vineri, 8 august 2014

Agonia trece pe uliţă

"Nicăieri nu mă-aş simţi mai fericită ca la ţară, undeva într-un sătuc liniştit , unde să-mi scriu în tihnă amintirile, aşa spuneam acum câţiva ani, aşa gândeam ...aşa-mi doream"

      Ne-am mutat de câţiva ani la ţară, în satul unde a copilărit soţul meu. Când am primit moştenirea m-am considerat binecuvântată, căci deşi am fost născută şi crescută în oraş, satul românesc îmi dădea târcoale sufletului, cu toată naturaleţea lui şi cu nemărginirea ce nu poate fi descrisă chiar în cele mai alese cuvinte.
Credeam că îmi voi ostoi inima de dor de verde şi aşteptam să mi se potolească, să mi se vindece rănile făcute de blocurile cenuşii, ţintate de macarale, de inundaţiile de sus, de la vecini, care mi-au murdărit tinereţea ani la rând. Tânjeam după imaşul verde, pe care îl vizitam doar la prietenii mei din Bosanci, Podeni, Ipoteşti, ori Petia. Îmi plăcea să mă ascund în iarba înaltă sau să colind potecile pe sub, crengile încărcate de rod.
     A venit şi ziua mutării noastre. Am fost tare entuziasmată încă din prima zi. Am reamenajat casa, am sădit pomi şi vie şi mi-am făcut o grădină ce poate concura cu un părculeţ relaxant. Apoi am aşteptat să se înfăptuiască miracolul, să simt schimbarea şi să mi se lumineze ochii de fericire stând la odihnă sub vişinul înflorit, ori adulmecând aroma teiului înflorit. Nu bănuiam ce va urma.
Până într-o zi când s-a reîntors din Italia un vecin  cu care suntem şi ceva rude... După o săptămână de tihnă am înţeles că satul, oaza de linişte pe care mi-o dorisem atât de mult nu exista. Treptat mi-am cunoscut vecinii care nu erau nici orăşeni, dar nici ţărani şi m-am speriat. Încet-încet am descoperit că aşteptările mele sunt sortite eşecului, că am căzut într-o râpă unde m-am trezit din vis.
Acum satul este în agonie de moarte, sătenii  îşi calcă cu bună ştiinţă originile, se învelesc în grotesc,iar eu trec neputincioasă pe lângă ei şi mi-e greu să înţeleg multe lucruri. Cert este că moare satul şi cum să nu moară când  îsi pierde autenticul pe zi ce trece, transformând tradiţionalismul  în ceva tras la indigou care devine tot mai hilar?

    Ca din pamânt răsar cladiri, care de care mai gigantice, diforme si de prost gust ce nu-mi mai amintesc de casele tradiţionale cu tindă şi cerdac, acolo unde fetele îşi torceau fuiorul pentru zestre. Au mai rămas câteva căruţe în tot satul- poate 3-4, atât. Pe uliţe trec în goană, lăsând în urmă trombe de praf, maşini scumpe, atrăgând lătratul furios al câinilor, blestemele babelor şi fugărind cele câteva găini răzleţe, care s-au aventurat la drum..
      Tinerele cu părul vopsit în cel putin trei culori stridente, arborând cele mai fistichii  frizuri, îşi scâlciază prin gropile uliţelor, pantofii de sute de euro şi înjură birjăreşte, trăgând cu sete din tigară  spre disperarea şi oprobiul bătrânilor, atâţia câţi au mai rămas, care  sprijiniţi de stâpii porţilor ca nişte schelete vii, cu ochii uscaţi, lipsiţi de lumină, îşi fac cruce.
         Copii te abordează cu obrăznicie, fără a mai saluta cu respectul de odinioară, ba mai mult, vorbesc grosolan şi vulgar nemaiţinând cont de vârstă...Rămâi uluit ce vorbe au în palmares adolescenţii de azi.
Nu se prea ţin de şcoală dar se antrenează cu orele pe internet şi scriu pocit pe diversele reţele de socializare.Trist este că dacă-i întrebi cine a fost Tudor Arghezi, ori  Ion Agârbiceanu, râmân cu ochii holbaţi şi îşi muşcă limba...dar nu ştiu să-ţi răspundă.
     De prin curţi decibelii îţi agresează intimitatea gândului, trâmbiţând un soi de muzică până mai ieri straină satului, dar la moda acum - maneaua.  Oricât ai căuta, chiar cu lumânarea, orice urmă a bunului simţ de odinioară a dispărut. Nimănui nu îi pasă cu tu ai drept la linişte, ori că sunt ore la care ai vrea să te odihneşti , să cugeţi în tihnă, sau să citeşti o carte. Nimeni nu se mai ruşinează de nimeni. Ce dacă eşti mai în vârstă şi ai neaua anilor cernută în păr? Vrei nu vrei, asculţi manelele care zbiară din boxele "melomanilor"
Uneori  îmi ies din fire şi sunt tentată să pun si eu la maxim Queen...sau Beethoven, sau de ce nu, duminica muzică creştină? Dar doar ce-mi trece prin gând că şi renunţ, trasă la respect de bunul simţ...care aproape că mă ceartă în taină.
    Nici cu Dumnezeu nu stau mai bine sătenii, deoarece renunţă tot mai des la slujba de duminică, în favoarea altor treburi pe lângă casă,  prin vie,, sau  adăstând fără rost în faţa  televizorului. Ce rost are să mai meargă la biserică, să mulţumească lui Dumnezeu pentru ploaie, pentru rod bogat, pentru sănătatea lor sau a copiilor? Nu-şi mai pierd ei vremea cu asta. Mai bine merg la cârciumă şă dea pe gât câteva beri luate pe datorie.
Să vă mai zic de înjurăturile care se înteţesc după câteva pahare, căci deh, suntem în ţinut viticol? Acum îţi este greu să recunoşti, oricât ai căuta cu privirea, ţinuta femeii de la sat, a ţărăncii autentice. Cred că au şi uitat de rochiile înflorate, ori fustele bine strânse în talie. Acum chiar şi cele trecute bine de 5o ani au pulpele la vedere înghesuite în iegări de diverse culori. Parcă ţi-e şi ruşine ţie, tânăr, să o vezi pe mătuşă-ta cu fundul adunat în pantaloni trei sferturi, prea mulaţi prea sexi pentru vârsta ei, care îi dau şi o notă de autodispreţ.
      Bărbaţii se rezumă la câte o pereche de bermude care stau pe oasele lor ca pe gard, dar ...dacă-i modern. merge şi chiar dă bine îşi zic ei. Asta este. Mulţi dintre ei nu au ocupaţie şi îşi omoară vremea stând la taclale, la o sticlă.
      Curăţenia satului , văruitul pomilor, tăiatul buruienilor din faţa porţilor, lasă mult de dorit. În schimb telefoanele mobile rămân agăţate stăruitor , cu orele chiar , de urechile sătenilor. Ce să se mai ducă Vasilica până la verişoară-sa  Aurica după o reţetă, dacă are mobil.. Ba iese la portiţă şi cu voce stridentă are dialogul la telefon , aşa ... s-o audă tot satul, să iasă afară vecina Ioana şi să -i vadă noul mobil trimis de fiică-sa din Italia, ca să-i sară ochii de ciudă...
    Să nu mai amintesc de molima internetului Aici chiar nu pot înţelege un aspect important, anume: Cum poate sta pe net un om semianalfabet, care abia dacă poate să silabisească? Mai are rost să vorbim de agramarea abundentă din comentarii?
      Nimeni nu-mi poate răspunde, aşa că voi rămâne în  nedumerirea mea.Tot mai multe clipe ale vieţii satului autentic dispar odată cu trecerea timpului. Un singur obicei nu dă semne de agonie: Bârfa. Nicăieri nu se bârfeşte mai cu spor, mai fără noimă ca la sat. Dar cu bune şi rele timpul trece ca vântul şi şterge frumuseţea neprihănită a satelor noastre.
Veţi spune - Altă viaţă, alte vremuri!

Eu însă nu mă pot împăca cu gândul, că frumuseţea de odinioară cu care te amprenta traiul ţărănesc, dispare  câte puţin în fiecare zi, lăsându-ne mai săraci ca şi popor şi mă doare cumplit agonia satelor, pe care oricât mi-aş dori n-o pot opri.
Dezamăgită, mă retrag zilnic în adâncul fiinţei mele cu nostalgia lipită de suflet, hotărâtă să privesc satul doar printre rânduri...

elena marin alexe

12 comentarii:

Radu spunea...

http://raoulp55-raoulp55.blogspot.ro/2012/12/fara-aripi.html

nakudo spunea...

Ati scris!ha,ha..din pacate candva satul pe langa traditie,frumusetea caselor si curetenia unui comportament,ave bun simtul.Occidentul pe langa faptu'ca ne-a adus multa uratenie a transformat exteriorul si interiorul oamenilor in ,,chici"maxim.Taranu prasaste amu la camp cu sticla de beroaica ,sapca nike si adidasi puma,bermude tu rcesti si musai ceva strasuri made in ceaina.muri respectu 'pentru pamant si toata comuniunea cu natura...subscriu din toata inima mea la ce ati scris ,va pup,imbratisez si va urez decibeli fara manele,injuraturi si batai cu ostrele din gard facute de vecini.

Radu spunea...

Sarutmana , Elena !
Bunul simt este si va ramane o piatra rara , una de mare incercare pentru poporul nostru. Din pacate , exodul fortat al tinerilor de la sate din perioada industrializarii fortate din epoca de aur, a adus cu el pervertirea comportamentului acelor tineri. Pierderea lor in forfota oraselor ainsemnat si pierderea rusinii si a bunelor obiceiuri din satele romanesti. Cei ce au avut cei sapte ani de-acasa au avut si bunul simt de a cugeta si de a separa binele de rau. Ceilalti cara cu ei povara nesimtirii si manelizarii fortate de dupa '89. Ma confrunt cu aceleasi tare nenorocite ale vecinilor de peste drum , niste copii ajunsi intre timp adolescenti si maturi , proveniti dintr-o familie dezbinata si plecata in vest intru gasirea colacilor de pe cozile cainilor iberici ori italici. Singura posibilitate este sa stai de vorba cu ei, sa le explici cu rabdare ce inseamna o muzica populara autentica romaneasca si ce inseamna sa te tampesti ascultand manele ordinare. Eu le-am daruit muzica pe care o agreez , teancuri de casete si CD-uri sii-am rugat sa o puna pe aceea si numai pe aceea cand vor vedea ca am sosit la tara noastra din Vrancea . Incearca ! Este posibil sa le placa si inamicilor tai, o tactica asemanatoare ! :)

liviu.capitan spunea...

din pacate e greu de suportat manelizarea satului romanesc..orasenizarea.. chiar daca pare un semn de adaptare, incercare de evolutie.. nu e tocmai directia dorita de a evolua ....
da, satul romanesc se transforma incetul cu incetul in oras...
unii prefera sa fie in pas cu vremurile decat sa ramana in urma lor..nu poti sa ii condamni la o adica..poti doar sa ii compatimesti...si sa incerci nu a-i intelege si nicidecum a-i schimba(ca e practic imposibil)ci a-i tolera...
multa bafta!

elena marin-alexe spunea...

nakudo
Măcar să poarte adidaşi...dar să-şi păstreze bunul simţ...Acum ştii şi tu, fată verde că nu am exagerat cu nimic...Mă doare de felul lor de a fi ...dar ce pot face eu?

elena marin-alexe spunea...

Radu
Bună, dragă Radu! Aşa-i cum spui, cu floarea rară...
Chestia cu muzica este vorba de gust şi cum poţi să schimbi pe cineva care adoră un anumit stil? Cred că ţine şi de educaţie...Ce stil de muzică ascultă părinţii,acelaşi este apreciat şi ascultat şi de copii...
Autenticul moare încet...dar sigur.

elena marin-alexe spunea...

liviu.capitan
Sunt dezolată, dar cum spui şi tu, Liviule, nu pot să schimb nimic ci doar să mă protejez cum voi putea şi să învăţ să-i tolerez...Sincer mi-e milă în special de copii, căci părinţilor nu le pasă de viitorul lor. Alte vremuri, ar spune cineva!

*ELENA* spunea...

Foarte frumos ați povestit,
mi-a plăcut tare mult draga mea Tiză!
Vă doresc o săptămână cât mai
frumoasă!
Vă pup și îmbrățișez!

Dumitru K. Negoita spunea...

Am lecturat...Un S.O.S... civilizaţiei locuitorilor satelor româneşti.Da! Aveţi multă dreptate. Cred că emisiunea "Viaţa satelor" de duminica după TV1 ar fi foarte utilă tuturor locuitorilor satelor româneşti. Ar însemna un plus, un mare îndemn...

Costea spunea...

Sunteți fericiți. :) Sănătate și putere de muncă! :)

elena marin-alexe spunea...

Dumitru K. Negoita
Oare mai urmăresc ţăranii- Viaţa satului? Bine ar fi, domnule Negoiţă!

elena marin-alexe spunea...

Costea
Las...că ne trece :)