Parc-a fost ieri...

Parc-a fost ieri când m-ai găsit
căzută-n drum şi tâlhărită,
cu idealul ne-mplinit,
uitată, tristă, părăsită...

Treceau pe lângă mine toţi,
mă ocoleau făr să le pese,
oameni de bine, răi sau hoţi
cu glasurile bine drese.

Râdeau de mine, căci eram
în zdrenţe fără de podoabă,
amaru-n suflet îl căram,
în loc să port la gâtu-mi salbă.

Rănită, cu ochii-n pământ,
tânjeam după un strop de apă,
uitasem primul legământ
ce-n dragoste inimi adapă.

Despre nădejde nu mai zic,
în inima mea îndoiala
a semănat flori de nimic
şi mi-a marcat pe veci greşeala.

Dar ai trecut şi Tu, Isus,
prin valea plângerilor mele
şi-n marea-Ţi milă de nespus
mi-ai arătat sclipiri de stele.

M-ai dus la Marea de cristal
o apă vie minunată,
pe răni mi-ai pus mir de santal
şi-am fost, Isuse, vindecată.

Cu gingăşie mi-amintesc,
de mână m-ai purtat cu milă,
am învăţat să Te iubesc,
să uit de lumea cea ostilă.

Mi-ai dăruit un strai albit,
curat, ca picurul de rouă,
din fir subţire împletit,
ca dar de sus la viaţa-mi nouă.

Pe frunte port senin de cer,
când ochii mei privesc la Tine
şi mersul nu-l mai simt stingher,
căci totdeauna Eşti cu mine.

Acum Îţi mulţumesc şi plec,
s-aştern în cale-Ţi trandafirii,
Apoi an să mă odihnesc
sub crucea din Dealul Iubirii.

 

Elena Marin Alexe