei din virtual.Nu am postat-o pe toata caci e foarte lunga, dar merita  sa cititi acest fragment, credeti-ma.
ISUS e Viu!... si asteapta sa credem in jertfa Lui de ispasire, asa cum a crezut si unul din talharii cu care a impartit supliciul pe Golgota si a ajuns sa mosteneasca Raiul.

Hristos a inviat! E viu in veci de veci!