joi, 21 iunie 2018

Visul



Am închis o clipă ochii
Să nu văd cer nici pământ,
Întristarea să dispară,
S-aud îngerii cântând.

Pe poteci de aur, pașii
M-au purtat în dulce vis,
Tot amarul se ascunde
Și dispare în abis.

Parcă văd Cetatea sfântă
Cu porți de mărgăritar,
Unde pot intra creștinii
Care sunt salvați prin har.

Numai flori înmiresmate
Se ivesc în calea mea,
Mii de îngeri mă salută,
Trâmbițe prind a suna.

Marea de cristal surâde,
Mă îndeamnă s-o ating,
Deși-i ziua, stele dalbe
Sus pe boltă nu se sting.

Triluri nemaiauzite
Mângâie sufletul meu,
Mă  aud șoptind aievea,
Sunt în cer, la Dumnezeu!

Inima prinde să cânte
Imnul Slavei minunat,
Odă binecuvântată,
Pentru Marele-mpărat.

Așa bucurie mare,
Niciodată n-am avut,
Mă trezesc șoptind o rugă:
Pentru cer am să mă lupt.

Vis țesut pe străzi de aur
Bucuria mi-a aprins
Văd la orizont Iubirea
Ce în brațe m-a cuprins

M-a legat de nemurire,
Viața mi-a pecetluit,
Haină albă, fără pată,
Din vecii mi-a hărăzit

Să rămân încredințată
Este tot ce îmi doresc,
Vreau în cer, lângă-al meu Tată,
Veșnicia s-o trăiesc.

Incercări de-ar fi să vină,
Avalanșe-n calea mea,
Ține-mă de mână, Doamne,
Pân-ajung în slava Ta.

elena marin alexe

marți, 5 iunie 2018

Promisiunea

Dedicație pentru nepoțica mea, Andreea Dalia Estera, mezina familiei Posteucă Lidia și Sergiu,
cu prilejul botezului Nou Testamental! Fii binecuvântată, cu dragoste din Dumnezeu!






M-ai scris pe palma Ta pentru vecie
Cu slove ce-au unit cer și pământ,
Aleasă grijă ai avut de mine,
Până când eul meu a fost înfrânt.

Mi-ai pus pe umeri haină sclipitoare,
Țesută la gherghef pe Golgota,
Azi mă încearcă-o bucurie mare,
Stau ca o floare albă-n fața Ta.

Îți mulțumesc, din suflet scump Isus,
Al vieții mele Domn și Prieten bun,
Voi face legământ pentru vecie,
Promit naintea Ta să mă supun.

Orice-ar veni, în viața-mi trecătoare,
În ascultare pururi să rămân,
Pe brațul Tău, ocrotitor și tandru,
Tot ce-am să simt, doar ție am să-ți spun.

Și vom vorbi în zilele frumoase,
Dar și în nopți cu stele argintii,
Cu Tine-mpărtășesc a mele șoapte,
Căci Te aștept Isus ca să revii.

Tată m-asculți cu drag în orice vreme,
Și mă îndemni să merg pe drumul Tău,
Îmi place atât de mult să stăm de vorbă,
În sfânt Cuvânt Te regăsesc mereu.

Iubirea Ta, e unică sub soare,
Tu m-ai ales și grija mi-ai purtat,
M-ai infiat, mi-ai pus un tainic nume,
Sunt azi, pe drept, o fiică de-mpărat.

Nu mai e mult și vei veni Isuse,
Să-ți iei mireasa sfântă sus la cer,
În slava Ta cu bucurii nespuse,
Dar, mă gândesc: eu ce am să-ți ofer?

Doar inima-mi întreagă, e obolul,
E tot ce am,acum să-ți dăruiesc
O spală-n sângele ce-a curs odată,
Și crede-mă când spun că: te iubesc!

Pân-ai să vii, privește-mă Isuse,
Sunt o copilă, într-un alb veșmânt,
Care-ți promite azi să te urmeze,
Întreaga viață pe acest pământ.

elena marin alexe