Se afișează postările cu eticheta final. primăvară. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta final. primăvară. Afișați toate postările

sâmbătă, 20 mai 2017

N-AM TIMP



N-am timp, să mai privesc în lume,
la cei din jurul meu, nu vreau,
de ce să împletesc miraje,
de ce din drum să mă opresc?

N-am timp, căci zilele sunt scurte,
aleargă iute și rămân
atâtea fapte nefăcute,
iar eu să stau, să ațipesc?

N-am timp, căci ziua minunată
va reveni când nu m-aștept,
Îl simt pe Isus cum revine,
îmi bate inima în piept.

N-am timp și nici nu vreau risipă
cu vremea ce mi-a mai rămas,
mai bine alerg la rugăciune
pân-am s-aud sfântul Lui glas.

N-am timp, decât să spun la oameni
că Domnul vine în curând,
atunci va scoate la lumină
faptele noastre rând pe rând.

N-am timp, decât pentru iubire,
chiar pentru cei ce mă urăsc,
voi împlini voința sfântă,
din Dragoste să izvorăsc!

elena marin alexe

joi, 5 martie 2015

Focul este efemer...


în memoriam C.H. 1 Martie
 
Te-am vâzut depărtându-te de lumină
şi m-au înecat lacrimile
Am răscolit jăratecul
până am ţipat de durere
şi ochii mi-au căutat răsăritul din zori
Acolo mi-am sprijinit fruntea
obosită de iureşul vieţii
Degetele mă dureau groaznic
când s-au cufundat în fântâna lacrimilor
O sete nepotolită de ani mă ardea cumplit
dar mi-am amintit o zi când s-a despicat stânca
apa cristalină mi-a fost balsam
trandafirul alb nu s-a mai vestejit
şi cu ochii deschişi spre zări
şoptind adio etern
am închis cartea cu zile şi nopţi
retrăite aievea cândva
pe sub genele timpului

Focul este efemer
Doar apa are pecetea veşniciei

elena marin alexe-martie 2015

luni, 15 aprilie 2013

15 Aprilie

       Azi se împlinesc 101 ani de la celebra tragedie a scufundării Titanicului. Privind secvenţele am simţit efemerul în toată "splendoarea" lui. Suntem atât de "uşor de ucis" avem o  existenţă  fragiă...Uităm, adeseori, ce trecătoare este clipa şi dăm cu piciorul binelui alegând să strângem răul în braţe într-un gest inexplicabil. Am urmărit secvenţele şi parcă mii de fire nevăzute s-au împletit să unească dramele, zilnic ascunse. ale oamenilor cu marea tragedie de neuitat îngăduită de Dumnezeu în braţele ucigătoare ale Atlanticului.

15 Aprilie, va fi o zi specială  pentru mine.... mult timp de aici înainte. Mă doare sufletul. M-am despărţit de cineva tare drag. 
Dar la anul pe 15 Aprilie lumea va marca doar 102 ani de la scufundarea Titanicului. Eu voi îmbrăţişa amintiri...



duminică, 28 februarie 2010

Zâna Ghiocel


Dis de dimineaţă, adunandu-şi ultimile puteri nevăzute cu care era înzestrată, Zâna Ghiocel şi-a ridicat fruntea şi s-a scuturat de urmele fulgilor care se adapostiseră pe lungile ei gene verzui, gingaşe. Azi e hotărâtă să lupte pe faţă  contra "babei Dochia" şi acoliţilor ei: frigul vântul, zăpada. Ridică zâmbetul diafan spre întâia rază de soare, salutand-o discret din vârful buzelor tremurătoare şi asteptă tăcută răspunsul frumosului astru.
Zărind-o, soarele îşi plecă şi mai mult buchetul de raze fierbinţi într-o îmbrăţişare, cotropind  zâna, ocrotitor, şoptindu-i: nu-ţi fie frică, de azi voi fi aici lângă tine, curaj! Zâna Ghiocel îl privi uimită, preţ de o clipă, şi înţelese pe dată, când soarele victorios puse stăpânire pe cer, alungând şi ultima rămăţiţă de nor. Era fericiă. De azi ghioceii vor duce mesajul primăverii peste tot, scuturând clopoţeii de ultimii fulgi adormiţi.

Acest moment intim despre vestitorii primăverii, l-am aşezat aici spre a saluta toţi prietenii mei şi cu acest prilej vă doresc: Bun venit, într-o nouă primăvară! Să lăsăm bucuria să ne pecetluiască inima, cu iubire din Iubirea divină a lui Dumnezeu şi să mai dam o şansă speranţei, care ne face cu mâna ...

elena marin alexe