Bilanţ 2012..

 La Multi Ani 2012 !!!







A început numărătoarea inversă
Curând voi păşi în noul an, dacă Domnul va îngădui asta. Nu pot să nu mă
gândesc la anul care îşi numără ultimile ceasuri până la un nou început...2013
Pentru mine a fost un an în care am simţit mult lipsa copiilor mei, aflaţi fiecare dintre ei departe de noi, părinţii. Cu trecerea anilor parcă şi dorul devine mult mai greu de purtat, dar Cineva mi-a fost mereu alături şi am avut un umăr pe care să-mi sprijin capul, oridecâteori am simţit necesar s-o fac.
Anul acesta 2012 anul în care am împlinit 60 de ani, a fost un an al binecuvântării pentru mine şi familia mea.
Este anul când mi s-a îndeplinit visul şi am scos volumul de poezii şi proză- Rătăcind printre cuvinte. Mulţumesc celor ce m-au ajutat, în special fam. Gena şi Cristi Lisandru, prieteni adevăraţi, oameni cu suflet frumos.

Realizări am avut chiar din primele luni ale anului şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta.
Bineînţeles că nici necazurile nu m-au ocolit şi nu puţine au fost, dar El m-a ajutat să trec de fiecare dată şi încă mulţumesc celor care m-au purtat în rugăciunile lor. Mulţumesc tuturor prietenilor dar şi neprietenilor care mi-au călcat pragul virtual. Tuturor le doresc din suflet, ca anul 2013 să le aducă multă bucurie, sănătate şi îndeplinirea dorinţelor bune. Îmi doresc să ne reîntâlnim în lumea literelor şi în anul carese apropie cu paşi repezi.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!


  Tuturor va spun:    




La Multi Ani  !!!

 " Binecuvântă, dar, casa robului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta! Căci ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veşnicie!" 1.Cronici 17:27

Elena Marin Alexe

 

Dublă aniversare...La plimbare

Caci un Copil ni S-a nascut, un Fiu ni S-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Il vor numi: "Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii."

Isaia 9:6

P.S.

Urez tuturor prietenilor mei, multă pace în suflet şi bucurie deplină cu prilejul  aniversării Naşterii Domnului nostru Isus Hristos şi un sincer La Mulţi Ani şi buni!

Peste câteva zile blogul meu împlineşte trei ani de activitate.Mulţumesc tuturor celor ce mi-au trecut pragul virtual. Să ne dăruiască Dumnezeu un an binecuvântat, în Lumină, dragii mei!

Elena Marin Alexe

Baba de zăpadă...

De o săptămână iarna şi-a intrat pe deplin în drepturi, aşa că am ieşit afară şi ne-am bucurat de o frumoasă zi..Am făcut şi câteva fotografii cu "baba noastră de zăpadă"

 

elena marin alexe-  dec.2012

Poveste de Crăciun

Dintr-o ţară-ndepărtată

O solie a plecat

Grăbită să ducă vestea

S-a născut fiu de-mpărat

Şi de peste tot din lume

Invitaţii au sosit

Bucuroşi la sărbătoarea

Prinţului cel mai iubit

În curând mareaţa sală

Pregătită de ospăţ

A fost repede umplută

N-avea-i loc s-arunci un băţ

Gazda începu toastul

În onoarea pruncului

Şi mâncară şi băură

Cum e-n firea omului

Era mare gălăgie

Abia de se-nţelegeau

Vorbele fiecaruia

Despre prinţ nu pomeneau

Îmbrăcaţi în straie scumpe

Cei chemaţi porniră dansul

Pruncul prinse-ncet să plângă

Dar nu-i auziră glasul

Ce bogat era ospăţul

Bunătăţile tronau

Pe la mesele-ncărcate

Musafirii se distrau

Când o doamnă curioasă

Vru să-l vadă pe copil

Vocile s-au stins în grabă

Gazda dispăru tiptil

Alergă prin tot regatul

Să le-arate pe-al său fiu

Multi i se alăturară

Căutând până târziu

Răscoliră tot palatul

Camerele rând pe rând

Toţi cuprinşi de remuşcare

Se-nvinovăţeau în gând

Începură să se vaite

Doamne cum de au uitat

Când o slujnică le spuse

C-a găsit  copilu-n pat

Şi-au venit buluc să-l vadă

Dar mirarea i-a-mpietrit

Între  haine şi cadouri

Micul Prinţ zăcea strivit

În zadar au prins a plânge

Vina lor i-a judecat

Şi-au plecat cu-amar în suflet

Rând pe rând de la palat

Dragi creştini de pretutindeni

De Crăciun  când v-adunaţi

Nu uitaţi Sărbătoritul

Loc de cinste să-I păstraţi.

Elena Marin Alexe

Sfidarea

Plouă cu inimi
sfărâmate inutil,
incandescente, plânse,
dar tu indiferentă,
îti strângi aripile
colorate în nuanţele curcubeului, 
te înveleşti în ele
sfidătoare

şi râzi..

Dar dacă nu mai ai timp,
dacă te-ai obişnuit
în nimicnicie

 şi nici Calea Lactee cu
toată splendoarea ei
nu -ţi mai luminează fruntea ?

Te vei cufunda
iarăşi în noroi, deşi
încă mai
tânjeşti după înalt?

De-aş putea,
ţi-aş desprinde
firescul vulgar de pe gene,
te-aş adăposti pe braţele
Unicului crucificat
din iubire, stăpân absolut
peste creaţie.

Acolo ai putea să defineşti
adevărata dimensiune
a efemerului,
dar şi eternitatea
Dragostei...

 

Elena Marin Alexe

 

Cel mai bun dentist din Focşani, Omar Khasawneh

Mulţumiri din suflet, celor care v-aţi rugat împreună cu mine. 
Mulţumesc şi Rodicăi Botan pentru anunţ:

"RUGAMINTE PENTRU RUGACIUNE...
De la sora noastra poeta, pictorita Elena Marin-Alexe am primit o cerere de rugaciune. Asta este datoria noastra sa ne sustinem unii pe altii in momente dificile. Iata cererea pe care va rog din suflet sa o onorati. Nu uitati ca la toti ne vine rindul sa trecem prin incercari si din experienta stiu ca e mult mai usor cind treci prin vale si nu esti singur. Iata cererea.

Draga mea.
Am nevoie de susţinere în rugăciune, pentru ziua de Vineri, la amaiză. Merg la dentist pentru o intervenţie dificilă la măseaua de minte. Mulţumesc,din suflet. Dumnezeu să îţi răsplătească cu bucurii. Fii binecuvântată.
Domnul sa fie cu tine Elena.."

El, Tatăl a ascultat rugăciunile nostre şi intervenţia dificilă de care-mi era frică s-a terminat cu bine astazi la ora 11.20.
Mulţumiri aduc din nou dentistului meu şi soţiei sale, dr. Cătălina şi Omar Khasawneh. Orice aş vrea să scriu aici drept mulţumire, nu ar fi deajuns, iar cuvintele ar fi prea sărace.Aceşti medici sunt dotaţi cu multă compasiune faţă de semenii lor şi nu fac nimic la întâmplare. Le-am cerut voie să mă rog şi bineînţeles au acceptat bucuroşi. Cum aveam tensiunea marită 18 cu 11, am revenit a doua zi, adică azi, sâmbătă 8 Dec. pe la ora 10.00. Am aşteptat pe hol căci mai erau doi pacienţi înaintea mea.Cum uşa era deschisă, sincer vă spun că am fost plăcut surprinsă să văd comportamentul lor impecabil şi m-a calmat, nemaifiindu-mi groază de zgomotul frezei..
Apoi mi-a venit mie rândul.Tensiunea era de astă dată 15 cu 10. Anestezia mi-a făcut-o doamna dr. Cătălina. Nici nu am ştiut cum. Apoi a venit dr. Omar.Cu mare atenţie cu blândeţe şi răbdare s-a rezolvat. Cum eu ţineam mâinile pentru rugăciune, la un moment dat dr. Omar mi-a spus cu un ton sigur :
- O să ne ajute Dumnezeu şi va fi bine, o să vedeţi doamnă!
Remarca lui spusă pe un ton atât de liniştit, mi-a dat curaj. Şi da, s-a terminat cu bine, fără să mă doară nimic.
Nici acum după intervenţie nu mă doare absolut deloc. Mulţumiri aduc lui Dumnezeu, Tatăl meu iubit.
Mulţumiri "cu braţul" aduc acestor doi medici dentişti care pun suflet în tot ce fac şi prin asta demonstrează că au fost dotaţi cu o doză imensă de OMENIE. Îi găsiţi aici: 0767702417

Vă iubesc!

Elena Marin Alexe

Vulcan activ

E greu urcuşul

pe înălţimile mele

dar

şi coborâşul

prin abisul gândurilor,

pe cărări răstălmăcite,

sinuoase, uitate demult.

Teama se furişează

tiptil, 

cosind de-a-valma

firele verzi şi uscăturile

care au murit în picioare.

A trecut puţin timp

de la ultima cădere

în hăul meu

frământat de îndoieli

ca un vulcan activ.

Sus

pe stânca

răbdătoare mă aşteaptă

răstignită speranţa...

Neputincios,

vulcanul se stinge

atins 

de Iubirea Ta.   

Parc-a fost ieri...

Parc-a fost ieri când m-ai găsit
căzută-n drum şi tâlhărită,
cu idealul ne-mplinit,
uitată, tristă, părăsită...

Treceau pe lângă mine toţi,
mă ocoleau făr să le pese,
oameni de bine, răi sau hoţi
cu glasurile bine drese.

Râdeau de mine, căci eram
în zdrenţe fără de podoabă,
amaru-n suflet îl căram,
în loc să port la gâtu-mi salbă.

Rănită, cu ochii-n pământ,
tânjeam după un strop de apă,
uitasem primul legământ
ce-n dragoste inimi adapă.

Despre nădejde nu mai zic,
în inima mea îndoiala
a semănat flori de nimic
şi mi-a marcat pe veci greşeala.

Dar ai trecut şi Tu, Isus,
prin valea plângerilor mele
şi-n marea-Ţi milă de nespus
mi-ai arătat sclipiri de stele.

M-ai dus la Marea de cristal
o apă vie minunată,
pe răni mi-ai pus mir de santal
şi-am fost, Isuse, vindecată.

Cu gingăşie mi-amintesc,
de mână m-ai purtat cu milă,
am învăţat să Te iubesc,
să uit de lumea cea ostilă.

Mi-ai dăruit un strai albit,
curat, ca picurul de rouă,
din fir subţire împletit,
ca dar de sus la viaţa-mi nouă.

Pe frunte port senin de cer,
când ochii mei privesc la Tine
şi mersul nu-l mai simt stingher,
căci totdeauna Eşti cu mine.

Acum Îţi mulţumesc şi plec,
s-aştern în cale-Ţi trandafirii,
Apoi an să mă odihnesc
sub crucea din Dealul Iubirii.

 

Elena Marin Alexe

Doamne ocroteşte-i pe români...

Te iubesc, România!

De ziua ţării noastre dragi, urez tuturor românilor, La Mulţi Ani, sănătate, pace şi bucurii!

Doamne ocroteşte-i pe români

1.Noi in cel dintai razboi am ajuns prin moarte eroi
Doamne ocroteste-i pe romani
Am dat sange si sudoare pentru Romania mare
Doamne ocroteste-i pe romani

2.Am dat viata si soldati pentru o patrie de frati
Doamne ocroteste-i pe romani
Am dat pata, am dat zisa de la Nistru pan’ la Tisa
Doamne ocroteste-i pe romani   

3.Dar pe urma 40 anul mari fardelegi
Doamne ocroteste-i pe romani
Doua fiare ne-au muscat: ultimatum si dictat
Doamne ocroteste-i pe romani

4.Biata lume nu stia ca intr-o zi la Moscova
Doamne ocroteste-i pe romani
Au semnat un pact neghiob Molotov si Ribbentrop
Doamne ocroteste-i pe romani

5.Iar fascismul mondial ne-a luat parte din Ardeal
Doamne ocroteste-i pe romani
Si lui Horthy i l-au dat fie-i numele spurcat
Doamne ocroteste-i pe romani

6.Stalin cu teroarea sa ne-a luat Basarabia
Doamne ocroteste-i pe romani
Si cu Hitler in acord Bucovina de la nord
Doamne ocroteste-i pe romani

7.Ai mai mari talhari ne-au frant,
ne-au luat tara si pamant
Doamne ocroteste-i pe romani
Nimenea n-a auzit plansul nostru rastignit
Doamne ocroteste-i pe romani

8.Astfel am intrat si noi in al doilea razboi
Doamne ocroteste-i pe romani
Haideti dom’le Maresal in Moldova si Ardeal
Doamne ocroteste-i pe romani

9.Noi de dor de noi luptam
pentru tara,pentru neam
Doamne ocroteste-i pe romani
Pentru vechile hotare, pentru Romania mare
Doamne ocroteste-i pe romani


10.Si-am pierdut si-am fost rapusi
si-am fost ocupati de rusi
Doamne ocroteste-i pe romani
Aliati au tacut Stalin a facut ce-a vrut
Doamne ocroteste-i pe romani

11.Si-am murit de mii de ori s-avem iarasi trei culori
Doamne ocroteste-i pe romani
Si-am platit cat nu se poate sfanta noastra libertate
Doamne ocroteste-i pe romani
   
12.Tara-i mica, vremea grea, ce-o mai fi om mai vedea
Doamne ocroteste-i pe romani
De uitat nu vom uita tara noastra cum e ea
Doamne ocroteste-i pe romani

13.Cat o fi roman raman, pruncul va primi la san
Doamne ocroteste-i pe romani
Adevarul adevarat despre tot ce s-a intamplat
Doamne ocroteste-i pe romani

14.Tine minte fiul meu ca exista Dumnezeu
Doamne ocroteste-i pe romani
Si un juramant te leaga: tara noastra nu-i intreaga
Insa asta doar pana intr-o zi

Adrian Păunescu

Lacrima roşie

Alergând
despletită, peregrină,
mi-ai bătut în poarta vieţii,
toamnă dragă...

Ţi-am privit chipul obosit
de vânturi şi ploi,
până mi-ai desenat
mila pe suflet cu
răcoarea ceţii.
Să te invit aş fi vrut,
la o cafea,
dar te-ai sustras
grăbită,
lăsându-mi în palmă
o lacrimă roşie...

Cădeau
frunzele ruginii
din castan,
acoperindu-mi fruntea
cu tristeţea
primei nopţi albe, de bruma
căzută în noiembrie.

Iar eu, prizonieră,
adorm între vis şi realitate,
urmărită miraculos
de ochiul Luminii.

Încă
mai strâng lacrima în pumn.

Elena Marin Alexe

Cu dor intens

Doamne,

acoperă-mi inima obosită

în valul incolor

împletit de uitare.

Eu voi aștepta

răbdătoare

lacrimile scânteietoare,

să-mi cuprindă genele

într-un vals înghețat,

sub austerul vânt

de ianuarie.

Cu dor intens

voi privi diamantele ochilor Tăi,

îmi voi răcori fruntea

de arșița neputinței,

apoi voi îngenunchea îin nemărginita-Ți milă

și Te voi striga pe nume:

- Tată!

Elena Marin Alexe

Drum cu obstacole

Pe geam se furişează cu paşi învăluiţi în tăcere ultimile umbre roşietice ale amurgului. Anika stă ghemuită în fotoliul mare şi comod din sufragerie. În poală ţine un teanc de fotografii, unele mai vechi, altele mai recente, dar fiecare îi poartă gândurile printre amintiri. Alege una, apoi alta, până când tristeţea i-a adunat  sub albeaţa pleoapelor un râu de  lacrimi amare. Cum se poate schimba făgaşul vieţii într-o clipă de neatenţie, cum poate deveni aceasta nefastă,  uneori? Îşi aminteşte cum a început totul..
Ea tocmai ce dăduse naştere unei fetiţe, primul lor copil, care îi copiase parcă toate trăsăturile în amănunt..O sunase să-i spună că într-o jumătate de oră va ajunge la maternitate. Era fericit. Îşi dorea acest copil. L-a aşteptat până seara şi tot degeaba, căci nu a mai venit. A doua zi de dimineaţă a aflat de nenorocire; Gelu si Petrică au fost loviţi de locomotivă, iar acum sunt la spital. Din fericire au scăpat cu viată, printr-o minune, aşa scriau pe atunci ziarele timişorene.
Goneau spre maternitate  pe motocicleta lui, o Jawa puternică, de care era tare mândru. La barieră  nu s-au oprit, socotind că au timp să treacă ...Verii ei, aflaţi într-o maşină, în spatele Jawei, au urmărit îngroziti accidentul. Locomotiva i-a sters pur şi simplu, azvârlindu-i la 30 metri distanţă, Petrică, fratele ei, s-a ales cu câteva zgârieturi, dar lui i-a fost prins piciorul între un stâlp de telegraf şi motocicletă. A avut fractură deschisă la şold. Avea 21 ani, o floare de fecior, cum şuşoteau vecinele şi a trebuit să suporte mai multe operaţii, i s-a pus tijă de argint de la genunchi la şold şi el râdea ironizându-şi soarta - era mai bogat cu tija aceea de argint.
- Am argintul la purtător, obişnuia să spună prietenilor.
Luni întregi a staţionat prin spital. Devenise aproape un erou. La patul lui s-a perindat toată familia, prietenii şi chiar şeful poliţiei rutiere, care îl apostrofase:
- Eşti tare, Marine, te-ai luat la trântă cu ditamai locomotiva şi..încă trăieşti. Mare năroc ai avut, moldovene! Mare năroc...dacă  îţi funcţiona frâna motorul s-ar fi oprit chiar pe linie şi ..bine că nu a mers norocosule! -aşa spunea miliţianul şef şi dădea din cap în semn de mirare şi bucurie nedisimulată. La o săptămână după accident primi şi fotografiile  făcute de miliţia rutieră la faţa locului.Le-au privit cu toţii şi au rămas uluiti: Coarnele motocicletei erau îndoite ca la semicursieră..de efortul făcut să pună frâna. Câteva luni a stat fierăraia în curte, ca la muzeu, unde vecinii se perindau , o priveau uluiţi şi plecau dând din cap.
De atunci au trecut douazeci de ani. Aproape că uitaseră acel capitol nefast, distrugător. Viaţa lor a continuat liniştit. Dumnezeu i-a binecuvântat cu încă doi băieţi, Dani şi Adi, aşa cum îi alintă cei din familie. Dar lovitura decisivă încă nu venise.

*

Vestea bolii lui căzu ca o ghilotină peste inima ei, rupându-i echilibrul.
De dimineaţă îi vizitase cumnată-sa mutată recent într-o localitate apropiată lor. Când îşi văzu fratele livid, aproape fără viaţă în el, Leana l-a convins cu greu, să meargă urgent la medicul de familie. Au ieşit împreună din casă  şi drumul lor s-a despărţit în faţa cabinetului medical de unde aceasta plecă, abia târându-şi picioarele  sub povara nemiloasă a gândurilor.
Afară, ziua se scurgea cu paşi repezi în noapte şi Anika simţea din plin  frigul, tristeţea şi învăţă pe loc ce este disperarea.
Dragostea  şi mila deopotrivă o înăbuşeau, de parcă o greutate îi strivea pieptul.
Se întreba într-una:
- De ce lui, tocmai lui, să i se întâmple asta, oare de ce are de tras atâtea, de ce Doamne? Îşi aminti brusc cum soacră-sa îi povestise un crâmpei din copilăria lui, pe când avea doar doi ani. Într-o zi o vecină il adusese aproape mort. Căzuse într-un şanţ cu nămol şi când l-a luat pe braţe, aşa inert , fără respiraţie, cu gura plină de noroi, maică-sa, biata de ea s-a îmbolnăvit de inimă . Nimeni nu mai crezuse atunci că va mai avea scăpare...

Oftă din greu. Ar fi vrut să se întoarcă la spital, de unde fugise să plângă departe de ochii iubiţi, să rămână lângă el, mână-n mână, ochi în ochi, dar nu avea putere s-o facă. Îi era ciudă pe ea , pe slăbiciunile ei şi nu cuteza să se întoarcă lângă el, căci plânsul ei cu iz de bocet, i-ar fi făcut mai mult rău celui ţintuit la pat. Îşi duse mâinile la gură să pună barieră suspinului. Simţea în  toată fiinţa ei gustul amar al înfrângerii şi în adâncul sufletului un foc mistuitor cu neputinţă de oprit.
Ajunsă la marginea oraşului, confuzia lua proporţii uriaşe spre disperarea ei. Nici picioarele n-o mai ascultau, aşa că se lăsă pe un bolovan unde rămase  multă vreme nemişcată în compania gândurilor negre şi îmbraţişată doar de tăcerea din jur.
Nu ştie cât a stat prinsă în sarabanda gândurilor. Se ridică într-un târziu, îşi lua inima în dinţi şi plecă hotărâtă spre casă.
În sufrageria imensă, liniştea şi fotoliul din colţ, tronau fără ruşine etalându-şi goliciunea. El nu mai era aici şi casa i se părea străină, rece şi neprimitoare.
Pe măsuţă o biblie rămasă deschisă încă de dimineaţă, aştepta cuminte. O luă în mâini şi citi:
Psalm 46
Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.
De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.
Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii.

Se plecă în genunchi, iar ochii împăienjeniţi de lacrimi se agăţară de sfânta carte, ca de o mână văzută doar de ea. Rugăciunea începu să urce încet, în şoaptă, printre suspine, apoi din ce în ce mai liber glasul se înălţa tot mai limpede, mai sigur. Când rugăciunea se stinse, îndrăzni să se ridice, oarecum mai uşurată, de parcă lăsase jos greutatea enormă care o strivea. Privi lung pe fereastră, deşi nu se mai vedea aproape nimic, ca şi cum ar fi vrut să-şi lepede frica, acolo in umbrele amurgului, apoi ostenită căzu pe canapea, îşi trase peste ea pătura moale de lână şi adormi instantaneu.
În zori când soarele cu degete calde îi bătea în fereastră, (aseară uitase să mai tragă storurile) se trezi buimacă. Nu ştia ce trebuie să facă, încotro s-o apuce. Cu paşi înceţi ca într-o reluare alunecă spre baie. Şfichiurile duşului o făcu să se simtă mult mai bine. Apa o înconjura cu prietenie din toate părţile, înviorând-o.
După o oră era deja în tramvaiul ce o ducea către spital

Îl urmări cu privirea prin geamul de la uşa salonului şi i se frânse inima văzându-l răstignit între cearşafurile albe, impersonale. Intră. Zâmbetul lui afişat în colţul gurii, n-o putea amăgi, îl cunoştea până în străfundurile sufletului, ştia cât suferă, dar îi răspunse cu dragoste, iar el îi şopti cu glasul frânt:
-Nu te necăji, Aniko dragă, o să trecem noi, baş şi peste asta.
-Sigur că vom trece, căci mare-I Dumnezău! Numa tu să nu-ţi pierzi cumpătul şi răbdarea.
Continuă să-l privească aşa cum stătea legat de aparatele care-i curăţau sângele. Părea trist, obosit, înstrăinat, cu gândul aiurea numai de el ştiut.Trecuseră două zeci de ani, de când erau împreună la bine şi la rău, aşa că nu existau secrete între ei.Se înţelegeau din priviri, fără vorbe. De astă dată îl simţea înstrăinat, pierdut în el însuşi, călător obosit în propriile gânduri, dezamăgit şi lipsit de speranţă.

Plecând spre casă, Anika se gândea cum să anunţe familia fără să şocheze pe cineva.
Prima fu anunţată sora lui, Leana. O informă pe departe chipurile în puţine cuvinte, despre drama din casa lor. O simţi aproape dărâmată, la celalat capăt al firului şi îi păru rău că nu amânase pentru a doua zi nefasta veste. Apucă să-i spună, doar că, dacă mai întârzia 5 minute Gelu nu ar mai fi fost printre ei. Atunci sora-sa izbucni în hohote de plâns.
-Cum a fost posibil aşa ceva, cum de nu ne-am dat seama cât de gravă era starea lui?
Leana îl iubea, îl adora chiar, ca pe copilul ei, ea fiind sora mai mare, cu sentimente şi apucături de mamă, iar drama lui devenea propria-i  dramă, greu de redat în cuvinte. Peste un an, se reîntoarse în Vrancea, căci nu puteau să lase via de acolo în vraişte. Ea, Anika, rămase cam stingheră, căci nu mai avea cu cine să-şi împartă ofurile, temerile..


Gelu nu avea să stea mult în spital, dar paradoxal acest loc avea să - i devină o a doua casă, deoarece trei zile pe săptămână şi le petrecea aici la dializă. Ajunsese să îl cunoască  toţi, de la director până la ultima infirmieră. Tuturor le era drag căci era un îndrăgostit de viaţă, hotărât să trăiască purtându - şi cu stoicism crucea zilnică, printre lacrimi, durere şi vorbe de duh, care le mai ridica moralul colegilor de suferinţă, dar îl făcea pe el să se simtă superior dramei prin care trecea.

-Ce repede trec anii..gândi Anika cu voce tare. În câteva rânduri îi dăduse de înţeles că ar face orice pentru el, dar se lovise de refuzul categoric:

- Cum crezi că aş putea să te nenorocesc şi pe tine, nu ne e deajuns un beteag în familie?

S-a resemnat de fiecare dată doar în faţa lui, căci hotărârea de a-l ajuta creştea tot mai mult în inima ei.

Trăiau sub imperiul morţii în fiecare zi. Când se auzea claxonul salvării, care venea să-l ducă la dializă, inima i se facea cremene şi aproape că nu-i mai auzea bătăile. Niciodată nu era sigură că se va mai întoarce. Acolo, în secţie, moartea era stăpână absolută. Mereu murea cineva, iar el se întorcea acasă livid şi îngândurat, întrebându-se: Oare lui când îi va veni rândul?

Aşa au trecut aproape şapte ani între incertitudini şi speranţă, ani care i-au lăsat pe chip cute adânci. Timpul s-a scurs monoton, fără cusur, peste familia lor greu încercată. Numai Dumnezeu ştie câte lacrimi s-au scurs în burduf şi câte zile şi nopţi zdrobite în disperare au trecut peste el fără delicateţe. Nu-şi spunea nimănui ofurile, ba din contră poza într- un învingător al sorţii, dorind să pară dur, stăpân pe situaţie.Totuşi după mai multe insistenţe, a cedat rugăminţilor şi au plecat la clinică la Cluj, cu speranţa adunată în braţe.

Şapte ore a durat operaţia. Nici ei nu i-a fost uşor, dar dragostea i-a dat putere, curaj.Şi acum când retrăieşte acele momente i se pare că aşa trebuiau să fie, uniţi pentru totdeauna. Primele două zile după operaţie au fost cumplit de grele, chiar stresante, cum avea să povestească el după marea criză postoperatorie, când femeia cu coasa de argint, i-a dat târcoale şi a fost cât pe aci să cosească iarba vieţii lui. Despre visul ce la marcat  avea să afle toată familia şi prietenii.

...se făcea că stătea undeva, într-o cameră, întins pe pat, când la căpătâiul său se ridică o făptură uriaşă îmbrăcată în văluri albe, străvezii, care întinse mâinile peste trupul învelit în cearceaf. Atunci din tălpile lui începu să iasă fuioare de fum negru..

În noaptea aceia în ajunul Crăciunului, criza puternică, lupta cu moartea, atinse apogeul şi toată familia era proşternată în rugăciune.. toţi implorau mila divină, căci o infecţie puternică îi afectase sistemul imunitar şi nici medicii nu mai aveau sperantă.

Spre dimineaţă, coşmarul luă sfârşit. Se trezi alt om. Septicemia fu învinsă, după două zile ce păreau că nu se mai sfârşesc, iar el rămase uimit, când nepoată-sa  Lidia, veni în vizită şi îi povesti cum l-a visat noaptea trecută. Visul ei era identic cu visul lui. Asta îl puse pe gânduri,dar îl şi bucură în acelaşi timp.Se simţea ocrotit de divinitate. S-a refăcut repede după transplant, corpul a acceptat organul străin şi în scurt timp amândoi se întoarseră acasă mulţumind lui Dumnezeu pentru reuşita transplantului. Acum datorită acelei fărâme din trupul ei, cedată din dragoste, se considerau o singură fiinţă, legată de un singur destin.

Au urmat alţi şase ani de graţie care au zburat parcă prea repede. Au savurat fiecare zi, au călătorit, au mers prin staţiuni, pe la rude, cu o foame de viaţă cum rar întâlneşti, într-un cuvânt au trăit intens bucuria vieţii redobândite.

Oare când au trecut aceşti ani? Şi unde s-a greşit, căci starea lui Gelu se înrăutăţea văzând cu ochii, de vreo zece luni. Şi câte tratamente naturiste nu a încercat, câte nădejdi nu a legat cap la cap, dar fără efect, căci ficatul cedase ..poate de prea multe medicamente. Acum aşteptau ceva. Ce? Nici ea nu ştie, căci prea multe obstacole i-au barat drumul.

                                                                           *

Anika oftează adânc şi pune mâna pe altă fotografie. Privind-o.. amintirile prind să se deruleze cu viteză. Ţine între degete fotografia de anul trecut, când au petrecut în Vrancea o săptămână de vis. Ce bine arăta, surâzător şi fericit, la umbra vişinului, în hamac, alintat de privirile sorei lui, iar acum..chipul palid, ochii lipsiţi de viaţă, pielea uscată şi plină de riduri, pare a fi o copie grosolană a celui ce era odată Gelu, soţul ei drag.

Simte cum ochii i se împăienjenesc rătăciţi subit între perdele de  lacrimi, buzele îi tremură într-un spasm tăcut, iar inima i se zvârcoleşte neputincioasă. Absentă, lasă poza să-i alunece printre degetele care nu mai vor s-o asculte. Din dormitor se aude repiraţia lui greoaie. Îşi prinde capul în palme şi rămâne aşa câteva minute lungi.. Deodată îşi aduce aminte de ceva şi privirile îi cad pe vechea carte, aşezată ca de obicei, pe masă. Mâinile febrile apucă şi o deschid la întâmplare,  peste Psalmul 90  şi prinde a citi:

 Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inima înţeleaptă!

O lacrimă stingheră îşi face loc pe obrazul asprit de crivăţul nemilos, al drumului cu obstacole, ce nu i-au ocolit  zilele. 

Elena Marin Alexe