Focul este efemer...

în memoriam C.H. 1 Martie

 

Te-am vâzut depărtându-te de lumină
şi m-au înecat lacrimile
Am răscolit jăratecul
până am ţipat de durere
şi ochii mi-au căutat răsăritul din zori
Acolo mi-am sprijinit fruntea
obosită de iureşul vieţii
Degetele mă dureau groaznic
când s-au cufundat în fântâna lacrimilor
O sete nepotolită de ani mă ardea cumplit
dar mi-am amintit o zi când s-a despicat stânca
apa cristalină mi-a fost balsam
trandafirul alb nu s-a mai vestejit
şi cu ochii deschişi spre zări
şoptind adio etern
am închis cartea cu zile şi nopţi
retrăite aievea cândva
pe sub genele timpului

Focul este efemer
Doar apa are pecetea veşniciei

elena marin alexe-martie 2015

Amintiri într-o toamnă târzie

Acasă la Fălticeni - ulei pe pânză - elena marin alexe

Ascult suspinul toamnei şi-aştept cu nerăbdare
Odihna lângă sobă Crăciunul cu ninsoare
Şi flori să-mi încrusteze ferestrele în noapte
Lângă-o cafea fierbinte să rătăcesc departe

Pe lângă uşă vântul iar trece supăratul
Eu îi ascult vuirea şi-mi ostoiesc oftatul
Pe orologiul vechi mi-alunecă privirile
Inima se deschide să intre amintirile

Copilăria-n poartă a prins din nou să bată
În braţele ei calde mă simt ca altădată
Când aşteptam pe uliţi lumina să se-aprindă
În noaptea de Crăciun să mergem la colindă

Acum e neagră noaptea ca smoala ce-i topită
O amintire veche mă-nvăluie-n ispită
La masa încărcată brăduţul luminează
Colinda lin se-aude mă binecuvântează

elena marin alexe

Martie

Doresc, tuturor celor care vor păşi aici, o primăvară frumoasă la propriu, dar şi cu reflexe pe suflet!

Dumnezeu să vă binecuvânteze, cu bucurii dragii mei prieteni!

La răspântii..

Te-am căutat
multă vreme,
ascultându-mi şoaptele inimii,
zăbovind
la toate răspântiile
timp de o viaţă,
până când într-o zi
ceasul s-a oprit,
zdrobit
de osteneala zadarnică,
dându-şi minutarele peste cap
în bătaie de joc
şi toate drumurile s-au închis..
Eram
plină de toamnă
galbenă,
pustiitor de tristă,
Doamne..
Pe langă inima mea
curgea mustul aromat,
stors din vâlvătaia viilor,
care îngenunchiate
plângeau în pumni deşertăciunea
lumii.
Mi-au trebuit
braţe de răbdare
să deschid cel mai îngust drum,
apoi pe celelalte,
unul după altul.
Acum
răspântiile drumurilor noastre
aşteaptă în Lumină.

- Pe aici se poate trece!

elena marin alexe- oct. 2012