Un om și-o floare

E iarnă, vântul viscolește
În suflet zâmbetul îngheață,
Biet trandafir, cândva iubire,
Jelește dis de dimineață.

Zvârlit de-o mână în zăpadă,
Tânjește după-un strop de soare,
Îl seacă o durere surdă,
Vântul îl mușcă cu ardoare.

De ce, se-ntreabă cu tristețe,
Sub neaua albă, îngâmfată,
Îi este dat să zacă singur,
Ah, unde- i vara minunată?

La fel și omul, se jelește,
Când timpu-i cerne alb în plete,
Se simte părăsit si singur,
Uitat de toți fără regrete.

Dar îi rămâne o nădejde,
Ce nimeni nu i-o poate smulge,
Cu el pân' la sfârșit e Domnul
Și lacrima cu milă-i șterge.

Un om și- o floare într- o iarnă,
La fel de încercați de soartă,
Dar omul cere ajutorul,
Iar Dumnezeu grija îi poartă.

El este Tatăl, plin de milă,
Îndurător cum nimeni nu-i,
El te ridică din țărână,
Te mângâie cu glasul Lui.

-Lasă tristețea te ridică,
Și către cer mai des privește,
La cruce a suferit blestemul,
Acel ce veșnic te iubește.


elena marin  alexe

Puzzle

 

De ce sunt in lume atâtea dureri,

De ce lumea pare mai rea azi, ca ieri?

 

Răspunsul e simplu, el este de sus,

S-apropie vremea să vină Isus!

 

De ce tot mai stingheri si-n suflet pustii,

Când lângă noi zburdă minuni de copii?

 

În noi se strecoară frustrări și dureri,

Viclene, tăioase, ne golesc de puteri.

 

E cernerea Lui, Stăpânul etern,

Ne vrea pentru ceruri, nu pentru infern.

 

Azi râdem, sau plângem, de parcă n-am ști

Că totu-i vremelnic, în curând n-om mai fi.

 

E viața un puzzle, dificil de făcut,

Mereu întâlnim greutăți de trecut...

 

Dar pace aflăm doar când stăm, pe genunchi,

Când rugile noastre se prind în mănunchi.

 

Hai, tot ce ne-apasă, să-i spunem mereu,

"El poate să schimbe" El e Dumnezeu!

 

elena marin alexe

Prietenia floare rară

     

S-a măcinat mult pe această temă și nu știu dacă ce am eu de spus mai poate adăuga ceva.
Când spun prietenie, nu mă refer la prieteniile virtuale, sau diversele amiciții, care poartă amprenta dragostei lui Dumnezeu. O prietenă sau prieten "te înțelege din ochi" cum se mai spune, râde cu tine, plânge cu tine, suferă cu tine.
Prietenia, această floare rară, sublimă și unică în felul ei, trebuie ocrotită, atunci când ai fericirea s-o descoperi, ține-o strâns, nu îi mai da drumul din mână.
Pe parcursul anilor care au cernut peste mine, am avut trei prietene adevărate. O ucraineancă, cu care mi-am petrecut copilăria si deși nu ne-am văzut de mulți ani, stiu că prietenia noastră s-a păstrat intactă, căci atunci când vorbim simțim emoție profundă. Am mai avut prietenă o româncă, cu care am visat si ne-am făcut planuri de viitor în adolescență și mare parte a tinereții. Din nefericire a plecat din această lume, anul care a trecut și dupa ea am plâns mult. Cea de a treia prietenă pe care o prețuiesc, este cea de acum, la maturitate, pe care din nefericire o văd mai rar deoarece nu este în țară, dar chiar de departe o simt ca fiind foarte aproape.

Ce am înțeles din aceste trei mari prietenii? Sinceritatea, puterea de a ierta, sacrificiul fără prea multe vorbe, încrederea, respectul reciproc, cinstea fără lingușeală. Așa se manifestă prietenia. O veche zicală spune:
Prietenul la nevoie se cunoaște!
Un prieten nu te trădează indiferent de situație.
Amintiți-vă de prietenia regelui David cu fiul lui Saul, tânarul Ionatan. Așa trebuie sa fie o prietenie.
Unele prietenii sunt din interes, temporare, care vin și pleacă, altele sunt de conjunctură, pe un timp anume. Unele îți lasă răni adânci...

Dacă întâlniți prietenia adevărată, aveți grijă și puneți-o sub lacăt in adâncul inimii. Este o comoară neprețuită!

elena marin alexe

De iarnă

 

Decembrie 2020

Iarnă unde-i strălucirea,
Așteptată cu speranță,
În haină de sărăcie ,
Ții zăpada la distanță.

Bucuria sărbătorii
Stă întemnițată-n gânduri,
Peste tot e trist și plouă,
Veștile plâng printre rânduri.

Doamne, spre pământ privește,
Omul merge spre pieire,
Sfarmă răul și durerea
Vino Tu, Tu ești Iubire.

Cerne din văzduh lumină,
Bucurie, vindecare,
Să uităm molima urii,
Tu ești Medicul cel Mare.

Așteptăm să ningă iară,
Cu fulgi mari, florile dalbe,
Mii de stele de zăpadă,
Să la împletim în salbe.

Într-o noapte liniștită,
Cu miresme de colindă,
Întristările să fugă,
Bucurii să ne cuprindă.

Iarna gândurilor mele,
Stă pândind pe la ferestre,
Inima-mi tristă vioară,
Urcă ruga sus pe creste.

elena marin alexe

 

Străjerii

 

 

Stă frunza gata de plecare

Pe ramul trist, bătut de vânt,

Iar straiul ei, dulcele galben,

E răstignit pân' la pământ.

E-aproape timpul, toamna plânge

Cu lacrimi de gutuie coaptă,

Pe-ntinse dealuri, via strânge

În braţe veştede, o şoaptă.

Nu mai e timp pentru regrete,

Când iarna vieţii bate-n poartă,

Tu ţi-ai sorbit anii cu sete,

Crezându-te stăpân pe soartă.

Acum, cu crengile uscate,

Ca un copac golit de frunze,

Te înfiori, te temi de moarte,

Sub adierile ursuze.

Suspini, mai des ca niciodată,

Şi parcă n-ai nimic a spune,

Mintea şi mâna ţi-e înceată,

Dar tot mai speri într-o minune.

Strajerii vin şi-ti aduc veste,

Tu îi ignori, iarna-i departe...

Viaţa veşnică-i poveste,

Nu crezi deloc ce scrie-n Carte.

De vrei s-accepţi că veşnicia

E pregătită pentru tine,

Ai s-o petreci acolo, unde

Te-ai pregătit să-ţi fie bine.

elena marin alexe

Doar eu sunt trează

 

Se vaită-n furtună nucul, zadarnic ,

lovesc ploi în crengile mute,

s-ar plânge de vremea ce urlă la el,

dar cine-ar mai vrea să-l asculte.

Golaș, fără rod, spre ceruri privește,

e-atât de aproape de moarte,

sub el nu s-oprește nici urmă de om,

e-un maldăr de ramuri uscate.

Cândva a fost falnic cu rod încărcat,

Ce mulți au tânjit după umbră,

Dar vremea-i s-a dus e veștedă frunza,

ce tristă-i coroana, ce sumbră.

Vântul izbește, cad frunzele toate,

sărman si singur, geme tăcut,

plouă, e frig, urlă câinii în noapte,

doar eu sunt trează, plâng și-l ascult.

elena marin alexe

AI PLECAT

 

Ai plecat Țucule, dragul meu.Deși a trecut o lunp de la despărțirea noastră, nu îmi regăsesc deloc cuvintele, de parcă s-au șters din memorie. Te văd doar pe tine cum erai: plin de dragoste, gentil, oferind ajutor, gata de sacrificiu...

Am fost o soție fericită, alintată, iubită. nu știu cum va fi singurătatea ...dar știu că nu pot să te uit vreodată. Mai știu că ai plecat spre țara promisă de Domnul nostru iubit, Isus Hristos. Cândva ne vom revedea în slava lui Dumnezeu, unde nu mai sunt dureri, suferințe, lacrimi....

elena marin alexe

Vreme

Vreme

Ce dor mi-e de tine,
Copilă pribeagă,
Prin timp m-aș ascunde,
Dar vremea mă leagă.

În fire albastre
Din zile-mpletite,
Sau nopți visătoare
Prin văi adormite,

Mă uit în oglindă,
Mirarea mă frânge,
Prin firele albe
Speranța se stinge.

Doar visul mai cheamă
Trăiri de poveste,
În noaptea senină,
Pe pajiști celeste.

Sub stelele dalbe
Se culcă piciorul,
Când luna bătrână
Își toarce fuiorul.

Se-nchide fereastra,
Adoarme și cerul,
Oglinda se mișcă,
Se sparge misterul.

În conul de umbră
Atins de-ntuneric,
Apare un înger
Cu chipul feeric.

Îmi mângâie fruntea
Cu degete fine,
-Te culcă-mi șoptește,
Eu sunt lângă tine.

N-ai teamă, căci vremea
Creată-i de Tata,
De vrei veșnicia,
Ascultă-L, fii gata!

elena marin alexe

 

Aștept

De mă-ntrebi ce mai sper,

într-o lume ce moare,

îți voi spune curat,

Alt pământ și alt soare.

 

Unde nu este plâns,

Boli tristețe și moarte,

Alintată de timp,

Fără gânduri deșarte.

 

Încă sper să ajung,

Să găsesc armonia,

Pe amurg să adorm,

Povestind bucuria.

 

 

 

elena marin alexe

Bocet

Bocet

Unde ți- e înfumurarea

Chip de lut nesăbuit,

Fața ta e împietrită,

Glasul tău a amuțit.

Unde-s frazele nebune

Care te- mpopoțonau,

Te credea- i cel mai de seamă,

Sforile-n sus te trăgeau.

Omule sortit pieirii,

Fiindcă nu ai ascultat,

Ai fost aruncat în lume

Din Edenul minunat.

Dar nu ți-ai oprit mândria,

Tot te crezi un "cineva"

Parc-ai fi tu centrul lumii,

Parcă poti opri ceva...

Esti un peregrin, străine

Treci purtat ca frunza- n vânt,

Când apar furtuni în viață,

Te răstoarnă la pământ.

Te-nfiori, te rogi, IL cauți

Vrei să-ți vină-n ajutor,

Simți că Dumnezeu mai poate,

Doar cu El ai viitor.

Bocetul ți se aude

Din amurg și până- n zori,

Nu mai poți zâmbi spre soare,

Nu mai poți privi spre flori.

Recunoaște- ți azi micimea,

Chiar nu poți să faci nimic,

Molima e uriașă,

Iar tu ești atât de mic.

Omule, dă-ți seama bine,

Cine ești și ce dorești,

Căci deasupra ta domnește,

Domnul cetelor cerești,

Omenirea azi e- un bocet,

Despre moarte și necaz

Roagă- L astăzi să te ierte,

Schimbă iute-al tău macaz.

Cel Ce-I Alfa și Omega,

Creator a tot ce-i viu,

Te așteaptă, Lui te- nchină,

Până nu e prea târziu.

 

elena marin alexe

2020

Se aud pașii Noului An. Peste câteva ore va păși în viața noastră. Fiecare dintre noi îl va întâmpina cum și-a propus.
Eu am ales să-i mulțumesc lui Dumnezeu, pentru toate lucrurile, pentru ocrotirea Lui, pentru-că mi-a fost alături, la greu și la bine în tot acest an, 2019 care se grăbește să plece...și să îl rog să îmi rămână Prieten bun, Medic, Ocrotitor, Mântuitor, Călăuză și pe mai departe.

Pentru voi, toți prietenii din lista mea am o urare.
Dumnezeu să vă binecuvânteze cu sănătate, pace și bucurii!

elena marin alexe

Arome pierdute, amintiri regăsite

Prima tavă așteaptă să intre la cuptor. O privesc și parcă intru într-o lume de mult apusă. Au trecut o grămadă de ani de atunci.

Mă văd pășind pe străzile cu arome pierdute ale micului orășel Fălticeni. Gândul își deschide larg aripile, aromele sărbătorilor mă năpădesc cu mii de brațe, scoțând la lumină clipe ce s-au pierdut printre zile și nopți, săptămâni, luni și ani obosiți.

Sunt tare emoționată, prinsă de mâna ocrotitoare a tăticulu meu, dând cu tifla puiului de ger aștept să colind pe la vecini și pe la cei dragi dintre rudele care locuiesc pe aproape. Obrajii aproape că imi iau foc, dar nu mă plâng.

La primul geam unde poposim mi se înmoaie glasul, lovit mișelește de aromele cozonacilor abia scoși din tăvi.

Eii, ce mai arome…Cu mâna pe inimă pot spune că nicăieri nu am gustat așa bunătate de cozonac. Ușa se deschide și tanti Filareta, roșie în obraji, cu părul strâns într-un batic înflorat, îmi întinde o farfurioară cu câteva felii de cozonac din care ies încă aburi care îmi gâdilă năsucul înghețat. Mușc lacomă…e tare bun. În pragul ușii apare și tanti Florica cu o farfurie plină cu mere și nuci, iar în mijloc o portocală care parcă îmi face cu ochiul.

.

– Lenută, dragă, hai ia, mă îmbie și îmi îndeasă fructele în trăistuța mea. Aproape că strig:

– La Mulți Ani, dar când să plec, o mână mă oprește cu duioșie. E nenea Ghițucă. Mă pupă pe obraz, imi strecoară în palmă o hârtie de o sută și îmi spune:

– Să crești mare Leanușca!

Pornim mai departe de data asta alături si de verișoara Paula.

Tăticul ne ține de mână pe amândouă. Ca două căprioare sprintene, săltăm de pe un picior pe altul. Până la următoarea casă repetăm colindele:

– O ce veste minunată,

La Betleem ni s-arată…

.

– Trei păstori se întâlniră…

Și așa se sfătuiră…

.

– Florile dalbe….

Casele ne ies în întâmpinare cu ochiuri luminoase de parcă ne-ar aștepta cu bucurie colindul spre slava Domnului.

.

Anii au trecut în fugă, acum zadarnic mă străduiesc să regăsesc mirajul acelor vremuri, pur și aromat, colindele, care mi-au împodobit copilaria dar…

.

– Doamne, unde s-or fi rătăcit aromele de altădată? Emoțiile, bucuria…

Dar de ce să mă plâng? Închid ochii și retrăiesc clipele…

Bine că au rămas amintirile care mă copleșesc în preajma sărbătorilor.

Îmi acopăr cu ele sufletul și mă încălzesc cât pentru o copilărie regăsită...

 

elena marin alexe

–

ZIUA DE MÂINE

Ziua de mâine nu-i a mea,

Tu ții în palme destinul meu

Îngrijorarea n-are sens,

Căci mă conduce ochiul Tău.

Sunt clipe-n care lacrimi curg,

Obrazu-n taină îmi brăzdează,

Mă simt sfârșită, fără vlagă,

În mine inima oftează.

Când nu mai văd în jurul meu,

Se-ascunde cerul vieții-n ceață,

Abia mă mai ridic de jos,

Nu-ți aud vocea, cu dulceață.

Dar încă sper, fiindcă știu

Promisiunea Ta, Divine,

Cât voi trăi pe-acest pământ,

Vei fi alăturea de mine.

Sunt scrisă-n palma Ta Isuse,

Nimic și nimeni, niciodată,

Oricât de mult s-ar strădui,

Nu va putea să ne despartă.

Cuvântul Tău e Da și-Amin,

Voi crede asta cu tărie,

Sufletul meu s-a potolit,

Căci voi trăi în veșnicie.

Ziua de mâine nu-i a mea,

De-aceea azi te rog Isuse,

M-ajută să țin drumul drept,

Spre fericirile nespuse.

elena marin alexe

Nu te teme

Orice-ar veni asupră-ţi, nu te teme,
În dreptul tău stă sângele Meu, sfânt.
Te ocrotesc, n-ai grijă-n orice vreme,
Rămâi în ascultare de cuvânt.

De-ar bate peste tine vânturi aspre,
Nu te vor smulge, nu te vor zdrobi,
Căci în peregrinarea ta prin viaţă
Cu dragoste alăturea-ţi voi fi!

Aşa mi-ai spus, Isuse, cu blândeţe,
În palma Ta din nou m-ai aşezat,
Pe inimă m-ai uns cu pace sfântă
Şi-apoi spre zări albastre m-ai purtat.

O clipă-am poposit sub vechea cruce
Îngenunchind, iertare Ţi-am cerut,
Am revăzut crucificarea Doamne
Şi rănile-Ţi deschise m-au durut.

Te-am întrebat: Ce merit am eu oare,
De ce mă porţi pe braţe tot mereu?
Cum aş putea să-Ti răsplătesc iubirea
Şi tot ce-Ai suferit în locul meu?

Putere nu mai am ca să Te laud,
Vigoarea mea e-un abur dus de vânt,
Mă clatin pe picioare, ca o frunză,
Căci dragostea-Ţi de Tată m-a înfrânt.

Azi dezbrăcată sunt de multe gânduri
Fără ambiţii pe-ale vieţii căi,
Rămân sub crucea Ta, în ascultare,
Nu mă mai depărtez de ochii Tăi.

Am înţeles, c-aici în astă lume
Mai ai cu mine încă de lucrat,
Doreşti să mă transformi în vas de cinste,
Nepreţuit, folositor, curat.

M-ai sigilat pentru eternitate,
Eşti puntea peste care trec mereu,
Tu mă susţii şoptindu-mi: Nu te teme,
N-am să te las, căci eşti copilul Meu!

elena marin alexe

EVENIMENT fericit

Eveniment fericit 🥰 
Felicitări Alexandrice, prima mea nepoată!
Dumnezeu să te binecuvânteze, FRUMOASA MEA, Ana Eliza Alexandra Posteuca!

CUM AȘ PUTEA

Cum aș putea să mă despart de Tine,     
Când nimeni nu m-a mai iubit așa,
Încât să rabde crucea pentru mine,
Acolo sus pe culmea Golgota.    

Cum aș putea să nu- ți ascult chemarea,
Când Tu mi-ai frământat chipul de lut
Aidoma cu chipul Tău din ceruri,
Așa de mare cinste mi-ai făcut.

Cum as putea să nu Te cred Isuse,
Când tot ce mi-ai promis ai împlinit,
Din gura Ta răsare Adevărul
Și Dragostea cu care m- ai iubit.

Cum aș putea să mă ridic vreodată,
Din valul vieții când necazu-i greu,
De nu m-ai apuca chiar Tu de mână,
Tu, Cel Ce Ești, de-apururi Tatăl meu.

Cum aș putea să-alerg pe căi străine,
Prin întuneric, printre gropi și spini,
Unde pândesc ispitele și groaza
Cu răutate și cu ochi haini.

Cum aș putea să trec indiferentă
Pe lângă Cel ce-a stat îndurerat,
Împovărat de valul de păcate,
Urât de toți pe lemnul blestemat.

Cum aș putea vreodată să uit prețul
Pe care L- ai plătit că să trăiesc,
Căci port în mine doar o părticică
A harului divin dumnezeiesc.

Cum aș putea? Nu, n- aș putea o
Doamne,
Căci ai murit pe lemn și-ai înviat,
Ca eu să duc o viață- n fericire
Ai scris în dreptul meu că sunt iertat.

Cum aș putea să nu-mi doresc Isuse,
Mântuitor iubit, De dragul Tău,
O veșnicie pe cărări celeste,
Acolo unde Ești să fiu și eu.

elena marin alexe

ÎNTRE FĂȚĂRNICIE ȘI IGNORANȚĂ

Deja am obosit citind despre cum înțeleg unii să diferențieze problema sărăciei, din Siria și tragedia secularei catedrale Notre Dame din Paris. Imaginile alăturate cu un copil flămând neîngrijit și catedrala în flăcări, circulă fără temei, fără logică la fel sculpturile, catedralei, cu demonul și oamenii chinuiți, invocându-se satanismul.De ce nu se ține seama de epoca în care s-a construit catedrala, când oamenii nu cunoșteau carte și se miza pe ...vizual, ca să arate omului că dacă nu vine la Dumnezeu îl așteaptă iadul cu demoni și chinuri nespuse.
Siria cu războaiele ei vs Notre Dame sunt două probleme distincte. Siria este o problemă social politică, iar Notre Dame este emblema creștinismului de acum 800 de ani.
Nu se pot amesteca.

Dar unii fățarnici, care chipurile sunt miloși și suferă în adâncul sufletului pentru copiii sirieni, nu au ochi să vadă, săracii copii de prin canale, de prin gările României și sunt neinteresați de mizeria și foamea pe care bieții de ei o arată tuturor.
Mă adresez creștinilor: cunoașteți conflictul dintre Siria și Israel? Cunoașteți biblia? Ce părere aveți
V-aș întreba de ce nu vizitați spitalele de copii, orfelinatele din România, dacă sunteți așa miloși?
Vă spun eu de ce: pentru-că e mult mai ușor să postezi pe pagina ta imagini cu copii în suferință, ca să pozezi , să arăți prietenilor ce mult te doare soarta unui copil...Nu-i așa că e simplu, milă din spatele tastaturii?
Ignoranților le spun să pună mâna pe cărți de istorie, de artă să se informeze despre ce reprezintă pentru creștinii de acum 8 secole, catedrala Notre Dame, această perlă gotică pe care nu au distrus-o cele două războaie mondiale și care este o un simbol al artei europene.
Imi cer scuze dacă ce spun nu vă este pe plac, dar ce bine ar fi să ne informăm mai întâi și abia după...să ne dăm cu părerea.
PS. Mai lasați-mă cu postări reprezentând copii în suferință, de prin spitale. Treceți la fapte. Vizitați copii care trec prin necaz, dăruiți un ban, o haină, o felie de bucurie copiilor de la colț de stradă! Chemați la mesele de Paști familii sărace. Rugați-vă pentru Siria! Noi în comunitatea bisericii Maranata ne rugăm pentru Siria și toate țările necreștine.

elena marin alexe

FERICE DE CEL CE IUBEȘTE

Se-așterne tăcerea pe dealul rușinii
Cumplita durere se stinge,
Căci timpul trecut nu alină tristețea,
Iar ochiul din mine mai plânge.

Se leapădă Eul la marginea lumii,
Dar lupta acerbă nu-i gata,
Răbdarea mai cerne-n clepsidră,
Credința aduce răsplata.

Se tot pregătește în ceruri venirea,
Pe Golgota crinu-nflorește,
Cununile-s gata, așteaptă eroii,
Ferice de cel ce iubește.

De sus glasul tainic se-aude-n răstimpuri,
Mai strigă pe nume, așteaptă,
Să vină aleșii pe urmele sfinte,
Pe calea îngustă și dreaptă.

Las' ochii să-mi plângă de dorul Tău iarăși
Aștept cu nesaț dimineața,
Lumina celestă răzbate pe cale,
Dezleagă de-a pururi viața.

Se leapădă lumea de Numele-Ti Doamne,
Se-afundă- n păcat și-n pierzare,
O mare de lacrimi inundă voința,
Puțini mai doresc azi iertare.

Acolo în ceruri Iubirea suspină,
De veacuri pe om îl așteaptă,
Cu masa bogată și brațele-ntinse,
Să intre nuntașii pe poartă.

elena marin alexe

Remember Via Dolorosa

În fiecare primăvară
La Tine, Doamne, mă gândesc,
Revăd durerile- ți cumplite
Ce-n suflet mi se împletesc.

Mă tot întreb, câtă iubire
Te-a țintuit pe lemnul mut,
Nevinovat, între tâlharii
Care doar răul au făcut.

Tu, Mielul blând, cu bunătate
Iertai pe cei ce te-au lovit,
Cu vorbe calde, cu-ndurare,
Chiar de pe cruce-ai mântuit.

Mă regăsesc într-o grădină,
Spunând că nu te recunosc,
M-ascund plângând și-n mine însămi
Se-aprind aromele de mosc.

Tu ești pe crucea blestemată,
Eu de departe când privesc,
O jale- adâncă mă inundă,
Aș vrea să-Ti spun că Te iubesc!

În fiecare primăvară
Pe Via Dolorosa plâng,
Pășesc cu teamă spre Golgota,
Când toate florile se strâng

Să înflorească pentru Tine,
Cu arome și culori de vis,
Sub crucea unde a plâns Iubirea,
Ce s-a-mpletit în paradis.

elena marin alexe