Despre har cu pastorul Daniel Cocar

Sunt atîția creștini care se „zbenguie și desfată” în răzbunarea, dreptatea și mînia lui Dumnezeu. Ei sunt consumatori ai plăcerii de-a vedea aplicată pedeapsa lui Dumnezeu asupra altora (nu asupra lor). Sunt focalizați pe pedeapsă și dreptate și numai despre ea ar vorbi. Fața lor se îmbujorează doar atunci cînd aud că cineva a fost „pedepsit” de Dumnezeu. Ei vor doar dreptate și răzbunare, foc, pucioasă și iad, uitînd că dacă Domnul s-ar comporta după cum ar vrea ei, primii care ar ajunge în iad și ar avea parte de răzbunarea lui Dumnezeu, ar fi tocmai … ei
.
Ar păți ca sora Marta (Luca 10:38-42), care ar fi așteptat ca Maria să fie mustrată de Isus, dar cînd colo, tocmai ea, (imaginați-vă), a fost mustrată de Domnul!
Noi însă să fim ca Domnul Isus și să ne concentrăm pe ceea ce Domnul se concentrează: pe Bunătatea lui Dumnezeu. Să ne concentrăm pe vindecare, pe ridicare, pe încurajare, pe eliberare, pe restaurare și pe … salvare. 

Vă invit în Atelierul de reparat oameni :
https://cocardaniel.wordpress.com/2017/01/28/harul-teologia-omiterii/ 

  Deseori mă furişez  în Atelierul de reparat oameni, blogul lui Daniel Cocar, să mai sorb o gură de aer proaspăt. Îl ştiu de prin 2000, de când păstorea biserica Golgota din oraşul de pe Bega. M-a uimit faptul că biserica era arhiplină şi dimineaţa se ţineau două servicii ca să poată intra toţi membri, biserica fiind neîncăpătoare.   
-Bine aţi venit la Golgota, aşa eram întâmpinaţi duminica dimineaţă de pastorul  Cocar, care ne zâmbea şi ne vorbea într-un limbaj uman şi duhovnicesc fără ...coada limbii de lemn atât de uzitată de majoritatea .. Pe fundalul bisericii trona o cruce mare pe care era depus steagul României. Mi-a plăcut mult asta. Era ca o chemare la pocăinţă a întregii ţări. La rugăciune se aprindea focul Duhului sfânt şi pentru prima dată într-o biserică baptistă am auzit Aleluia... S-a luptat mult să mărească spaţiul bisericii şi ...după atâta trudă, când totul a fost realizat, conducerea cultului l-a mazilit invocând o vină mai veche. Eh, ce să spun...decât că Dumnezeu să-i ierte pe cei care se consideră fără păcat.
Acum îi urmăresc cu mare interes blogul şi azi m-am gândit să vi-l împărtăşesc ca să vă înfruptaţi  şi voi prieteni din slova biblică explicată de Daniel Cocar, pe înţelesul tuturor.

elena marin alexe

O nuntă binecuvântată

Duminică 22 mai am petrecut momente de neuitat, la nunta Lidiei şi a lui Iulian Hârtie. Vremea a fost frumoasă, ca şi mirii, Dumnezeu a fost prezent, aşa că pot spune: a fost o nuntă reuşită.

Ei au fost mirii: Lidia şi Iulian Hârtie!

Locaţia salonului romantică...

Oficializarea cununiei religioase cu binecuvântarea mirilor.

Moment de suflet cu Lidia, frumoasa mireasă!

Fără cuvinte...

La masă alături de Pastorul meu, Eugen Dan şi soţia, Mariana

Cu Didina şi Cornel Androne.

 

Azi când ne-am adunat cu toţii

La celebrarea nunţii voastre

Urarea mea este aceasta:

Fiţi fericiţi, trăind în pace!

Dumnezeu să vă binecuvânteze, dragii mei, dragi!

Fără Adrian Păunescu

A mai trecut încă un an, fără Adrian Păunescu. 5.Nov. are o aromă aparte de poezie trecută prin suflet...
Mi-e dor de Poet, de francheţea sa, de sinceritatea sa, de talentul real de scriitor. Hai să ne amintim de el, citindu-i versurile.

CINE ARE PĂRINŢI  în memoriam A.P.

Cine are părinti, pe pământ nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti.

Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părintii acestia ce oftează mereu.

Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni
Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prăsilă de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinti, pe pământ nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinti, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinti? Mai au dânsii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orăsel, într-o zare de sat,
Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are părinti, încă nu e pierdut,
Cine are părinti are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simti si ei stiu că-i asa
Si se uită la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe constiintă povara acestui apus
Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Că povară suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce încă nu e potop pe cuprins,
Desi plouă mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care părinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns. 

 

A.P.

 

Parcul lui Pazvante...

Minunui ale omului, aşa cum îl numeşte însuşi Pazvante, un tip foarte controversat, pe numele său adevărat, Vasile Dănăilă .
Un veritabil Colţ de Rai, unde poţi admira: flori de mină, muzeu de mineralogie, trandafiri şi sute de specii, de arbuşti, păsări exotice, veveriţe, broaşte ţestoase şi diverse roci, toate într-o armonie perfectă cu natura din jur, parcă anume ca să încânte ochiul.

Da, aţi ghicit, este vorba de principala atracţie a oraşului Tecuci, din judetul Galaţi, Parcul Central.
Cunoscut tuturor drept "Parcul lui Pazvante, a fost concesionat acestui om
de afaceri, în urmă cu nouă ani, şi de atunci gradina a devenit raiul pe pământ.

"În viaţă am dat şi am luat pumni. E foarte plăcut să primeşti! Sunt «ober-golan»! În lumea străzii, doctoratul se numeşte «oberat»"-  Am plecat dintre şmecheri şi m-am întors printre oameni!" se autoidentifica, Pazvante.
Sute de tecuceni, dar şi locuitori din alte zone, vin să admire zilnic,
"Parcul lui Pazvante?. Cei peste 400 de papagali de mari dimensiuni,
dar şi alte vieţuitoare, atrag anual vizitatori în micul oraşel de provincie.
Omul de afaceri a amenajat parcul pentru a reaminti concetăţenilor săi, ca omenirea are o legătura strânsă cu natura.
Am postat doar câteva imagini, dar frumuseţea de acolo merită văzută pe viu!

elena marin alexe